Resident Evil al lui Zach Cregger revitalizează franciza pentru o nouă eră a cinematografiei, cu un succes răsunător.
Regizorul filmelor de succes Barbarian și Weapons a revenit cu o adaptare delicios de grotescă a francizei Resident Evil. Așteptările erau mari. Oamenii chiar iubesc aceste jocuri, sau iubesc să aibă păreri puternice despre ele.
Povestea rămâne simplă, spre avantajul său.
Bryan, (Austin Abrams), este un curier medical care acceptă în ultima clipă o misiune de a transporta un pachet prin munți până la Spitalul General din Raccoon City.
Nu este un super-soldat, ci doar un tip obișnuit cu un pachet de livrat. După zece minute, întâlnește primul lui zombi, iar filmul practic nu mai lasă loc de respirat după aceea.
Surprinzător este cât de amuzant este filmul. Cregger găsește mereu exact punctul în care o scenă ar putea aluneca fie spre râs, fie spre țipăt, și o menține acolo cât poate de mult. Umorul vine din incompetența lui Bryan, așa că groaza rămâne intactă chiar și atunci când tonul virează brusc.
Singurul loc unde acest lucru șchiopătează este o mână de referințe cu subînțeles la istoria jocurilor, replici care există pentru a fi citate online, nu pentru a servi scenei sau poveștii.
Filmul este un deliciu vizual.
Încă din prima scenă, atmosfera apăsătoare te imersează instant în lumea filmului. Se folosesc aici niște jocuri de culori foarte interesante, cu mult contrast între luminile calde stradale și restul mediului învelit de albastru rece și negrul nopții.
O scenă încă îmi rămâne în minte, când personajul principal se află într-un câmp înzăpezit, iar în spatele lui, pe tot parcursul secvenței de aproximativ 10 minute, poți vedea luminile roșu-albastre ale unei mașini de poliție distruse jucând în distanță. Este o imagine pastorală cu un twist horror care funcționează extraordinar de bine.
Abrams duce pe umerii lui o parte enormă din film. Petrece perioade lungi fără niciun alt actor în cadru, își narează propria panică cu voce tare și, cumva, reușește totuși să plaseze și o glumă, făcând totul să pară aproape ușor.
Este o interpretare mult mai grea decât ar sugera personajul pe hârtie. După rolul secundar din Weapons, tot al lui Cregger, Abrams primește aici mai mult spațiu pentru a construi ceva: o persoană anxioasă și nepregătită, care evident nu s-a bătut niciodată în viața lui și acum este pus să supraviețuiască mai multor lupte.
Au fost câteva momente pe parcusul filmului în care mi-am amintit de Home Alone, datorită metodelor inventive prin care Bryan scapă de pericol.
Cu o durată de 95 de minute, filmul nu se umflă inutil niciun moment. Fiecare deviere de la subiect pare meritată.
Dacă e să găsim o problemă, instinctul lui Cregger de a-și submina propria tensiune printr-o glumă îi joacă uneori feste. Există o variantă a acestui film care își are mai multă încredere în propriile momente de groază și taie și mai adânc. Dar majoritatea glumelor funcționează, iar până la genericul final, ritmul filmului a făcut cea mai mare parte a muncii de a-i ierta excesele.
Resident Evil stă bine pe picioarele lui, construit de cineva care a înțeles că misiunea era, în primul rând, atmosfera, apoi sângele, iar glumele acolo unde tensiunea avea nevoie de o supapă.
Vezi și:
