În timp, fiecare comunitate, locuind într-un spaţiu şi convieţuind într-un mediu, îşi alcătuieşte o personalitate care o individualizează de „Ceilalţi”. Fiecare grup acaparează amprente care pot constitui avantaje sau nu în relaţiile cu „Alţii”. Se spune despre unii că sunt taciturni sau palavragii, temeinici şi superficiali, farseuri ori cinstiţi. Iar Lucian Blaga în eseul Spaţiul mioritic leagă asemenea „atribute” de spaţiu („Peisajul este al doilea obraz al omului”). Opţiunea pentru o convieţuire comunitară europeană poate genera un conflict determinat de alterarea (presantă) a acestor calificări. Amintesc încă pe Sadoveanu, cu a sa legendă cosmogonică (Baltagul) pe care Nichifor o rostea pe la praznice. Zicea el că „Dumnezeu a pus rânduială şi semn fiecărui neam: pe ţigan l-a învăţat să cânte, neamţului i-a dat şurubul, jidanului – prigonire şi bani, ungurului – fudulie şi petreceri, turcului – prostie şi putere, sârbului – sapa, rusului – beţie etc. iar moldovenilor (pentru întârziere) – o inimă uşoară. Oricum, atunci era în urmă cu aproape 100 de ani, iar legenda sadoveniană avea aparenţele acelei vremi.
Arădeanul get-beget şi nativ a convieţuit aici în bucla Mureşului într-o largă deschidere spre toleranţă înţelegere. Într-o curte interioară, cu uşi alăturate sau faţă în faţă, locuia/ locuieşte un sârb poate căsătorit cu o evreică, o româncă măritată cu un maghiar, un rrom, un neamţ, un bulgar etc. Unul făcea gestul crucii după ritual ortodox, altul după cel catolic, celălalt îl ignora. Fiecare utiliza în familie limbajul comun, iar copiii se joacă vorbind o limbă „alcătuită”, prin amestec. Nimeni nu se ceartă pe motive etnice sau religioase. Fiecare se consideră „vecin”, iar apelativul „vecine” era utilizat pentru a întreţine comunicarea. Încă Slavici (în Amintiri – să fi fost pe la 1860) vorbea de pace şi bună înţelegere în Şiria, unde locuiau români, sârbi, evrei, maghiari, şvabi şi slovaci: „Când întâlneşti în calea ta un român, îmi zicea mama, să-i zici „Bună ziua!”, dar maghiarului să-i zici „Jo napot!”, iar neamţului „Guten Tag!” şi treaba fiecăruia dintre dânşii e cum îşi dă răspuns”.
În perspectiva integrării într-o mentalitate europeană, arădeanul este structural pregătit pentru a nu-i fi frică de un nou stil de viaţă. Nici tradiţionalişti dar nici cosmopoliţi, nici intransigenţi şi nici molateci, locuitorii zonei n-au a se teme de vreo alteritate. Mintal, identitatea regională se alcătuieşte într-un proiect de adaptare, cu incidente de comunicare umană, dincolo de deosebirile faţă de „celălalt”. Istoria ne-a adus în situaţia de a convieţui în mai multe culturi şi mai multe civilizaţii. Un avantaj ce nu poate fi afectat de aleanuri extremiste.
Acasă la noi înseamnă un inventar de identităţi regionale, specifice românilor, ungurilor, sârbilor, nemţilor, bulgarilor, ţiganilor. Noi suntem eu şi celălalt, o familie politicoasă şi privilegiată, pregătită, deja, mintal, pentru o mentalitate europeană.
