Cum v-ați format ca trupă și ce v-a determinat să alegeți direcția stoner/psychedelic rock?
Mircea Brad: Inițial eram eu, cu Big Rob și cu Robby la chitară. Ne-am adunat într-o sală de repetiții și am băgat jam session-uri. L-a chemat Robby pe Călin la o repetiție și de atunci, pur și simplu, lucrurile au început să se rostogolească. Am început să prindem o direcție, să prindem viziunea. În final, adăugându-l și pe Roli la clape, am ajuns unde suntem acum.
De unde vine numele Annapurna și ce reprezintă el pentru identitatea voastră ca trupă?
Mircea Brad: Păi, a venit Călin cu ideea. Annapurna este cel mai periculos munte din lume pentru cățărat și noi vrem să, nu știu, emulăm sentimentul pe care l-ai avea oricând în munte. Vrem să creăm călătoria până la vârf.
Ce trupe sau artiști v-au influențat cel mai mult sunetul?
Mircea Brad: Mie îmi place Elder, în primul rând. Aia e liniștit top 1. Ce alte trupe? E greu, până și un top 3 e greu. Adică simt că fur de unde apuc, știi? Na, toată lumea fură. Dar mă las influențat de aproape toată muzica pe care o ascult, adică totul lasă o impresie, totul comunică ceva. Și îmi plac și chestiile mai shoegaze, gen Wisp, dar și Deftones, de exemplu. Blană, trupe blană.
Ce vreți să simtă ascultătorii și audiența după ce aud pentru prima dată o piesă din repertoriul vostru?
Mircea Brad: Călătoria. Dorim doar să fie purtați undeva, să ajungă undeva. Ce simt, asta nu controlăm, știi?
Care a fost cel mai memorabil concert de până acum și de ce?
Mircea Brad: A fost… Păi, am avut… Aș da două răspunsuri la asta. Am avut un mini-turneu cu o trupă din Grecia, Kalises, care a fost o experiență extraordinară. Adică, pur și simplu cunoscând și interacționând cu membrii trupei Kalises, a fost bombă.
Cum arată procesul vostru de compoziție? Scrieți împreună la repetiții sau vine cineva cu ideile deja conturate?
Mircea Brad: Un pic din ambele, dar aș zice că cel mai important lucru sunt jam session-urile. Adică ne adunăm fără nicio idee anume și doar cântăm. Și vedem ce iese din asta, iar lucrurile care ne plac ajung să fie integrate, ușor-ușor, ca și cum am picta un tablou întreg. Adică dăm 10 jam session-uri și luăm din fiecare câte ceva ce ne place. După ce am creat structura unei piese, adăugăm floricele și fluturași și închegăm totul.
Și ultima întrebare: ce feedback v-a marcat cel mai mult de la cineva care v-a ascultat muzica?
Mircea Brad: Pot să zic că, în principiu, am primit numai feedback bun, aproape. O să zic o chestie care nu mi-a plăcut. După un concert cu Kalises, de exemplu, a venit o persoană la mine și a spus: „Băi, de ce ați deschis voi pentru Kalises și nu ei invers? Că voi i-ați acoperit, ați fost super.” Nu. În primul rând, noi eram de acord cu ideea asta, pentru că Kalises ni s-a părut o trupă bombă. Dar, în al doilea rând, nu e vorba de comparații. Nu e vorba despre care trupă e mai faină. E vorba despre strângerea asta de oameni, muzica fiind frumoasă. Experiența fiind unică, știi?
