[Profile în câteva linii] OVIDIU FĂRCUȚA

Are 44 de ani. S-a născut în 4 martie 1979, la Cermei, dar din anul 2002 se află neîntrerupt la MONEASA, ceea ce înseamnă jumătate din vârsta pe care o are. Ce resort interior l-a determinat pe copilul, care, adesea, visa, cu harta în față, la munți și ape, la țări și orașe, absolvent al Facultății de geografie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, să renunțe la cariera de profesor? Și, mai apoi, să se „lipească” de peste două decenii de MONEASA, devenită pentru el, nu doar o stațiune, cu o istorie ce începe în anul 1896, ci „o stare de spirit”?

Îl știu pe OVIDIU FĂRCUȚA, de la începuturile colaborării cu TEO MORAR, proprietarul Hotelului Parc, un om excepțional, pe care l-am prețuit dintotdeauna, dar „plecat” mult prea devreme, „pe drumul fără întoarcere”. Alături de alți 27 de tineri, OVIDIU FĂRCUȚA a participat, în anul 2002, la concursul pentru ocuparea unui post de recepționer la Hotelul Parc, după ce făcuse practica, la finalul anului I de facultate, în cadrul acestuia. Fiind declarat „admis”, ca recepționer, începe o frumoasă colaborare a tânărului de atunci, cu Teo Morar, care după doar 6 ani de „conlucrare” îi decernează Premiul I, la Ziua Firmei, cu toate că erau alții, cu o vechime mult mai mare. Sunt sigură că acest premiu, aparent, fără mare importanță, a însemnat mult pentru tânărul, aflat la început drum, în industria ospitalității. Și treptat, OVIDIU FĂRCUȚA a deprins, de la mentorul său, Teo Morar, nu numai EXCELENȚA în alimentație publică și turism, ci și BONOMIA, ca profesiune de credință, convins fiind că „binele, pe care îl faci, ți se întoarce, cu siguranță”.

Dar „a preluat”, în același timp, de la Teo Morar și admirabila calitate, rarisimă în lumea de azi, și anume GENEROZITATEA, pe care nu doar și-a propus să o continue, ci i-a adăugat un plus de dăruire, în sensul de a institui în Restaurantul / Hotelul Parc, o atmosferă de familie, în care se integrează, în mod natural, deopotrivă, angajați și oaspeți. S-a constituit, astfel, o echipă colegială de profesioniști, considerată de OVIDIU FĂRCUȚA, după două decenii de colaborare, „cea mai frumoasă, cea mai entuziastă și, în mod sigur, corectă și loială”.

În această vară, după mulți ani, am luat prânzul, două zile consecutiv, la Restaurantul Parc și m-a surprins sentimentul de „acasă”, afabilitatea profundă, bucuria și voia bună instituită de OVIDIU FĂRCUȚA, care îmi și declarase, cu modestie, că nu vrea să fie considerat „șef”, ci „Ovi”, „gazda de suflet” a oaspeților săi. Un sentiment, pe care îl transmite, cu evidență și fără ostentație, colaboratorilor săi. Astfel, îl rețin pe NICUȘOR VALEA din Bârsa, absolvent al Facultății de științe economice din cadrul UAV, care ne demonstrase a fi nu doar un chelner profesionist, ci un consilier în domeniu, în stare să creeze și să întrețină o atmosferă destinsă, cordială, încărcată de solicitudine față de clienți, înțelegându-se, atât el, cât și colegii săi, „din priviri”, cu OVIDIU FĂRCUȚA. Și astfel, am înțeles, în mod nemijlocit, strădania lui „Ovi” de a compensa o anume absența a atractivității Hotelului, printr-un „plus de omenie”, dăruit, FĂRĂ EXCEPȚIE, celor care „trec pragul” Hotelului Parc, fără a conta „CULOAREA POLITICĂ” a acestora sau alte considerente, de ordin personal.

Scriu acum despre OVIDIU FĂRCUȚA, nu numai pentru faptul că a optimizat Restaurantul Parc, aducându-l treptat spre standarde internaționale și mediteraneene, dar și pentru că m-a impresionat mult adânca prețuire pentru părinții săi și pentru soția sa, medic de familie în comuna Șepreuș, care îi este alături, de 11 ani, „la bine și la greu”. Și, mai ales, deoarece am deslușit legătura profundă, de „minte și de suflet” a lui OVIDIU FĂRCUȚA cu MONEASA, o stațiune, în care s-au realizat, în ultimul timp, câteva zone de atracție („Punctul de Belvedere”, „Grota ursului”, „Lacul cu nuferi”, Parcul de aventură cu tiroliană, Parcul de joacă pentru copii), dar mult prea puțin pentru a-i conferi anvergură și atractivitate.

Șoseaua județeană spre Moneasa, admirabilă în sine, trebuie să probeze a fi temeiul unei necesare dezvoltări viitoare. Fără îndoială, referindu-ne la Moneasa, nu putem eluda, ci dimpotrivă, trebuie să aplaudăm excepționala CLINICĂ DE FIZIOTERAPIE „NEOCLINIC”, care și-a dobândit deja o notorietate națională și nu numai. Dar MONEASA pare o STAȚIUNE TERNĂ și MONOTONĂ, doar în weekend animată prin evenimente tradiționale. Sunt convinsă că numai printr-o strategie comună „a dreptei și a stângii” politicii arădene, printr-o „ unire în cuget și simțiri”, lipsită de bătălii și orgolii politice, pledoaria verbală va putea fi dublată de inițiative și finanțări consistente, care așteaptă de mult prea multă vreme, o reală materializare.

Și totuși, când Moneasa va dobândi strălucirea de altădată?