UTOPIA DISTOPICĂ vs. DISTOPIA UTOPICĂ (V)

„ … Nu mă votați!…”

A. Deep fake…

Vă mai amintiți de celebra piesă de teatru (dar și film) „Titanic vals”? Alături de clasica „O scrisoare pierdută”, formează cel mai spectaculos cuplu dramaturgic care își păstrează neștirbită actualitatea, mai ales în contextul electoral din Românica. Personajul lui Tudor Mușatescu, Spirache Necșulescu (prenume predestinat unei analize „deep-semantics”), este un modest „amploaiat”, onest și simplu, cu „remunerație mică…după buget”, cu o soacră și o muiere demne de statutul celui ce „și-o face cu mâna lui…”, avide de tipicul parvenitism provincial, augumentat de o neașteptată (dar … mult dorită!) moștenire. Nu vă depăn firul epic al piesei deoarece nu acesta este obiectivul meu aici…. Importantă este scena dinspre finalul piesei: împins de „familion” să „catindeze”, nea’ Spirache, la mitingul electoral din urbea uitată de lume, le spune răspicat aplaudacilor din prostimea adunată și bine „plătită”:„ …nu mă votați!…”

Să coborâm în prezentul fierbinte căci de urcat nu poate fi vorba… Ce-ar fi dacă pe rețelele social-media ar apărea – ca din senin – Șoșo-Bau-Bau și, cu mecla ei lătăreață și generos-fardată și… unsă, spunându-vă că renunță la orice catindatură și pleacă la mănăstire să se călugărească? (Dă Doamne!…măcar atât…). Sau, cam același lucru (cu sau fără călugărit), vi s-ar prezenta și din partea multor altor „aspiranți” la tot felul de demnități deputățești (și la mai mare…)? Așa, „peste noapte”? N-ați rămâne siderați, derutați? Mai ales „aplaudacii” prostimii contemporane?…

A tot fost condamnată A.T. pentru tot felul de „giumbușlucuri”, unele cu efecte dramatice… Ultima „ispravă” este tocmai ceea ce se numește deep fake… Cum în lumea de azi nu putem scăpa de englezisme („americanizate”…), să lămurim ce înseamnă sintagma în cauză: este „prelucrarea” măiastră (pe A.I. – desigur!) a unor imagini și sunete (voci) de persoane fizice reale astfel încât rezultă tot imagini și exprimări (ce par al dracu’de autentice!…), așa cum își doresc autorii „făcăturii”. Devine extrem de greu de sesizat diferența dintre ceea ce este real și ceea ce este „aranjat”, pe scurt – un trucaj informațional… Treaba asta nu este deloc nouă: de la inventarea/descoperirea tehnicii fotografice s-a recurs adesea la astfel de „făcături”… printre cele mai celebre este cazul bine-cunoscutului Giulgiu din Torino cu așa-zisa imagine a lui Iisus după Răstignire (Vaticanul tace  cât poate, ca „mortu-n păpușoi”; la urma urmei, ceea ce este atât de „enigmatic” nu face decât să susțină doctrina, cu toate așa-zisele investigații așa-zis științifice…). Așa cum, recent, o fotografie a fost făcută să „se miște” și „să vorbească” – tot prin tehnica A.I. – nu m-ar mira să vedem și chipul de pe „sfântul giulgiu” vorbindu-ne… Problema este că nu prea știm cum se vorbea (pronunța), real, aramaica timpului respectiv (același caz, cu greaca veche și latina clasică)… Blasfemie? Nicidecum! Doar… deep fake!…

Azi, a ajuns și în Românica scandalul comercial cu shrinkflation, cheapflation, shitflation, skimpflation și alte „…flation”… De pildă, „shrinkflation” (ce vreți, trăiască englezismele!) – formulat în premieră de un economist, Pippa Malmgren, este combinația „Blend of shrink” + „Inflation”. I.e., amestec a ceva micșorat + inflație (creșterea prețurilor). Scăderea cantității sau calității unui bun material sau serviciu, cu păstrarea sau chiar mărirea prețului nu este o noutate! Orice act comercial conține o „șmecherie”, în orice tranzacție, undeva se câștigă și altundeva se pierde ceva… Cine e „șmecherul” și cine e „fraierul”, rămâne la latitudinea boierilor dumneavoastră… În comerțul cu bunuri și servicii, fake-ul a fost prezent încă din zorii civilizației… 

Revenind la „oile noastre” („oi” = prostimea aplaudacă), îmi doresc din tot sufletul ca A.I. să găsească un strop de decență și să recurgă la ceea ce doar visam… Recte, să vedem cât mai curând – măcar ca iluzie! – cum, pe rând, o mulțime de neavenți vor striga în cor „Să nu ne votați!…” Evident, speranța mea se leagă și de alta: să nu care-cumva efectul să fie cel din „Titanic vals”… Să fim apoi  nevoiți să strigăm și noi în cor „Nene, ai fost piramidal!”… Mă rog, măcar visele și gândurile sunt free… 

Chiar eu am trăit în Arad ceva ce seamănă cumva  cu fake-ul mai sus povestit… Un bun prieten, arădean (D-zeu să-l ocrotească și să-l odihnească!) poreclit „Văruțu”, face o eroare: află că cineva cu numele și prenumele meu „a dat colțu’ ” într-un spital din Timișoara și, în consecință, a dat „sfoară în țară”. El făcea parte din cercul de prieteni din copilărie ai nevesti-mi și cum les amis de nos amis… Ei bine, mi Mujer primește condoleanțele de rigoare, pe rețelele de socializare. (Ceva cum că „am ajuns în cerul filosofilor”). Am râs eu ce am râs, da’ n’o prea fost râsu’ meu… Iată cum un fake, prin confuzie doar, poate produce „efecte”…Mai că am fost aproape să cred și eu că „m-am dus pe copcă”… Cea mai faină ispravă făcută împreună cu „Văruțu’ ” a fost ideea cu cimpanzeul ce se privește în oglindă iar sub această imagine stătea scris (din nemuritorul Nichita) „Fostul de mine  azi sunt”- un fel de logo pentru niște liceeni care tocmai „absolveau” în acel an…

B. Războiul „nerăzboinic”, adevăruri „neadevărate” și falsuri „adevărate”

Deci, cum rămâne cu Nea’ Spirache? Va fi votat pentru că el nu vrea să fie ales…   nu va fi ales pentru că el vrea să fie votat? Este sau nu personajul din Mușatescu prezent printre noi? Rămâne de văzut și apoi… de îndurat… Cert este că în media de la noi și de aiurea circulă (deja, cu destulă „vechime”) sintagma război hibrid.

Să mergem un pic pe urmele termenului „hibrid”. Inițial, în greaca veche, hibris însemna „mândrie nemăsurată a unui individ, supraapreciere în confruntarea cu destinul (considerate ca surse ale tragicului în teatrul antic grec)”. Înțelesul actual a transgresat prin latină (hybrida) și franceză (hybride), având o direcționare „biologică” ( i.e., ceva ”…provenit din încrucișarea a doi indivizi de specii, de soiuri sau de rase diferite”) sau una „figurată” (i.e., …despre realizări, idei, fapte…ceva ”alcătuit din elemente disparate, lipsit de armonie” [dexonline]). Dacă cineva, inspirat, spunea cândva că războiul este politică externă dusă cu alte mijloace și dacă „lipim” termenii „război” și „hibrid” nu prea „iese” ceva clar. Atunci, să mergem direct la ceea ce spun NATO & UE. despre  războiul hibrid : „ o interacțiune dinamică între elementele de hard power (consolidarea forțelor militare, dispunerea de forțe și capabilități militare în zone de conflict, finanțarea unor mișcări separatiste, activități de destabilizare și subminare a securității unui stat sau regim) și soft power (menținerea unei dependențe economice sau energetice, aplicarea de sancțiuni economice, derularea unei campanii de propagandă, dezinformare și influențare, derulare de atacuri cibernetice etc.” [intelligence.sri.ro]. În afară  de faptul că este cea mai slabă formă de definiție , i.e., prin exemplificare, nici aici nu stăm prea grozav cu claritatea și distincția logică. Tot ce s-a menționat mai sus face parte din arsenalul oricărui război cunoscut până acum (fie el „clasic” sau „neclasic”…). Când știm că „scopul scuză mijloacele”, ne vine să zâmbim amar la zisele despre „regulile”, „legile” (scrise, nescrise ?) ale războiului. Conținutul informativ al enunțurilor precedente se aplică perfect și „contextului electoral”, unde – vorba lui Th. Hobbes – avem de-a face cu un bellum omnium contra omnes („războiul tuturor împotriva tuturor”). Iar acest fapt este cu atât mai lesne de remarcat cu cât țara în cauză e „mai tânără” pe drumul democrației (autentice…).

Aproape că „am dilit” tot căutând să întrevăd ce se ascunde în comentariile politice, de presă, oficiale și neoficiale ce se „dau pe sticlă” în media de aici, din perfidul Albion dar și de aiurea. Se confirmă o nouă sintagmă ce circulă azi în aceste media, recte – „război cognitiv”. La prima vedere, minciuna, dezinformarea, adevărul trunchiat (mergând „descendent”) sunt parte integrantă a oricărui context social conflictual, implicit a războiului hibrid. Până aici, nimic nou sub soare. De fapt, la noi, în Românica, s-a inventat un termen mult mai sugestiv – „zvonacii”… merge al naibii de bine alături de aplaudaci, prostime („pulime” ???)… Problema e că „războiul cognitiv”, despre care este vorba, se poartă cu mijloacele diabolice ale A.I. Noutatea o reprezintă mijloacele, nu scopul… Am mai pomenit eu cândva, aici în Critic Arad, de manipularea subliminală. Am plecat de la un exemplu, devenit „clasic”: cel cu sala de cinema în care se proiectează un film unde, la nu știu câte cadre ale peliculei, apare fulgurant imaginea unui cornet cu pop-corn (floricele de porumb). La ieșirea din sală, pe foștii spectatori îi așteaptă o tonetă cu „floricele” proaspete, calde. Majoritatea simt o nevoie impetuoasă și…cumpără… Rămâne pe umerii psihanaliștilor să răzbească explicativ…

C. Ursul Panda îl strânge în brațe pe ursulețul Mișa (pardon, Putin, cel „puțin”)

Ce fake  mai bun vreți decât „îmbrățișarea tovărășească” la despărțire (poate, un adio?), între împăratul Xi și țarul Vladimir Vladimirovici? Vizita „ursulețului Mișa” (zis Putin) la Marele Panda (zis Xi) s-a încheiat a la fanfare… Malacul chinez, cu un zâmbet galeș, și-a deschis larg brațele să primească pupătura de despărțire ( de adio?… dă Doamne!) de la mărunțelul satrap de la Kremlin… Am privit foarte atent scena (dată pe jdemii de posturi tv): numai Putin (ridicat bine pe vârful picioarelor) și-a țuguiat buzele a pupătură; Xi …s-a rezumat la un zâmbet duios și mimarea unei țucături (dar – ambele – chinezești!). Asta „s-a dat” pentru „prostimea” de pretutindeni. Scena hollywoodiană lasă loc la toate interpretările posibile… Pentru mine, un lucru e cert – s-a jucat teatru din greu… Chinezii – prin tradiție multimilenară – nu se prea pretează la astfel de efuziuni (rar și întotdeauna cu un scop bine ascuns); rusnacii au tradiția fie a „țucatului” direct pe gură (ceva a la francaise), fie, mai ales cele trei pupături pe obraz, dar nu a avut loc un astfel de „act”… Protocolul chinez a fost aproape în oglindă cu cel rusesc la vizita lui Xi în „Măreața…”. Despre discuțiile, negocierile tete-a-tete și pe „delegații”, n-au prea transpirat decât informații deja știute despre prietenia, frăția, interesele reciproce, dorința unei noi ordini mondiale etc., toate stropite din belșug cu otravă anti-americană, anti-NATO, anti-neo-colonialism… lozincile știute de generații întregi… De fapt – conform uzanțelor diplomatice –  „agenda” fusese din timp bine stabilită și „dărăcită”… Singurul element exotic a fost prezența permanentă a celor doi „purtători de valiză” (nucleară?…), chinez și rus, mereu în spatele „șefilor” lor… personal mă îndoiesc că „butonul nuclear” se cară așa hai-hui, pe oriunde (poate și la …toaletă…). Era mai degrabă un element de decor – aviz amatorilor… știm noi cine… Nu e greu de ghicit: chinezii au obținut cam tot ce-au dorit: creșterea schimburilor comerciale la cote surprinzător de mari și prețuri surprinzător de mici; (rușii cu resursele naturale, energetice și de materii prime; chinezii cu tehnologie de vârf, greu accesibilă azi, din Vest și utilizabilă în războiul ce pare fără de sfârșit în Ukraina…). Evident, Rusia susține „reîntregirea” patriei chinezești (știți prea bine, problema Taiwan-ului); China nu condamnă agresiunea Rusiei și insistă ipocrit asupra unei soluții politice negociate (de  pildă „planul” propus chiar de China). Unde e aici fake-ul? Se știe că, istoricește, China ar avea ceva drepturi teritoriale asupra unor zone siberiene dar…„mâlc” ! Tot așa, se știe că interesele Rusiei dau prioritatea Europei, în sensul că „restul” de continent (capitalist, degradat, decadent, fără trecut bolșevic ș.a.m.d.) nu mai poate s-o ducă tot așa, alunecând spre haos liberal; e nevoie de o mână forte, o minte hotărâtă care să facă ordine (de fapt o nouă ordine mondială). Chinezii îi au la subțioară pe „ciudații” de nord-coreeni; rușii, par să poată conta pe iliberalul Orban, chiar pe „împușcatul” Fico, ba chiar pe năucii de austrieci și oscilanții de macaronari… Asta, în Europa, căci în Orientul Mijlociu… stau smirnă … perșii… 

Apropierea în galop a alegerilor europene (în cadrul și pentru viitorul U.E.) face ca războiul cognitiv purtat, în primul rând de Rusia (dar nu numai…) să se exacerbeze… Fapt este că – practic – nimeni nu dispune de un „antidot” eficient împotriva fake-news… din ce în ce mai greu de contracarat și împotrivă la deep-fakes… Paradoxal, hățurile au cam fost scăpate (la fel ca în problemele climatice, devenite, se pare, ireversibile) și cei ce pot profita din plin (și o și fac !) de acest haos reprezintă crima organizată „sans frontieres”…

Ceea ce interesează aici nu sunt fake-urile ordinare, senzaționaliste, mai ales cele din lumea „mondenă”; aici se vor găsi mereu amatori, „consumatori” ce au nevoie să-și defuleze frustrările, viața cotidiană de „șobolan”, prin vise și trăiri iluzorii într-o lume numai de ei știută; ei se lasă mințiți cu plăcere… după rețeta mai veche, parcă mexicană, „Și bogații plâng”… Am să dau exemplul Rrromânicăi: cazul din Buzeștii de Teleorman (nunta țigănească făcută după tipicul „prostul nu-i prost destul dacă nu-i și fudul”), dar mai ales nunta de un kitsch absolut „siderant” a numitului Napoleon (unde mimarea celor ce se petrec în „lumea bună” – i.e., „exorbitant” de opulentă – te face să te simți cu adevărat într-o distopie utopică…). Totul cu asistența binevoitoare a unor „organe de ordine”… Dacă nu se intervenea – de formă – atunci am fi asistat și a doua zi dimineața, după noaptea nunții, la defilarea cu cearșaful nupțial (știm noi cum), purtat de „hoaștele” bine „trecute prin viață”…Ce e de înțeles aici? Care e marele fake ? Se creează iluzia că poți ajunge la cote amețitoare de bogăție – etalată după cea mai de joasă nesimțire, gomoșenie, poate chiar demență – fără să te străduiești să faci mare lucru în viață: e destul să fii șmecher. Problema e că marile averi etalate atât de scârbos nici nu aparțin exhibitorilor (în cea mai mare parte!) – în spatele lor se află adevărații potentați, spălători de bani, brațe de caracatiță trans-națională pe care nu-i știe nimeni (?)… Poate o parte din puternicii (politici) ai zilei care se și sprijină din greu pe aceștia. Și dintre acești „puternici ai zilei”, doar un număr infim… Aici este marele fake! Nu cred că toți care se dau pe sticlă într-o opulență orbitoare (să nu dau decât exemplul celor ce-și „omoară” timpul și zilele prin Dubai…) sunt conștienți de faptul că nu sunt decât niște cabotini amărâți, jucând niște rolul bine stabilite, într-o piesă scrisă și regizată de…?… „Restul e tăcere” …

În această lume, neștiută de majoritatea muritorilor de rând, cuvântul de ordine este cu adevărat „Nu mă votați!”…

Citește și:

• UTOPIA DISTOPICĂ  vs. DISTOPIA UTOPICĂ (IV) 

• UTOPIA DISTOPICĂ vs. DISTOPIA UTOPICĂ (III)

• UTOPIA DISTOPICĂ vs DISTOPIA UTOPICĂ (II)     
• UTOPIA DISTOPICĂ vs DISTOPIA UTOPICĂ (I)
• Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii