ORICE OM URCĂ PE SCARA IERARHICĂ PÂNĂ LA NIVELUL MAXIM AL INCOMPETENȚEI SALE!… (… din Legile lui Murphy…) – XXX –
„POLITICIANUL ROMÂN” – O CONTRADICȚIE ÎN TERMENI SAU UN OXIMORON NAȚIONAL? (5)
A. Submediocrațiada sau Veșnică pomenire „tătucului” Sigmund Freud…
Tot românașu’ auzit-a de Spartakiadă, Dinamoviadă, Golaniadă, Daciadă, „Cântarea României”-adă și … alte „ade”. Căutat-am în ceasloave această particulă „ada” – cu rezonanțe grecești (antice?) probabil, da’ nu prea găsit-am ceva clar. Așa că mă duc pe un fel de fler: trebuie să sugereze „defilarea cu ceva”, „mișcare grandomană” etc. Submediocrațiada ar trebui atunci să aibă rezonanța conotativă de „paradă” a „submediocrilor” aflați la „putere”… Ce / sau cine sunt submediocrii nu trebuie „tradus” din română în română… Iarăși, „putere” nu trebuie explicitat, e clar că e vorba de puterea politică i.e., poziția dominantă în societate a celor ce se „află la butoane” și au devenit astfel „oameni politici” sau „de stat” (fără să fi fost, anterior și obligatoriu, „politicieni” – cea mai joasă speță din homo sapiens sapiens). Dar, pentru mine cel puțin, această terminație „ada” ( poate, în definitiv, veni și de la „sfadă” ?! sau… „intifada” – Al Aqsa?!)… mă trimite direct în „brațele” psihanalizei. Mai precis, prin meandrele frustrării, refulării, defulării, compensării… Particula noastră lingvistică buclucașă, „citită în cheie arabă”, ne trimite la „scuturare”, recte, „revolta violentă prin numeroase acte de terorism împotriva persoanelor civile israeliene (…) răscoală, mișcare populară naționalistă de nesupunere…”( apud dicționarele politice). Revenind la dulcea noastră limbă românească, apare în fine, un lucru clar: Submediocrațiada = Non-meritocrațiada! Iar de aici încolo, „tata” Freud se întronează victorios și discreționar!…
B. Individul care simte că se ratează, se face politician…
Cam așa încheiam unul din episoadele anterioare… Tot așa cum, altă dată, spuneam că cel căruia i s-a urât cu binele… se însoară… Cum azi am de gând să mă pun rău cu toată lumea „bună”, ce aș mai avea de pierdut dacă voi intra și în vizorul semidocților clientelari ai oricărei puteri politice?; cu siguranță, ați ghicit: e vorba de retardații de la CNA și CNCD (sau cum naiba le-o mai fi spunând handicapaților care-ți caută nod în papură și dacă tragi un pârț; noroc că eu sunt departe, taman în Engliterra și brațul lor „justițiar” nu mă mai poate ajunge). Îmi amintesc, de pildă, „cu mult drag” de sclifositu’ ăla ochelarist, Radu Herjeu – parcă așa-l chema… n-a ajuns încă dracu’ la pârnaie?… Din nou, aproape obositor, revin la minunatul moment cinematografic – Qu”est-ce qu’un fonctionnaire? Un homme qui fonctionne… Voi argumenta Submediocrațiada plecând de la două exemple notorii de la noi, din Românica. Din capul locului avertizez: aici nu-i vorba de Keep Romania white sau Keep Romanians Green (nu știu cum sună pentru un englez sadea „român / englez verde”…). Principiul trecerii de la frustrarea istorică la defularea compensatorie se concretizează de minune aici. Așadar:
(i) Sub deviza: „Prostu’ dacă nu-i fudul, atunci nu e prost destul”…
V-ați întrebat vreodată de ce rromii noștri (ziși pe șleau „țigani”) sunt atât de „gherțoi”? Mai ales după ce s-au „aranjat” (i.e., furtișaguri, înșelăciuni, vrăjitorii/„ghicitorii”, trafic de copii și carne vie prin toată Europa; și, dacă ne vor da yankeii „liber la vize”, atunci „primii” și pe la Uncle Sam…)? Îi vedeți – mai ales la „faptul divers” – pe la botezuri, cununii, zile de naștere și onomastice, îngropăciuni, cumetrii și alte „deșucheli”: îmbrăcați în aur de nu-l mai pot duce, posesori de mașini de lux, la prețuri astronomice, îmbrăcați după ultimul kitsch (a la Armani !… sau alte specii de „recuziteuri”/„costumeuri”), proprietari de „castele” unde numărul de turnulețe ține locul numărului de „vârfuri” ale unei coroane nobiliare, denotând rangul, „anturați” de cei mai vajnici maneliști ș.a.m.d. … Mafia țigănescă! De unde naiba atâția bani? Din muncă cinstită? Nu!, din alt tip de „muncă”, una care a divizat lumea în „șmecheri” și „fraieri”. Tot în preajma lor „viermuiesc” cei ce sunt „ratații speciei” – „Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită”… Cei ce-au „reușit”, musai să arate la tot „aliotmanul” cât de bine s-au „aranjat” ei, să crape toți de invidie! Plezni-le-ar ochii!… De unde atâta fudulie? Din tortura istoriei, de secole și secole… Cine i-a adus în Europa? O anumită mitologie spune că hunii, sau poate, mai târziu, mongolii: în incursiunile lor acei prădători aveau nevoie de meșteri în prelucrarea metalelor (armelor…). I-au găsit pe undeva prin nordul Indiei, i-au cărat cu ei și apoi i-au abandonat aici… Ce a urmat pentru bieții oameni?: secole și secole de robie, mizerie, marginalizare, dezumanizare… Arnold J. Toynbee avea dreptate cu „teoria provocării”: și câinele cel mai blând, dacă-l tot „zădărești”, până urmă va sfârși prin a te mușca… Ai noștri țigani au fost nevoiți să răspundă provocării cruntei marginalizări sociale… și „s-au adaptat”. Noi – spilcuita societate europeană! – suntem de vină! I-am exclus mereu, cu scârbă… Și atunci, frustrările de veacuri s-au acumulat și se defulează prin ceea ce sunt ei astăzi… s-au pervertit într-un tip de comportament „uman” ce respinge munca cinstită, civilizația de tip occidental sau le mimează în cel mai grețos chip…
(ii) Sub deviza: „Sărac, da’ cinstit ”…
V-ați mai întrebat vreodată cum se explică nostalgia comunisto-ceaușistă a unei bune părți din populația Românicăi? Și, mai ales – atenție ! – nici măcar formată neapărat din cei ce „au trăit” pe viu, „raiul comunist”? (mulți sunt tineri, nici vorbă să fi apucat să-i „vază” pe to’așii Ana Pauker, Gh. Gheorghiu-Dej <zâmbind șoimește>, apoi pe „Motanul Arpagic și Ovarășa Arpagică…)? Cum naiba am putea înțelege o asemenea anomalie? Tot istoria nenorocită!, Tot „suflarea” rece, glaciară dinspre stepele rusești ce a vrut musai să modeleze „lutul” românesc după chipul utopiilor nebune ale unui Lenin & Stalin – sovietizarea României prin industrializare și ideologizare forțată!… Oare? Mereu acea fatalitate a istoriei? Ce s-a întâmplat de fapt? Blestemul istoriei contemporane care a pleznit mai abitir chiar țările cele mai înapoiate din Europa… Nu spunea Vladimir Ilici că revoluția comunistă va izbândi și acolo unde „era veriga mai slabă” a capitalismului? Care nu era nici măcar „capitalism monopolist de stat”? Și care a ajuns (după 1917-22, 1945-49) tot un fel de „capitalism… primitiv de stat”, dar sub o altă „denumire” și la o altă scară geografică, mult amplificată… La noi, în zona Balcanilor, mai ales, oameni care au trăit în primitivismul timpuriu-medieval al satului sau mahalalei, cu fântână și budă în curte, fără să știe ce este aia curent electric, cu case de chirpici sau un fel de „bidon-villes”, oameni obișnuiți cu sărăcia cronică, cu bolile endemice, pe scurt, oameni primitivi pe măsura primitivismului mediului ambient (dar fără voia lor!)… Ei bine, acești oameni s-au trezit peste noapte aduși la oraș și/sau mutați la „bloc”; nu era o fericire, dar să ai apă curentă (fie ea și mai mereu rece), uneori și apă caldă (în apartamentul-cutie de chibrituri), să ai lumină electrică, să nu mai trebuiască să te mânjești până-n gât în glodul cleios al ulițelor… Ce mai contau lipsurile tipice perioadei, cozile intrate în ADN-ul nației, interminabilele „ședințe” politico-ideologice, înghesuiala din autobuzele la fel de primitive ce te duceau și aduceau la / de la „uzină”, cultul „uzinei” dădătoare de viitor luminos, (un fel de „Uzina vie” a la A. Sahia…), îngrămădirea ca vitele sub „biciul partidului” la „meetinguri” și „defilări”, menite să-i îndepărteze de popi și biserică ce nu făcutără nici ei prea mare brânză? O asemenea „mutație ontologică” (pace! L. Blaga…) nu putea să nu lase urme adânci în inconștientul și chiar subconștientul colectiv (pace! C. Jung…). „Mutația ontologică” a devenit genetică: a infestat mai multe generații succesive… Aceștia au devenit „oamenii politici de încredere”, cei ce-și câștigau experiența („politică”), din mers, „calificarea la locul de muncă”!… De aceea, pentru un trăitor-supraviețuitor (aparent, normal) în lagărul comunist / socialist, care nu putea arunca nici măcar o privire peste cortina de fier, omul politic „nou”, politicianul „nou” și toată pletora se confundă cu semidoctismul, submediocritatea, anti-meritocrația și toate racilele „lumii noi”…
C. „Copii lor ajung infractori iar nevestele… curve…”
…Parcă așa se exprima un fost ministru de interne (Ioan Rus, practic, clujean de-al meu…), cu referire la bărbații plecați la muncă în occident…„ce mai vaiet, ce mai zbucium…”. Degeaba blamat de „opinia publică” indignată… dincolo de hiperbola exprimării, omul cam avea dreptate…Prin extensie, în loc de bărbați plecați să o facă pe căpșunarii, sparanghelarii etc.,putem pune muieretul, dar să și schimbăm îndeletnicirea. De cum s-au văzut cu pașaportul în buzunar, românașii (precedați de concetățenii lor rromi), au țâșnit spre Vest, ca gazele prin duzele unui reactor aflat în forcing… Ce a urmat?… restul e istorie contemporană… Problema e că oameni de înaltă calificare (medici, informaticieni, ingineri în domenii de avangardă etc.) au „mușcat” și ei din „mărul” Raiului capitalist, „rai” ce s-a dovedit o crâncenă, rapace economie de piață consumeristă pînă la obsesie și… de droguri din cele mai variate feluri. Nu toți au reușit; și aici acționează o mafie și un „nepotism” dar cu altă pălărie sau năframă… Mulți au refuzat să se întoarcă „cu coada între picioare” și au rămas scufundați într-o mocirlă „mai nobilă”…Cei ce-au avut totuși curajul să revină, cu ceva bani agonisiți și economisiți „la sânge”, au fost repede „supți” de canaliile locale, rămase și prăsite sub noul regim… La fel s-a întâmplat și cu „clasa politică”… oricât de compromis ar fi termenul de la noi, tot îl jignim când avem în vedere cu cine avem de-a face. Submediocrii au devenit submediocrație, prostimea a devenit prostocrație, oamenii merituoși, dacă „n-au dat (încă!) colțu’ ”, au fost dați brutal la o parte, spre a face locul anti/non-meritocrației… Ș.a.m.d., doar că ar trebui să mai adăugăm acestor sufixe „– crații”… și o „ada” mai în coadă, pentru a fi tacâmu’ complet!…
De ce tot pomenim de vestitul „ciolan” – vânatul cel mai de preț al politicienilor noștri? Pentru că așa s-a inoculat în AND-ul speciei… Mai mult sau mai puțin conștienți de submediocritatea lor, au depășit cu brio frustrările și au trecut la „compensarea” acestora. Cu cât erau mai cretini, cu atât „trăgeau mai în sus”: o formă de pervertire a inferiorității lor într-o superioritate dată de fotoliul pe care-și trânteau fundurile și burdihanele supra -dimensionate… Spune-i – mereu, insistent – unui diform că-i un Adonis și va ajunge s-o creadă și el însuși. Pupincurismul devine o calitate și se practică pe scara ierarhiei sociale cu atât mai vânjos cu cât ne aflăm tot mai sus…
Unii dintre ei s-au mai rafinat: nu pe ei înșiși ci prin odraslele lor; „în puțul gîndirii” lor (pace! Cațavencii…) s-a aprins totuși un beculeț: fără școală și încă una serioasă, dai de dracu’ în vremurile cele noi…(Unii dintre noi ne amintim de filmul „Puterea și adevărul”, după scriitura lui Dumitru Popescu-Dumnezeu, unde, cu toată botnița cenzurii și a propagandei comunist-socialiste, s-au spus niște adevăruri ceva mai greu de înghițit, darămite de digerat pentru potentații zilei). Așa că mulți și-au trimis progeniturile la „școli înalte” în Vest. Mulți dintre acești copii nu aveau nici o vină (nici că erau deștepți, nici că erau proști): grilele de selecție riguroasă ale marilor licee și universități din Occident, mai închideau ochii – decât să dea ele burse și alte facilități materiale de studii, mai bine le intra banu’ (oricât costa) dat fără nici o ezitare din partea babacilor. Mulți au plecat boi și s-au întors vaci (ce conta, se găsea și pentru ei și patalamalele lor discutabile, un loc călduț sub soarele societății „multilateral” dezvoltate…). Alții și-au văzut însă serios de treabă și – după ce și-au deschis larg ochii – au decis: Trăiască Partidul Comunist… rămân… O mențiune, totuși, pentru „babaci”: sunt dispus să pariez pe oricât și orice că marea lor majoritate nu credeau în ce „trebuia să se creadă”… mai ales după „vizitele” obligatorii în țările „frățești” în frunte cu Big Brother-ul (balșoi braț’i). „Măreața…” nu se rezuma doar la Moskwa, Leningrad sau (ce ironie azi…) …Kiev. Reamintesc anecdota, pomenită și aici în Critic Arad și pe care continui să sper și să o creditez ca adevărată: la final de vizită în China lui Mao (atunci numai Motanul Arpagic și Ion Gheorghe Maurer), pe scara avionului pregătit de decolare către casă, ultimul îi zice primului: „Bă, Nicule, și ăștia au dat-o-n bară cu socialismul!…” Erau ei proști dar nu de tot… tâmpiți… Evident că după 1989, „eșalonul II și III” nu s-a mai prezentat în halul în care erau „veteranii” (îl dau exemplu numai pe Chivu Stoica!). Nu se poate spune nimic rău despre nivelul de pregătire, expertiză și chiar imagine publică a unui Adrian Năstase, Theodor Stolojan, Mugur Isărescu și (încă din fericire, destul de mulți alții)… Dar despre „elite” și „meritocrații” socialist-comuniste, în episoadele care vor urma (dacă nu se „îmbârligă” părul de pe spinarea, chelia și creierul celor de la CNCD sau CNA)…
Un sfat pentru toți politicienii lumii:
Arta de fi convingător începe prin a-ți deschide mintea și urechile,… nu gura… (Anonim, probabil antic…).
Citește și:
- „POLITICIANUL ROMÂN” – O CONTRADICȚIE ÎN TERMENI SAU UN OXIMORON NAȚIONAL? (4)
- „POLITICIANUL ROMÂN” – O CONTRADICȚIE ÎN TERMENI SAU UN OXIMORON NAȚIONAL? (3)
- „POLITICIANUL ROMÂN” – O CONTRADICȚIE ÎN TERMENI SAU UN OXIMORON NAȚIONAL? (2)
- „POLITICIANUL ROMÂN” – O CONTRADICȚIE ÎN TERMENI SAU UN OXIMORON NAȚIONAL? (1)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
