Pretextul pentru articolul de opinie, având ca temă CHESTIUNEA PLAGIATULUI UNIVERSITAR DOVEDIT (ȘI CHIAR NEDOVEDIT, DAR EXISTENT), apărut în criticarad (28 dec. 2023), a derivat, ca inspirație, din ceea ce se întâmplă, cam de multișor, în universități, unde cele mai grave abuzuri sunt practicate de rectori și cu complicitatea, agățându-se de funcție prin orice mijloace, deși sunt acuzați de plagiere dovedită (ca modalitate de ocupare a demnității universitare).
Presa de acum vreo patru ani a consemnat „șmecheria” unor șefi de universități, în frunte cu Sorin Cîmpeanu, ministru pe atunci al Educației, care i-a învățat pe alți opt rectori (printre care Marilen Pirtea, I. Vasile Abrudan, Ramona Lile etc.) să se autosuspende câteva zile spre a mai câștiga dreptul la încă un mandat. O șmechereală la lege („mandate complete”). Scriam în articolul menționat:
„Chestiunea plagiatului universitar dovedit nu mai ține de procese în justiție (care și ea are nevoie de redresare), ci de conștiință. Și morală. Însușirea unui text care nu-ți aparține spre a obține avantaje a devenit un obicei universitar, pentru că în eșantionul de dăscălie s-au aciuit mulți falși intelectuali fără vocație și fără înzestrări didactice. Creează vulnerabilitate pentru întregul contingent și, după obicei, judecata opiniei publice generalizează. Neștiința scrierii nu generează cărți și articole, decât, eventual, organizând scrisul altora, prin compilare de idei și cărți. Scrierea este o întreprindere de care autorul ar trebui să dea seamă („eu voi da seamă de ale mele câte scriu”, spunea învățatul cronicar Miron Costin), iar elaborarea de studii de tip universitar (numite „academice”) este total diferite de redactarea de cursuri „academice”, care chiar se bazează pe compilații, fiind însă de „uz intern” (completând „biobibliografia subțire”) și nicidecum cărți de autor, purtătoare de idei originale.
Mica vânzoleală a plagiatelor (cu 5 %, 14%, 25% sau 100% – ca și cum procentul ar conta) și a promovărilor în învățământul superior pe funcții înalte plătite de stat cu mii de lei a vânturat puțin coridoarele ministerului educației, apoi presa s-a mai agitat câteva zile, după care s-a intrat în liniștea cea confortabilă a vieții universitare. Se cumpără lucrări de licență, disertații, lucrări de doctorat, se promovează examene cu referate copiate, se publică articolașe în reviste ISI și BDI pe bani (focalizate pe piratare), se obțin titluri (conferențiar, profesor, habilitare) prin comisii colegiale.
Aproape nimeni nu intră în depresie morală, roata educației se învârtește inocentă. Doctorii în educației ocupă spațiile statelor de plată și a încadrărilor din învățământul superior, sunt mai mulți profesori și conferențiari decât lectori și asistenți, rectorii dovediți de plagiatură ocupă funcții mai multe mandate, decanii la fel, studenții o duc bine în superficialitate și după trei ani obțin diplomă de licență, apoi de masterat, apoi de doctorat, fără ca să dobândească suficientă intelectualitate ori știință. Veleitari și găști, complicitate colegială, Lumânărari și Prostovani formează, cred ei, elita patriei, continuând să fure idei, să mimeze cultură și să-și plimbe orgoliul prin cărți de vizită siglate cu titluri și demnități.”
Imediat după publicare au apărut comentarii, dintre care selectez cel al profesorului dr. Florea VOICULESCU, exprorector al Universității 1 Decembrie 1918 din Alba-Iulia, din care cităm:
„în stilul și cu acuratețea cu care ne-a obișnuit, profesorul Anton Ilica sintetizează în acest scurt articol realitatea și implicațiile grave ale plagiatului, în mod deosebit ale celui din mediul universitar. Are dreptate profesorul în tot ceea ce spune. Subscriu, fiind și eu convins că plagiatul, alături de alte fenomene de aceeași factură, este un simptom sever al degradării învățământului universitar în ultimele decenii. În privința soluțiilor propuse în final, sunt de acord cu ele (n-aș avea cum să nu fiu de acord), dar nu cred că se vor aplica în orizontul de timp care ne este accesibil. Celor interesați, le recomand cartea profesorului Anton Ilica, „Derapaje în educația românească” (Editura Ideea europeană, 2022), o carte ce ar trebui inclusă în bibliografia obligatorie pentru decidenții politici. Apropo! știați că, potrivit Associated Press (Tue, January 2, 2024), președintele universității Harvard, Claudine Gay, a demisionat marți (02.12.2024) pe fondul unor acuzații de plagiat?”
Potrivit sursei citate, în urma audierii din congres, cariera academică a lui Gay a fost supusă unei examinări intense în urma căreia s-au descoperit mai multe cazuri de presupus plagiat în teza ei de doctorat din 1997. Consiliul de conducere al Harvard s-a adunat inițial în spatele lui Gay, spunând că o revizuire a lucrării ei academice a scos doar „câteva cazuri de citare inadecvată”. Câteva zile mai târziu, Harvard Corporation a dezvăluit că a găsit două exemple suplimentare de „limbaj duplicativ fără atribuire adecvată”. Consiliul a spus că Gay își va actualiza disertația și va face corecții. Demisia a rămas demisie. De aceea, Harvard e Harvard. https://www.criticarad.ro/chestiunea-plagiatului-universitar-dovedit-si-chiar-nedovedit-dar-existent/.
Până nu demult, LEN (nr. 1/ 2011) limita numărul de mandate pentru Rectori și Decani la două („complete”) de câte patru ani, iar Noua Lege a Învățământului Superior permite ocuparea mai multor mandate, unii aflându-se chiar la al patrulea mandat. Această etapă a alegerilor pentru conducerea universităților a dezvăluit situații în care unii se regăsesc în fruntea unor universități de aproape un sfert de veac. Fostul fost, client de partid și abonat la funcții, Sorin Cîmpeanu a fost confirmat rector în al patrulea mandat la USAMV București, Mircea Costoiu ocupă pentru al patrulea mandat conducerea UPB, la fel Remus Procopie la SNSPA, Ramona Lile, la UAV Arad (neconfirmată încă), Marilen Pirtea de la UVT, I. Vasile Abrudan de la UT Brașov, precum și alți rectori cu trei mandate etc. De noua lege, au profitat și alții, cum ar fi Tudorel Toader (Iași), Cosmin Popescu (Timișoara), Ionuț Spînu (Craiova) etc. Unii au fost votați cu procente amețitoare, deși în biografia științifică a acestora există destule secvențe vulnerabile, dintre care plagiatul este evident și
dovedit.
Cauza demisiei ministrului Cîmpeanu de la Educație a fost acuzația de plagiat (dovedit, iar demisia înseamnă recunoaștere), Ramona Lile a fost retrogradată în urma dovedirii copierii unor „blocuri de texte” și a constatării unor articole plagiate, devenite (și dovedite) publice, Marilen Pirtea are o singură carte, iar celelalte articole sunt colective, inclusiv în domeniul chimiei, unde „alții i-au strecurat numele”, împotriva voinței lui și „dintr-o neînțelegere”. Se constată de către presă că Marilen Pirtea se regăsește în situația „plagiatului cu repetiție”, ceea ce n-a deranjat alegătorii universității să-i acorde votul masiv pentru al patrulea mandat (de cinci ani). Dar nu e doar atât. Cel mai tânăr rector, Marilen Pirtea, are numeroase atribuții, ceea ce-l determină să lucreze cât vreo trei: este rector (din 2012), este deputat (din 2016), este vicepreședinte la deputați (din 2018), are plata cu ora, este membru în Consiliul de Administrație al Aeroportului din Timișoara, este conducător de doctorat, este Președintele Consorțiului Universitaria (asociație cu cinci universități mari și cu tradiție), editor la trei reviste internaționale, secretar al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, plus membru în alte comitete etc. Când să mai fie timp pentru cercetare, pentru scrierea de studii, pentru conducerea corespunzătoare a vreunuia dintre domeniile de care se ocupă! În plus, trebuie să mai participe la ședințele de partid, să-și gospodărească averea (terenuri, bijuterii, apartamente, venituri multiple etc.)?
Încheiam articolul de opinie astfel:
„Se poate trăi bine dotat cu o cultură superficială, chiar în medii culturale și universitare. Filozoful A. Marga, în recenta sa carte Emanciparea României (2023), integra plagierea universitară în conceptul de „degradare a vieții academice”, prin renunțarea la exigență (față de sine și față de alții), la diluarea valorilor, la invazia unei iresponsabilități față de „o Românie normală”, renunțarea la „o democrație curată”. Absența meritocrației (promovarea pe merite reale) și a aspirației spre demnitate umană sunt cauze ale imposturii și ale degradării intelectuale, iar sursa se află în educația universitară precară, deficitară, întreținută de superficialitate, nonresponsabilitate și perfidie mascată. Avem nevoie de o reîmprospătare a discursului didactic, de o redefinire a intelectualității universitare, de schimbări fundamentale în structuri și mentalitate prin căutări responsabile de soluții, pentru completarea vidului valoric cu educație reală, pentru desprinderea clară a adevărului (transmis prin instituții) de minciună, prin eliminarea confuziilor valorilor, atât de atent organizată de chiar cei investiți să le genereze… Ce facem însă cu plagiatorii pe care nici un oprobriu public nu-i moralizează? Cum poate cel vinovat de hoție intelectuală să-i privească în ochi pe colegi și studenți, fără jenă?”
Ei, vorba lui F. Voiculescu, citat mai sus: la Harvard, doar suspiciunea atrage după sine demisia din funcție, pe când la noi, hoția intelectuală și impostura funcționărească par chiar criterii pentru alegerea pe funcții universitare. În alt limbaj, asemenea comportamente se numește bovarism, adică omul „se concepe altul decât este”, trăind iluzia că merită să fie ceea ce nu este în stare decât utilizând mijloace josnice și ridicole pentru frenezie.
