ESPRIT DE GEOMETRIE… ESPRIT DE FINESSE
– ȘAPTE –
INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ sau
ÎNTRE FAUST ȘI MEPHISTO… (Actul II)
Citește prima parte, ÎNTRE FAUST ȘI MEPHISTO… (Actul I) – AICI
D. Inteligența se cumpără, prostia se plătește…
Un artefact (de pildă, un cuțit) este ceva fabricat de om. El nu exista dinainte în natură, se va adăga realității naturale, prin munca omului. El a fost premeditat ca unealtă (intermediar) între natură și om, spre folosul omului. Acest cuțit poate fi folosit la tăiatul unei felii de pâine dar și a gâtului unui om… În al doilea caz, cuțitul nu are nici o „vină”… Doar utilizatorul (și / sau eventual, creatorul) lui… Acest exemplu minimal, dar peremptoriu ne conduce către o morală simplă: orice creație a omului, fie ea și bine intenționată, se poate întoarce împotriva omului; nu „creația” este „de vină”, ci creatorul și /sau posesorul și / sau utilizatorul acesteia… Nu întâmplător, în istoria omenirii, oricărei „născociri” a lui homo sapiens sapiens i s-a căutat (și, din păcate, adesea i s-a și găsit) și o utilitate nefastă – aceea dacă poate fi și o armă… Utilizabilă nu numai împotriva naturii vii, sălbatice, întru apărarea și supraviețuirea omului, ci și… direct, împotriva omului…
Mitul faustic reia la un alt nivel de transfigurare – geniul lui Goethe – mitul păcatului originar… Faust își cumpără nemurirea, bogăția și atotcunoașterea (ordinea logică este, de fapt, inversă!) la un preț imens – sufletul ( = condiția umană). Acesta este schimbul propus de Mephistophel (Mephisto). De fapt, avem aici o identitate logico-matematică: nemurirea și atotcunoașterea (i.e., ne-umanitatea omului) contra (sau egal cu, identic cu) cedarea în schimb a sufletului (i.e. tot ne-umanitate a omului). În Paradis, prețul dobândirii conștiinței de sine prin cunoaștere este alungarea din Rai în lumea imundă și trecătoare a suferinței omului. Aici, o altă identitate logico matematică: umanitatea omului (= cunoașterea, conștiința de sine, dobândită prin „fatidica întâlnire” cu arborele cunoașterii binelui și răului, la incitația Diavolului care nu este altul decât însăși Eva!) contra (sau egal cu, identic cu) umanitatea omului (suferința, viața trecătoare, nașterea în chinuri etc.). Ergo, două identități „citite” invers / anti-simetric (una față de cealaltă): ne – umanitatea omului = neumanitatea omului, respectiv, umanitatea omului (lepădarea de ne-umanitatea paradisiacă) = pro – umanitatea omului (dobândirea suferinței umane, pământești)…
E. „Caracterul inuman al calculatoarelor este demonstrat și de aceea că, odată bine programate și lucrând liniștit, ele sunt perfect cinstite” (Isaac Asimov)…
Al nostru mare mucalit, Ion Creangă, în Prostia omenească, are și povestea drobului de sare… Azi, parabola propusă de al nostru clasic este mai actuală ca oricând, ba, mai mult, e joacă de copii față de ce se vântură prin lume. Vorba lui Edsger Dijkstra, „Întrebarea dacă un calculator gândește nu este mai interesantă decât întrebarea dacă un submarin înoată”…
A.I.- FOBIA ( nu s-a inventat încă un termen mai sofisticat, mai „doct”) susține, nici mai mult, nici mai puțin, că trebuie să ne oprim! Gata cu computerele (= o A.I. – materializată)! S-a ajuns prea departe! Roboții sunt la un pas de a ne controla viața, de a ne cuceri lumea noastră („splendidă, umană”!), de a ne distruge… Dacă A.I. va ajunge la conștiința de sine, atunci s-a terminat cu noi! Nu mai e decât un pas! Deci, Opriți-vă! Nu mai contează că noi (în primul rând) am făcut din lumea asta un iad, unde haosul climatic, pandemiile, foametea, conflicto-mania hălăduiesc în largul lor, important este că suntem pe punctul de a pune bomboana (mai degrabă, lumânarea) pe colivă prin transferul a ceea ce avem mai uman, recte, raționalitatea, conștiința spre mașină! Vorba celebrului cântec al lui Pink Floyd – „Welcome To The Machine”!… (din albumul Wish You Were Here ). Avem de-a face – în spusele defetiștilor – cu cea mai gravă formă de înstrăinare / alienare umană !: cel mai ilustru rezultat al ingeniozității omenești (de până acum ) – computerul, i.e., A.I. – a scăpat de controlul uman și se întoarce împotriva omului, ca forță ostilă, de sorginte (aparent!) necunoscută… Chestia e că această monstruoasă tâmpenie prinde la omul obișnuit (ordinary human being). Cu mulți ani în urmă, le spuneam studenților mei că am două dogme: engleza – a doua limbă maternă și computerul – a doua alfabetizare… Praful se va alege ( dacă nu s-a și ales!) de spusele mele… parol! – bine intenționate… Am o ipoteză cu privire la nebunia fobică la care s-a ajuns: când a fost luată în serios problema construirii unui calculator (electronic!… pentru că și abacul a fost tot un fel de calculator…), s-a mers pe ideea modelării structurilor de gândire umană pe rețelele electronice ale computerului, i.e., calculatorul / ordinatorul / computerul sunt o modelare a creierului uman; acum e invers, studiem complexitatea proceselor neuronale din creierul uman pe baza modelului unui computer… Britanicii pot fi mândri de al lor Alan Turing (1912 -1954): „mașina Turing”, ”teoria complexității”, bazele adânci în Computer Science…
Iată dragi toa’și și pretini (vorba Motanului Arpagic), unde duce inconștiența! Adică am ajuns să studiem creierul uman ca un computer, pe când computerul este de fapt un model – infinit mai „subțire” – al creierului uman…
F. „Inteligența unui individ se măsoară în cantitatea de incertitudini pe care e capabil să le suporte” (Im. Kant)
Aforismul kantian deschide marea discuție cu privire la ceea ce este inteligența. De aici, A.I. devine un mizilic… Ca să anticipez replica pe trebuie s-o dăm defetiștilor, îl voi invoca și pe Aristotel: „Inteligența este aroganța educată”… cu un mic „amendament” – să înlocuim termenul de „inteligență” cu cel de A.I.!
Definițiile date inteligenței s-ar aduna într-un volum ce-ar depăși chiar și Biblioteca Congresului de la Washington… Dacă ne rezumăm la ceea ce spun experții (i.e., în primul rând, psihologii și specialiștii în neural sciences), am putea detecta un gen proxim… Inteligența este capacitatea sistemelor complexe de a rezolva probleme. „Problemele” sunt „incertitudinile” ce trebuie suportate și de om, așa cum bine spunea și marele Immanuel. Dar ce este o problemă? Este o situație cu „handicap”. Ce este ultima? Este situația în care între agentul unei acțiuni și rezultatul (dorit, prefigurat, „telenomic”) se interpune un obstacol. Acest obstacol (simplu, complex, multiplu, aparent de nedepășit etc.) trebuie depășit (prin ocolire, distrugere etc.) spre a atinge ținta (scopul, finalitatea). Așa cum spun oamenii de știință onești: nu există fapte inexplicabile, ci fapte ce n-au fost încă explicate… Orice unealtă creată de om, vorba cărții pomenite în episodul anterior, de la așchia de silex până la super-computerul cuantic (deocamdată!) este un instrument al inteligenței artificiale! O inteligență artificială (A.I.) în sine… Roboții sunt și ei o aplicație a A.I. Ei nu lucrează decât după un program (un set oricât de sofisticat de reguli, recte, un algoritm…). Ei nu se pot abate de la program! Chiar dacă ar fi un program cu un număr imens de „grade de libertate”, tot program rămâne… Nu există „luarea de inițiativă” decât tot în limitele unui program. Iar acest program este creat de om! Chiar sistemele capabile să se autoprogrameze, să „inventeze” noi programe, să facă tot felul de ghidușii și năzbâtii ș.a.m.d., o fac tot după un program, oricât de super-sofisticat ar fi. La capătul capătului (de la coadă la cap) se va afla întotdeauna omul! Programatorul-om își transpune inteligența pe dispozitive extra-umane (i.e. electronice și eventual, cuantice). I.e., trecerea „soft”-ului pe „hard”… Dacă programatorul concepe un program malefic, nu e de vină dispozitivul ce-l aplică, ci omul… Dacă cineva folosește un program benign în scopuri malefice, din nou, nu programul „săracu’ ” e de vină, ci utilizatorul… Dacă un program sau „hardul” se defectează și produce comportamente nocive, chiar fatale, de vină e tot programatorul-om: n-a prevăzut ce s-ar putea întâmpla, nu a elaborat programe paralele de protecție și corijare etc. Repet: orice dispozitiv cibernetic dotat cu A.I. nu face altceva decât să execute orbește instrucțiunile programului făcut de programatorul-om! Ca să fiu ironic, chiar nerespectarea instrucțiunilor din program, se face tot printr-un program!… Ca dracu’ altceva fac hacker-ii? Vorba „murphy-ologiei” – „Singurul program care funcționează perfect de fiecare dată este un virus”… Poți trișa sau chiar provoca dezastre cu A.I. dar nu din cauza bietei A.I. ci din cauza intențiilor utilizatorului sau creatorului de program.
În literatura SF, mi se pare că I. Asimov, imagina o lume a roboților (în slujba oamenilor!) care dispun de o lege fundamentală de funcționare, înscrisă în capul oricărui program al acestora – să nu facă rău oamenilor! O astfel de chestie nici nu mai e de domeniul fantasticului în ziua de azi…
Oricât de mult am încerca să imităm omul, sau vreun animal inferior, fie și o biată furnică, nu vom reuși – soha! – să obținem o „clonă” perfectă artificială. Ne putem apropia, chiar și asimptotic (dar asta doar într-un viitor mai greu previzibil) dar nu vom obține acel ceva despre care baună – în necunoștință de cauză – defetiștii A.I.! Ducându-mi imaginația la limită, într-o beție a cinismului destrăbălat, nu îmi pot imagina lucrul de care se tem defetiștii, decât într-un singur caz – când vom putea crea pe deplin viață, implicit viață inteligentă, conștiință… Dar încă nu suntem Dumnezei deși ne-am dorit-o dintotdeauna…
G. „E greu să ai inteligența de a nu te crede deștept” (Victor Martin). Căci „Inteligența e una, inteligentul e alta…” (Corneliu Vornicu)
Cei vechi (la grecii antici mă refer) aveau o vorbă: dacă ceva se mișcă, o face pentru că nu este perfect. Dacă ceva este perfect, atunci e nenăscut de nimic și este etern. Ca atare, se auto-suspendă existențial. Numai unde este mișcare e și existență. Iar „motorul mișcării” este contradicția, „tensiunea esențială”, cum ar spune reputatul istoric al științei și epistemolog Thomas Kuhn… Mutatis mutandis, să revenim la lumea noastră – o „insulă de ordine” (câtă o fi!?…), într-o „mare de dezordine”. A.I. se află în continuarea eforturilor umane de când lumea de a prelungi, augumenta, perfecționa efortul lui homo sapiens sapiens în „lupta” sa cu lumea, cu mediul în care i-a fost dat să trăiască (cât i-a fost dat să trăiască…). Anti-entropia e în perpetuă luptă cu entropia ( = dezordinea maximă = echi-probabilitatea maximă = uniformitatea absolută). Încercați să vă imaginați cum ar arăta o „lume perfectă”, nu global-cosmic, ci doar o lume a omului… Ceva de genul traiului în Paradis… Cum ar fi? Ce dracu’ am putea face în Rai? E greu de imaginat cum de le-a trăznit prin cap oamenilor ideea paradisului… Probabil să compenseze (măcar pe planul minții născocitoare) o lume lugubră de care te saturi repede. Mai degrabă se satură ea de tine, trimițându-te în Nirvana, după un număr de ani petrecuți pe infamul Pământ… Într-un astfel de context apare o nouă idee – mai periculoasă! – cea de Realitate Virtuală [V.R.]. Și aceasta a început să aibă o „carieră” prodigioasă în lumea noastră, generând la fel de multe confuzii și elucubrații, ca și A.I. . V.R. este cu atât mai periculoasă prin confuzia ce o generează, cu cât este tot mai clar că e o sintagmă auto-contradictorie, deci un fel de oximoron… Dar despre asta, într-un episod viitor căci the Show must go on…
Atunci când suni la telefon un ardelean și nu-i acasă îți răspunde, normal, robotul care îți prezintă opțiunile:
- Pentru limba română, apăsați pe tasta 1
- For english, press 2
- Pentru maghiară… apăsați pe trăgaci…
Citește și:
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (X). ESPRIT DE GEOMETRIE… ESPRIT DE FINESSE
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXI). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (1)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
