Pentru că în weekend a fost Ziua Internațională a Traducerilor, revin cu noi tălmăciri din poezia americană. „Ultimul reprezentant al generaţiei Beat” şi „vocea generaţiei hippy”, Richard Brautigan (1935-1984) s-a născut la Tacoma, statul Washington. În 1955, la terminarea liceului, după ce aruncă cu pietre într-o secţie de poliţie, este internat, cu acordul părinţilor, într-un spital de boli mintale, unde i se administrează şocuri electrice. După acest incident rupe relaţiile cu familia şi se stabileşte în San Francisco, în plină perioadă de înflorire a mişcării hippy. Cunoaşte celebritatea o dată cu publicarea romanelor La pescuit de păstrăvi în America şi În zahăr de pepene, ambele traduse în limba română de Liviu Bleoca, la Editura Polirom. S-a sinucis la 49 ani în locuinţa sa din Bolinas, California, cadavrul său fiind descoperit după câteva săptămâni, alături de un revolver de calibrul 44 şi o sticlă de alcool. Singura colecție de poezie din limba română care îi poartă semnătura a apărut, în traducerea mea, la Editura Paralela 45, cu titlul: Ilustrată din Chinatown (2018). Poemele care urmează sunt inedite, nu au mai fost traduse în volum, ele reprezintă întoarcerea mea la scriitorul mereu fascinant de la care am învățat să scriu versuri.
Schimb de fluide
O domnișoară într-o fustiță
mini, nu prea frumoasă, pășește
pe stradă.
Un om de afaceri se oprește, își
întoarce privirea și se holbează
la fundul ei care seamănă cu
un frigider dezafectat.
În prezent 200.000.000 de oameni
locuiesc în America.
15%
Ea încearcă să obțină de la bărbați
ceea ce nu va reuși niciodată pentru că nu e
cu 15% mai drăguță.
Flora Shakespeare
Îți joci cel mai bine rolul acolo unde florile mor,
în jurul propriilor lor morminte,
costumul îți vine perfect, ești pe scenă.
Al treilea ochi (Lui Gary Snyder)
E o motocicletă
în New Mexico.
Umbra pădurii sălbatice
(M-a învățat cum să-l iubesc
și m-a numit floarea lui)
O bătrână ține strâns la piept o sacoșă
plină de cumpărături. Vârful unei franzele
iese la suprafață. A uitat să pună deoparte
tichetele de masă. Încă le ține în mână.
Toate fetele ar trebui să aibă un poem
(Pentru Valerie)
Toate fetele ar trebui să aibă un poem
scris doar pentru ele fie și dacă
vom fi nevoiți să întoarcem lumea cu susul
în jos pentru asta.
New Mexico
16 martie, 1969
30 de cenți, două bilete, iubire
Gândindu-mă intens la tine
am urcat în autobuz
și am plătit 30 de cenți
cerându-i șoferului
două bilete
ca apoi să-mi dau seama că
sunt singur.
Te rog
Te gândești la mine
la fel de mult cât mă gândesc
eu la tine?
Dietă
Drăguță: mai puțin
micile vânătăi de pe
braț. Și parcă puțin
cam slăbuță.
Luna versus Nu vom mai dormi împreună niciodată
Singur și trist, o canalie a idilelor pierdute,
stau și mă gândesc la tine. Vai, regret că
te-am rănit, dar nu mai puteam face nimic
altceva pentru că vreau să fiu și eu liber.
Poate că totul ar fi stat altfel dacă nu
te-ai fi ridicat de la masă sau m-ai fi invitat
să mergem împreună să privim luna,
în loc să îți iei catrafusele și să mă lași singur
cu ea.
17 ianuarie
În timp ce beam vin în după-masa asta
mi-am dat seama că zilele sunt tot mai
lungi.
E timpul să te obișnuiești
E timpul să te obișnuiești
să dormi din nou singur
și e al dracului de greu.
Autobiografie (Adio, Ultra Violet)
Sună telefonul în San Francisco:
„Alo, sunt Ultra Violet.”
Nu o cunosc, știu doar că
e actriță.
Vrea să stea la povești cu mine.
Are o voce plăcută.
Vorbim cât vorbim.
Apoi trebuie să plece undeva.
„Adio.”
Se distrează de minune
Se distrează de minune,
sorb vin din pahare
și vorbesc despre tot
ce le place.
(traducere de Andrei Mocuța)
