Așteptarea a luat sfârșit. Am stat săptămânile astea și am pândit din umbrele întunericului (după perdelele trase și ziua din garsoniera mea întunecată) tot internetul cu toate platformele care, ce să vezi, erau pline de mult așteptatul film „Nosferatu” de Robert Eggers.
Pentru cine mă urmărește pe social media, sunt foarte vocală când vine vorba de genul horror și de subcultura goth, deci era inevitabil să-mi spun și eu la rândul meu părerea despre acest clasic care a fost interpretat și reinterpretat de atâtea ori că este deja un simbol al horror-ului.
Prima apariție a personajului a fost în „Nosferatu: O Simfonie a Groazei” (1922), regizat de F.W. Murnau.
Acest film era o adaptare neautorizată a romanului „Dracula” al lui Bram Stoker, cu câteva modificări făcute de regizor și scenariști pentru a evita problemele legale. Numele personajului Dracula a fost schimbat în „Contele Orlok”. Față de imaginea mai romantizată a vampirului pe care Stoker o vindea, acest film și-a propus să prezinte vampirul într-un mod mai grotesc, cu o siluetă scheletică, dinți de șobolan și o prezență neliniștitoare.
Nu multă lume realizează câtă influență a avut mitologia românească pentru genul horror, cum unii americani nu știu arăta România pe hartă dar sigurat au auzit de Transilvania, ținutul vampirilor și vârcolacilor.
Pe partea asta de mitologie și tradiții cât și reprezentare a României în film, pot spune că a fost un câștig și că Robert Eggers este unul dintre cei mai buni regizori ai vremii noastre cu filme precum „The Northman”, „The Witch” și preferatul meu „Lighthouse”.
Casting, despre actori
Hai să vorbim puțin și despre castingul filmului și cum am rămas surprinsă când am auzit cine o joacă pe Ellen. Să-i luăm pe cei mai importanți și începem în forță cu Lily-Rose Depp (da, știm cu toții cine-i ta-su) care după câte spune regizorul în interviuri, a luat rolul lui Ellen Hutter după ce a fost auzită pentru prima dată de acesta cum a ținut monologul din prima scenă a filmului.
Am rămas puțin șocată când am auzit că ea o să joace într-un film horror deoarece eram familiarizată cu ea în serialul „The Idol”, unde și acolo a avut o performanță bună, dar genul nu mi se părea unul potrivit ei mai ales că zvonurile spuneau că rolul va merge spre Anya Taylor Joy, una dintre cele mai bune actrițe de gen horror din generația noastră.
Ei bine, vreau să spun că după ce am văzut filmul, pot să observ o maturitate artistică și o tehnică foarte bine stăpânită de tânăra actriță, profesionalismul ei se vede în fiecare rol iar la acest rol expresiile ei, gesturile, spasmele, toate par așa de reale și naturale încât de captivează. Am aflat recent că pentru ea nu a fost folosit nici un fel de CGI.
Bill Skarsgård este atât preferat de doamne cât și de bărbați, eu sincer nu sunt mega fană, mai ales după ce m-a distrus în toamnă tot cu o reinterpretare, filmul preferat „The Crow” unde a jucat penibil. De data asta nu am ce lăuda, tot ce a făcut majoritatea filmului ca și înspăimântătorul conte Orlok a fost să-și îngroașe vocea, machiaj, effecte CGI și niște replici în limba română pe care le-a dat naibii, așa prost le-a pronunțat (o propoziție de 3 cuvinte, așa ca idee).
Liliacul
Toate scenele călătoriei lui Thomas sunt superb filmate, cadrele sunt foarte misterioase și parcă te invăluie pe tot parcursul acestora. Ajuns în România m-a surprins faptul că se vorbea română, acesta a intrat într-un sat unde a fost întâmpinat de oameni de etnie rromă, care după părerea mea au fost reprezentați foarte bine în acest film, cu dansuri și muzică bine documentată. A urmat apoi o scenă cu puțin rasism în care un român îi alungă pe rromi din cercul format pentru că făceau gălăgie, scenă care mi se pare reprezentativă pentru acea vreme, ilustrând relația pe care o aveau românii din acea regiune cu oamenii de etnie.
Tradiții și superstiții românești
Scena cu Thomas în sat care petrece noaptea cu localnicii e foarte importantă, aici vedem cum trăiesc oamenii în zona asta, cum dau pe la geamuri cu usturoi să nu vină „strigoii” și se roagă împreună noaptea. Thomas se trezește și vede pe geam o tânără fată de etnie care este însoțită de o gloată și condusă spre un ritual, tromi au o strânsă legatură cu moartea, au un respect foarte mare pentru morți și tradiții legate de moarte extrem de interesante.
În film vedem cum acesția duc fata pe un cal, ritual care se regăsește și la noi, de a trece un cal peste mormântul celui care este bănuit că ar fi strigoi de trei ori, dacă calul refuză să treacă peste mormânt, bătrânii spun că s-ar putea afla ceva necurat la mijloc. Thomas este astfel martor la un ritual în care aceștia trec un stâlp de fier prin corpul strigoiului și-l omoară, ziua următoare trezindu-se singur cu satul gol.
Acesta ajunge la castelul contelui Orlok, unde, nu dau multe spoilere, dar aici sunt majoritatea părților de jumpscare dinăla jegoș, care sunt eficiente din cauza „preludiului” oferit de coloana sonoră.
Pe repede înainte, stările lui Ellen devin tot mai grave, chemarea asta nu îi dă pace, intervine un doctor care solicită ajutorul lui Prof. Albin Eberhart von Franz, care era judecat pentru practicile și credințele sale în alchimie. Acesta detectează problema și le explică că Ellen este posedată de această entitate care nu îi va da pace fiind legată de aceasta. Thomas fiind sub transa contelui semnează un act prin care i-o lasă pe Ellen, astfel contele merge în Germania la ea și aduce cu el, ghici ce… ciumă.
Mi-a plăcut mult și menționarea solomonarilor, a fost un detaliu foarte interesant.
Sacrificiul victimei
Contele o vizitează într-o seară și îi dă un ultimatum de 3 zile în care o să-i ia pe rând tot ce are mai drag, și începe puternic omorându-i prietena cu ciuma în prima zi. De aici totul devine super agitat, toți încearcă să găsească sicriul contelui pentru a-i da foc. Îl găsesc dar acesta pleacă spre Ellen care se pare că devine eroina, fiind singura care poate pune capăt.
Ca să nu dau spoilere legate de final, mi s-a părut simbolic, aflăm puțin și despre cum Ellen a fost abuzată sexual de entitate în copilărie, motiv pentru care avea convulsii și coșmaruri. La sfârșitul zilei, în acest film tot victima a trebuit să-i salveze pe toți, puțin trist. S-a terminat cu simbolistica liliacului de care aminteam.
Concluzie
Pot spune că a fost o adaptare decentă a cărții, nu e ceva wow dar estetic vorbind și ca prestație a actorilor filmul este unul bun. La Robert Eggers se vede mereu implicarea și pasiunea când vine vorba de filme.
Reacțiile online
Reacțiile online au fost diverse, mi se pare nejustificat însă să spui că o adaptare a cărții care e executată minuțios este proastă, sau că e un film horror prost, singurul argument ar fi partea de jumpscare-uri, ale cărora nici eu nu sunt mare fană. Dar un horror nu trebuie să te facă să țipi, cred că mulți oameni „miss out a very important point” din filmele horror classice, și anume că e vorba despre o construire a unui univers de elemente horror care să-ți provoace și alte stări precum dezgust și oroare.
Părți rele au mai fost, multă lume s-a plâns că filmul a fost prea „freaky”, mai pe scurt tinerii îl numesc Freaksferatum pentru că toți oamenii din film zici că sunt „în călduri”- de la Nosferatum care nu-i dă pace bietei fete, până la soțul ei care o ia la o partidă chiar după ce aceasta trece prin convulsii și pare posedată, până la prietenii lor.
Filmul pare un succes, deci se pare că oamenii se bucură de reinterpretări ale clasicelor.
Dacă tot avem un „Dracula” și „Nosferatu” bun, eu zic că ar merge și un film după cartea „Carmilla” de Sheridan Le Fanu (tot un clasic al horror-ului și literaturii romantic gothic)- cine nu ar vrea să vadă povestea de dragoste sapphic între cele două protagoniste?…
Citește și:
[RECENZIE] Longlegs – Anxietate pură și tulburătoare