Pe Ovidiu Păcurariu l-am cunoscut la scurt timp după ce am venit cu diplomă și blugi în Arad. Era vara lui 94 și cum eram un consumator pătimaș de presă sportivă, a-nceput să mă „ardă” penița, că și tata fusese jurnalist apreciat, corespondent pe județul Hunedoara la Scânteia. Am primit șansa de la nea Sandu Chebeleu, fie iertat, să scriu pentru Adevărul.
M-am cunoscut (mai bine) cu Ovi la acel „Dincolo de gazon” creat de Ionuț Popa – dormi în pace Popică – la barul de la intrarea în stadionul „Telecom” din Măcălaca. Acolo, la întâlnirile de luni seara, unele memorabile, am cunoscut cam toți oamenii importanți din fotbalul arădean, de la Vaczy I, tatăl lui Gyuri, la nea Mircea Axente, la Mișu Jivan, Sandu Țamboi, „Buzdu” Drăucean, Pișta Gall și mulți -mulți alți foști fotbaliști și antrenori de prim rang din Arad.
Cu Ovi Păcurariu, „feelingul” s-a legat rapid. Ambii eram absolvenți de „TCM” la Timișoara, aveam comuni cam toți profesorii, ambii băuserăm apă din Bega, sau bere la „Hercules”, în orașul studenției noastre. Bine, în acele vremuri, durea încă acea „dublă” din campionat, UTA-Poli. Dar nu erau mulți „suferinzi”, nu era încă „hate-ul” ce s-a instalat între suporterii celor două tabere în anii următori. Cine a trăit acele meciuri – și eu am fost de față la ambele – nu avea multe motive de întristare. Pentru că ambele echipe au fost (aproape) la fel de bune, diferența fiind făcută de… detalii. Și închid acest subiect.
Au urmat aproape 28 de ani de urmărit meciuri împreună, de scris cronici, comentarii.
Ne sunam și ne consultam cu câte o fază, sau detaliu neclar din joc, dar niciodată nu am fost în contradicție. Am devenit și prieteni de familie, copiii mei fiind șlefuiți la engleză, de Dora, soția lui Ovidiu. Prin Ovi am cunoscut cam tot ce „mișca” în fenomenul fotbal din Arad, Timișoara, dar și alte județe. Mergeam cu drag la Radio Timișoara, să povestim cu nea Nicu Secoșan, cu Miki Junea, cu Adi, Florin, mai un Florin de la TV, cu Romică și Ghiță de la „tehnic”. Mi-aduc aminte că după un meci de baraj jucat de Ineu pe arena CFR din Timișoara, am mers „să tragem concluziile” – cum spunea Ovi – la pizzeria lui Zache Ciev și Ovi Maier în stația „Cluj”. S-au strâns cam toți oamenii de fotbal arădeni ce au fost la meci, în sală era full, fum, fond sonor de nu te înțelegeai om cu persoană. Și așa, s-a umplut și trotuarul din fața restaurantului. Ei, atunci când am ieșit echipați să plecăm acasă la Arad, Ovi s-a amestecat în mulțime începând să salute și să se îmbrățișeze cu cei ieșiți la țigară. Am izbucnit brusc în râs, pentru că Ovi a oprit și i-a pupat și pe doi trecători, care încercau să se strecoare prin mulțime, în drumul lor!
Am multe, multe povești, am trecut în aproape 30 de ani prin multe, voi scrie poate o carte… Acum doi ani, pe la mijlocul lunii ianuarie, l-am sunat pe Ovidiu și ne-am dat întâlnire la locul nostru din noul „Neuman”. UTA a intrat atunci în an cu un eșec cu Gaz Metan, pe un frig groaznic. Ovi n-a venit la meci. Și duminică, 23 ianuarie, l-am sunat și i-am spus: „bă ești tare, ai stat acasă să nu îngheți, că ai știut că pierde UTA cu Mediașul”. „Vali, nu m-am simțit bine. Mă dor rinichii de înnebunesc. Sper să nu mă curăț!”, a spus Ovi. A fost ultima discuție cu el. Peste opt zile, Ovidiu s-a dus la îngeri. I-am promis la acel ultim telefon, că voi fi mereu aproape de Raluca și Dora. Și așa fac. Dar Ovidiu e tot timpul cu mine la meciuri, e nemuritor. Și vă spun sincer că îmi vin des în minte fragmente din dialogurile noastre, vorbe „de duh”, pe care le mai rememorez atunci când respectăm ritualul ce-l făceam după unele meciuri. Intram la o poveste pe „Ecaterina Varga”, la o alună și o bere, în cvartetul: Ovi, eu, Vivi Vancea și Radu Romanescu. Și urma caterinca, telefoane la alți prieteni din fotbal, la colegi, discuțiile telefonice fiind începute de Ovi cu textul: „băăăăi, sunt într-un anturaj select…”, urmând enumerarea celor ce beam bere la masa din livingul lui. Dormi în pace Ovidiu!
Citește și: Jurnalistul sportiv Ovidiu Păcurariu s-a stins din viață
1 comentariu. Leave new
A mâncat fotbalul pe pâine!,așa pătimaș era.L -am știut prin intermediul ambilor veri primari care au plecat în America.Spunea direct ce avea de zis,nu cu ocolișuri.Direct și la obiect! Bine că l-ați pomenit pt. că de asemenea oameni avem nevoie să ne reamintim,de cei care au însemnat ceva pt.Arad, nu de trepăduși .