Ared
mădălina savu

[CRITIC GUEST] Mădălina Savu: „Pe cealaltă parte a timpului”

Numele meu este Mădălina-Nicoleta Savu și sunt psiholog clinician. Scriu poezie ca să rămân întreagă atunci când simt prea mult. Scriu pentru că în mine există o liniște ce prinde glas doar în versuri. Poezia a fost dintotdeauna modul meu de a sângera. Am publicat în diverse reviste, precum: Helis, Atitudini, Planeta Babel și pe platforme literare precum: Noise Poetry, Haimanale Literare etc. Anul trecut, câteva dintre poemele mele au apărut în antologia O trandrețe strict teoretică, apărută la editura Cartex – coordonator: Mihai Marian. remanență a pălit livada de meri a lui dumnezeu când ai trântit ușa. nu…
0
emilian pal

[CARTEA SĂPTĂMÂNII] Emilian Pal: „Dumnezeu ne iubește în Braille”

Volumul Dumnezeu ne iubește în Braille (editat de asociația Cetatea 9) al lui Emilian Pal este o carte despre fragilitate, singurătate, memorie și nevoia aproape disperată de iubire și sens. Autorul nu încearcă să impresioneze prin artificii livrești sofisticate, ci prin sinceritate și printr-un limbaj direct, adesea confesiv, în care tandrețea coexistă cu sarcasmul, iar sacrul se amestecă permanent cu banalul cotidian. Titlul însuși sugerează o relație dificilă cu divinitatea: Dumnezeu există, iubește, dar această iubire trebuie „citită” tactil, intuită printre răni, absențe și traume. În poemul „John Doe”, poetul visează la o lume în care identitatea individuală ar…
0
B-TON - POEZIE și ROCK

POEZIE și ROCK LIVE la Biblioteca Județeană Arad

POEZIE și ROCK LIVE cu B-TON vineri, 12 iunie 2026, de la ora 18:00, Sala de Arte a Bibliotecii Județene „A. D. Xenopol” Arad –  spațiul în care poezia iese din pagină, iar muzica rock bubuie în difuzoare! Evenimentul aduce împreună versuri, chitare electrice și energia unei seri în care Biblioteca sună altfel! Poeți aflați la început de drum, alături de nume consacrate ale poeziei arădene, vor da glas propriilor creații într-un recital coordonat de scriitorul și editorul Ioan Matiuț. Publicul va descoperi versuri originale despre iubire, libertate, viitor, generație și toate acele emoții care se trăiesc profund, dar…
0
trei deținuți din penitenciarul arad

Trei deținuți din Penitenciarul Arad și două arte care se unesc armonios într-un spațiu al sincerității și al introspecției | O perspectivă asupra modului în care arta poate funcționa ca mediu de reconstrucție identitară

Expoziția „Ultimul tablou: liniștea de după furtună” și lansarea volumului „1001 gânduri și o singură liniște”, la Biblioteca Județeană | Dialog direct cu autorii lucrărilor expuse – trei persoane private de libertate pentru care arta a devenit un instrument de reflecție și reconstrucție personală Evenimentul cultural desfășurat ieri, 5 mai 2026, la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, în parteneriat cu Penitenciarul Arad, a oferit un prilej unic de dialog direct cu autorii lucrărilor expuse – trei persoane private de libertate pentru care arta a devenit un instrument de reflecție și reconstrucție personală. În cadrul evenimentului, Mihai Bălan, Dragoș…
0
e.m. arion

[CARTEA SĂPTĂMÂNII] E.M. Arion: „Fricile cu care nu ne naștem”

Volumul Fricile cu care nu ne naștem (Editura Eikon, 2025) de E.M. Arion se conturează ca o confesiune în care vocea lirică explorează fragilitatea și mecanismele prin care frica se insinuează în conștiință. Poezia nu este aici un simplu exercițiu estetic, ci devine un instrument de introspecție și de confruntare cu sinele. Titlul, sugestiv și paradoxal, anunță încă de la început o temă centrală: frica nu este o condiție originară, ci una dobândită, cultivată prin experiențe, traume și relații. Un prim element definitoriu al volumului este caracterul său confesiv. Vocea poetică se dezvăluie treptat, într-un discurs fragmentat, dar intens,…
0
carina braia

[CARTEA SĂPTĂMÂNII] Carina Braia: „Reset interior”

Volumul Reset interior, semnat de Carina Braina și apărut în 2025 la Casa Cărții de Știință, este o carte de poezie confesivă, intens emoțională, care explorează fragilitatea psihică, iubirea neîmpărtășită, alienarea și procesul dureros al autorecuperării. Titlul funcționează ca o cheie de lectură: poezia devine mecanismul prin care poeta încearcă să se dezinstaleze dintr-o versiune veche, disfuncțională, și să își dea refresh. Unul dintre punctele forte ale volumului este autenticitatea. Vocea poetică nu pare filtrată estetic sau intelectual, ci se exprimă direct, uneori brutal, alteori naiv, fără a căuta să seducă prin rafinament, ci prin sinceritate. Versuri precum „Iluzionez…
0
alexandru petria

[CARTEA SĂPTĂMÂNII] Alexandru Petria: „Un bărbat la graniță”

Volumul de versuri Un bărbat la graniță (Editura Tribuna, 2025) de Alexandru Petria se impune ca o carte a tensiunilor discrete, a identității trăite la limită și a unei lucidități care refuză emfaza. Poezia lui nu caută efecte spectaculoase, ci își construiește forța din acumulări lente de tensiune, din detalii cotidiene și dintr-o privire atentă asupra fisurilor dintre individ și lume. „Granița” din titlu nu este una geografică, ci una existențială: între vârste, între roluri, între ceea ce suntem și ceea ce am fi putut deveni. De remarcat tonul aproape auster, poetul scrie fără exces metaforic, mizând pe claritate…
0
o cronică de carte lirică

O cronică de carte lirică | LAZĂR MAGU PĂȘIND PE TREAPTA 75

Lazăr Magu a publicat anual însemne lirice: Întrebări de toamnă (2007), Sertarul cu trandafiri (2012), Condens (2014), Vasul de alabastru (2015), Cascada de nisip (2010, 2017), Monologuri liturgice (2009, 2019), Călător pe scări interioare (2013, 2020), Drumul spre sine (2021). Cartea cu cinci anotimpuri (2022), Întomnare interioară (2024) și acum Trepte 75 (2025). Despre textele lui L. Magu au scris Gheorghe Mocuța, Constanța Buzea, Florica R. Cândea și A. Ilica. Recenzia la Cartea cu cinci anotimpuri, apărută în criticarad, se încheie cu considerarea că al cincilea anotimp este poezia, iar recomandarea îmi era să convertească cele peste zece plachete…
0
vlad ștefoni

[CRITIC GUEST] Vlad Ștefoni: „m-am pus în calea șoaptelor tale în timp ce te rugai”

Vlad Ștefoni: Sunt un scriitor aspirant şi student al Facultăţii de Litere şi Arte de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. În 2019 mi-am publicat prima povestire, Fulgere în trafic, prin concursul de scriere creativă Ordinul povestitorilor al editurii Arthur. Am tipărit în regim self publishing 3 volume de poezie şi un roman. În 2024 am fost implicat într-un proiect de traducere ca parte a vernisajului Ca simpla respiraţie din cadrul seriei de expoziţii „Dispariţii în peisaje” din La Cave, Institutul Francez Cluj-Napoca. În ultimii doi ani am participat la mai multe open mic-uri de poezie organizate de Astra Poetic, Z9Festival şi Corpul Poetic. Anul…
0

Ziua Națională a Culturii, celebrată prin poezie, muzică și renașterea Bibliotecii Județene

Ziua Națională a Culturii a fost marcată ieri, 15 ianuarie, la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, printr-un eveniment care a reunit literatura, muzica și emoția autentică, într-un spațiu redescoperit de public după amplul proiect de renovare. Sala de Arte „Sabin Drăgoi” s-a dovedit neîncăpătoare pentru publicul numeros care a ales să celebreze cultura română într-o atmosferă caldă și profund reflexivă. Momentul central al serii a fost lansarea volumului de poezie „Pasărea Phoenix”, semnat de Olimpia-Mariana Nagy, un demers literar care a propus nu doar o lectură, ci o experiență interioară. Cartea a fost prezentată drept o confesiune lucidă…
0
atitudini și confesiuni (i)

OPORTUNISM POETIC SAU DESPRE INFLAȚIONIȘTI LIRICI

DESPRE INFLAȚIONIȘTI LIRICI Se întreabă poetul A. Popescu, dacă e bine că se scrie atâta „poezie”. Nici nu e rău, mulți își varsă frustrările în „trăncăneli cu pretenții”, umplând spațiul virtual ori în broșurele scoase la edituri economice (nu culturale) cu „torențiale revărsări de versuri, guralive, superficiale, mediocre și submediocre”. Trăim o viață săracă în cultură și responsabilitate, permițând ca „vorbăria” să ia locul verbului, iar amatorismul să intre în piață cu o sacoșă umplută de amestecate deșeuri inutile. Când cineva publică vreo versificare, sar imediat niște cucoane fade și postează cuvinte adulatoare, cu greșeli de scriere, dar cu…
0
marius pădurean

[CRITIC GUEST] Marius Pădurean: „TATĂ FIU”

Marius Pădurean s-a născut în 1983, în Alba Iulia. Între 1998 și 2002 urmează Liceul de Arte Plastice din Alba Iulia. În 2002, este admis la Facultatea de Arte Plastice din Timișoara, dar după un an renunță, începând studiile la Facultatea de Filologie a Universității de Vest din Timișoara, secția Biblioteconomie-Engleză (2004-2008). În 2010, începe studiile masterale în Danemarca, unde trăiește și în prezent. 2023 – Finalist la Seán Ó Faoláin International Short Story Competition pentru nuvela scurtă PAPIO (varinta în engleză) și publicat în SOUTHWORD Journal, nr.46 (https://munsterlit.ie/bookshop/southword-46/) 2024 – Câștigător Premiul 1 la Concursul Internațional de Proză…
0
adriana weimer

Adriana Weimer: poezia dăruirii și a transfigurării 

Volumul Lumină de stea (Editura Eikon, 2019) al poetei lugojene Adriana Weimer se prezintă ca o sinteză poetică a întregii sale creaţii, un discurs liric construit în jurul temelor fundamentale ale fiinţei: iubirea, lumina, timpul, moartea şi renaşterea. Autoarea propune o poezie a dăruirii şi a transfigurării, o lirică a verticalităţii spirituale în care cuvântul devine mediu al comuniunii între om şi divin. Cartea, structurată pe mai multe cicluri poetice, se deschide cu poemul omonim, „Lumină de stea”, care funcţionează ca artă poetică. În aceste versuri, imaginea întoarcerii fructului în sămânţă, a izvorului la matcă şi a cuvântului la…
0
recit all

Recit All – pentru o poezie mai aproape de liceeni, la „Moise Nicoară”

„Nu știu ce … acest melancolic și înfiorat ce indicibil, aflător la mijloc, la vama unde gândirea în imagini și gândirea în noțiuni își găsesc totuși un hotar despărțitor, acest tulburător nu știu ce nematerializat niciodată … în care a rezidat totdeauna farmecul artei…” (Nichita Stănescu) Piatră de încercare a lecturii textului literar, poezia reprezintă cu adevărat esența literaturii ca ars combinatoria a cuvintelor, ca artă prin care cuvântul nostru de fiecare zi devine un mod de a spune altfel pentru a înfățișa acel altceva care este expresia gramaticii viziunii artistice, cum o numea un teoretician literar. Dacă analbafabetismul…
1 comentariu
ionel rusu

Ionel Rusu: poezia ca destin întârziat

Debutând târziu, Ionel Rusu reprezintă unul dintre acei autori care își transformă maturitatea și biografia în resursă lirică. Parcursul său poetic nu urmează traseul obișnuit al afirmării juvenile, ci se configurează ca o recuperare de timp și sensibilitate, o ardere de etape prin care vocea lirică caută să își legitimeze locul într-o tradiție puternică, dar și într-un prezent adesea contestatar. Între reverența adusă lui Eminescu și strigătul satiric al cetățeanului indignat, între nostalgia bucovineană și confesiunea iubirii, cărțile lui Rusu se constituie ca un mozaic de trăiri și atitudini. Ionel Rusu nu ascunde faptul că a scris încă din…
1 comentariu
Revolut
Marketing Arad, Branding Arad
taxe info
veterinar arad
veterinar arad
Secret Link