[ACTUALIZARE] O SENTINȚĂ mai ciudată chiar decât CAZUL: 7 ani de ÎNCHISOARE pentru OMOR… SUB CONTROL JUDICIAR în același Cămin de bătrâni în care a săvârșit crima!

o sentință mai ciudată chiar
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Ciudata… beckettiana crimă petrecută în incinta Căminului de bătrâni de pe „Bodrogului” în seara zilei de 22 septembrie, anul 2023, are parte de un deznodământ chiar mai ciudat decât fapta însăși: instanța de judecată desemnată să finalizeze și să decidă în cauza Dosarului nr. 2983/108/2023 aflat pe rolul Tribunalului Arad a dipus, pe lângă condamnarea inculpatului Grad Ştefan-Ioan la pedeapsa de: 7 (şapte) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, și menţinerea măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpat!


La ora la care scriem această actualizare, Fane Grad se află, bine-mersi, tot în pavilIonul în care l-am vizitat în decembrie trecut

(foto principal), când am discutat cu el… cum discuți cu orice om liber – iar această sentință reprezintă – cel puțin conform culturii noastre juridice – un caz unic în ceea ce privește condamnările pentru omor… Prezența sa acolo sperie cadrele medicale, cărora (un mic exemplu din câte s-au întâmplat în ultimele luni) Fane Grad le-a spus săptămâna trecută că „din 16 o să am voie, iarăși, cu cuțit”… nici prin cap nu le trecea că la această sentință se referă!


Iat-o… așa cum a apărut pe Portalul Instanțelor de Judecată vineri, 16.02.2024:

În temeiul dispoziţiilor art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 alin. 1 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul Grad Ştefan-Ioan la pedeapsa de: – 7 (şapte) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
În temeiul dispoziţiilor art. 399 alin. 1 Cod procedura penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat.

În temeiul dispoziţiilor art. 188 alin. 1 teza finală Cod penal şi art. 66 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate: – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Grad Ştefan-Ioan, la introducerea în penitenciar, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 alin. 1 şi art. 20 alin. 2 Cod procedură penală constată că persoana vătămată Crăciun Virgil Ioan şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. În temeiul dispoziţiilor art. 112 alin. 1 lit. b) Cod penal dispune confiscarea specială a cuţitului cu lama de 15 cm. şi mâner de culoare neagră, depus la camera de corpuri delicte a Tribunalului Arad. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune virarea sumei de 942 lei din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroul Arad cu titlu de onorar avocat oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 16 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia participanţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Document: Hotarâre  58/2024  16.02.2024

[ACTUALIZARE] O SENTINȚĂ mai ciudată chiar decât CAZUL: 7 ani de ÎNCHISOARE pentru OMOR... SUB CONTROL JUDICIAR în același Cămin de bătrâni în care a săvârșit crima!


Ștefan Grad va mai sta internat în Căminul de bătrâni cel puțin până la expirarea celor 10 zile în care are dreptul să facă recurs, iar din ceea ce am discutat cu personalul din conducerea Centrului de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice Arad reiese că nu va face. „Spune că abia așteaptă să plece de aici!”… este refrenul său, pe care-l repetă de când s-a întâmplat nenorocirea.
Povestea sa, pe larg, o puteți (re)citi mai jos.


[TITLUL INIȚIAL] (27 decembrie, 2023) Am fumat și-am povestit cu FANE GRAD – singurul criminal din lume care, după ce l-a omorât pe CRĂCIUN, colegul său de cameră, a fost trimis de magistrați la domiciliu: într-o rezervă a căminului de bătrâni în care a comis fapta

Era în seara de 22 septembrie, pe la opt, când au zburat peste gard și s-au dus pe apa Mureșului Mort liniștea și armonia din bătrânul Cămin de pe „Bodrogului”.

„Țâșnea sângele din gâtul bietului Crăciun ca dintr-un animal sacrificat. Până a venit ambulanța, asistentele, într-o panică generală, i-au tot tamponat înțepăturile, încercând să-i oprească sângerarea… nu reușeau. Tot pavilionul era numai cârpe însângereate… Bătrânii ieșiseră în curte… unul mai speriat decât celălalt. Singurul liniștit din peisaj era criminalul, Fane Grad, care stătea afară, la terasă, și fuma.”
Amintirea asta a învins alzheimerul… face de-atunci parte integrantă din demența senilă a azilanților.
Și nu numai: bântuie tot personalul administrativ la un mod mai personal decât prevăd limitele normalului și ale adiministrației.
Bântuie tot peisajul.



Evenimentul a fost vag mediatizat (singura sursă a presei – și aceea, telefonică – fiind procurorul de caz), la mai bine de o lună după decesul victimei, apoi chiar nimeni n-a mai fost curios de ce se-ntâmplă nici cu victima, nici cu criminalul, în incapacitate de a se deplasa fără cadrul cu rotile, internat și cu domiciliul de rezidență din Cartea de Identitate într-un azil de bătrâni (Recunoaștem că probabil nici noi n-am fi fost curioși… dar am fost alertați – așa încât le mulțumim în această paranteză celor care ne-au alertat, celor care ne-au ajutat și celor care nu ne-au încurcat în a parcurge această documentare.)


Doamnele de acolo nu sunt genul care să iasă-n public ca să se plângă că… nimic. A trebuit să insistăm ca să le facem cunoscută problema.

Informarea oficială a Centrului de îngrijire pentru persoane vârstnice privitoare la eveniment este sec-neutră și nenominală – atribute obligatorii în circumstanțele  date:

„În data de 22.09.2023, în urma unui conflict spontan apărut între doi beneficiari ai centrului, colegi de cameră, unul dintre ei l-a înjunghiat pe celălalt. 
Infirmiera de serviciu, auzind strigătele persoanei înjunghiate care ieșise afară din salon, s-a deplasat la fața locului, a alertat personalul medical și a fost sunat Serviciul de Ambulanță și Poliția.
Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Arad, unde a beneficiat de un tratament de specialitate. După o perioadă s-a  reîntors la centru însă ulterior a survenit decesul.
Deoarece în cazul inculpatului există un dosar pe rol, nu putem să venim cu alte precizări, instanța de judecată urmează să judece conform legii și probelor existente la dosar.”


Circumstanțe care, atât d.p.d.v. juridic cât și social, sunt de-a dreptul PERICULOASE!

GRAD I. ŞTEFAN-IOAN (66 de ani) se numește autorul omorului și CRĂCIUN VIRGIL-IOAN, victima. Actualmente, inculpatul se află plasat în Centrul de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice Arad, prin ordonanță emisă de magistrați, iar partea vătămată, la doi metri sub pământ, vizavi… fiind singura din acest polinom  care se odihnește în pace.

Pe data de 9 noiembrie a fost înregistrat Dosarul 2983/108/2023 pe Portalul Instanțelor de Judecată, cu încadrarea schimbată de la tentativă de omor la omor, iar pe 4 decembrie a fost emisă următoarea… premieră judiciară (conform culturii noastre generale cel puțin)

Solutia pe scurt: În baza art. 348 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 2 Cod procedură penală, verifică şi constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul Grad Ştefan Ioan – în prezent internat la Spitalul de Psihiatrie Arad, dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 26.09.2023 în dosarul nr. 526/P/2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
În temeiul dispoziţiilor art. 348 Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 2 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar, faţă de inculpatul Grad Ştefan Ioan, cu datele de mai sus, urmând ca verificarea acestei măsuri să fie efectuată periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată. d) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Arad decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza; e) să nu se apropie de persoana vătămată Crăciun Virgil Ioan* şi de martorii Strâmbeanu Ioan, Tudose Jan şi Szalics Mihai şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nici o cale; f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza dispoziţiilor art. 215 alin. 4 Cod procedură penală desemnează organul ce trebuie să realizeze supravegherea respectării de către inculpată a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar, IPJ Arad – Biroul supravegheri judiciare Arad. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare.
Pronunţată la data de 4 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia participanţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Document: Încheiere finală (dezinvestire)  438/2023  04.12.2023

* N.red.: la data emiterii ordonanței, Crăciun era mort și îngropat… unde „să nu se apropie de persoana vătămată Crăciun Virgil Ioan”?!


Explicația (pe care n-o să o declare nimeni oficial, dar o să v-o confirme orice cunoscător al sistemului) acestei anomalii judiciare care pune în pericol viața personalului Căminului de bătrâni este următoarea:

N-au unde să-i mai înghesuie pe arestați: fizic, n-au camere de arest în tot Aradul ăsta – sediul de pe „Vârful cu dor” așteaptă să înceapă campania electorală ca să fie gata, cu celule cu tot – în cel provizoriu de pe „Labirint” n-au deloc și n-au nici voie. Penitenciarele dau pe-afară. Amărâți ca Fane ăsta și Crăciunul lui mort sunt „plevușcă” pentru magistrați… îți dai seama, dacă în trei luni, domnul Belei n-a fost în stare să termine un rechizitoriu de trei pagini (muncă de vreo două ore pentru un procuror criminalist „pe bune”)… ce curios e de – de exemplu – de fata aia tânără, pe care a amenințat-o explicit: „Vezi că tu urmezi!”


Restul e literatură…

Traseul fizic al autorului acestui omor este traversat de o intervenție metafizică de maniera „Samuel Beckett și Franz Kafka jucau table-n paradis. La un moment dat, într-un azil de bătrâni situat vizavi de un cimitir…”) sau / și o „un moment de serendipitate al unui sistem în curs de autodeconstrucție”. Cum altfel să explici de ce tocmai astfel s-au potrivit lucrurile?

Aflasem că citește mult… „numai de război, crime… de astea… Când ia masa, amestecă felul unu cu felul doi. E un om care gândește rău. Să-l omori tu pe om pentru 2 lei?!” – cică.

E criminalul internat în, probabil, cea mai  confortabilă „celulă” de pe planeta asta. Camera are două paturi – unul, desigur, liber. E încuiat pe dinafară, dar are sonerie. Când vrea să iasă la baie și la țigară, apasă, iar asistenta vine imediat (iar având în vedere circumstanțele date, chiar vine imediat). Pensionarul Grad, arestat la domiciulul în care a comis crima, are parte de exact același tratament pe care-l au toți ceilalți o sută de internați în cămin – dar mai dedicat. Conform actului oficial pe care l-ați citit mai sus și pe care îl știu pe de rost toți angajații (nu-i zi să nu se frece la ochi), el poate inclusiv să ceară bilet de voie. Dar nu cere.
L-am trezit din pat și l-am rugat frumos să stea de vorbă cu noi în calitate de… nici n-a fost curios de calitatea noastră.
Am afinizat din prima.
De la țigări.

[ACTUALIZARE] O SENTINȚĂ mai ciudată chiar decât CAZUL: 7 ani de ÎNCHISOARE pentru OMOR... SUB CONTROL JUDICIAR în același Cămin de bătrâni în care a săvârșit crima!

Și-a început povestea confundându-ne cu colindătorii… ceea ce ne-a făcut ziua și mai interesantă. Am pornit reportofonul încă de la primul scârțâit, fascinat nu atâta de ce, cât de cum povestește, ca un fan Harry Potter care se întâlnește cu Harry Potter în castelul lui Harry Potter.

„Apu, or venit ăștia cu colinda… Apăi, și io știu să colind” – începe Fane Grad – și colindă: „Am venit și noi odată / La un an cu sănătate / Și la anul când venim / Tot așa să vă găsim”… și ei se băteau!”

„No – păi lasă că or adus bucurie!” – zice asistenta care ne-a condus până la ușa cu numărul 5.

„N-or adus bucurie – or adus pachet!” – zice Fane.


Redau mai jos dialogul brut(al) pe care l-am avut cu acest Molloy, așa cum l-a înregistrat reportofonul:

– Eu sunt spart…  deci în 25 noiembrie, acum 2 ani, am picat cu bicicleta, bicicletă din aceea mare și am două proteze, și pe stânga, și pe dreapta. Am picat peste ăsta și s-a rupt ăsta, și uitați-vă aici, așa, deci aici am tăietură până jos, aici am, ăsta, cum se zice, plăcuță de titan. Și, când m-au operat, au spus că în termen de jumătate de an o să încep să merg. Și exact după jumate de an, exact așa mă duc, ca și acum un an jumate.

Și am fost în martie, să scoată plăcuța, că mă deranja când se schimba presiunea. Și am făcut film, și proteza asta e normală, dreaptă, și proteza asta s-a vindecat așa, deci viciat. Și nu se mai poate, deci, dacă se poate scoate, se scoate, dar când am picat odată, nu mai are ce să facă.

Nu mai e, 65 de ani, să treacă. Și eu am fost obișnuit tot să circul, să merg, să bicicletă, puteam să și dorm pe ea.

În fine, și am făcut cerere ca să… Deci am fost aici, unde m-ați văzut, la 3, am fost dincolo la 5, și după aia am adus la 1. Și acolo, liniște și pace, că puteam să ies noaptea la 1,la 2, la țigară, pot să…

Faci gălăgie. Și nea omul Crăciun ăsta, care e, cum să zic, parte vătămată, nu putea să tacă din gură. Și eu sunt o fire de aia, „lasă-mă, ca să te las!” Deci n-am cu nimeni nimic, atâta timp cât nu ai.

Ai odată, zic, șezi blând, dacă am a doua…

– Ați lucrat în armată, după cât am înțeles…

– Am fost, ca să rămân în armată, eu am avut 12 clase și trebuia să termin clasa 13. Adică eu o începusei la seral la „Slavici”. Și au trebuit să… ăsta… și am avut toate făcute ca să…  Bă, deci ca să continui în armată, că mie mi-a plăcut să trag cu pușca.
Și… a plecat fratele meu la Moravița, pe undeva pe aici, pe lângă ăsta, au tăiat doi porci la socrul lui, adică băiatul cu care a fost el, la socru s-au tăiat și în loc să ajungă la Arad, au ajuns la Traiskirchen, în țară străină, și atunci știți cum era pe timpul lui Ceaușescu, și atunci eu m-am avut bine cu Majorul Pulitruc, adică cu DS-ul, cu Document Secret.

Era Gligor Toader, și nu… uite care-i problema, frate meu, pe auzi, pe la Traiskirchen, îmi place de tine, îmi place că ești bun la tragere, ești bun la asta, ești bun la…

– Și ați rămas în armată după…

–  Nu am rămas, că aici, zice, băi, pot să faci clasa 13, să rezolvăm rămâi… dar după aceea, dacă se întâmplă ceva, noi de care vrem să scăpăm de ăia extra, da. Zicem, nu-l dăm cu piciorul în cur, zicem, care ne-a murit străinătate și tu nu… Nu, nici pe vremea aia, nici nu beam, nici nu fumam și eram…

Așa. Și atunci, n-am mai continuat.Ciclul 1 l-am făcut în cetate, școala de șoferi, ciclul 2 în Gai. Deci…

– Da, măcar ați rămas cu școala de șoferi, totuși… Și unde ați plecat după?

– La ILEFEU, la Lapte, la… la Loto Pronosport. Am fost șofer 5 ani de zile și după aceea, 3 ani, am fost… Deci că am avut numai 12 clase cu derogarea, eu am fost contabil cu lector principal de rețea.

Mă duceam de la Arad la București, la Gurahonț, de la Gurahonț la Arad, de la Arad la București, de la București înapoi.

– Deci nu v-ați plictisit?

– Nu, nu, nu. Eu nu… Și când stăteam în tren… cu colegii, jucam cărți și trecea vremea…

Deci nu… ca aici… și aici, cu un omul ăsta de care ne povestim, ăla… Dacă se mișcă, ăla nu-i bine, dacă se mișcă, ăla nu-i bine, dacă se-ntoarce pe pat, nu-i bine, dacă soarbe, dacă merge la budă…

A, păi, nu știți, măi, că nu de plăcere mă plimb eu cu căruțul și…

Și apoi au început să… și tot a fost bine o lună de zile, deci nu m-a băgat…

Deci treacă, dar eu bag în seamă. Și eu sunt… cum să zic? dacă dau un băț de chibrit, îl vreau înapoi.

Și zice, dă, o fluturat 5 lei, schimbă 5 lei. Nu am. Nu aveam numai de 100, de 50 și de 2 de leu ca să beau și eu cafea.

– Am înțeles că aveți o pensie bună, da.

– În fine, lăsați asta. Și… o fost în iunie. O dată, cum să zic, o luată, deci s-au schimbat banii, uitați-le de ei. O luat pensia.

Prima, cum să dă mâine, pensia. Și am zis că, mă, vine și dă. Și i-am zis a doua zi dimineața, deci s-a dat pensia, am văzut când i-o dat, o semnat și după aia m-am dus eu și am semnat.

Venea omul, trebuie să-mi dai 2 lei. Mamă, dacă i-aș fi dat în cap…

– Ioi…

– Păi… dar atunci fiecare cu… Atunci, totul, totul. Bă, ăla care împinge căruțul, ăla, de la budă, ăla…

Mă, taci, mă, stai frumos. Știți ce vă spun un banc auxiliar?  Zice că era un maramureșan și s-a dus cu soacră-sa la cosit. El l-a cosit, soacră-sa la întors. Și când a ajuns pe vârful dealului, a venit furtuna, ploaie aici. O trăsnit în dreapta și o dat în maramureșan. O trăsnit în stânga, o trăsnit în soacră-sa. No, așe da! Așa și eu am 3 principii. Bă, ai grijă, ăsta… și după aceea, servus. Și am primit, am făcut o cerere că vreau să mă duc să-l părăsesc.

– Să stați liber, da?

– Mai aveam o săptămână de… deci, 22 septembrie. Mai aveam încă până în 29, că în 30 voiam ca să…

– Să plecați?

– Și am primit o hârtie de pe 6 Vânători că acolo am vrut să mă duc, că acolo am vrut să…

Da, azilul ăla, da, îi cunoșteați. De acolo ați venit aici…

– Când am picat, m-am dus la Spitalul Județean, după aceea la Ghioroc. Și de la Ghioroc m-am dus aici, la ăsta și de atunci… Bun, în fine. Și mi-a dat hârtie și eu fără ochelarii nu pot să citesc. Și mi-o citit, io am priceput, m-am dus și mi-am citit.

Bă, și început că… „Bă, aici ești și aici o să dormi și peste 20 de ani?”

Mă, taci, mă, lasă-mă în pace, că…

„Ce? Du-te-n pula, mea, ce? Ce nu-ți convine, că vrei, nu vrei, pe tot aici o să mori?”

Mă, termină, mă! Și am vrut să, pur și simplu, am vrut să mă duc, că aveam în sertar ăsta, să iau țigara și bricheta. Și când am văzut acolo aveam cuțitul cu care-mi tăiam salamul și astea, am luat cuțitul și l-am… Zici, eu știu cât de 3 ori l-am înțepat. Deci i-am pus mâna aici și l-am înțepat pe aici, pe aici, deci ca să nu moară.

– Nu i-ați dat să-l omorâți…

– Nu, i-am băgat așa, senin și încă în zâmbind, am zis: nu te omor, dar să stai 29 de ani, 11 luni și 29 de zile – că avea 71 de ani. Să-mi împlinești suta, dar să suferi, să suferi.” Și, pur și simplu, după aceea, am luat, m-am spălat, l-am băgat cuțitul și am… Nu m-am mai mai mai dus să-mi iau țigările, am ieșit afară.

A venit după 5-10 minute poliția și de atunci nu l-am mai văzut nici pe el, nici pe martorii, nici pe ăsta, că așa au zis, că sunt sub control judiciar.

– Da, eu am citit și eu ordonanța…

– Și m-am dus odată la judiciar, acum în 4 decembrie, chiar mă tot amână cu sentința. Și… și-o dat Dumnezeu, că eu…

– Păi procurorul v-a dat controlul judiciar…

-Da, mă gândesc că pentru ca să… eu am avocat în oficiu. Ca să-l studieze. Nu are ce să studieze de ce.

Am recunoscut și am spus tot ce trebuie. Ultima dată când am fost, am fost cu domnul doctor și cu doamna juristă și a întrebat judecătorul, „Ai ceva de…?” Nu am nimic de declarat. Dom’le, ce am scris și am declarat. Aia-i.

– Da, ce mi-ai spus și mie, probabil, tot același lucru.

– Tot același lucru. Da, am început să-ți repet povestea…

Și de-aia vă spun cu omul ăsta, eu sunt o fire de-asta, mai lasă mă ca să te las. Și, da, când ajunge să-ți calce prea mult nervii, îți spui odată, de două, de trei ori, a treia…

Nu mai știu eu ce i-am făcut, ce-au făcut, ce-au zis și nu mai contează. Fă-o în momentul ăla în care, da, trebuia să tacă și…

El putea să mă înjure, dar să nu se legi de infirmitate, da, care… e un accident, da, e… Când știi că nu mai poți să mergi… Dar niciodată nu te iei de infirmitatea omului, așa e, nu… Când știi că nu mai poți să mergi și atunci se facă altul mișto de tine, adică tu ce ești mai deștept, hai să-ți fac și ție niște urmări.

Și v-am spus, am o tăietură aici, una aici…

– Da, operații grele acolo…

– Nu, asta-i foarte ușoară, una aici, ca aici am ăsta, și am trei aici. Ia uitați!

Și pe astealalte vi le-am arătat. Și atunci, bineînțeles, că nu-ți convine când…

Dacă faci o glumă din asta, băi șchiopule, sau mai nu știu ce, sau… treacă-mergă. Da, când îți bați joc din răutate, atunci ferească Dumnezeu.

– Eu încerc să vă înțeleg motivația, psihologic vorbind…

– Și de-aia v-am spus că nu sunt eu așa de… negru, pe cum… Dar nici n-am avut, că d-aia am zis, „Dom’le, rugați-o pe doamna director, hai, numai duceți-mă să plecăm, cu tot dragul, că nici ei de aici nu vă…

Știu, că nu am ce să fac și dacă ar fi să-l iau de la capăt… Nu aș mai face, numai pentru… Dar deci, numai pentru faptul pe câtă lume am pus eu pe drumuri. Au fost polițaii ăștia de la… ăsta m-au dus, m-au adus, m-au dus, m-au dus… Da, numai pentru faptul că am pus atâta lume pe… mi-e ciudă.

Eu am fost până acum doi ani de zile, o fire foarte veselă, foarte liberă. Am o concepție: Băi, dacă nu-mi convine strada, o schimb. Nu-mi convine nici cealaltă… schimb cartierul. Dacă nu, nici schimb orașul. Dacă nu, schimb țara. Dacă nu, schimb continentul.

– Nu ați stat unde nu vă place, da.

– Puțin așa, „dacă nema putirința, ce mai chichirez gâlceava?”.

Dacă muream, nu îmi părea rău. Am fost, când mi-a tăiat acum ultima dată ăsta, anul trecut,sau anul ăsta, anul ăsta, în ianuarie.

Pur și simplu, dacă nu venea fică mea de-n Austria, nu știu când, atunci, după ce s-a întâmplat cu nea omul, mi-au spus că or dat  telefon ca să vină fică mea să mă lămurească, și eu eram hotărât să…

Am fost de trei ori și am zis că nu vreau să semnez  aici, că nu vreau să mă operez… ai să mori.

Și nu mi-e frică de moarte, mai frică mi-e de viață decât de moarte.

Dacă sunt 110 sau 15, 20, cât sunt aici, două, două, ăla care v-am spus, Crăciun, Virgil, Ioan.

Și acum când mă uit la televizor, Crăciun, Crăciun.

– Tot Crăciun vedeți, da.

– Și știți cum mă cheamă pe mine? Grad. De la ofițer, de la temperatură, de la băutură, de la cooperație.

Și vă zic, eu îmi știu măsura. Dar când odată, de două, de trei, de patru, de cinci, zeci de ori, și când mi-ajunge, zic, băi, ai grijă.

Știți cum îmi zice că acum…

Eu, cam așa, de pe mine, dau pantofii din picioare.

– Când ați rămas singur, fără soție?

– De 10 ani.

– A murit soția?

– Nu, S-a recăsătorit și sunt prieteni cu bărbatul ei, am băut împreună. A venit anul trecut, când a venit fata din Austria și s-a căsătorit în Grădiște.

Și soția, cumnata lui soția, adică sora lui soția, deci cumnatul, fostul cumnat, cum s-ar zice, și cu acesta, cu actualul bărbat, Ardelean, Gigi, cum zice mie, fanei lui, zice Gigi.

Și am băut și am… trebuie să știți că eu mă duc în dreapta. La mine a fost o problemă. Și vine nevastămea și o spune, alege, pe mine sau băutura. Și eu am ales.

– Și asta înțeleg.

– Acum spuneți-mi și mie la 65 de ani, fără picioare și fără… adică fără… simțurile pe care le-am avut, ce aș fi știut eu să-i fac? Așa că de băut, păi… zice că aia e aia până-i tare, și-aialaltă până moare, așa.

Am avut prima dată o avocată din principiu.

– Din oficiu, da.

– Și era foarte frumoasă, foarte deșteaptă, foarte… m s-a părut mie. La prima vedere, cel puțin, da, și rămână, nu vă supărați, știți, ați știți, sunteți avocatul meu care… pur și simplu, așa mi-a spus mie, să nu audă, că erau și polițaii acolo: „Depinde cum doarme judecătorul. Dacă capătă sau nu capătă ceva, sau dacă doarme cu față la cearceaf. Așa-i. Vă zic s-o p-aia dreaptă.”

Păi, că ai spus mie, spuneți și-n sit.

Zice de „una-treia parte, de pedeapsă” în care că nu știu ce.

Lăsați-mă pe mine cu asta, dacă… știți, dumneavoastră, când sunt două săbii ascuțite, în aceeași teacă nu intră.

– Așa-i. – Așa că…

– Așa-i. Și eu, Sofire, mai aprind, și ălalalt era… Prea, da. -Deci, când m-am dus acolo, erau colegi de cameră și… stăteam lângă…

Deci, cum eram lângă ușă, și… colegul, un pat, al doilea pat, am stat și m-am uitat după ce o gesticulat, dar ăsta dormea.

– Deci… Crăciun.

– Crăciunul ăsta. Și s-a dus ăsta… Mă, stai, și m-am uitat, mă zic, ce dracu vreau să… Deci, ăla dormea și ăsta a mers linștit,eu a stat, că eu dorm, cum să zic, și cu ochii încheși, în streaz, și dormind tot treaz, m-am stat și m-am uitat.

Dar… Numai așa. Și după aceea… Am stat și m-am gândit, băi, nu ea, omul, ce e?

Ei, papagal, cei pula, i-am zis-o pe limba muțască.

Și nu ea, omul ăsta,orice, toate bune și frumoase,îți mai trăiască încă 30 de ani,dar să sufere, că bate joc de altul care nu suferă, el suferă cu inima, că dacă moare nu-i pare rău. Adică nu-mi pare mie rău.

Bă, nu-mi dau record dacă moare. 


Pe 14 decembrie, pe la 2 după-masa, am avut privilegiul de a asculta această confesiune. Pe 19 am fost să-l revizitez pe Fane Grad, cu prilejul unei vizite „despre colinde”.

Se uita după bucurie….

[ACTUALIZARE] O SENTINȚĂ mai ciudată chiar decât CAZUL: 7 ani de ÎNCHISOARE pentru OMOR... SUB CONTROL JUDICIAR în același Cămin de bătrâni în care a săvârșit crima!


 

Categorie: Culise
Etichete: omor
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
Turbulențe în IPJ Arad. Pe numele a doi polițiști, șefi de servicii, a fost depus un raport cu privire la săvârșirea unor fapte asimilate CORUPȚIEI
Articolul următor
ABIA DUPĂ 5 ani, în care și-a făcut o reputație de „extremist al săpatului” și a excavat ilegal tot balastul din Șofronea… cu Parpală cu tot, lui MAMBO i-a venit rândul să fie EXCAVAT DE PROCURORI

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Salon Marem
ULTIMELE ȘTIRI

NOBEL 2026 | PACE | Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”

0
Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2026 a fost acordat unei persoane care, cu un curaj și o integritate excepționale, a deschis calea către o ordine juridică globală mai cuprinzătoare. Laureata din acest an a jucat un rol esențial în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului. Comitetul Nobel din Norvegia a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026 lui Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”. Angajamentul lui Navi Pillay față de principiile juridice universale și busola sa morală fermă sunt constante…

NOBEL 2026 | LITERATURĂ | Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson – pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”

0
Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson a fost desemnată laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2026, potrivit anunțului făcut joi de Academia Suedeză. Distincția i-a fost acordată pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”, care a reușit să creeze forme noi de expresie literară printr-un dialog permanent cu tradiția clasică. Născută la Toronto în 1950, Anne Carson este recunoscută pe plan internațional pentru activitatea sa de poetă, cercetătoare a culturii clasice și traducătoare din greaca veche. De-a lungul carierei a combinat literatura, filologia și studiile clasice, devenind una dintre cele mai originale voci ale literaturii contemporane. Academia Suedeză a subliniat că…

GALERIE FOTO La sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad s-a pus piatra de temelie pentru Paraclisul Arhiepiscopal „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”

0
Astăzi, 8 octombrie a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a avut loc slujba de punere a pietrei de temelie pentru Paraclisul Arhiepiscopal „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, un moment cu profundă încărcătură spirituală, care marchează începutul unui proiect menit să aducă mai aproape de sufletele oamenilor speranța și puterea credinței. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, și de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu un sobor de preoți La acest moment deosebit au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice și ai mai multor instituții, precum și…

Percheziții la Arad într-un dosar de înșelăciune cu lingouri de aur false

0
Joi, 8 octombrie 2026, polițiștii din Lipova și Păuliș, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au efectuat două percheziții domiciliare într-un caz de înșelăciune cu lingouri de aur false. Un suspect a vândut pe o platformă online două lingouri de câte 5 grame, pretinzând că sunt din aur de 24K dar în realitate, acestea erau fabricate dintr-un aliaj ieftin (cupru, zinc, nichel și argint). Modul de operare: pentru fiecare tranzacție, suspectul folosea un cont unic online și o singură cartelă telefonică. Lingourile erau ambalate, sigilate și aveau o marcă falsă pentru a părea autentice. O…

Româncă de 24 de ani, ucisă în UK de un student la criminalistică obsedat de „Dexter” | Detaliile cazului au fost făcute publice de Poliția din West Midlands

1 comentariu
Un student obsedat de serialul „Dexter” și-a recunoscut vinovăția pentru uciderea unei tinere românce de 24 de ani, pe care a atras-o într-o cameră închiriată din Tividale. Tânăra, pe nume Maria Săceanu, a fost înjunghiată de 78 de ori. Benjamin Day, în vârstă de 20 de ani, din Redditch, studiase științe criminalistice la universitate și devenise obsedat de personajul Dexter. El avea 19 ani la momentul crimei (21 decembrie 2025) și pledase inițial nevinovat pentru acuzația de omor, însă și-a schimbat declarația în vinovat la termenul procesului de la Wolverhampton Crown Court, de marți. Cazul a revenit în atenția publică…

Patru tineri din Arad, sub control judiciar după ce au bătut cu bestialitate un alt tânăr | Victima și-a pierdut un ochi

4 comentarii
Patru tineri cu vârste cuprinse între 19 și 20 de ani sunt cercetați penal de procurorii din Arad, fiind acuzați că au agresat cu brutalitate un tânăr de 20 de ani. Conflictul a izbucnit după ce victima s-a sprijinit de mașina unuia dintre agresori. În urma loviturilor primite, inclusiv cu un pahar de sticlă în zona feței, victima a suferit leziuni extrem de grave și a rămas fără ochiul stâng. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au informat printr-un comunicat că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților B.P.C. (19 ani), Z.D. (20 de…
UVVG
DE LA ACELAȘI AUTOR

INTERVIU „Dincolo de Baghetă” | Ștefan Șimonca-Oprița – invitație la un concert neobișnuit: Orchestra Filarmonicii Arad va interpreta Simfonia concertantă de Mozart și a 5-a de Beethoven cu leadership muzical din interiorul ansamblului

0
Concertul „Dincolo de Baghetă” din cadrul stagiunii Filarmonicii Arad din 22 octombrie va avea o particularitate mai rar întâlnită într-un concert simfonic: orchestra va interpreta întregul program fără dirijor, cu leadership muzical din interiorul ansamblului. Inițiativa îi aparține concertmaestrului Filarmonicii Arad, Ștefan Șimonca-Oprița, la ora actuală cel mai tânăr concertmaestru din România, iar acest concert-probă se dorește a fi o coparticipare la demersul profesorului său, violonistul și creatorul de școală David Grimal care, cu orchestra sa Dissonance înființată în 2004, a  redeschis o poartă încuiată vreme de secole. În principiu, Ștefan Șimonca-Oprița  în calitate de concertmaestru va coordona repetițiile și…

Actualizare 2 Dosarul în care un om de afaceri din Arad a căzut pe „manevra” unui polițist din Eforie, atât ca învinuit de ultraj cât și ca persoană vătămată de purtarea abuzivă a „omului legii”, a fost CLASAT

4 comentarii
Pe 31 august s-a împlinit un an de când un om de afaceri arădean (A.I.- nu-i vom publica numele integral, din rațiuni ușor de acceptat pentru oricine) a devenit, fără a-și fi dorit vreodată asta, „vedetă de-o zi” pe canalele media ale „Antenelor”, apoi parte vătămată de purtarea abuzivă a unui polițist rutier din Constanța și acuzat de vătămare corporală din culpă iar ulterior parte în două dosare privind aceeași cauză – fapt pentru care s-au și contopit. Cum povestea în sine e deja scrisă în episoadele precedente, vom mai spune doar că am așteptat cu interes decizia finală a …

Actualizare 1 Profesoara Monica Fereștean este în viață | A fost localizată de salvatori vineri dimineața, după ce singură a apelat 112

5 comentarii
ACTUALIZARE, ora 09.25 | Monica Oancea-Fereștean este în viață și a fost localizată de forțele de căutare  Din fericire, Monica Oancea-Fereștean este în viață. În această dimineață a apelat numărul de urgență 112 și a fost localizată în pădurea satului Cociuba, localitate între Buteni și Revetiș. În aceste momente echipajele de intervenție au plecat să o recupereze. UPDATE | IPJ Arad: „Femeia a fost găsită, în pădure. Din primele observații, nu a fost victima vreunei infracțiuni. Vă mulțumim pentru sprijin!”     [fc_actualizare] ȘTIREA INIȚIALĂ. ora 08.00 | Profesoara Monica Fereștean de la Liceul Teoretic din Sebiș a dispărut joi,…

VIDEO Conferință de presă | Colegii de barou și partid Mihai Pașca și Bogdan Ionescu se luptă cu fantomele trecutului, prezentului și viitorului

6 comentarii
  Conferința de presă susținută de prefectul Aradului, Mihai Pașca, și avocatul Bogdan Ionescu la sediul PNL marți, 8 septembrie, de la ora 13:00, a fost una… subversiv-beligerantă: o luptă cu fatomele trecutului, prezentului și viitorului nostru – mereu schimbător, mereu același. Despre Goga, Nae Ionescu, Falcă, Fifor și Bibarț – nominalizați sau sugerați în discursuri – , despre proiecte-fantomă resuscitate, despre naționalismele trecute, prezente și viitoare care ne bântuie de când ne știm. COMUNICATELE DE PRESĂ trasmise de PNL Arad rezumă discursurile celor doi colegi de barou și partid: PNL a sancționat discursul care incită la ură promovat de…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…

Actualizare 1 Primarul demisionar de la Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și eseul său politico-filosofic despre relația dintre om și bine

3 comentarii
ACTUALIZARE | 27 august, 2026 Cristian Giorgian Matiaș, primarul demisionar al comunei Bata a postat azi-noapte pe pagina sa de Facebook un mesaj către „dragii locuitori ai comunei Bata” menit nu să justifice faptele pentru care a fost judecat și condamnat și nici tardivitatea suspectă a demisiei sale, cât să atingă „coarda sensibilă” a sătenilor care și-au pus încrederea în el și, „în egală măsură”, să-și ceară scuze față de cei pe care i-a dezamăgit… un eseu politico-filosofic despre om… așa, la modul general… despre relația dintre om și primar când e una și aceeași persoană… despre ce a făcut…
veterinar arad
Articolul următor O oră petrecută cu elevii secției de teatru/artă a actorului de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Apasă aici pentru a citi
Secret Link