NOSFERATU | Despre simbolism, tradiții și mitologie românească

nosferatum
Distribuie:

Așteptarea a luat sfârșit. Am stat săptămânile astea și am pândit din umbrele întunericului (după perdelele trase și ziua din garsoniera mea întunecată) tot internetul cu toate platformele care, ce să vezi, erau pline de mult așteptatul film „Nosferatu” de Robert Eggers.


Pentru cine mă urmărește pe social media, sunt foarte vocală când vine vorba de genul horror și de subcultura goth, deci era inevitabil să-mi spun și eu la rândul meu părerea despre acest clasic care a fost interpretat și reinterpretat de atâtea ori că este deja un simbol al horror-ului.

Prima apariție a personajului a fost în „Nosferatu: O Simfonie a Groazei” (1922), regizat de F.W. Murnau.

Acest film era o adaptare neautorizată a romanului „Dracula” al lui Bram Stoker, cu câteva modificări făcute de regizor și scenariști pentru a evita problemele legale. Numele personajului Dracula a fost schimbat în „Contele Orlok”. Față de imaginea mai romantizată a vampirului pe care Stoker o vindea, acest film și-a propus să prezinte vampirul într-un mod mai  grotesc, cu o siluetă scheletică, dinți de șobolan și o prezență neliniștitoare.

Nu multă lume realizează câtă influență a avut mitologia românească pentru genul horror, cum unii americani nu știu arăta România pe hartă dar sigurat au auzit de Transilvania, ținutul vampirilor și vârcolacilor.

Pe partea asta de mitologie și tradiții cât și reprezentare a României în film, pot spune că a fost un câștig și că Robert Eggers este unul dintre cei mai buni regizori ai vremii noastre cu filme precum „The Northman”, „The Witch” și preferatul meu „Lighthouse”.


screenshot 2025 01 20 000853Casting, despre actori

Hai să vorbim puțin și despre castingul filmului și cum am rămas surprinsă când am auzit cine o joacă pe Ellen. Să-i luăm pe cei mai importanți și începem în forță cu Lily-Rose Depp (da, știm cu toții cine-i ta-su) care după câte spune regizorul în interviuri, a luat rolul lui Ellen Hutter după ce a fost auzită pentru prima dată de acesta cum a ținut monologul din prima scenă a filmului.

Am rămas puțin șocată când am auzit că ea o să joace într-un film horror deoarece eram familiarizată cu ea în serialul „The Idol”, unde și acolo a avut o performanță bună, dar genul nu mi se părea unul potrivit ei mai ales că zvonurile spuneau că rolul va merge spre Anya Taylor Joy, una dintre cele mai bune actrițe de gen horror din generația noastră.

Ei bine, vreau să spun că după ce am văzut filmul, pot să observ o maturitate artistică și o tehnică foarte bine stăpânită de tânăra actriță, profesionalismul ei se vede în fiecare rol iar la acest rol expresiile ei, gesturile, spasmele, toate par așa de reale și naturale încât de captivează. Am aflat recent că pentru ea nu a fost folosit nici un fel de CGI.

Trecem la Nicholas Hoult, care-l joacă pe Thomas Hutter, soțul lui Ellen, despre el nu prea am ce spune, e un lead actor ok, nu am nimic de reproșat dar nici de lăudat. Pe actor îl știu de mult din seria „X-men” unde-l juca Beast, în seriale precum „The Great” unde a jucat fenomenal rolul lui Peter the Great (recomand serialul, e fun) și multe alte filme horror/thriller în care a jucat impecabil.
La fel pot spune și despre Aaron Taylor-Johnson, care-l joacă pe Friedrich Harding, prietenul bogat a lui  Thomas, un familist care-și iubește nevasta și crede în știință până în ultimul moment. Anul ăsta (dar și 2024) a fost un an bun pentru actor, vedem că e peste tot ceea ce e bine, nu de mult s-a alăturat și universului Marvel ca Kraven în „Kraven the hunter”, film de acțiune care merită văzut chiar dacă nu sunteți la curent cu toate zecile de filme Marvel.

Bill Skarsgård este atât preferat de doamne cât și de bărbați, eu sincer nu sunt mega fană, mai ales după ce m-a distrus în toamnă tot cu o reinterpretare, filmul preferat „The Crow” unde a jucat penibil. De data asta nu am ce lăuda, tot ce a făcut majoritatea filmului ca și înspăimântătorul conte Orlok a fost să-și îngroașe vocea, machiaj, effecte CGI și niște replici în limba română pe care le-a dat naibii, așa prost le-a pronunțat (o propoziție de 3 cuvinte, așa ca idee). 

Am lăsat cea mai bună prestație la sfârșit, și anume Willem Dafoe care ca și în „Poor Things”, rolul de doctor care sfidează normalitatea i se potrivește ca o mănușă. Îl joacă pe Prof. Albin Eberhart von Franz care după părerea mea a fost cel mai interesant personaj din tot filmul.

screenshot 2025 01 20 001335


Dacă tot am terminat cu actorii să începem cu niște scene din film care sunt de impact și aș vrea să le comentez.
Liliacul
Scena de început o arată pe Ellen, mai tânără, care pare ca invocă o entitate, încă nu știm ce entitate dar ne este arătat pe parcurs. Încă din primele scene, cu ea tânără și ea proaspăt măritată, vedem cum visele ei sunt strâns legate de această entitate care o face să aibe coșmaruri și convulsii. Ea călătorește între tărâmul viselor/ planul astral și planul pământesc. Un detaliu interesant care leagă atât începutul cât și sfârșitul este aducerea în scenă a florii de liliac de culoare violet, prin simbolism aceasta reprezintă spiritualitate, puritate, inocență și iubire, toate astea regăsindu-se atât în scena de început când aceasta primește florile de la soțul său Thomas, cât și cea de final.

image

Pe scurt, după urmează plecarea lui Thomas care este trimis de șeful său în România la un conte bogat pe nume Orlok, care a cumpărat o proprietate în orașul lor și acesta decide să o lase pe Ellen în grija prietenului lui mai înstărit Frienrich și a soției sale Ana. După plecarea lui insomniile și crizele nocturne ale lui Ellen se amplifică.

 

Toate scenele călătoriei lui Thomas sunt superb filmate, cadrele sunt foarte misterioase și parcă te invăluie pe tot parcursul acestora. Ajuns în România m-a surprins faptul că se vorbea română, acesta a intrat într-un sat unde a fost întâmpinat de oameni de etnie rromă, care după părerea mea au fost reprezentați foarte bine în acest film, cu dansuri și muzică bine documentată. A urmat apoi o scenă cu puțin rasism în care un român îi alungă pe rromi din cercul format pentru că făceau gălăgie, scenă care mi se pare reprezentativă pentru acea vreme, ilustrând relația pe care o aveau românii din acea regiune cu oamenii de etnie.


Tradiții și superstiții românești

Scena cu Thomas în sat care petrece noaptea cu localnicii e foarte importantă, aici vedem cum trăiesc oamenii în zona asta, cum dau pe la geamuri cu usturoi să nu vină „strigoii” și se roagă împreună noaptea. Thomas se trezește și vede pe geam o tânără fată de etnie care este însoțită de o gloată și condusă spre un ritual, tromi au o strânsă legatură cu moartea, au un respect foarte mare pentru morți și tradiții legate de moarte extrem de interesante.

În film vedem cum acesția duc fata pe un cal, ritual care se regăsește și la noi, de a trece un cal peste mormântul celui care este bănuit că ar fi strigoi de trei ori, dacă calul refuză să treacă peste mormânt, bătrânii spun că s-ar putea afla ceva necurat la mijloc. Thomas este astfel martor la un ritual în care aceștia trec un stâlp de fier prin corpul strigoiului și-l omoară, ziua următoare trezindu-se singur cu satul gol.

Acesta ajunge la castelul contelui Orlok, unde, nu dau multe spoilere, dar aici sunt majoritatea părților de jumpscare dinăla jegoș, care sunt eficiente din cauza „preludiului” oferit de coloana sonoră.

Pe repede înainte, stările lui Ellen devin tot mai grave, chemarea asta nu îi dă pace, intervine un doctor care solicită ajutorul lui Prof. Albin Eberhart von Franz, care era judecat pentru practicile și credințele sale în alchimie. Acesta detectează problema și le explică că Ellen este posedată de această entitate care nu îi va da pace fiind legată de aceasta. Thomas fiind sub transa contelui semnează un act prin care i-o lasă pe Ellen, astfel contele merge în Germania la ea și aduce cu el, ghici ce… ciumă.

Mi-a plăcut mult și menționarea solomonarilor, a fost un detaliu foarte interesant.


Sacrificiul victimei

Contele o vizitează într-o seară și îi dă un ultimatum de 3 zile în care o să-i ia pe rând tot ce are mai drag, și începe puternic omorându-i prietena cu ciuma în prima zi. De aici totul devine super agitat, toți încearcă să găsească sicriul contelui pentru a-i da foc. Îl găsesc dar acesta pleacă spre Ellen care se pare că devine eroina, fiind singura care poate pune capăt.

Ca să nu dau spoilere legate de final, mi s-a părut simbolic, aflăm puțin și despre cum Ellen a fost abuzată sexual de entitate în copilărie, motiv pentru care avea convulsii și coșmaruri. La sfârșitul zilei, în acest film tot victima a trebuit să-i salveze pe toți, puțin trist. S-a terminat cu simbolistica liliacului de care aminteam.

Concluzie

Pot spune că a fost o adaptare decentă a cărții, nu e ceva wow dar estetic vorbind și ca prestație a actorilor filmul este unul bun. La Robert Eggers se vede mereu implicarea și pasiunea când vine vorba de filme.


Reacțiile online

Reacțiile online au fost diverse, mi se pare nejustificat însă să spui că o adaptare a cărții care e executată minuțios este proastă, sau că e un film horror prost, singurul argument ar fi partea de jumpscare-uri, ale cărora nici eu nu sunt mare fană. Dar un horror nu trebuie să te facă să țipi, cred că mulți oameni „miss out a very important point” din filmele horror classice, și anume că e vorba despre o construire a unui univers de elemente horror care să-ți provoace și alte stări precum dezgust și oroare.

Părți rele au mai fost, multă lume s-a plâns că filmul a fost prea „freaky”, mai pe scurt tinerii îl numesc Freaksferatum pentru că toți oamenii din film zici că sunt „în călduri”- de la Nosferatum care nu-i dă pace bietei fete, până la soțul ei care o ia la o partidă chiar după ce aceasta trece prin convulsii și pare posedată, până la prietenii lor.

Filmul pare un succes, deci se pare că oamenii se bucură de reinterpretări ale clasicelor.

Dacă tot avem un „Dracula” și „Nosferatu” bun, eu zic că ar merge și un film după cartea „Carmilla” de Sheridan Le Fanu (tot un clasic al horror-ului și literaturii romantic gothic)- cine nu ar vrea să vadă povestea de dragoste sapphic  între cele două protagoniste?…

screenshot 2025 01 20 014226

Citește și:
[RECENZIE] Longlegs – Anxietate pură și tulburătoare 

 

Categorie: Recenzii, Video
Etichete: Lilly-Rose Depp, Nosferatu, Robert Eggers
Distribuie:
Articolul anterior
LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (XXIX)
Articolul următor
[CARTEA SĂPTĂMÂNII] Henrieta Mihaela Artimon: „Miresele lui Sigmund”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie