„Ultimul reprezentant al generaţiei Beat” şi „vocea generaţiei hippy”, Richard Brautigan (1935-1984) s-a născut la Tacoma, statul Washington. În 1955, la terminarea liceului, după ce aruncă cu pietre într-o secţie de poliţie, este internat, cu acordul părinţilor, într-un spital de boli mintale, unde i se administrează şocuri electrice. După acest incident rupe relaţiile cu familia şi se stabileşte în San Francisco, în plină perioadă de înflorire a mişcării hippy.
Cunoaşte celebritatea o dată cu publicarea romanelor La pescuit de păstrăvi în America şi În zahăr de pepene, ambele traduse în limba română de Liviu Bleoca, la Editura Polirom. S-a sinucis la 49 ani în locuinţa sa din Bolinas, California, cadavrul său fiind descoperit după câteva săptămâni, alături de un revolver de calibrul 44 şi o sticlă de alcool.
Singura colecție de poezie din limba română care îi poartă semnătura a apărut, în traducerea mea, la Editura Paralela 45, cu titlul: Ilustrată din Chinatown (2018). Poemele care urmează sunt inedite, nu au mai fost traduse în volum, ele reprezintă întoarcerea mea la scriitorul mereu fascinant de la care am învățat să scriu versuri.
Jucătorii de șah chinezesc
Când aveam șase ani
am jucat șah chinezesc
cu o doamnă
care avea nouăzeci și trei de ani.
Trăia singură cuc
într-un apartament la capătul
culoarului.
Jucam șah chinezesc
în fiecare luni și joi noaptea.
În timp ce mutam piesele ea îmi
vorbea despre soțul ei
mort de șaptezeci de ani
și beam ceai și mâncam fursecuri
și trișam.
Portretul unei mirese minore în luna de miere
Dorința
din ochii ei
stă călare
pe un căluț din lemn.
Sânii ei
sunt
cești micuțe.
Și vaginul
un iepuraș
de Paști.
Trei cantosuri
(1)
Zăpada pe vacă.
(2)
Vaca n-are umbră.
(3)
Vaca s-a preschimbat
în zăpadă.
Pisică
Leneveam în pat într-o seară călduță după ce am făcut dragoste
și am hotărât să-i dăm numele Pisică primei noastre fetițe, chiar
aveam de gând să-i spunem Pisică, însă acum ne-am îndepărtat pe veci
unul de celălalt și nu vom mai avea o fetiță, cum nici alți
copii de altfel, iar eu sunt condamnat să rămân poetul
din visele tale care se revarsă fără încetare ca ploaia de seară.
Coșmelia unchiașului
Singurul fel
prin care
îți poți recâștiga
demnitatea
după ce te caci pe tine
în pat ca un bebe
e să-ți închipui
că ești Hannibal
traversând Alpii.
Hei! Despre asta e vorba până la urmă (Lui Jeff Sheppard)
Nu mai public
Nu mai fac bani
Nu mai strălucesc
Nu mai fut
Un prieten a venit la mine acasă
acum câteva zile și a citit unul din poemele mele.
Azi a venit iar și mi-a cerut voie să citească
același poem. După ce a terminat,
mi-a zis: „Mă face să vreau
să scriu poezie.”
La Institutul de Tehnologie din California
Nu-mi pasă cât de deștepți
sunt tipii ăștia: mă plictisesc.
A plouat cu găleata toată ziua
și nu găsesc nimic de făcut.
Scris în 24 ianuarie 1967, în timpul unei rezidențe poetice
la Institutul de Tehnologie din California
Haiku în viteză
O bucățică de piper verde
a căzut
din bolul cu salată:
și ce dacă?
(traducere texte – Andrei Mocuța)
