IOAN T. MORAR e o figură simpatică și neastâmpărată.
E născut în Șeitin, într-un aprilie fără păcăleală, dar într-o zi de 13, cu noroc. Înainte de a fi scriitor, a predat limba românească la liceul „Textila” din Lugoj, absolvind filologia timișoreană ca șef de promoție. Ne-a fost coleg de facultate, dar șefii au întotdeauna orgoliul de a privi ascendent.
După nici un cincinal, dă în pustie profesura și se ocupă de reviste culturale (și civice), apoi cuprins de amoc (un fel de plictis), ajunge la televiziune și-și desăvârșește spiritul umoristic la Divertis.
I se descoperă vocația de diplomat, acceptând postul de consul la Marsilia, iar mai apoi se stabilește în Franța provensală, la Ciotat (2011), o așezare exotică cu vinuri papale, unde este „întronizat” paharnic la Chateauneuf du Pape. De aici, trimite reportaje, cronici, opinii despre experiențele sale, într-un stil inconfundabil, plăcut, șarmant și cu hazul care-i caracterizează vorbăria.
Este membru al Uniunii scriitorilor, grație unor valoroase texte poetice (Îmblânzitorul de metafore, Vară indiană, Fumul și spada, Șovăiala, Paloarea), a memoriilor și a mărturisirilor despre superbele degustări de vinuri din pivnițele papalității.
(Foto – Facebook)
Cele de mai sus sunt informațiile prezentate de Wikipedia despre acest talentat „fiu al Aradului”. Orașul Arad va apare cu prisosință în romanul (sau ce-o fi!) „Sărbătoarea Corturilor (2016), în care personaje cunoscute de generația asta călare pe două milenii, secole, regimuri devin personaje ori subiecte de bârfeală.
Romanul „Sărbătoarea corturilor” este la fel de ciudat ca și autorul.
Cititorul este avertizat că „povestea” s-a întâmplat „în realitate în Aradul anilor 1970”, dar nu este o reconstituire, ci o ficțiune. Cu ironia-i specifică abuzează de o formulă scriitoricească neinedită: „Personajele sunt fictive și nu au legătură cu personajele reale, orice asemănare fiind cu totul și cu totul întâmplătoare”. În cazul unor personaje, numele nu schimbă recunoașterea, iar dacă ceea ce se relatează în povestea „sărbătorii corturilor” este asemuibilă cu realitatea, atunci autorului (relatarea este sublimată persoanei I) i se atribuie cu desăvârșire calitatea de a fi „o figură” (după modelul de exprimare colocvială „mă, ești o figură!”). Ca să apere țara „de gândirea vrăjmașă”, de frică și trufie, devine turnător al securității, recrutat în ultimul an de studenție, cu numele de Luther. Devine instrument de informare pentru tov. inginer Oproiu, doctorand la Ștefan Gheorghiu și membru important în rețea.
Apoi, Corneliu își schimbă religia ori de câte ori o provocare îi cășunează. În plină prigoană a statului ateist, devine baptist, penticostal, adventist, apoi ajunge evreu, făcându-și circumcizia, cochetează cu islamismul. Tinerețea unui grup stabilit în Gai îi stimulează la experiențe dintre cele mai riscante. Locații arădene, străzi, instituții, oameni se identifică unui oraș aparent liniștit, dar tulburat în secretele „statului paralel, dar neparalel”, care făcea și desfăcea destine. O etapă din activitatea personajelor din Grupul coral specializat în cântări bisericești (Beni, El, Jac etc.) se desfășoară în Arad, o alta în Ierusalim, Tel Aviv, după convertire.
Descrierea vieții arădene, pe Corso, Macul Roșu, Libelula, Boul Roșu, librăria „Ioan Slavici”
Relatează o lansare de carte „a celui mai mare scriitor din Micălaca”, Mircea MICU, stabilit în București, observându-i pe Florin BĂNESCU, Vasile DAN, Horia UNGUREANU, Gheorghe SCHWARTZ („cu mustață și păr creț, cu ochelari”), pe unul bătrân (Gh. Moțiu) care a scris Stropi din cascada vieții, Cornel MARANDIUC (a scris „proză cu aviatori și cu pusta arădeană”), Teodor FRÂNCU (medic psihiatru și scriitor), Ovidiu CORNEA („domnul elegant, blond și cu ochi albaștri, șeful cenaclului Lucian Blaga”), Lizica MIHUȚ („profesoară, critic literar”). Mai apoi, pomenește fanfara baptistă dirijată de Nelu RIVIȘ, invitată la o „înmormântare frumoasă și reușită” în cimitirul din Bujac, de tov. ing. dr. Oproiu, cel care l-a ademenit între denunțători pe Corneliu, convertit în „domn inginer Oproiu”, doctor în sociologie, revoluționar, cu proiectul de a înființa „o universitate la Arad”. Acum, sereistul comunist (Oproiu) este „sociologul dr. Gheorghe TODERAȘCU, o „voce a revoluționarilor arădeni”. Nu e ocolit nici Dorel ZAVOIANU și alți foști „zbiri ai județului”.
Vorba autorului: „Din Arad am plecat în Arad am ajuns”
Între plecare și ajungere, sunt comentate și recuperate numeroase întâmplări din lumea cea nouă evreiască, cu oameni purtători de kipa, cumpărați din orașe românești ori maghiare. Pentru că autorul romanului, Ioan T. MORAR s-a născut în Șeitinul de lângă Arad, afirm o impresie de cititor despre „Sărbătoarea Corturilor”. N-au greșit cei care i-au dat diferite premii, pentru că scrierea sa are farmec prin stilul inteligent umoristic, prin retușarea sensului cuvintelor, prin structura poetizată a discursului, precum și prin capacitatea de a construi un dialog savant, plăcut și savuros. Cultul iudeo-creștin cu numele „Sărbătoarea Corturilor” a fost înființat, zice Ioan T. Morar, de Jac și Corneliu, după ani de peregrinări prin cunoașterea diferitelor doctrine religioase. Dar asta e povestea care a ieșit din interesul nostru. Din Arad au plecat și în Arad au ajuns. Aceiași oameni au îmbrăcat o altă haină, aceeași haină s-a șifonat pe alți oameni.
