KEEP ENGLAND WHITE?
– Second –
1. „Micul nostru O.N.U.” – zis și Kingsway House…
Clădirea în care locuim nu are număr la vedere, pe peretele de la stradă. El se poate doar „deduce”, comparând numerele vecine. Cred că este singurul edificiu – pe partea noastră de stradă (New Road) – care are doar numele, scris mare și clar pe frontispiciul tipic caselor englezești – Kingsway House. Îmi place… dă sentimentul unei identități aparte. De fapt, chestia asta cu nume în loc de numere nu este neobișnuită aici, în U.K.. Sunt multe cazuri, chiar în acest oraș de peste 70 de mii de suflete, de fapt, o micro-conurbație (cu mai multe localități, orașe și „sate”- ha,ha,ha! – ) ce totalizează cam 350 de mii de locuitori… Deh, Britain are o populație de peste 65 de milioane… suntem destul de înghesuiți, pe o suprafață quasi-echivalentă cu cea a… României!… Ce-mi mai place mult aici sunt colinele (de fapt, „dealuri sănătoase”). Cam toate străzile sunt în pantă. Priveliștea – chiar de la ferestrele noastre – îmi amintește dragul meu de Cluj… De-ar fi și zăpadă de sezon, ce s-ar mai juca și sănia prichindeii… pot spera doar cei mai dinspre nord, cei din Scoția… dar și aici… cu măsură!… Căci, chiar cu zăpada până-n gât, aici, dragi tovarăși, mai există și reguli… și se mai și respectă! (horribile dictu!… nu-i așa, dragi românași? – parafrază diminutivală la Johannis…). Deci cu săniatul, bulgăritul ș.a.m.d., lăsați-o mai moale… numai pe terenuri special amenajate și securizate… (să vedeți în parcurile lor, amenajările de joacă pentru copii!… Numa’ M.I.5. & Scotland Yard mai lipsesc…). Dar să revenim la „rasismele” noastre. Aici se folosește destul de des și termenul de „supremacist”… Deci, ca la Șah: Albul mută și… câștigă!
2. Care-i diferența între un negru și unul de altă culoare? Cât vezi cu ochii!
Vecinii noștri urmează… v-ați prins! Toți sunt foarte simpatici și ne înțelegem foarte bine între noi… ca la O.N.U.! (Nu pot zice Parlamentul European…după Brexit!… oare cine va mai urma?…). La subsol locuiește o familie afro, sunt tineri, au doi copii mici ne salutăm cu multe zâmbete. Nu-i frumos să întrebi din ce țară provin, doar dacă spun ei singuri… La parterul înalt (tipic englezesc) locuim noi. La același nivel, vis-à-vis, locuiește o familie – „proaspătă și căsătorită” – de indieni (din India de India – fosta „perlă” a Coroanei britanice…); amândoi sunt personal medical calificat și lucrează la același spital mare din „raionul” Medway, „județul” Kent – „Maritime Hospital”. La etaj, deasupra noastră stă un tânăr britanic (… alb, dar nu localnic!) cred că este ceva professor de „tehnice” la un colegiu din oraș. În fața apartamentului său, stă o tipă – tot tânără – presupun că e braziliancă sau portugheză după cât e de guralivă, mai ales în…portugheză… Locuiește cu o „vecină de apartament” (înțelegeți de cine poate fi vorba… aici e ceva normal… „personajul-doi” e total anonim, pentru mine, în afara faptului că e mai dodoloață…). La atic, stau două singuratice: deasupra noastră – cum ar veni – locuiește o afro-britanică (născută în Ghana, dar „trăită” mai mult în Africa de Sud). Este farmacistă la un spital de aici. Vecina ei de vis-à-vis este nemțoaică, bavareză prin naștere, trăită în Berlin și medic, tot în orașul nostru. Cam ăștia suntem toți. În afara noastră (subsemnatul și nefasta), care suntem boșorogi, media de vârstă a tuturor celorlalți nu depășește intervalul 27-35 de ani. Ce mai… pentru noi, grădiniță…
3. „Welcome,… mânca-v-aș!”…
Poate vă întrebați: „Canibali…sau…rrromi nu aveți pe acolo?” Lozinca inițială, lipsește de pe frontispiciul stabilimentului nostru. Și pentru simplul motiv că, în Britain, până și canibalii s-au civilizat…au devenit vegetarieni (vegans)… căci deviza lor aici este: „Nu vă fie frică de noi, mâncăm numai mărul lui Adam”… Cât despre noi, restul… Între noi, suntem cam cum ar fi bunii vecini de la bloc: ne întrajutorăm când și cum putem. De multe ori indienii ne lasă cheile de la apartamentul lor (ei mai pleacă și pe acasă, hăt-departe); avem grijă de florile din interior. Cu afro-farmacista de la atic, la fel. Ea face – cât poate – acele break-city-weekends: se plimbă prin orașele Europei în aceste scurte excursii (s-a „excursionat” și prin Românica! – nu la recomandarea noastră…); a mai fost și pe la părinții ei, în Ghana… și la ea trebuie udate florile, mai mult, trebuie îngrijită Cleopatra – pisica ei neagră ca tăciunele (fără intenție…). Când sunt și nepoțelele noastre aici (mai nou, 90% din timp), atunci e balamuc mare – nu se poate consuma ziua fără o „vizită” și o… joacă cu felina (afro)-britanică… Cu doctorița nemțoaică, (albă, blondă, cârlionțată, tunsă bubico), spre plăcerea ei, ori de câte ori ne întâlnim, mai shimbăm vorbe și în germană (mă rog, cât mai pot eu rupe pe limba lui Goethe)… Dintre cei menționați, noi, indienii și afro-farmacista ne vizităm reciproc, foarte des. Evident, în stil englezesc: nici o vizită fără telefonul prealabil de rigoare; așa e „consult”… Când e nevoie de ceva urgent, alimente, imprimantă, computer etc., la fel… ca-n Europa Răsăriteană. Aici, în „cealaltă” Europă nu e la fel. Nu e obiceiul, asta e cultura lor. De pildă, un englez nu-ți intră în casă; stă la ușă… excepție, cei ce vin în verificări tehnice sau mici reparații, ăștia n-au încotro. Se controlează sistematic toate instalațiile electronice ale întregului stabiliment și sunt o grămadă…
4. „Tehnologia nouă tinde să o ajungă din urmă pe cea veche”…
… spune singurul român „citat” printre „legile lui Murphy”. Cu tânărul englez, ochelarist, „tehnolog”, nu mă pot abține să nu-l iau la mișto permanent. Sunt indignat că nu-și cunoaște propria cultură, mă refer primordial la cea specifică tineretului… „pop – cultivat”… Când îl întrebam de Beatles, Rolling Stones, Jethro Tull, Genesis, Pink Floyd… apoi Peter O’Toole, Richard Burton, Elisabeth Taylor, Anthony Hopkins… să mai continui?… dădea din umeri… cu un zâmbet de fecioară neprihănită, dar cu politețe britanică, îmi răspundea că… „parcă a auzit aceste nume…”. Cât despre sport, mai ales fotbal, doar e de sorginte engleză, ce dracu ‘?… nu sunt convins că știe că o minge este aici, fie rotundă, fie ovală… Darămite echipele britanice? Probabil că eu sunt cel hodorogit, în așa hal încât să nu știu decât faptul că mâine va ploua (mare minune aici!…). Should I be damned! Își mai aduce din când în când (nu aminte, ci factual ) câte o gagică în apartament. Ei, și el… ca băeții… Eu – nu mă pot abține – și-l avertizez: „ai grijă!… s-ar putea ca vreuna să nu mai vrea să plece…”. Îl avertizez – din nou, „bătrânește” – printr-un banc românesc: La spovedanie, un tânăr. Popa: „Te lepezi de Satana?”, Tânărul răspunde: „Aș vrea eu, dar 2 copii cu ea…”. By the way, aici prin „apartament” – flat – se înțelege o singură cameră, (the living-room). Dormitorul, bucătăria, baia și alte anexe… se înțeleg de la sine. La început am fost și eu derutat… Britanicii nu concep civilizația elementară fără aceste ingrediente… mai adăugați (când e posibil) și o curte, cât de mică, numa’ să aibă unde tunde iarba… În mediul urban, casele lor sunt ca trase la Xerox… așa cum sunt blocurile de locuințe din Românica, numa’ că „transpuse pe orizontală”… urmele perioadei victoriene… La marea majoritate (clădiri „clasice”, cu tradiție elisabetană) nu lipsește celebra Bay window – fereastra de la living are o formă „burtoasă”, trasă fie în linii drepte, fie în linii curbe… în interior, dă senzația de mai mult spațiu, în condițiile în care casele tip englezesc sunt pe spații mici, nu lipsește scara interioară (spre dormitoare și baie), dar tot „cutii de chibrituri” rămân!. E drept, lucrate și întreținute cu multă grijă și… verdeață! Dar să încep să mă ocup de „minoritățile rasiale”, pe care le-am neglijat în zisele mele de până în prezent…
5. „Obama e singurul negru de până acum, care a intrat în Casa Albă fără mop”… zic yankeii „supremaciști”.
Nici cu britanicii nu mi-e rușine. E drept, ei sunt mult mai subtili. Am să încerc să explic – pe scurt – în ce constă aici, in Britain, rasismul, cu măiestrie disimulat. Cel puțin, așa cum mi se pare mie… Dar nu cred că numa’ mi se-mpare… Conform bancului, la modă, pe aici: Șah în trei mutări – Negrul ia Dama. Dama ia valuta (Sterling Pound). Albul ia…SIDA… Ei bine, cred eu, nu există rasism și naționalism mai pervers, mai cinic ca acela în care se promovează ostentativ „minoritățile”… Să dea bine, să compenseze „păcatele trecutului”? Naiba știe!… Cert este că, mai ales în lumea „artelor vizuale” ( aici „se vede” cel mai clar!), apar personaje de culoare, cu ochii migdalați, cu facies tipic musulman etc. Personaje istorice cunoscute, eroi din basmele și poveștile tipic europene sau anturajul acestora, multe sunt întruchipate și de figuri neaoș-non-europene (i.e. non-„caucazieni”). Cum ar fi, să-l vezi pe Robin Hood „anturat” de un sarazin, pe Albă ca Zăpada între pitici, printre care se află și…, cum ar fi să vezi scenele de high society de la Curte (mai ales în reconstituirea secolelor XVII-XVIII), populate cu oameni care numai a aristocrație britanică nu arată?… Or fi englezii (prin extensie, britanicii) o nație foarte cosmopolită, foarte pestriță rasial etc., dar nici chiar așa… Pute a neverosimil! De ce o fac? Păi aici e „șpilul” … ei transmit subliminal mesajul „tot noi, britanicii, suntem <<cei mai cei>> ” … Păi, „care e singurul lucru alb la un negru? Stăpânul!”… Sau, când un englez își prinde nevasta (i.e. nefasta) în flagrant delict de adulter, va spune: „Am văzut, negru pe alb, că mă înșeli!….”
6. „Est = cel mai răsărit dintre punctele cardinale” (cum spunea Tudor Mușatescu).
Deci – în episodul de față, consacrat sloganului Keep England White, – să începem cu asiaticii. Fiecare oraș „mai răsărit” din lumea asta sofisticată are un Chinatown al său. În cazul Londrei – după celebrul, spurcatul, „aristocraticul” și decadentul Soho – Chinatown este cel mai cunoscut. Nu am aici în vedere aspectele istorice (mai ales medievale și moderne) de care Londra nu duce lipsă – Har Domnului!; am în vedere pitorescul… Primul „Chinatown” apare în East End cam prin sec. XVIII: va fi populat mai ales de angajați ai Companiei Indiilor de Est; în 1914 se inființează aici primele companii chinezești; după 1950 – se remarcă un reviriment: se întorc soldații britanici din Orientul Îndepărtat, după război, si „re-formatați” la gustul pentru mâncăruri cu specific chinezesc – vor mâncare „ca la mama acasă”(!)… Să nu uităm apoi de Hong Kong, colonie britanică din 26 ianurie 1841 și până la retrocedarea către Republica Populară Chineză (1997). Câștigat de la chinezi, prin tratat, după al doilea Război al Opiului. Numit, Victoria – în onoarea Reginei Marii Britanii de atunci. Aici se vorbește dominant, cantoneza; spre deosebire de limba oficială a Chinei comuniste, care este mandarina. Își păstrează – doar pe hârtie – un statut special… mai nou… De aceea mulți chinezi au tulit-o, fie spre Taiwan, fie spre fosta metropolă colonială. Multe state – actual independente – din zona Asiei de Sud-Est (mai ales peninsula Indochina) au fost impactate de cultura și civilizația britanică, Excepție – partea din peninsulă de care „s-au ocupat” alți coloniști, francezii… Aici, azi, vezi pe străzi mulți „extrem-orientali”, sunt îmbrăcați „europenește”, se comport foarte discret, foarte civilizat. Rar se combină cu alte seminții, au ei cercul lor, relativ închis. Mulți au înregistrat succese notabile, mai ales în lumea afacerilor. Ceea ce este mai mult la vedere, comerțul. Dar nu ca la „balamucul Europa” din Ceauschwitz… Sunt harnici, modești, corecți. Își respectă cu sfințenie sărbătorile tradiționale. În afara unui Chinatown (probabil) nu „se dau în stambă”, trec destul de anonimi. Dar să nu mă opresc doar la cei din Asia de Est. Să nu uităm că premierul (the premier) actual al Marii Britanii este Rishi Sunak (partidul Conservator). Foarte distins și relaxat. Primul premier asiatic (părinții sunt indieni, emigrați prin anii 1960 din Africa de Est). Apoi, Humza Yousaf, primul ministru al Scoției și (tot) actual conducător al… Partidului Naționalist Scoțian!…Tot Asiatic…
În episoadele următoare vă voi povesti despre „ceilalți minoritari” (non-„caucazieni”). Nu pot să închei însă fără o referire – cu umor englezesc! – tot la chinezi… „Poveștile” astea le-am auzit aici, între… britanici: – Londra, ceva sărbătoare națională, puzderie de steaguri Union Jack. Un englez și un chinez, prieteni, stăteau de vorbă. „Ia, uită-te ce de steaguri frumoase”, zice britanicul, cu mândrie patriotică… Chinezul: „Ba, uită-te la etichetele de pe steaguri!” – – Într-un pub, la bar, la o bere, cot la cot, John și prietenul său chinez Li. Englezul: „Bă, Li, nu te enervează când toți spun că voi chinezii semănați între voi ?” Răspuns: „Li, plecat să cumpere bere,… eu soția sunt!” – Vorbă de englez: „D-zeu ne-a creat pe toți diferiți, dar când a ajuns la chinezi, s-a plictisit…”
Putea să lipsească aici Bulă, al nostru? Desigur nu. Tot într-un pub, Bulă face cunoștință cu un chinez. Chinezul: „I am Kun Koi!”. Bulă: „I am Bu-Lă, cu… două”…
La revedere taică și noroc!
Citește și:
