Victoria fascismului asupra fascismului! sau Victoria secerii și ciocanului asupra fasciilor!
0. Nota preventivă a autorului
la adresa „organelor de salubrizare națională, i.e., membrii „Cooperativei <<OCHIUL, URECHEA ȘI MINTEA ÎMBÂCSITĂ >> (e.g. SRI, CNCD, CNA și alte goange)”: ceea ce voi scrie mai departe nu este nici o apologie a fascismului și nici una a comunismului, poate voi mânia „zeii” și de la Moscova și pe cei din „Închiziția catolico-ortodoxă”. Tot ce voi scrie este sub deviza HOMO SUM: HUMANI NIL A ME ALIENUM PUTO… sper că „membrii” onorabilelor instituții sunt destul de culți spre a înțelege ce înseamnă celebra cugetare latină din Terențiu (… în greacă – Heauton timorumenos – 77, în fapt, preferatele rostiri ale lui Cicero și Seneca)… Fapt este că îmi asum toate zicerile ce urmează…
1. Potemkiada – 2024
Pentru aducere la cunoștință celor mai puțin avizați… Gregorii Alexandrovici Potemkin-Tauriceskii (n. 1739 – m. 1791 [la Iași, Moldova! sic!]) a fost o „distinsă personalitate” a Imperiului rus, în ceea ce numim epoca Iluminismului. By the way, pronunția rusă corectă este [pat’iomkin]…„Distinsul personaj” nu are însă nimic de-a face cu celebrul curent cultural-științific-politic al respectivei epoci. A fost mare om de stat, mare concubin al împărătesei (țarinei) Ecaterina a II-a (Cea Mare…. „foarte mare”), „meletar” (anexarea pașnică a Crimeii –1783) și prinț (nu de sânge, ci făcut). De numele său se leagă celebrul „Sat-Potemkin”, i.e., un fals grosolan de ochii lumii, mai bine zis, ai împărătesei… Unii spun că-i o simplă „legendă”… A nu se confunda cu filmul sovietic al lui Serghei Eisenstein din 1925 – „Crucițătorul Potemkin”… Dar se poate confunda cu ceea ce s-a petrecut la Cluj, prin anii ‘80…: la o vizită istorică a Motanului Arpagic și a Acad. Dr. ing. „Savant de renume mondial”, Ovarășa C-O-Doi: tovarășul prim (la județ), unu’ Mocuța (originar din Curtici! – sic!), a ordonat ca toate tufele de arbuști de pe „traseu” să fie vopsite în verde, (vopsite, la propriu!!!), să mai înveselească în mod ecologic prea „înalții oaspeți”… Dar să revenim la treaba noastră: Potemkiada – 2024…
În 7 și 9 mai, la Moscova, au fost, de fapt… 2 „potemkiade”: re-încoronarea „țarului post-roșu” (azi e la modă prefixul „post-”), respectiv, sărbătorirea – din nou, cu fast – a victoriei fascismului contra fascismului sau a logo-ului secera și ciocanul asupra unui logo străvechi – fasciile… În ce a constat falsul grosolan a la Potemkin? În ambele cazuri „fațadele” au fost „bine vopsite” spre a arăta gloria nepieritoare a „Fuhrer” – ului neo-țarist. Un fel de „trompe l’oeil” din arhitectură și pictură… Am urmărit cu multă atenție, mai ales cele „rostite” la cele două evenimente ce s-au dorit strâns legate, precum și comentariile din presa occidentală (și nu numai …). Și am ajuns la niște „concluzii”, deloc măgulitoare nici pentru Rusia dar nici pentru „Vest”:
a) Nu știu de ce, dar „re-încoronarea” mi-a evocat din amintiri filmul Cleopatra (filmul din 1963 al lui J.L. Mankiewicz și R. Mamoulian, având mari protagoniști – Elizabeth Taylor, Richard Burton, Rex Harrison, Pamela Brown). În film, este o scenă memorabilă: intrarea Cleopatrei („regina/faraoana” Egiptului sau „concubina romană”) în inima Romei, pe sub un Arc de triumf , purtându-l pe Cezarion (copilul) și așteptată de tatăl copilului, Cezar. Cam așa și-a făcut intrarea, în Marea sală de festivități a Kremlinului, tavarisci Vladimir Vladimirovici. Un fast, cum numai la curtea lui Ludovic al XIV-lea s-ar mai fi întâlnit… Regia „spectacolului” a fost pe măsura „momentului”. Unde era „copilul”? De data asta, doar un avorton în hârca lui Putin…
b) Trecând peste depunerea – formală! – a jurământului, rețin din alocuțiunea „magistrală” a ”țarului-Putin”, dincolo de obișnuita limbă de lemn cu care ne-a „delectat” în ultimii doi ani și ceva, doar ideea că Rusia rămâne deschisă (?) dialogului cu Vestul, în speță NATO și UE… nimic nou, altceva…
c) S-a speculat că participarea (de excepție!) a ambasadorului Franței, față de absența strălucitoare a reprezentanților „lumii libere”, s-a datorat efortului vestic de a menține totuși un canal de comunicare cu dictatorul ex-/post- sovietic…
d) În ceea ce privește „manifestația” din Piața Roșie, de „Ziua Victoriei”, dorită grandioasă dar „ieșită” cam șifonată (după părerea mea, nu din cauza scurtei ninsori „provizorii”…), cuvântarea dictatorului rus, deși mult mai scurtă, a conținut o serie de idei pe care aș vrea să le analizez mai în detaliu.
e) Înainte de a purcede la disecarea ideilor din „puțul gândirii” putiniste (salve! Cațavencii…), aș vrea doar să lămuresc cum stă treaba cu cele două logo-uri folosite în titlul episodului de față – fasciile, respectiv, secera și ciocanul. Mă voi rezuma strict la semnificația lor istorică… Fasciile sunt un „mănunchi de nuiele de mesteacăn, legat cu o curea în jurul unei securi (toporișcă) și purtat de lictorii care însoțeau pe unii magistrați romani (dictatori, consuli etc.)” – Dex. Termenul vine din latină (fasces) și era la Roma simbolul autorității magistratului civic. Se pare că acest „logo” are rădăcini mai adânci, la etrusci (unii au găsit origini până la Creta minoică…). Ideea este că un mănunchi de crengi poate fi rupt mai greu decât una singură. Amintiți-vă de Moș Ion Roată și Unirea… Toporișca nu are nevoie de explicație – dura lex sed lex. În italiană există termenul fascio – speculat de Giovanni Gentile & Benito Mussolini. Și, de aici, și termenul de Fascism… Ce se întâmplă însă cu secera și ciocanul? Povestea e destul de stufoasă. Sunt autori care găsesc originea simbolului (logo-ului) în crucea dublă ortodoxă rusă: este doar o permutare, vizând introducerea unei noi religii de stat… Ceva asemănător cu ceea ce a încercat Revoluția franceză de la 1789… Este cert că – inițial – simbolistica rusească respectivă era alcătuită din plug și ciocan. Se dorea „semnificarea” unității dintre țărănimea rusă (mujicii – viitorii colhoznici) și proletariatul industrial rus (in statu nascendi). Secera și ciocanul au devenit simboluri oficiale, în Rusia bolșevică, numai din 1922/23. Simbolistica s-a răspândit apoi în lumea socialistă (de comunism nu poate fi vorba, acesta fiind curată utopie), cu „mici variațiuni”: la Partidul Muncitoresc Coreean – ciocan, pensulă, sapă; la începuturile Partidului Laburist Britanic – spada, facla, sapa; la Partidul Comunist Britanic – ciocanul și porumbelul (?… ultimul, dorința de pace?…); în Albania comunistă – târnăcopul și pușca; în fosta RDG – ciocanul și compasul (ce vreți, precizie germană!) ș.a.m.d. Concluzia? Cele două logo-uri (fasciile, respectiv, secera și ciocanul) trimit la două regimuri, social-politic-economic, diametral opuse și care, până la urmă, s-au dovedit a fi tot un drac!
2. Hannah Arendt a avut dreptate!
În 1951 (de reținut!) apare șocanta lucrarea scrisă de Hannah Arendt – „The Origins of Totalitarism”, care demonstrează că național-socialismul (nazismul), stalinismul, maoismul și alte „-isme” extreme de dreapta/stânga sunt tot o apă și un pământ!… Vladimir Vladimirovici va aduce o „strălucită confirmare”…
Am în vedere, mai ales, cele „rostite” de 7 și 9 mai a.c. Răzbat o serie de idei, cel puțin stranii (ele nu au fost explicite, dar… „răzbat”). Eu nu fac decât să reliefez ceea ce mi se pare important, din perspectiva Românicăi:
a) „La lupta cu fiara fascistă” (text din Cântecul partizanilor sovietici – foarte la modă și pe vremea copilăriei mele de pionier…), Marele Război Patriotic a fost un efort gigantic (și exclusiv!) al întregului popor. De aceea, poate, formula oficială de adresare față de militarii ex-sovietici a rămas cea de „tovarăși” (camarazi). Acum are loc operația militară specială din Ukraina (expresie reluată, după ce, un foarte scurt timp, s-a recunoscut că e vorba de un război…), care trebuie să fie un efort (tot gigantic|) al tuturor popoarelor Rusiei (i.e., ex-sovietice!). „Logica” e străvezie: nu poate avea loc un război în interiorul unui stat (eufemistic – „război civil”), ci doar cu alt/alte stat/state. Ukraina este parte integrantă a ex-statului sovietic, „acolo” are loc o secesiune de tip nazist; întregul popor „rus”, strâns „unit” în jurul „conducătorului iubit”, trebuie să-și aducă aportul la „eliberarea patriei ex-socialiste”. Prin această „luptă justă”, de fapt popoarele unite ale Rusiei sunt în conflict cu Vestul (recte NATO și UE!).
b) S-a făcut apologia eroilor sovietici (de fapt victime) în Marele Război Patriotic; aici vine punctul critic: cei morți se împart în două categorii – eroii (evident, cei sovietici) și ticălășii (evident, germanii și acoliții lor). Învingătorii au întotdeauna dreptate! Se uită că omul simplu (fie el și sovietic) a fost luat de la coarnele plugului și din hala industrială, instruit militar superficial și aruncat drept carne de tun pe front. Avea de ales între două morți: de glonțul inamic german sau de glonțul politrucilor sovietici din spate, care aveau ordin să tragă în orice „camarad/tovarăș” ce dădea semne de lașitate, frică etc. Vorba lui Petru Popescu „Dulce ca mierea e glonțul patriei”… Aici, Mat’i Rossia. Nu vreau să minimalizez eroismul adevărat, dovedit de mulți oameni curajoși sau, pur și simplu, fanatici. Eroi au fost și civilii nevinovați (mai ales ei !) care au pierit în sălbatica încleștare… Problema este de a privi corect însăși corectitudinea. De pildă, tatăl meu (D-zeu să-l aibă-n pază!) a făcut Frontul de Est, ajungând „doar” până la Sevastopol. Acolo a și fost rănit. Mi-a relatat însă ceva ce ține de disciplina și corectitudinea germană (aici, Whermacht): un soldat german a fost executat prin împușcare, în fața tuturor camarazilor (inclusiv, români) pentru că a furat o pâine (una singură)…
c) Acum „vine punerea degetului pe bubă”: soldatul german (nu „nazist”, nu „hitlerist”, nu „SS-ist”…) a fost și el chemat sub drapelul țării lui – Vaterland; a pierit și el în măcelul războiului (care scoate din om tot ce poate fi mai rău, anulând umanitatea și exacerbând animalitatea agresivă). Cu ce e el, omul simplu german, vinovat? Și el merită o dureroasă aducere aminte, măcar pentru orfanii, văduvele, părinții neconsolați lăsați de-a valma, în urmă… S-a văzut în comemorările din Vestul Europei (atât legate de Primul cât și al Doilea Război Mondial): au fost cinstiți toți care au pierit (eroi și victime)! Evident, în această categorie nu intră criminalii de război, îndobitociți, drogați ideologic de ambele părți… Uităm oare așa de ușor ce-au făcut sovieticii pe teritoriile așa-zis „eliberate”? Sau ce fac soldații ex-sovietici, azi, în Ukraina? Dar să nu-i facem nici pe ucraineni, din nou, de-a valma, fecioare despletite și victime complet inocente… De fapt, să ne uităm în ograda noastră: cât efort a trebuit și mai trebuie depus spre a cinsti pe soldații români căzuți pe frontul de Est?. Ei nu sunt eroi? Până la un punct, au luptat și ei pentru „Rumanische Vaterland” (partea de țară ocupată de hoardele lui Stalin). Cu Hitler în coastă, ce putea face Armata română, după eliberarea Basarabiei? Da, avem și noi, partea noastră de vină dar să nu diabolizăm (din nou) de-a valma… Nazismul a comis orori de neimaginat pentru mintea omenească (să amintim aici doar Holocaust-ul)… Exterminarea „populațiilor inferioare” se poate face și altfel: a făcut-o Motanul Arpagic… Ce o fi fost oare „vinderea” nemților și evreilor spre a putea emigra în Germania Federală (sic!) sau Israel? N-au fost uciși „biologic”, ci doar rupți de rădăcinile lor din Românica… Dacă ar fi putut, Motanul Arpagic ar fi vândut cu dragă inimă și pe rromii de la noi, dar cui?… Românica era un stat socialist-național (nu național-socialist, dar la o adică?…). Reminiscențe se văd și azi: Formularea „Dragi români” („dragă” lui Iohannis), sau simplu, „Români!” exclude – subliminal – existența altor naționalități conlocuitoare în cadrul cetățenilor țării… Până și Motanul Arpagic se exprima „români, maghiari, germani și alte naționalități…” – nu „alte minorități”… Doar în Franța – din câte știu – a fi cetățean francez echivalează cu a avea naționalitatea franceză…
d) Tavarisci Putin a fost (la 9 mai a.c.) aproape gata să-și aroge victoria fascistului-comunist Stalin asupra fascistului-nazist Hitler… A făcut-o într-un mod indirect și parșiv: își asumă rolul de conducător suprem al luptei pentru noul război patriotic de „eliberare” a Maicii Rossia… Ați ghicit!: „operațiunea militară specială” a fascistului Putin în înfruntarea cu „fascist-nazistul” Zelenski… Și la noi, Motanul Arpagic a fost la un pas de a-și aroga integral socialismul și „victoria” acestuia în Românica… mai ales odioasa camarilă a făcut-o! Pentru a asta a și „plătit”… știm cum…
e) Nimic nou sub soare! Învingătorii nu au criminali de război sau crime împotriva umanității. Să ne aducem aminte de Mussolini și Abyssinia, de Generalissimul Franco, de Franța și Statele Unite în Indochina (pentru Franța, o mențiune suplimentară – Algeria!), chiar și de Marea Britanie în fostele colonii și apoi, în Irlanda de Nord, de Serbia în războiul (militar, civil?) din fosta Yugoslvie, de Israel în Gaza (după ticăloșiile Hamas în Țara Sfântă) ș.a.m.d…. Lista poate continua la nesfârșit…
f) Revenind la „țarul” de la Kremlin și la vorbele sale recente, nu putem trece peste amenințările (mai mult sau mai puțin voalate) la adresa Occidentului „decadent”. Am mai spus-o, tot aici, în Critic Arad, doctrina nemărturisită a Kremlinului (Putin & camarila) este ușor de dedus: se vrea refacerea defunctei (și totuși zombie) Mărețe Uniuni…, apoi o organizare nouă, suprastatală a „fostelor” țări socialiste europene, sub ilustra oblăduire a… Știm cine… Apoi, de ce nu, toată Europa? (Nu știu cum s-ar descurca cu U.K….). În fapt: Rossia peste Europa, China peste Asia, amândouă peste Africa. Și America Latină „le face cu ochiul”. Yankeii? descurcă-se cum or putea cu Tarde venientibus ossa… e vorba de o nouă ordine internațională…
Până aici. În episodul viitor mă voi întoarce spre Românica:
cum se reflectă noile amenințări venite din partea Rusiei și din gura „gurului” Vladimir Vladimirovici. Să nu uităm: necunoașterea trecutului poate face ca acesta să se repete (evident, nu identic dar poate, foarte asemănător). In memoriam: în 1939 nu numai Germania nazistă a pornit noul război mondial; și Măreața Uniune… s-a servit cu „partea ei” din Polonia… În 1939-40 tot „Măreața…” a atacat Finlanda și s-a servit și acolo cu „partea ei” (rămasă și azi)… În 1945, după un „Drolle de guerre” cu Imperiul Japonez, „Măreața…” s-a servit cu „partea ei” – Insulele Kurile (felia „nordică” e și azi parte integrantă a marelui imperiu de la Răsărit)… Deci, din nou: Au bon entendeur, salut!…
Iată de ce Utopia distopică vs. Distopia utopică… Oare partea a doua a sintagmei este chiar atât de utopică?…
Citește și:
- UTOPIA DISTOPICĂ vs DISTOPIA UTOPICĂ (II)
- UTOPIA DISTOPICĂ vs DISTOPIA UTOPICĂ (I)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
