ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (XXVI). Pe marginea cărții lui Ioan TULEU „Privind înapoi cu ironie” (3)

alexandru v. mureșan
Distribuie:

                                    ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (XXVI)

INSTORII PARALELE SAU CUM NU SE SCRIE O RECENZIE!… Pe marginea cărții lui Ioan TULEUPrivind înapoi cu ironie(Amintiri din epoca de aur),  Ed. Mirador, Arad, 2024

                                                                                   – ACTUL  II –


„Aradul dublu” sau „sinecdotic”… Descifrarea „enigmei”- Tuleu: „Pars pro toto”!

În cele două episoade anterioare („Uvertura” & „Actul I”) m-am tot „învârtit în jurul cozii”… (refuz din motive de <<falsă>> pudoare să invoc un „C…eva într-o căldare”): am procedat astfel spre a schița „atmosfera arădeană” în care „am plonjat”, practic înspre „amurgul” deceniului patru al vieții mele… Deci, anii cei mai frumoși ai tinereții, ani care s-au dus dracu’ pe apa sâmbetei… o nouă „generație de sacrificiu”… Oare?… Cartea lui Ioan Tuleu a avut – din nou…zis! – un dublu impact asupra mea:

Pe de o parte. A fost momentul de „trezire la realitate”: după ce ani de zile am reușit să supraviețuiesc „șocului” tehnologic-cultural britanic, revenind în țară (la Arad!), am ajuns să trăiesc un alt „șoc”… „Șocul” contactului cu o lume care ar fi trebuit să-mi fie familiară dar s-a dovedit străină, de neînțeles. „Ceața” a început totuși să se mai risipească odată cu lectura cărții. Cordonul ombilical – cultural, dar și de conștiință – a început să se refacă: NU de la momentul în care „decolam” (la propriu) din Timișoara spre a „ateriza” (tot la propriu) pe Luton-London, CI, de la momentul venirii mele în Arad (1986 , pentru următoarele trei decenii!) până la „marea zguduire” din Decembrie ’89… Exact acea parte atât de consistentă din Privind înapoi cu ironie… Straniu! În loc de reconectare la prezent (Românica și Aradul lui 2024), o  re-transplantare în „odiosul” trecut!… 

Pe de altă parte. Anii ’86 – ‘89 n-au fost tocmai ani pierduți. Iar acest lucru l-am re-învățat din cartea D-lui I. Tuleu: Commedia dell’arte ce „s-a jucat” – sublim! – în jurul „nucleului” Casa Prieteniei, nucleu păstorit tocmai de al nostru Ionică (Tuleu!…cine altcineva?…) a fost mai trepidantă decât „anii fierbinți” de după căderea și împușcarea Motanului Arpagic și a Ovarășei Codoi… De aceea îmi vine în minte latinescul Pars pro toto: galeria de personaje ale „faunei” arădene din acei ani (nu mă refer la noi, cei ce am trăit pe viu „epoca de aur” și care suntem tot personaje din rememorările autorului). „Fauna” este – și pentru autor și pentru mine și… pentru toți cei din cercul nostru de prieteni – acei „ăia” care ne-au făcut să trăim ceea ce am trăit. De aceea prin readucerea „lor” pe „scena” cărții ni se relevă un Arad sinecdotic iar global, o Românie socialistă hidoasă. Observați că, aici, nu mai folosesc termenul de „Românica”, simbolizând pentru mine duioșie și nu un diminutiv înjositor. Ei bine, și „acea” Românie trebuia restituită spre buna învățătură de minte a celor tineri, de azi!… Dar, cum spuneam într-un episod anterior, sine ira et studio! I.e., altfel decât majoritatea covârșitoare a evocărilor care balansează între sentimentalismul dulceag dar grețos al nostalgiei și ura, de-a dreptul irațională. Culmea e că cele două atitudini, ce se bat cap în cap la modul absurdului suprem, aparțin și multor tineri (de azi) care n-au gustat din „rahatul” edulcorat al „acelei” epoci… Acest „altfel” este marea reușită a prietenului Ionică Tuleu! 


„Nascu și în Moldova oameni…” (Miron Costin)

Cred că ați remarcat deja că „pseudo-recenzia” mea la cartea prietenului Tuleu este doar un pretext… Trebuie, mai întâi, să-mi „recenzez” mie gândurile și sentimentele atât de confuze după „revenirea” aici (din 22 august a.c.). Dar cartea Privind înapoi cu ironie mi-a oferit o fericită ocazie „să pornesc” această „recenzie”, mai bine zis, revizuire… Reușita autorului ei este incontestabilă… cel puțin pentru mine! Și pentru că am tot pomenit de „fauna” epocii evocate de Ionică, am să mă opresc, aici și acum, la două „personaje”. 

Unul este de sex (pardon, gen!) feminin. Eu, i-am dat porecla de Jordache. (Ceilalți prieteni arădeni, din cercul amintit, o alintau cu titlul de „tanti Jeni”). Porecla mea pleacă, prin ricoșeu, de la un serial care rula „atunci” pe sticlă – „Om bogat, om sărac” – după romanul omonim american și de mare succes de public. Acolo era vorba de destinul familiei lui Axel Jordache. La noi, a și apărut bancul (meritul miticilor !) care spunea că și în Românica s-a turnat un serial-replică la cel yankeu: „Om sărac, om foarte sărac”… A noastră Jordache, mare activistă de partid, era moldoveancă. De aici și aluzia din titlul acestui paragraf (dar voi mai menționa un alt moldovean imediat..). Ar trebui să respect dictonul De mortibus semper bene (săraca Jordache n-a suportat prea mult ieșirea din comunism: s-a sinucis, din câte știu, de la prietenul Tuleu). Dar nu pot, în acest caz… Rar mi-a fost dat să întâlnesc un personaj atât de „om foarte sărac”... cu duhul!… Nici în ziua de azi nu știu dacă realmente, credea sincer în „cauza partidului”, în dragostea, nemărginită și mărturisită cu emfază pe toate drumurile, pentru tovarășu’ și ovarășa sau… juca teatru… cu cel mai scârbavnic oportunism cu putință… Eu cred că era damblagită bine… Citiți întâmplările relatate de I. Tuleu și decideți voi, boieri dumneavoastră… Nu-mi pare rău că am „ușurat-o” de o sută de lei (= beri, în cinstea ’ovarășei, cu ocazia zilei de naștere, dar sărbătorită de ziua Motanului Arpagic… între noi, ben sur, fără „ea”; partidul a băut de data asta prin reprezentanții săi, adică, noi muritorii de rând!…)!  Păcat că n-am „tuns-o” de mai mult! Oricum Jordache [pronunțat Geordaș] era un caz demn de studiu pentru medicina psihiatrică românească (și nu numai)… Las cititorilor cărții lui Ionică plăcerea de a „savura” (recte, a se „cruci”)…

Celălat „personaj” este tot un moldovean (așa se spunea) pe care eu l-am poreclit „J.R.”, după numele, mai bine zis re-numele  sinistrului erou al serialului Dallas.Ewing Company care rula  (și el!) pe sticla acelor timpuri. Se spune că datorită Motanului Arpagic, care adora serialul… Probabil pentru că arăta „putreziciunea” capitalismului ajuns la culme… În nici un caz pentru că eroul principal – J.R. – moare împușcat… Stranie premoniție, nu-i așa? Cert este că „J.R.” al ”nostru” era și mai mare șef față de Jordache. Un regretat prieten actor (tot din „haita ” noastră de oameni veseli – la propriu!) l-a botezat într-un extaz confuz-bahic, stradal, Tovarășu’ Frunzaș!…. Și așa a rămas! Din nou, individul ăsta (marele secretar și activist!) era un fanatic al îndoctrinării comuniste… El vorbea serios, sunt convins – nu juca teatru (sau… poate?) – era un radical, un adevărat iacobin al doctrinei marxist-leniniste, dar mai ales ceaușiste. Din cauza ceaușismului  său, propagat cu patimă necruțătoare, sub spectrul „ghilotinei”, eu am ajuns să-l suspectez de… cel mai odios fariseism. Ciudat, „după” (i.e. 1989), cică, a ajuns parcă mare universitar pe la Bacău („Nascu și în Moldova oameni”… nu-i așa?); se zice (apud prietenul Ioan Biriș) că ar fi întrebat de mine???… Prietenul (tot Ioan!) Biriș, este un om serios, un foarte activ pensionar, prof. univ. dr. și îl cred… Dar nu înțeleg de ce? Pentru că în nici un caz nu am foat o figură obedientă în fața lui „J.R.-Frunzaș”, parol!…

Galeria de personaje ale faunei sus-pomenite va fi completată și cu alte icon-uri, în episoadele următoare…

Ceea ce este straniu, e faptul că cei doi „corifei” moldoveni, „ajunși” (la propriu și la figurat) pe melagurile arădene se pot lua de mână cu doi mari bărbați (de stat și de burtă,… în ordine) de la Cluj: tov. Mocuța (of Arad County!) & tov. Negucioiu (of Oltenia Land)… Corespondenții lor din Bula lu’ Pândaru (pe atunci, Ceauschwitz) erau: Eugen Barbu (T), Adrian (Îm)Păunescu și, mai ales WC-Tudor… Dar, ca updated hypochymenes propun: Pentru Jordache, pe Coana Șoșo-Bau-Bau cu mențiunea că se deosebesc fizic (prima era destul de subțirică, cea de-a doua, are nevoie de trei rochii în prelungire, pe lateral, una lângă alta) dar se aseamănă oarecum, psihic (prima avea capul sec, cea de-a doua la fel, ambele nu-și mai puteau ține creierii în tărtăcuță și atunci, îi vomează pe nas și pe gură…). Pentru J.R., zis și Frunzaș e puțin mai complicat, în el încap doi updated: Gică a lu’ Simion & ÎPS Teodosie-Savonarola  of Tomis… i.e. schizofrenia cu paranoia…

Dar înainte de a redeveni moraliști să fim puțin „istorici” într-un premergător bon-ton cu istoricul Ioan Tuleu: La lecția de istorie de la o clasă „primară” de școală „primară” profesorul întreabă: „Ce deosebire este între Decebal și Tovarășul Nicolae Ceaușescu?”. Elevul Bulă răspunde: „Primul susținea cultul morților; al doilea … moartea culților…” Și, pentru că am ajuns aici, să cităm din Ioan Tuleu… spre adâncă și sfântă aducere aminte – cum  am mai spus în scrieri anterioare – Amintiri despre viitor… În prima zi de lucru la Casa de Cultură, atunci când le-am spus că a fost o mare greșeală execuția lui Ceaușescu, colegii mi-au spus că sunt încă comunist. Mi-au spus-o fără  mânie proletară. Atunci, în 27 decembrie le-am ținut colegilor prima lecție de învățământ politic, spunându-le că va urma capitalismul în România, libertatea va fi absorbită cu aviditate de fiecare, dar că asta presupunea și mai multă responsabilitate, răspunderea coborând spre individ. Le-am spus că economia capitalistă înseamnă concurență, iar concurența duce la confruntări nu tocmai pașnice.” (p. 131-132). 

Deocamdată, mă opresc aici… Las cititorilor dreptul să judece adevărul sau falsitatea celor relatate de Ioan Tuleu în subintitulata carte a sa, Amintiri din epoca de aur…


     Citește și:


 

Categorie: Opinii
Etichete: Ceausescu, comunism, istorie, politica
Distribuie:
Articolul anterior
REMIZELE OBSEDANTE ALE „BĂTRÂNEI DOAMNE”
Articolul următor
Proiect de HG al Ministerului de Finanțe: PLAFONAREA prețurilor la RCA până la 31 decembrie 2024

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

lizica mihut 1

DEMERS TEOLOGIC ȘI CULTURAL DE EXCEPȚIE

Celebrarea de anvergură un întreg an, a bicentenarului FACULTĂȚII DE TEOLOGIE ORTODOXĂ din cadrul UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU” (1822-2022) ne stăruie încă în memorie și după numai trei ani asistăm la…
diana achim

[Profile în câteva linii] DIANA ACHIM

De peste un deceniu și jumătate, am o colaborare apropiată cu DIANA ACHIM. Este dificil să subliniez care este cea mai importantă dintre calitățile ei, deoarece ea reunește laolaltă mari…
alexandru v. mureșan

„DIE GEDANKEN SIND FREI” (1)

[A.A. (= atenționarea autorului…). Mă aflu tot mai aproape de împlinirea a trei sferturi de veac de când fac umbră pământului (2026)… Degeaba sau nu… asta vor decide alții. Acum,…