Cartea cu cinci anotimpuri: poezie pentru vreme târzie, semnată de Lazăr MAGU, dispune de o copertă „cu o frunză răpită de vălmășie”, după cum susține F. R. Cândea, „eufonic și semantic”, într-„un eseu nondeclarativ”.
![[RECENZIE] LAZĂR MAGU: CINCI ANOTIMPURI ÎNTR-O CARTE DE POEZIE](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2024/03/Cartea-cu-cinci-anotimpuri.webp)
![[RECENZIE] LAZĂR MAGU: CINCI ANOTIMPURI ÎNTR-O CARTE DE POEZIE](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2024/03/Lazar-Magu.webp)
Arădean, cu o atitudine blândă, vorbire elevată, respectuos, pur și candid, Lazăr Magu începe să poetizeze târziu în vârstă, publicând volumele Întrebări de toamnă (2007), Sertarul cu trandafiri (2012), Condens (2014), Vasul de alabastru (2015), Cascada de nisip (2010, 2017), Monologuri liturgice (2009, 2019), Călător pe scări interioare (2013, 2020), Drumul spre sine (2021).
Regretatul critic literar, Gh. Mocuța, îl consideră „un tradiționalist”, „bun versificator” „fără gafe stilistice”, scriind „poezie retro”, iar „încercările de a se sincroniza cu modernitatea sunt timide”. Din eseul lui Gh. Mocuța mai aflăm că a avut „destinul unui basarabean pribeag”, că soarta emigranților, deportaților și suferinței o răscumpără prin mărturisire și metaforă”. I se recomandă, în Condens – un volum sintetic – structurarea mai clară și „o resetare a propriului patetism”.
Mai apoi, poeta C. Buzea îi remarcă „dexteritate de gospodar” lucrând după „rețete vechi”.
În fine, cineva (nesemnat) dintr-un ziar arădean încheie prezentarea astfel: „Lazăr Magu este un poet mirat parcă de magia pe care i-o oferă cuvintele…”.
Am citat cele câteva referințe despre Lazăr Magu ca o îndrăzneală de încadrare și relaționare.
Unde se regăsesc textele publicate de autor între atâția poeți și versificatori?
Citind lirica „Vinul spre şampanie”, cititorii sunt seduși de o frumoasă și tăinuitoare adâncire a simțurilor în gândire: „Cum culegeau odată, pe brumă, podgorenii/ preacopţii struguri, care bolboroseau a vin,/ în toamna de iluzii, cu vise şi vedenii/ culeg târziu feteasca din coapsa ta de in.// …/ Asemeni celor care trudeau cu greu, în toamnă,/ culeg pe brumă vorba şi zâmbetul tău, Doamnă.// Superb, chiar așa în citare fragmentară.
Să revenim la volumul de care ne ocupăm, apărut la editura Rebeca din Zădăreni, fiind dedicat „farmacistei personale”, Doamna Eleonora Natalia Magu: „frumoase mâini de farmacistă,/ Crengi de argint pline de rouă/ mâinile tale amândouă.//
Prologul este seducător, prin asumarea sa ca artă poetică: „E cerul, tot, o coală de hârtie/ și-asupra ei stă aplecat poetul…/ Își scrie, migălind cu sârg sonetul,/ la un pahar cu ceai de păpădie/ Cu mâna ține luna – călimara –/ cealaltă mână scrie dârz, involtă./ De-atâta scris ard litere pe boltă,/ iar pe pământ, ca tren, circulă gara/ Și, versului, ca să îi dea tărie,/ poetul s-a cusut în poezie/ – chirurg îndrăgostit de-o rană vie.//
Nu e nevoie să explicăm mărturisirea poetică, o metaforă a artei sale de scrib liric. Metafizica se injectează fastuos în respirația cuvintelor. Vocabulele devin veșmânt de suflet. Prin răgetul său, Leoaica „desfrunzește savana” alergând după „o turmă de maci”. Mama coase amintiri, iar salcâmii ning „cu fulgi de polen și rumeguș de aur”. Gerul e „un armăsar albastru”, din culorile curcubeului a rămas doar griul toamnei, iar „noi privim în gol cu ochi goliți de sentimente”. Nostalgia natalității, visuri risipite din copilărie, melancolia se împerechează cu amintirea, iar clipele convenționale devin surse de lirism. Alteori, poeme din Cartea cu cinci anotimpuri adulmecă vârsta copilăriei într-un joc de cuvinte, ca o incantație ludică. În tot acest amalgam caleidoscopic din punct de vedere tematic, câte-o imagine rămâne sădită în sentiment: „Mâinile bunicii calde și senine/ șterg cerul de ploaie. Și cerul din mine”. Nostalgie pură de foșnet îngeresc.
Alte texte pot constitui material didactic pentru copiii de primară: Despărțire, Explicații de toamnă, Profesoara, Mâinile bunicii, Râuri paralele etc. Inspirații din Omar Kayan se regăsesc în Metamorfoze, iar Lied bacovian se strecoară discret chiar din poetul băcăuan, iar Ochii dilatați ne amintesc de Esenin. Versuri ca „nu am fost niciodată culegător de păstăi de fasole verde” susură în banalități sustrase dintr-o legendă fără nume.
Câte-un pastel e delicios și reconfortant: „A pus o mână dinamită-n muguri/ şi-n fiecare mierlă o vioară./ Trezorerii de miere şi de ceară/ albinele înalţă în amurguri.// (Accente de primăvară).
Reproșul lui Gh. Mocuța despre reticența la modernism merită luat în considerare. De altă parte, Floare R. Cândea, în foaia culturală Gutenberg, îndulcește impresia: „Poetul face o adevărată sărbătoare pentru temele predilect majore din creația sa”, decelând „un cânt al eufoniei”, alcătuit din „elemente căptușite în emoție”. Cronica se încheie cu următoarea considerație: „Zugrăvind părți de suflet în coajă de trup, volumul are note și cadențe în ritm de topic suav”. Mă rog!
Versificarea lejeră, capacitatea de a converti o situație într-o sărbătoare a cuvântului, plăcerea de a scrie și de a-și alcătui o stare lirică plină de incantație i-ar oferi șansa de a crea poezii înălțătoare și gânditoare la misterele existenței. Absența curajului de a ieși din canoane și frica de poematizarea modernistă sunt o piedică reală spre valorizarea talentului său întru virtute. Pare o teamă de a intra în lăcașul gloriei, deși sufletul are prospețime și arome tari.
Lazăr Magu poate stârni emoții intense, fiind un subtil meșteșugar al limbajului. Așteptăm cartea cea mare, care să înlocuiască broșurile, în care – după o riguroasă selecție – să se rânduiască frumoasele lirice canonice, la care să adauge îndrăznelile despre cât valorează un suflet încălzit la jarul afectului ori cât cântărește o lacrimă.
1 comentariu. Leave new
Săracu’ Magu, pe ce mîini a ajuns… Ilica & Cândea, niște agramați.
În fapt, Magu e un tip cinstit cu el însuși, știe că nu are talent (exercițiul versificării vine de la sine, în mod primitiv), scrierile lui nu au valoare literară (lucru dovedit la respingerea dosarului la Uniunea Scriitorilor).