Artista vizuală Elena Ilash a lansat volumul de poezie „Patruzeci și cinci de inimi îmi bat în piept” cu ocazia Simpozionului de sculptură de la Arad

artista vizuală elena ilash
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

„Patruzeci și cinci de inimi îmi bat în piept” este cartea-debut a Elenei Ilash, sculptoriță, dar și poetă clujeană. Lansarea a avut loc vineri după-amiază, în Parcul Eminescu. Pentru artistă, evenimentul a însemnat un prilej de bucurie.

Criticul literar Lucia Cuciureanu a fost și ea prezentă în cadrul lansării. Ea apreciază poeziille autoarei, considerând că Elena Ilaș este genul de autoare care caută să-și exprime emoțiile. O poetă de „natură” spune ea, a cărei poezie este încărcată de „patos”. Prin poezia ei, Elena crează un oximoron – adică ea caută să exprime imagini puternice.

Întrebată despre originea impulsului său de a scrie, Elena Ilash spune că lucrările ei vin din dorința de a verbaliza sentimente încă neexprimate. Autoarea mărturisește că este genul de persoană care gândește vizual. Adesea compară ceea ce simte cu ceea ce vede, asemănând sentimentele cu o anumită imagine. 


„Din noi vor crește acum grădini de iriși

Limbile lor vor fi limbile noastre 

Vom cânta imnuri albastre, violet și negre –

Dar pentru că pasul tău a fost pe altă cărare

Ei au devenit fier ruginit (…)”

           Fragment din poezia „CÂND CRESC IRIȘII”, parte a volumului „Patruzeci și cinci de inimi îmi bat în piept”.


Prefața volumului de poezie este scrisă de Ion Mureșan, poetul clujean care a publicat zeci de volume, atât în țară cât și în străinătate, pentru unele dintre ele fiind și premiat de Uniunea Scriitorilor sau Academia Română, aflându-se și printre laureații Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”.

În prefața cărții, Ion Mureșan apreciază faptul că autoarea, are „dublă vocație”, și se exprimă atât „prin mână”, cât și „prin cuvânt”. Cartea Elenei Ilash nu este numai o simplă culegere de poezii, având și ilustrații realizate de autoare însăși, fiind o carte-obiect.

Volumul numără o selecție de aproape 50 de poeme, iar Elena Ilash, intenționează să mai publice în continuare și alte volume de poezie.

Evenimentul a fost parte a Simpozionului de sculptură de la Arad, organizat de Hub-ul cultural mARTA.

GALERIE FOTO:


Categorie: Cultură
Etichete: poezie, sculptura
Distribuie:
Articolul anterior
PEISAJ ȘI ATMOSFERĂ ÎN NUVELA „PĂDUREANCA” DE IOAN SLAVICI
Articolul următor
[TRADUCERE] Richard Brautigan: „30 de cenți, două bilete, iubire”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

taxe info
ULTIMELE ȘTIRI

Elev înjunghiat de un coleg, în baia unui colegiu din Pitești

0
Un elev de 15 ani a rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător (descris în unele surse ca fiind o macetă sau un cuțit) și a agresat fizic un altul, în dimineata zilei de 22 octombrie 2026, la Colegiul Tehnologic „Armand Călinescu” din Pitești. Incidentul s-a petrecut în prima pauză. Detalii despre incident Incidentul a izbucnit în incinta liceului, în zona băii, pe fondul unei stări conflictuale și a unor tensiuni mai vechi între adolescenți. Elevii implicați sunt în clasa a IX-a. Unul dintre elevi a suferit o plagă la nivelul antebrațului și a fost transportat de urgență la spital…

Amenzi pentru „dosarul cu șină” | Senatul a adoptat un proiect de lege care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice

0
În Senat a fost adoptat un proiect de lege care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice. Proiectul de lege stabilește ca cetățenii să nu mai fie obligați să aducă documente pe care statul le are deja în propriile baze de date. Proiectul introduce și sancțiuni clare pentru funcționarii și conducătorii instituțiilor care ignoră obligațiile de digitalizare, cu amenzi ce pot ajunge până la 25.000 de lei. Proiectul legislativ adoptat de către senatori va fi transmis pentru vot final în Camera Deputaților. „Cetățenii nu trebuie să mai fie curieri între instituțiile statului! Prin proiectul L483/2026, inițiat de parlamentari liberali…

Arad MTB Trophy și Together Run Arad – două evenimente de succes care au adus împreună sute de participanți și numeroase familii

0
Asociația ACS Sport Competition a încheiat cu succes organizarea a două evenimente sportive importante pentru județul Arad: cea de-a VII-a ediție Arad MTB Trophy, desfășurată pe 3 octombrie 2026, la poalele Cetății Șiria, și prima ediție Together Run Arad, organizată pe 10 octombrie 2026, în municipiul Arad. Două weekenduri consecutive, sute de participanți, foarte mulți copii și o atmosferă deosebită  Dincolo de rezultatele sportive și de buna desfășurare a competițiilor, cea mai mare bucurie a organizatorilor a fost participarea copiilor cu vârste între 3 și 14 ani și a familiilor, într-un număr mult peste așteptările inițiale. Acest lucru a transformat…

Au fost depuse 6 oferte pentru construirea unei noi școli în comuna Livada

0
Marți, 20 octombrie, a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor privind construirea unei noi școli în comuna Livada. Șase constructori (firme și asocieri) au depus oferte. Urmează etapa de evaluare a ofertelor, intenționându-se ca până cel târziu la sfârșitul anului să fie semnat contractul cu firma câștigătoare. Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii educaționale în Comuna Livada prin construirea unei școli moderne” este finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, valoarea estimată a investiției, fără TVA, este 11.636.773,28 RON. Edilul comunei s-a declarat extrem de optimist în privința calendarului de implementare, subliniind concurența puternică din cadrul procedurii: „Ieri s-a încheiat etapa de depunere a…

Bărbat de 41 de ani din Arad, arestat preventiv pentru viol în formă continuată asupra unui minor

0
Un bărbat în vârstă de 41 de ani din județul Arad a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de viol în formă continuată asupra unui minor de 15 ani. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, reținând că, în perioada iunie – octombrie 2026, inculpatul a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu o persoană vătămată în vârstă de 15 ani. Anchetatorii au stabilit că o parte dintre aceste acte au fost întreținute în schimbul unor remunerații. „Prin ordonanța din data de 20.10.2026 a Parchetului de pe…

Femicidele ar putea fi prevenite doar dacă legea este aplicată | 190 de organizații și reprezentanți ai mediului academic cer Ministrului Justiției să acționeze

0
Centrul FILIA și Asociația eLiberare au transmis o scrisoare deschisă Ministrului Justiției, susținută de peste 190 de organizații ale societății civile și reprezentanți ai mediului academic. Scrisoarea cere aplicarea fără întârziere a măsurilor de prevenire a femicidului prevăzute în Legea nr. 53/2026. Legea a fost un succes legislativ istoric, dar efectele ei depind de punerea în aplicare. Termenul de 6 luni pentru adoptarea instrumentelor de evaluare și gestionare a riscurilor se împlinește pe 26 octombrie 2026. Termenul pentru metodologia unitară de colectare a datelor a expirat deja în iulie 2026. Pentru multe femei care trăiesc astăzi cu frică, această lege…
DE LA ACELAȘI AUTOR

Aproape de voi | Adi Bărar, fondatorul trupei Cargo, are acum o statuie în Timișoara

0
Adi Bărar, reputatul chitarist, compozitor și nu în ultimul rând, fondatorul trupei Cargo, are după trei ani de la trecerea sa în neființă, o statuie, ridicată în semn de omagiu pentru contribuția sa în cultura timișoreană. Datorită lui Adi Bărar, orașul de pe Bega a devenit un important reper cultural în ceea ce privește muzica rock din România, în ciuda faptului că genul muzical era considerat decadent în acele vremuri. La inițiativa lui Corneliu Vaida, după trei ani de strădanii administrative, iată că lui Adi Bărar i-au făcut statuie, inițiativă inspirată de o remarcă făcută cu amuzament chiar de omul…

[ACTUALIZARE] Deși sala de sport din Bocsig a devenit șantier, interiorul a rămas încă recognoscibil

0
[ACTUALIZARE] Sala în care zeci de generații de elevi ai Școlii „Vasile Pop” Bocsig au făcut sport se află în renovări de patru luni. Curioși, am fost să vedem cum au progresat lucrările. Pe dinafară, clădirea este izolată, pereții sunt  vopsiți, iar în locul ferestrelor vechi cu grilaj avem deja geamuri termopan. Acoperișul a fost reconstruit cu materiale noi. Am vizitat șantierul sălii de sport în perioada sărbătorilor; muncitorii aveau liber. Acolo unde altă dată elevii școlii jucau handbal, acum sunt instalate schele de metal. Pe alocuri, pereții au fost îngrijiți și în interior, dar timpul a lăsat urme pe…

Trei lebede pe lacul Pădurice. Ce este bine să știm pentru a proteja spectaculoasele înaripate?

0
Trei lebede au putut fi admirate, miercuri seara, pe lacul Pădurice. De ce au poposit înaripatele pe lacul de la Podgoria?  Lebede se găsesc pe lacul Măltăreț. Anul acesta în zonă s-a stabilit o familie cu două păsări adulte și șase pui. Mai trăiesc și pe lacul Homoc (zona Mărului). Păsările iernează pe aceste lacuri, însă mai zboară și mai poposesc ocazional și în alte părți, cum ar fi Mureșul. Oamenii ar trebui să păstreze distanța și să nu le hrănească  Ele sunt păsări sălbatice. Pentru a le proteja, este indicat să le admirăm de la distanță. Există cetățeni rău-voitori…

Aiurea-n tramvai (6). Ediție de sărbători | Fiul Risipitor, Situationship & nemulțumire și Gândacul de bălegar

0
Odată cu pasagerii, tramvaiele duc povești. De această dată, spiritul Sărbătorilor îi aduce pe oameni la casele lor, îi face să se bucure de lucrurile mărunte și îi apropie de ceilalți. Imboldul pare să fie legat de vârstă, pentru că cei mai tineri au alte „probleme”. Fiul Risipitor Un bărbat roșcovan cu ochi albaștri, grăsun, cu două cărți în buzunarul paltonului purta pantaloni de trening pe care se remarca o pată uscată de mâncare – altfel, un aspect îngrijit. La un moment dat scoate una dintre cărți: „Întoarcerea fiului risipitor”.  —Eu cred în Dumnezeu, nu cred în Evoluție sau în…

A venit Moș Crăciun și la Bocsig: peste 60 de familii au primit, din donații, pachete cu alimente

0
În pragul sărbătorilor, peste 60 de familii din comuna Bocsig au primit, din donații, pachete cu alimente, dar și dulciuri pentru cei mici.  Bocsiganii au pus mână de la mână Firme, dar și persoane fizice din Bocsig au pus mână de la mână  și au contribuit fiecare cu bani sau alimente. „Adunăm bani, și noi și cei de la Biserică. În fiecare an, cine dorește să doneze oricât este primit. Am primit și produse, din partea firmei de distribuție. Primim orice, apoi cumpărăm diferența și facem pachete echivalente pentru toată lumea”, spune Teodora Abrudean, primarul comunei Bocsig. Pachetele de Crăciun…

[ACTUALIZARE] Peste 50 de jurnaliști și activiști i s-au alăturat jurnalistei Emilia Șercan în cea de-a 15 zi de protest

0
[ACTUALIZARE] Peste 50 de jurnaliști și activiști s-au alăturat jurnalistei Emilia Șercan în fața Parchetului Curții de Apel București.  Astăzi s-a desfășurat cea de-a 15-a zi de protest, care a fost una cu emoții pentru jurnalistă. „A fost o dimineață senină în fața Parchetului General și a Parchetului Curții de Apel București, mai senină și mai caldă decât vremea de afară. Peste 50 de jurnaliști și activiști au fost alături de mine pentru a mă susține la protestul împotriva clasării dosarului de kompromat. Am fost copleșită de emoție în fața solidarității atâtor oameni. Le mulțumesc tuturor celor care au ajuns,…
Articolul următor Un nou transport agabaritic în municipiu Apasă aici pentru a citi
Secret Link