[Profile în câteva linii] GLAD VARGA            

glad varga
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Am început colaborarea cu GLAD VARGA, în urmă  cu peste un deceniu, când el era foarte tânăr, dar abia acum, în vederea elaborării acestui articol, mă documentez cu privire la formarea și activitatea sa de-a lungul anilor.


Mărturisesc că sunt surprinsă că la 17 ANI, GLAD VARGA era, deja, MEMBRU în PARTIDUL  în care este și astăzi, iar un an mai târziu, la 18 ANI, fusese ales Președinte al organizației elevilor, remarcându-se ca bun organizator. Clasele a XI-a și a XII-a le petrecea, după ore, la sediul partidului, ceea ce a determinat  generoasa sprijinire a sa de către  doamnele GEANINA PISTRU și VIORICA GRAUR, care au văzut în el, un adolescent cu potențial, care are nevoie de sprijin.


Nicicând GLAD VARGA nu a vorbit sau, poate eu nu am auzit, aproape nimic,  despre FAMILIA sa.

Are o soră geamănă, Ana Maria. Când erau în clasa a IV-a, mama lor i-a părăsit, iar serviciul dificil al tatălui, la CFR, îl determina să lipsească mult de acasă. Așa se explică că a fost crescut, cu multă dragoste și înțelegere, de sora tatălui, Kati Mauc, și, mai ales, de BUNICII lui, țărani, cu dragoste de învățătură, dispuși să facă orice SACRIFICIU pentru a-și vedea nepoții cu școală. SFATURILE bunicului, considerat, de GLAD VARGA, MODELUL său în viață, nu le-a uitat niciodată și au constituit PRINCIPII MORALE, pe care le-a respectat, cu strictețe: „1. Ce ai în minte și în suflet nu ți le va lua nimeni, niciodată; 2. Să muncești mult și să nu te uiți la ce face vecinul; 3. Să te înconjori, întotdeauna, de oameni buni și valoroși, de la care ai ce învăța.”

Condus fiind de aceste frumoase îndemnuri ale bunicului, GLAD VARGA a muncit necontenit. Câți dintre politicienii arădeni de azi pot spune că au lucrat pentru partid de la 17-18 ani? Iar la 20 de ani a avut prima firmă, Promot Vest și apoi TEEN FEST iar după aceea, treptat, a înființat și a fost președinte la 3 ONG-uri : „Educațio”, Centru pentru voluntariat, „Delta”, precum și la „arq”. Să reținem că, de-a lungul anilor, nu și-a neglijat studiile, dorința de a împlini sfatul bunicului, fiind evidentă. GLAD VARGA a fost OLIMPIC în liceu. A urmat specializarea de chimie generală la Universitatea din Timișoara, pe care o întrerupe după 2 ani din pricina precarității materiale, dar va reuși să finalizeze studiile de licență și master la UAV, apoi licența în ecologie și protecția mediului la UVVG. APRECIEZ strădania lui GLAD VARGA de a se pregăti prin CURSURI ACREDITATE și de a obține, treptat, Certificate de evaluator, de expert în accesarea fondurilor structurale, de formator COR, de manager proiecte (planificare, organizare, implementare, monitorizare, evaluare).


CONSILIER în CLM, în anul 2014, fiind acuzat de conflict de interese de către ANI, își dă demisia de onoare, FAPT RARISIM, dar i se va confirma, în mod oficial, nevinovăția. Va fi ales DEPUTAT în două legislaturi: 2016-2020 și 2020-2024, desfășurând în această demnitate, o LĂUDABILĂ ACTIVITATE, fără însă, să clameze, în mod zgomotos, reușitele. Astfel, după cum însuși precizează,  în primul mandat a avut 60 de INIȚIATIVE PARLAMENTARE, din care 19 au devenit LEGI, iar în al doilea, 79 de INIȚIATIVE PARLAMENTARE, din care 24 sunt LEGI, în vigoare. Iată câteva din CELE MAI IMPORTANTE inițiative: * Modificarea legii pensiilor în sensul posibilității de pensionare înainte de vârsta stabilită de lege, fără penalități, a celor care au locuit 30 de ani în localități afectate de poluare (Vladimirescu, Arad); *Modificarea Legii fondului funciar pentru plasarea panourilor fotovoltaice pe terenuri arabile de calitate slabă și neproductive; *Modificarea Legii regimului deșeurilor și înăsprirea amenzilor pentru abandonarea deșeurilor la marginea localităților;  *Sprijinirea proiectelor elaborate de primării cu privire la infrastructură și protecția mediului.


Este evident că GLAD VARGA este SERIOS și MUNCITOR,  dar i-am reproșat mereu și îi reproșez nu numai unele CARENȚE, ci și unele CALITĂȚI devenite DISCUTABILE în „lumea specială” de astăzi:

1. Este mult prea atent  să nu deranjeze, nu doar pentru că este neconflictual; 2. Refuză să spună Nu și uneori, cred că știe și el, că este „luat de fraier”; 3. Nu știe să-și prioritizeze propriile interese, pierzând adesea, atent fiind la dezideratele altora;  4. Își asumă un singur domeniu de competență: ecologia și protecția mediului (Nota bene!), refuzând să exprime opinii, în spațiu public, referitoare la alte probleme, precum fac colegii săi; 5. Chiar și atunci când este  „lovit” pe nedrept, tace, cu toate că, desigur, suferă, preferând să găsească întotdeauna, partea bună și a acestor oameni; 6. Nu va fi nicicând împotriva celor care l-au sprijinit, chiar dacă o singură dată, iar apoi și-au schimbat radical atitudinea.

SĂ REȚINEM că GLAD VARGA a reușit să alerge MARATONUL (42 km) și de 18 ori, semi-MARATONUL (21 km), în țară (București) și în străinătate (SUA, Austria, Cehia), dovedind AMBIȚIE, CURAJ și DORINȚĂ de AUTODEPĂȘIRE.

ȘI aceste rânduri se doresc o PLEDOARIE pentru un OM de CARACTER, față de care poți avea unele rezerve, dar trebuie să-i apreciezi, ca sigure, STRĂDANIILE, ALTRUISMUL, OMENIA. Iar, în final, ca întotdeauna, SUCCES, în continuare.


 

Categorie: Opinii
Etichete: Glad Varga, Profile în câteva „linii”
Distribuie:
Articolul anterior
O Invitație la ACCEPTARE
Articolul următor
„HAI LA LUPTA CEA MARE!” sau „PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, … UIMIȚI-VĂ!” (1)

2 comentarii. Leave new

  • Cu tot respectul pentru calitățile acestui domn dar nu se ridică la nivelul lui Sergiu Bâlcea care excelează în orice domeniu și va fii ales pe merit PRIMAR al Aradului. Alături de tânăra, energica și dinamica sa echipă va schimba orașul în bine iar dacă doamna Geanina va accepta sa preia frâiele CJA dezvoltarea județului va fii fruntașă pe țară. O asemenea echipă are nevoie și de susținere guvernamentală asa ca Nogdan Noghiu ar fii un prefect de elita, dedicat bunului mers al lucrurilor în județ. Aradul are nevoie de aceasta echipă a cărei valori sunt integritatea, energia specifica vârstei, competența și onestitatea. Votez cu toată inima această formulă. La anul PNL va depăși pragul de 60% asa ca România va întra în final pe un făgaș bun.

    Răspunde
  • cel mai de perspectiva politician arad, un om modest, onest si un prieten adevarat, cu siguranta viitorul va fi al lui

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Next Run
ULTIMELE ȘTIRI

Penitenciarul Arad organizează Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”

0
Penitenciarul Arad organizează, în perioada 22–23 octombrie 2026, două evenimente dedicate reintegrării sociale și profesionale a persoanelor private de libertate: Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”. Cele două evenimente urmăresc consolidarea parteneriatului dintre sistemul penitenciar, instituțiile publice, mediul economic și comunitate, având ca obiectiv comun facilitarea accesului la oportunități de angajare și reducerea riscului de recidivă. Joi, 22 octombrie 2026, începând cu ora 09:30, la sediul Penitenciarului Arad, va avea loc Bursa Locurilor de Muncă, eveniment care facilitează întâlnirea directă dintre reprezentanții mediului economic și persoanele private de libertate aflate în pregătirea pentru reintegrarea în comunitate. Bursa…

Actualizare 1 Guvernul Luca Niculescu a fost votat în Parlament

0
ACTUALIZARE, ora 16.20 | Guvernul Luca Niculescu a fost votat în Parlament Componența cabinetului condus de premierul desemnat, Luca Niculescu, și programul de guvernare au ajuns la votul de învestitură al Parlamentului, într-o ședință comună a celor două Camere, marți, începând cu ora 14:00. După numărătoarea voturilor, prim ministru al României este Luca Niculescu. Noul Guvern a primit 280 de voturi pentru și 58 de voturi împotrivă. Au fost prezenți la vot 355 de paralamentari. Numărul de voturi valabil exprimate a fost 338 Guvernul Niculescu va depune jurământul marți, la ora 18.00. [fc_actualizare] Știrea inițială, ora 08.37 | Guvernul Luca…

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…
veterinar arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU CLASIC, Ediția a 28-a  

0
Când publicul arădean își pierduse orice speranță că va mai putea urmări în această toamnă o nouă ediție a Festivalului, iată o neașteptată surpriză produsă de PRIMĂRIA ARAD și CONSILIUL LOCAL al MUNICIPIULUI ARAD. Astfel, ediția a 28-a se va desfășura în perioada 3-11 octombrie și va cuprinde 13 spectacole de teatru și un Concert din musicalurile lui Stephen Sondheim (The Human Voice: O voce. Un pian. O poveste). Apreciem tema Festivalului: FRAGILITĂȚI SUBIECTIVE, ce învederează o problematică profundă, cu PERSONAJE ale teatrului clasic, ce se doresc puternice, dar dincolo de această identitate, pe care și-o construiesc cu ostentație, deslușim…

APRECIERI, părinte DANIIL STOENESCU

2 comentarii
L-am cunoscut și l-am apreciat pe părintele DANIIL STOENESCU, când era cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, ca profesor de Patrologie și Literatură Post-Patristică. Nu l-am mai întâlnit de peste două decenii. Știam că de-a lungul anilor a fost EPISCOP locțiitor al Daciei Felix, EPISCOP VICAR al Mitropoliei Banatului, ARHIEREU VICAR al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Aflându-mă în aceste zile într-un periplu pe Valea Arieșului și în Munții Retezat, am descoperit și am fost chiar impresionată de SCHITUL „SCHIMBAREA LA FAȚĂ”, de fapt o frumoasă biserică ctitorită de Părintele DANIIL STOENESCU, în care se află și cărțile…

BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ și IMOBILUL P+3 din VLADIMIRESCU

1 comentariu
Având în atenție patrimoniul UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU”, 48000 mp, cei mai mulți obținuți prin fonduri proprii, astăzi încheiem prezentarea acestora, referindu-mă la BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ „CORNELIA BODEA” și la IMOBILUL din VLADIMIRESCU, cu precizarea că fosta FABRICĂ DE CEASURI, achiziționată prin fonduri proprii ale UNIVERSITĂȚII nu se mai găsește în patrimoniul fizic și financiar al instituției, ceea ce înseamnă că a fost deja înstrăinată.                                   Subliniez dintru început că la alegerea mea ca rector, Biblioteca, în mod surprinzător, avea o SINGURĂ CAMERĂ, situată la…

EUGEN OVIDIU CHIROVICI și ȘTEFAN MÂȘU, DOCTORI HONORIS CAUSA ai UAV

0
MEMENTO Poate vă întrebați și poate chiar judecați greșit cu privire la considerentele care mă determină să rememorez, sub genericul MEMENTO, câteva dintre cele aproape 100 de personalități prestigioase ale vieții științifice, academice, culturale, publice, cărora li s-a conferit de către UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU “ cel mai înalt titlu academic de DOCTOR HONORIS CAUSA. Demersul nostru nu vădește nici pe departe orgoliu sau infatuare personală , ci se dorește un ELOGIU ADUS UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU”, care printr-un real prestigiu instituțional a reușit să coopteze ca membri de onoare ai comunității noastre academice nume prestigioase pe plan național și internațional. Deoarece…

NU AȘ FI CANDIDAT NICICÂND PENTRU FUNCȚIA DE RECTOR      

5 comentarii
 Nu știu dacă am mai spus sau nu, dar mărturisesc dintru început, cu toată sinceritatea, că NU AȘ FI CANDIDAT pentru funcția de rector dacă știam că UNIVERSITATEA „Aurel Vlaicu” avea în acel moment (februarie 2000) numai 1700 de mp, și anume imobilul fostei Facultăți de Inginerie de pe Calea Aurel Vlaicu, iar toate celelalte spații ale Universității, fără excepție, erau cu contracte expirate ca termene sau fără niciun act doveditor. Mare și neplăcută a fost surpriza când am constatat că atât CĂMINUL cât și CANTINA de pe strada Ursului nu aveau un proprietar înscris în CF, nici măcar statul…

FLORIN GEORGESCU, DOCTOR HONORIS CAUSA AL UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU”  

1 comentariu
Economist, bancher, politician, cadru didactic universitar, dl. FLORIN GEORGESCU este unul dintre  cei mai respectați finanțiști în România postdecembristă, o autoritate într-un domeniu, în care mulți își clamează competența, dar puțini o probează cu adevărat. Conferirea titlului academic de Doctor Honoris Causa onorează, fără îndoială, UNIVERSITATEA „Aurel Vlaicu“ și relevă prestigiul instituțional al acesteia, știută fiind exigența și severitatea dlui FLORIN GEORGESCU, ca prezență în spațiul public. Este important să subliniem pregătirea temeinică, chiar excepțională a dlui FLORIN GEORGESCU în domeniul financiar: șef de promoție, bursier Fulbright, absolvent al unui curs postuniversitar în management financiar la University of Missouri Kansas,…
Salon Marem
Articolul următor AURORA BOREALĂ care a înroșit inclusiv cerul de deasupra Aradului – explicații științifice, conspiraționisme… SPECTACOL! Apasă aici pentru a citi
Secret Link