Mutarea școlii în virtual întreține superficialitate și improvizație metodică. Fiind eu un fost profesoraș de provincie, nici măcar emerit, cu vreo 20 de cărți publicate, cu oleacă de carieră universitară, liceală și gimnazială, în vremea când școala a demarat procedurile online, mai mulți prieteni mi-au solicitat vreo sugestie pentru rezolvarea unor chestiuni, date de profesori copiilor lor, în vremea pandemiei. Am constat nu doar absența oricărui program coerent de „dezvoltare” școlară, ci și lipsa de inspirație a unor profesori, care solicitau sarcini didactice uimitor de naive (conspectați paginile … din manual) ori fastuos formulate, încât chiar experiența mea a fost pusă în reală dificultate. De exemplu, un elev din clasa a IX-a a fost solicitat la „un exercițiu de imaginație” astfel formulat: „pune-te în locul lui Hitler și argumentează, din perspectiva lui, deciziile luate în privința evreilor”.
Am mai multe exemple ale unor „smintitori de minți”, care devin „competenți” (?) pentru a preda istoria, economia, chimia, literatura, în urma unei „pregătiri pedagogice” superficiale și anexate unui program licențial. Observator al societății din afara sistemului care poartă grija devenirii tinerilor, cred tot mai mult în existența unei relații de dependență între școală/ universitate și comportamentul civic, social, moral al comunității și zic: „cum e școala așa e societatea”. Școala și-a pierdut funcția de instituție de educație, dar și aceea de a fi o instituție de învățare. Nu mai formează oameni, caractere, ci indivizi. Societatea este îndesită (și înghesuită) de falși „intelectuali”, licențiați, masterați, doctori în științe. Se vântură diplome de toate felurile,
cv-uri ample, în care se marchează că medicii fac istorie, economiștii scriu critică literară, chimiștii psihologizează, inginerii scriu literatură ori pictează, politicienii elaborează cărți, iar invazia de maculatură, fără nici o autocenzură, onestitate și bun simț, e deja un fel de rinocerită, ar fi spus academicianul Eugen Ionescu. Atingerea nivelului de jos al pseudoculturii este consecința
alienării omului în relație cu ideea de cultură, a absenței unei critici oneste, care nu amendează devierile de la calitate, întreținând degradarea ca formă de „putrefacție metafizică” (asemenea unei competiții sportive fără arbitri).
Programele școlare și universitare sunt axate pe „socluri de competențe”, iar personajele devin incompetente, făcând orice fără a se pricepe la ceva. Lumea, cuprinsă de o isterie generală, pare tulburată, nu dispune de coordonate valorice și nici instanțe care să atragă atenția asupra rătăcirilor. Principiile morale și valorile umane (binele, adevărul, frumosul, credința) sunt declarații verbale, fără consistență. Cultura care întreține o anumită condiție de funcționare logică a gândirii e superficială, de tip net ori fakenews, spectacolul stradal e dublat de evenimente televizate, încât toate cele existențe și existențiale par o resursă pentru un imens circ lumesc. Filosoful Liiceanu propune să ne așezăm „așteptând o altă omenire”: „dacă tot am fost dotați cu rațiune, să încercăm să înțelegem ce trăim, după cum e o dezonoare a speciei să fi primit rațiune și să murim fără să fi încercat”.
Întrebarea, susținută de alte argumente neprezente în acest instantaneu publicistic, este dacă merită să emitem opinii despre o lume care se devorează singură prin îndobitocirea mascată! De ce mai scriem cărți dacă nu se citesc sau le citesc doar cei din anturajul autorilor? De ce mai scriem articole dacă efectul acestora este nul? De ce publicăm pe net comentarii și multiplicăm „în nerușinarea noastră” știri false cu o inocență jenant de alimentată de bunăvoință prostească (chiar mai ieri, s-a răspândit o fotografie „inedită a lui Eminescu”, la fel cum alții au scris despre „Aurel Vlaicu, făuritor al Marii Uniri”, precum și promovarea „unor mari scriitori” mici prin monografii ori plastografii)? Reamintesc luciditatea lui Eminescu dintr-un vers:
„Lumea-i cum este și ca dânsa suntem noi”. Devenim progresiv rinoceri, trăim mai ușor în cercul lui „a fi ca ceilalți”, e confortabil să nu te împotrivești, nici măcar cu gândul, altora, pentru că, fiind mulți, au puterea, iar strivirea principiilor și valorilor e o chestiune politică, atâta vreme cât „intelectualii” sunt falși, acoperiți cu o crustă de diplome și cu o trufie nemăsurată.
„Așteptând o altă omenire”, așteptăm „schimbarea la față o fiecărui om”, lăsând masca de fățărnicie să-i lumineze mintea, inima și privirea, cu sinceritate și demnitate.
Foto: GOOGLE