ORICE OM URCĂ PE SCARA IERARHICĂ PÂNĂ LA NIVELUL MAXIM AL INCOMPETENȚEI SALE! (… din Legile lui Murphy…) – XXVI –
„POLITICIANUL ROMÂN” – O CONTRADICȚIE ÎN TERMENI SAU UN OXIMORON NAȚIONAL? (1)
A. „Revoluționar de profesie” sau „Escroc prin vocație”?
Motanul Arpagic – sub ochii urduroși ai Ovarășei Arpagica – clama cândva, la nu mai știu ce Congres sau Plenară, existența „revol’ționarului de profesie”… nici Troțki (fie-i „revoluția permanentă” blestemată!) n-a îndrăznit așa ceva! Evident, că „motanul” (cam emasculat, săracu’!) s-a pus pe el în capul listei din „revoluționarul” nomenclator profesional al R.S.R… . Nu mai știu de o fi pus-o și pe „ea”- Ovarășa, dar n-ar fi fost o blasfemie pentru un „Academician Dr. Inginer de largă recunoaștere internațională?!…”
Am tot căutat în Registrul Național al Calificărilor Profesionale din România (RNCP) profesia de politician … cu căutatu’ am rămas!… Poate o fi în vreo anexă specială, alături de … numerolog, vrăjitor, clar-văzător, horo-R-scopist ( într-un interviu relativ recent, Rectorul „UBB” Cluj, Prof. univ. Daniel David, remarca, cu sarcasm, existența – reală! – a acestor profesiuni în respectivul nomenclator…). Poate o fi în vreun document „clasificat” al SRI, alături de tăietor de frunze la câini, pierde-vară, fraier, escroc, șmecher… A-propos de ultima „profesie” menționată în ultima listă, dacă ați merge pe urmele rădăcinilor etimologice ale cuvântului „șmecher” ați afla o istorioară veselă. Sașii din marile orașe ale Transilvaniei medievale, recte Brașov și Sibiu, cumpărau vin de la miticii de la Sud de Carpați. Aceștia, escroci, prin ADN-ul lor, îi îmbătau bine pe fraierii de sași, cu vin bun, apoi, profitau și le vindeau, pe bani gârlă, vin prost (evident, de trei parale…). Până ce nemțalăii s-au prins de poșircă… Așa că au început să aducă cu ei, „la contractări”, câte un expert în calitatea vinurilor, numit „schmeker”… nu știu dacă grafia e cea corectă…
Cert este că în „RNCP” se scrie – negru pe alb, cu subiect și predicat – că RNCP „este o bază de date naționale care cuprinde descrierea calificărilor profesionale din România recunoscute la nivel național care pot fi dobândite atât prin sistemul formal de educație și formare profesională, cât și prin recunoașterea (ANTENȚIE!!!) rezultatelor învățării dobândite în contexte non-formale și informale din perspectiva învățării pe tot parcursul vieții (s.n. !)” (???) – Wikipedia (2021)… I.e., meserii ce „se fură” sau „se cumpără”, la fel ca „fabricile” de diplome universitare din ultimele decenii?… Sau „omul cât trăiește învață” și își mai și descoperă vocația de … politician?… Aici, în U.K., aflu oripilat că Parlamentul Britanic a hotărât salarizarea membrilor Camerei Comunelor abia în… 1911!
B. „…un politician de profesie într-o țară dominată de politica de tip clientelar va fi un exponent al acelui tip de politică…” (Iulian Stănescu)
Într-adevăr, „profesiile se legiferează mai puțin decât ocupațiile” (Dana Buzura-Gaghiu). Și, într-adevăr, autoarea menționată a fost mai harnică și mai perseverentă și a descoperit în Clasificarea Ocupațiilor din România, profesia de politician (ceva în genul „sărac și cinstit”): „membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalți conducători ai administrației publice” Măi, să fie! Și eu care-mi închipuiam că un politician ajuns „la butoane” nu mai e politician , ci un fel de vechil, arendaș, administrator… numai OM, NU!…
Personal, nu mă abat de la „dogma” mea despre politică; ea s-a conturat pe parcursul mai multor decenii. O parte din tezele esențiale ale acesteia le-am expus și în Critic Arad, cu vreo câteva luni în urmă: Politicul apare acolo unde există diferențe până la opoziție între interese. Numai oamenii au interese ca nevoi (diferențiat) conștientizate. Nu există identitate absolută de interese (între oameni sau grupuri de oameni), nici măcar pe parcursul vieții unui singur individ. Modul de acțiune în satisfacerea intereselor, deci într-un context unde există interese diferite sau chiar opuse este politică în sens larg. Deci totul ar fi politică. Contextul „rezolvării” intereselor nu poate fi decât polis-ul, civitas-ul (i.e., comunitatea de oameni). De aici și termenii de „politică”, „civilizație”. Atunci când e vorba de interese fundamentale (socialmente și în ultimă instanță – cele economice), putem vorbi de politică propriu-zisă… Politica nu are sens decât ca luptă politică (nu neapărat „lupta de clasă”), la fel cum, o societate unde toți ar fi la fel de bogați sau la fel de săraci, golește de sens noțiunile de „bogăție”, respectiv, „sărăcie”… (noțiuni diferențiale!). Oamenii n-au fost și nu vor fi niciodată „egali” (recte, socialmente identici…). Fiecare individ (al oricărei specii!) este unic și irepetabil (nici măcar clona nu…) și chiar această identitate proprie se schimbă permanent, uneori imperceptibil, pe parcursul întregii vieți. Corolarul celor expuse aici – într-o formă ultra-popularizată, simplificată – este următorul: politica NU se confundă cu „omul politic”! De fapt, om politic, alias politician, nici nu există ca atare! Există doar indivizi sau grupuri de indivizi ce fac – vremelnic – o anumită politică. Cum miza supremă a politicii este puterea, i.e., deținerea la discreție a mijloacelor de constrângere (istoricește și geografic, deci crono-topic determinate), omul sau oamenii ajunși să o dețină, se auto-desființează ca politicieni! Ei devin administratori ai puterii ce au ajuns să o cucerească, să o dețină și să o păstreze cât mai mult timp (după putință!). Ei sunt acei funcționari detestabili tocmai prin dezamăgirea ce o produc, prin uzura fatală a statutului și rolului lor, din prima clipă când au dobândit acea putere. De aceea am mai pomenit eu, tot aici, acea sintagmă/replică celebră a actorului belgian Jacques Brel, dintr-un film de pomină: „qu’est-ce qu’un fonctionnaire? … un homme qui fonctionne! ”… Există oameni cu o anumită profesie care fac o anumită politică (din convingere, constrângere sau „susținere din umbră”). Odată scopul atins – puterea! – ei se dezumanizează imediat. Din politicieni (vorba vine!) devin, așa cum spuneam mai sus, vechili, arendași ai puterii. Își vor lua și ei o parte, mai mare sau mai mică, din „ciolan”, dar nu sunt ei cei ce „trag sforile”, realmente, în societate… adevărații profitori ai puterii rămân mereu în umbră, căci sunt prea deștepți sau perverși să intre ca proștii în „groapa cu lei”. De aceea, așa-zișii „oameni politici” nu trebuie crezuți niciodată (după mine, nici votați vreodată!…). Dincolo de „siropul” grețos de dulceag, pe care ni-l servesc pe toate canalele sociale, gândiți-vă totuși că și drumul spre iad este pavat cu bune intenții!… Asta-i teoria mea, crezul meu… De aceea cred – mai în glumă, mai în serios – în ceea ce am numit (luați-o metaforic!) ANARHIA BINE TEMPERATĂ…
C. „Politicienii, asemenea scutecelor, trebuie să fie schimbați în mod regulat, din aceleași motive”… (anonim…)
„Politicianul” ajuns la putere este întocmai ca în basmul (englezesc!) cu un fel de Făt-Frumos…: La briți, eroul este un fel de James Bond al copiilor. Zmăul devine un balaur/dragon, căruia eroul nostru trebuie să-i taie capul. Dacă reușește, primește mâna prințesei – fiică de împărat/rege. James Bond-ul reușește. Vine în fața împăratului/regelui și-i aruncă la picioare capul bestiei – „Eu mi-am ținut promisiunea, uite aici capul balaurului!” Împăratul/regele – „Și eu îmi țin promisiunea, uite aici mâna prințesei!”… pe care i-o aruncă tot la picioare…
Ați văzut sau poate ați auzit de filmul „Divorț italian” (1961 – regia Pietro Germi; cu Marcello Mastroiani, Stefania Sandrelli…, Commedia all’italiana, Oscar și premiu și la Cannes…)? Ați văzut sau poate ați auzit de filmul „Kramer contra Kramer” ( 1979 – regia Robert Benton; cu Dustin Hoffman și Meryl Streep)? Probabil că nu… Nu voi spune „nicio pagubă!”, doar „păcat!”… Totuși, nu disperați ! Amândouă capodoperele cinematografice au ca temă divorțul. Nu disperați pentru că – în strictul prezent – avem cu toții parte de o grotescă reîncarnare a Motanului Arpagic și a Ovarășei Arpagica (ăștia doi, totuși, fără divorț… uniți până la… moarte!): azi suntem martorii la telenovela – la fel de grotescă! – „Șoșo contra Șoșo”… Dacă nu ar fi vorba și de politică aici, nu m-aș fi apucat să scriu prezentul material! Mi-am tot promis să-i las dracu’ în pace, dar nu mă lasă ei ! Când am aflat că „ambii” candidează la euro-parlamentare (cel puțin, și-au depus „candidatura” la BEC) și încă de pe poziții adverse, de concurență… m-am crucit! Despre „ea” știam că mai cochetează și cu Primăria generală a Ceauschwitz-ului am Dâmbovitzen, ba, mai mult – la cererea prostimii autentice! – visează și „scaunul” de la Cotroceni. Despre „el” știam doar că nu vrea să-i lase numele de familie „ei”, în urma divorțului (iminent, sau o fi și aici praf „electoral” în ochii oamenilor?!…). Nu-l știam și pe ăsta atât de „schizo…” încât să viseze tontul de el… la ceva Bruxelles!… Cert este că asistăm la un „spectacol” televizat de toată greața, unde nu se mai spală boarfele jegoase în familie, ci în fața întregii națiuni! Or fi urmărind rating-ul multe televiziuni, dar să se compromită în halul ăsta, cu asemenea specimene… Fundalul general este, evident, anul electoral (în fapt, erectoral!) 2024, în context mai larg, iminența unui război european de anvergură și probabil ultimul… Și totuși, dacă o fi să ne ducem dracu’ cu toții, măcar să o facem cu un pic de demnitate… Aviz amatorilor, recte, Vladimir Vladimirovici… & Co, apoi, din noaptea aceasta (13 -! – / 14 aprilie – luna nebunilor) și „Cave Canem … Iranianem”!
D. „Cel mai greu lucru într-o campanie electorală este să câștigi fără a dovedi că nu meriți să câștigi…” (Adelai Stevenson)
În mass media românești, într-o dezbatere mai largă privind politica și „politicienii”, Nicu Ilie, plecând de la celebra „piramidă a nevoilor” (Maslow), remarca faptul că „există un pragmatism al supraviețuirii” unde „socialul se animalizează”… Subscriu! – vorba lui Mircea Badea, cu degetele rășchirate simbolic… Prin urmare, vorbind despre „vocația de politician” (horribile dictu!), asistăm pe bună dreptate la concluzia că „o decădere de regn se produce implicit”, că la baza tuturor relelor se află „un colaps cultural”… Iar la noi, „insularitatea culturii (politice, aș specifica eu) e un fenomen social”. De aceea, pot eu să tot caut și în miezul zilei, cu lumânarea aprinsă, măcar un semn cât de mic de interes față de Românica, în mass media britanice… în afară de cazul fraților Tate și al numirii noului ambasador al U.K. în țara noastră, Excelența Sa Giles Portman… nothing at at all!… Aspectele militar-strategice de circumstanță în aceste „zile fierbinți” nu privesc exclusiv Românica, ci tot flancul estic al NATO… nu suntem noi „buricul pământului” la fel cum nici Herr Klaus Iohannis nu este de băgat în seamă „ca-candidat”, știm la ce…
Harold Lasswell – un reputat politolog și sociolog al politicii – într-una din cărțile sale (best-seller) – „Putere și personalitate”, făcea o serie de remarci pertinente care se potrivesc ca o mănușă „efervescenței politico-electorale” de la noi…:
(i) „Vocația de politician” – pentru mine, o mare gogoriță – nu rezultă din vreo convingere și pasiune, nu atât din idei sau valori în slujba cărora persoana respectivă își închină (chipurile !) cariera, ci din convingerea și pasiunea pentru putere.
(ii) Este oare „politicianul” vreun profil distinct, aparte al naturii umane, prin conduită și caracter? Există oare vreun „homo politicus” (i.e., „peronalitate politică”)? Nu există decât prezumția că „puterea va înlătura estimările depreciative asupra sinelui”, un fel de „freudism” cu capul în jos și cu picioarele în sus (vezi cazul Șoșo contra Șoșo )…
(iii) Un astfel de „specimen” va include, firesc, o varietate de tipuri de carieră la baza cărora se sedimentează avere, cunoaștere, pricepere, reputație, poziție socială; diferența constă doar în maniera de care cei care intră în politică înțeleg să-și urmeze țelul – acumularea de putere! – dar și direcția și scopurile în care folosesc puterea respectivă.
(iv) Dacă e să vorbim de o „profesionalizare” a politicii, atunci nu se poate face abstracție de etica politică – concept dificil pentru că are la baza sa puterea. Și știm de la „tata” Machiavelli încoace că „scopul scuză mijloacele”…
(v) De aceea, se adeveresc deplin ideile marelui Max Weber („Economie și societate”) după care puterea ar fi „probabilitatea ca un actor dintr-o relație socială să fie în poziția de a-și realiza propria voință în pofida rezistenței (altora), indiferent de baza pe care se sprijină această probabilitate”. Pe scurt, puterea = „o relație socială de dominație”. Iar „dominația” este un concept mai precis pentru că se referă chiar la posibilitatea îndeplinirii comenzii date.
Și atunci, despre ce fel de ETICĂ poate fi vorba aici? Tot „ilustrul florentin” avea dreptate când spunea – cu secole în urmă – că soluția ar fi judecarea acțiunilor politice după consecințele acestora, nu după modalitatea mijloacelor… I.e., ne întoarcem la „scopul scuză mijloacele”…
Și atunci apare paradoxul: marele adversar al profesionalizării politicii la nivel istoric este CAPITALUL! Deci, chiar burghezia care a luptat pentru „libertate, egalitate, fraternitate”, în fapt, pentru o piață liberă, o societate fără autoritate (justificată prin „sângele albastru”), chiar burghezia spun, în loc să proclame diferența socială și politică pe bază de competență, ajunge să proclame egalitatea socială și politică a tuturor oamenilor, deci, implicit supremația mediocrităților care urmăresc micile lor interese egoiste… Iată cum marele Adam Smith primește un „ciocan în cap” iar, puțin mai târziu, un Karl Marx primește o „carte blanche”!…
„Imbecilitatea oamenilor este întotdeauna o invitație către nerușinarea puterii” (Ralph Waldo Emerson)… Putem amenda cele mai înainte spuse cu meditația amară a lui Andre Malraux – „Un lider politic este în mod necesar un impostor, de vreme ce el crede că poate rezolva problemele vieții fără a întreba care sunt acestea”…
Și iată cum, dragi cititori, se adeverește zisa năstrușnicilor etichetați Murphy, după care „Fiecare om urcă pe scara ierarhică până la nivelul maxim al incompetenței sale”!…
Citește și:
- CĂDEREA POATE FI ȘI PE ORIZONTALĂ!… (3)
- CĂDEREA POATE FI ȘI PE ORIZONTALĂ!… (2)
- CĂDEREA POATE FI ȘI PE ORIZONTALĂ!… (1)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
