ORICE OM URCĂ PE SCARA IERARHICĂ PÂNĂ LA NIVELUL MAXIM AL INCOMPETENȚEI SALE!…
(… din Legile lui Murphy)
Cum se vede România de la peste 2000 de kilometri, din perfidul Albion?
Păi, nu se prea vede. Pentru britanicul neaoș, spilcuit și afectat, o țară din lumea a III-a a Europei nu prea prezintă interes. Decât dacă, eventual, e ceva de rău. De rău, rău. Rău de rău… Păcat! Tabloidele britanice ar avea o pită tare albă de mâncat… ce pită?… ditamai cozonacul, mai pogan decât Casa Poporului. Pe malurile Tamisei se găsesc oricând subiecte grase, au și ei faliții lor sau mondenitățile locului, dar pe malurile Dâmboviței ar da de o caricatură grotescă, tragi-comică, fără egal a ceea ce a putut produce politichia românească. Fără egal în Europa… Marx și Engels când își începeau Manifestul Partidului Comunist cu memorabila frază „O statuie umblă prin Europa…” nu știau câtă dreptate au, au greșit doar personagiul: Androgina!
Nu cred că mi-ar fi trecut prin cap să scriu vreodată ceva despre acest personagiu atât de detestabil dar…
În ultima vreme am niște coșmaruri tare deocheate: se făcea că Boudica (regină a unui trib de British Iceni, termenul Boudica/Boadiceea însemnând femeie victorioasă) îi caftea de mamă-mamă pe ocupanții romani ai Britanniei și pentru ce? Ca să le scoată din cap că limba latină-i fruncea; o, nu!… ea se trage – de fapt și în mare adevăr – din limba română, dulcea geto-dacică (barză, viezure,…., p…dă…). Se mai făcea apoi că marea eroină a Franței, Jeanne d’Arc nu asedia Oreleans-ul, ci birourile Senatului din Casa Poporului. Același coșmar, cu Ana Ipătescu: ea nu elibera revoluționarii de la ’48, ci parlamentarii românași verzi, curați, neinfestați de reacțiunea Guvernului hulpav, misogin, anti-rusesc, pro-european ș.a.m.d. Se mai făcea, oh, my goodness, că femeia pictată în Libertatea pe baricade a lui Delacroix nu purta un drapel tricolor (roșu-alb-albastru), ci unul negru pe care scria „S.O.S. România”. Stați, că nu s-a terminat!…
Îmi mai apărea în coșmar și tabloul lui Daniel Rosenthal România Revoluționară… da’ nu era înveșmântată în tricolorul românesc, ci într-o uriașa mască anti-Covid 19… Apoi și mai rău: în toate cazurile chipul ce se hlizea la mine era parcă al lui Sf. Gheorghe omorând balaurul; era îmbrăcat în ie și avea o năframă înflorată; chestia-i că pe balaur era posterul cu U.E. da’ el țipa ca din gură de șarpe: Rom-exit!; cât despre cal, mă întrebam oripilat cum dracu’ putea săraca mârțoagă să țină în spinare ditamai colosul? Colosul nu mânuia nici sabia și nici sulița, ci avea în mână – la bună vedere – o legitimație de senator, apoi, în loc de scut ținea un smart- mobile cu care imortaliza tot, tot, tot… pentru posteritate…
Ieșirea din coșmar s-a făcut pe măsură: se făcea că VC Tudor (fie-i țărâna cât mai grea) era îngropat îmbrăcat trans-gen (e foarte la modă aici, în lumea anglo-saxonă), avea o rochie de încăpea și el și Bardul de la Bârca și încă vreo trei ca ei, da’ coșciugul nu măsura mai mult de 1,60 metri… De fapt, în visul meu tulburător se arata și Nea Nicu – ctitorul Epocii de Aur: „Ai uitat că într-n volum de Omagii, VC-ul vorbea de Coana Leana a mea cu titlul de femeia bărbat ?” Deci așchia (ditamai parul de altoit tot, tot, tot…) nu sare departe de Stejara din Petrești…
Numa’ că, spre deosebire de uscata femeie bărbat, Androgina noastră e puhavă, hiperlipidică la ten, mega-obeză, tocmai să dea greutate lătrăturilor ei de Cascadă Urlătoare (pace CTP!…)
Trezirea din coșmar s-a făcut cu mare tam-tam
Se făcea că în dulșele târg al Ieșilor, Coana Chirița Androgina căra pe umeri pe Savonarola cu chipul Arhiepiscopului Tomisului, Dr. Teodosie, ținându-le minerilor din Lupeni o magistrală cuvântare; apoi peisajul s-a schimbat: vajnicul grup statuar o ținea în cătușe pe jurnalista italiană Lucia Gorraci de la RAI 1: sărmana avea atârnată de gât o pancardă pe care scria am furat și am încălcat drepturile unui senator al României. Alaiul – devenit dâmbovițean – se îndrepta spre Secția mobilă ATI a Institutului Marius Nasta ca să-i tragă de urechi pe Beatrice Mahler și Vlad Voiculescu pentru că nu vor să meargă în pelerinaj la Peștera Sfântului Apostol Andrei pe timp de pandemie: ce vreți, trebuia sărbătorită Sf. Parascheva!
Alaiul era format mai ales din falnici urmași ai dacilor, purtând lozincile Orice bărbat și-ar dori o nevastă ca mine, apoi Frumusețea este interioară, mentală…Toată tevatura părea să se încheie cu un pelerinaj la Ambasada Federației Ruse unde să se prezinte scuze din partea poporului român pentru că s-a lăsat masacrat de bolșevicii nu ruși, ci… ucraineni, în 1941, la Fântâna Albă. De fapt nici nu erau bolșevici (ăia-s tipi de treabă !…) ci neonaziști, ultranaționaliști și prea pro-europeni… Cu glas de tunet, zornăind lanțuri sfărâmate, posesoarea mai sus menționatei legitimații de senator proclama, cu de la sine putere: Românica e o colonie U.E., europenii și americanii vor distrugerea mamei-Rusia, Ucraina trebuie să retrocedeze teritoriile răpite de la patria noastră iar statul nostru e musai să devină neutru în războiul de agresiune al lui Putin că doar așa veni-va binecuvântata Pax Russa.
Ce mai, monstrul în fustă și cu ie era acum și Ministru de externe și Guvern și Președinte… Afară cu trădătorii de țară din Casa Poporului și de la… Cotroceni! Corul de aplaudaci îngâna cu sârg patriotic: Șoșo președinte! Neamțul, fie el cetățean român liber ales, e prea bleg să ne păstorească, la urma urmei ce vreți? E doar străin…
Dar să ne întoarcem la oile noastre…
Dacă reporterii de la niște tabloide britanice ar îndrăzni să caute moima (moimă vine din ungurește și înseamnă maimuță) aici, pe meleagurile carpato-danubiano-pontice și ar ateriza – cu întârzierile și tracasările obligatorii – pe Otopeni, întâi și întâi ar fi nevoiți să se scobească bine prin buzunare după șpaga obligatorie, obiceiul pământului. Pentru orice… N-ar fi chiar o noutate, căci și la ei acasă… Dacă ar întreba apoi de marea EA, ar fi îndrumați imediat spre Spitalul 9, pardon, Casa Poporului. Un eventual taximetrist care i-ar lua – le preț de călătorie transoceanică – i ar lăsa, pronto, în fața altui monstru, de data asta arhitectonic.
Și iată, după lungi investigații, asistați obligatoriu de un grup de cercetători britanici (așa e moda…), ar conchide următoarele:
a) Dacă monstrului arhitectonic i-ar pune un țugui, sus, pe mijloc, s-ar crede taman la Moscova.
b) Dacă ar căuta biroul marii patrioate, l-ar identifica ușor: pe ușă va fi lipit posterul cu citatul din puțul gândirii (să mă ierte Cațavencii!) marii roabe a patriei: Sunt nebună de curajoasă, bravo mie că fac ce fac…
c) Citatul e autentic, e din magistrala cuvântare rostită la poalele Sfinxului din Bucegi, în fața masei de neghiobi adunați acolo, parcă prin 28 noiembrie 2021, să prindă – sub înalta EI oblăduire – Piramida energetică, că doară noi suntem buricul lumii iar EA, gaura din respectiva formație anatomo-geologică. Britanicii n-ar face rabat la umorul lor insular și, auzind și de Babele de lăngă Sfinx s-ar gândi că locul EI e mai degrabă acolo, bine infiptă în mândrul și geologicul grup statuar. Cred că reputatul producător de documentare, Charlie Ottley, a omis totuși ceva când a filmat magnificul (parol !) Wild Carpathia…
d) Dacă tot vorbim de statui, britanicii n-ar putea trece peste un lucru important: regretata Coană Leana, trist săvârșită de glonț patriotic, avea și ea un vis. Când, alături de marele om stat ce se naște doar odată la 500 de ani, vizita Londra, de se ascundea Majestatea Sa Regina pe aleile de la Palatul Buckingham, să nu dea ochi cu giganții comunismului dâmbovițean, Cabinetul 2, aspira la eternizare în celebrul muzeu al figurilor de ceară Madame Tussauds… Se zice că ar fi vrut și Tovarășa… Ei bine, britanicii mei șugubeți, s-ar gândi că nu-i tot timpul pierdut: puteau sugera aplaudacilor celei mai mari patrioate în viață (încă?…) să propună un ersatz. Cum anglo-saxonii gândesc foarte pragmatic, s-au lovit de o problemă economică, de rentabilitate: așa cum ai lor ultrași din galeriile echipelor de fotbal fac prăpad prin berăriile orașelor unde joacă favoriții, de rămân gazdele pe sec zile și zile, tot așa, o statuie pentru prea-mărita ar consuma rația de ceară a întregii comunități prea-creștine și prea-dâmbovițene pe toată legislatura senatoarei. Si atunci, prostimea, cu ce să-i mai ridice osanale?…
e) Cred că și tavarisci rusnaci de la mărita Ambasadă, pe care prea- românașă o frecventa atât de des, s-au gândit: n-ar fi mai bine să fie împăiată și pusă la Moscova, în Mausoleu, întinsă lângă marele Vladimir Ilici? In atenția britanicilor! Ratează British Museum un mare exponat!…
Se pare că i se atribuie lui N. Machiavelli o celebră expresie: Calomniați, calomniați, ceva tot va ramâne!
Dar, înaintea marelui florentin, un englez – F. Bacon – scria în De dignitate et augumentis scientiarum: „Audacter calumniare, semper aliquid haerat”. Deci tabloiștii mei britanici pot fi mândri… Dar vor părăsi Românica cu o mare nedumerire: cum se poate ca idei valoroase, intenții de mai bine, critici severe, perfect justificate, la adresa racilelor politicienilor de Dâmbovița se pot demonetiza în așa hal, dacă vin din scuipătoarea băloasă ce susținea în Parlamentul României că vaccinarea anti-Covid „distruge matricea națională a poporului român”, că duce la sterilitatea femeilor?… La ce fel de sterilitate s-o fi gândit Măreața? (Măreață, la propriu și figurat). Cred că-i vorba de alt organ… cel de pe umeri… Și, cum cine se aseamănă se adună, așa vor putea înțelege britanicii mei și de ce pletora de subdezvoltați mintal ce o urmează pe EA reprezintă un fertil (sic!) câmp de investigație pentru orice așezământ psihiatric…
BBC-ul are de unde învăța: vrei rating ?… atunci adu în studiouri un specimen ca ăsta și succesul e garantat. În Românica televiziunile și, în general, mass-media de tot felul au făcut din Andoginica tot ceea ce este ea. Popularitatea vine de aici dar și din prostia prostimii, avide de grotesc. Așa se naște nu o democrație, nu o meritocrație, nu o mediocrație, nici măcar o prostocrație ci o ȘOȘOCRAȚIE…
Din nou, aviz psihiatrilor!…
N. red: Alexandru-Viorel Mureșan este un cunoscut profesor din Arad, pensionar, actualmente rezident în U.K., unde are grijă de cele două nepoțele cu care l-a hărăzit soarta… ceea ce ne-am dori cu toții.
Despre cum ne vedem noi – toți ăștia care ne știm de mici unul pe altul din vedere și auzite, dar cum te uiți de pe Meridianul Zero către Est – ne va povesti, în cadrul unei serii de… pamflete anglo-ardelenești să le zicem, pe care o are, deja, în cap.
Acesta este un preambul. „Va urma primul episod din ciclul UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE” – ne-a promis noul nostru colaborator… căruia-i dorim un empatic bun venit în echipa noastră, cu care scrisul său se asortează perfect (că doar de la generația domniei sale am învățat caterinca!).
3 comentarii. Leave new
Buna, mi-ar face mare placere sa imi dati datele de contact ale profesorului meu Alexandru Viorel Muresan, ce mi-a fost profesor la Liceul Sanitar din ARAD, IN PERIOADA 1984-1989…si alaturi de care – si sub directa lui indrumare :), am „spulberat”/castigat toate concursurile nationale de logica/filosofie, atatea cate erau ele!, inainte de caderea lui Ceausescu. Multumesc! Prof. Dr. Marius M.
Bună, Marius! Ți-am trimis pe email adresa d-lui profesor.
Si eu vreau adresa de email al dlui profesor !