Bibi este un politician versatil (adaptabil, schimbător), cu aspirații – fără vocație – de decident, ocupând funcții înalte, prin diferite strategii de manipulare și abuz. Ocupă al doilea mandat, cu toate că «epoca lui Bibi din primul a îngrămădit rele într-o viață „afurisit de rea”», cum filosofau unii („filozofie de cârciumă”). Alții se mai întrebau, așa ca în teatrul lui Beckett, la aceeași cârciumă: „Cine-i Bibi?”. Are fruntea liniștită, cu pielea nebrăzdată de vreun gând, cu un zâmbet permanent de bunăvoință și un mers legănat, trăgând a infatuare. „Nu vreți să vă cânt, spune omul cu beretă, un cântec de pe vremea lui Bibi de la cules de ciuperci?” Albinosul are părerea lui despre întâiul mandat al lui Bibi: „Bieții oameni, au ajuns nervoși din pricina trădătorilor și profitorilor și-a tuturor leprelor care ne-au năpădit”. Ah, spune barmanul, „pe vremea lui Bibi, știm noi, cum se fabrica trecutul după cum dicta Partidul”. Numai așa „se descleștează fălcile istoriei”. Politicienii pot greși, mai ales cei de la butoane și pupitru, dar, pentru al doilea mandat, Bibi și clica se schimbă, un fel de „reîmprospătare personală”.
Un cititor: „Domnule cititor, nu ne mai fierbe atât cu Bibi, ce doriți să spuneți, adică spuneți clar, domnule Watson!”
Watson avea o memorie vie, lucrase într-o arhivă și avea ținere de minte. Amintirile sale din epoca lui Bibi au fost scrise cu cinste, iar manuscrisul putea fi oricând un argument pentru dictatura din viața publică a acestuia, pentru abuzurile sale, inclusiv acela că avea un copil cu o funcționară, rânduită acolo prin concesii erotice. În ciuda păcatelor sale, dorește un al doilea mandat, pe baza „reîmprospătării personale”, adică a schimbării năravului, alcătuindu-și o echipă de ziariști, spălători de imagine și lustruire de personalitate. Iulia, cea care-și vinde grațiile pentru a trăi decent, se învârte în jurul decidenților politici, iar Bibi a fost unul dintre aceștia. În fine, în numele democrației, „trebuie” ca noul mandat să fie al lui Bibi, care pune în jocul alegerilor, toate mojiciile spre a nu pierde autoritatea decizională. Distins cititor, acum urmează, relatarea conflictului narativ, după atâta vorbărie (scrisă), purtată de Etâcî. Watson era nu numai mărturisitor despre epoca lui Bibi, ci și un scriitor – „o ființă gingașă și înaripată”. Din manuscrisul cu amintirile sale despre guvernanța politică din întâiul mandat rezultă multe rele despre „criminalul Bibi, de tristă conivență cu alți criminali din fosta conducere”, iar acum dorește „să se reîmprospăteze poporului libertatea, democrația, justiția, religia, proprietățile furate, dreptul la orgasm neîngrădit, la ciocolată și la bere…”. Opinia lui Watson este că „toți politicienii, indiferent de partid, erau la fel de neisprăviți și de corupți”, de aceea nu-l mai interesează nimic ce emană informațional din surse de partid. (Cititorul: Omul acesta, adică Eu, iar bate câmpii cu grație, adică spune nerozii!).
Să trec la narațiune romanului
Ipoteza: Dacă se publică manuscrisul cu Amintiri din epoca lui Bibi, atunci al doilea mandat al lui Bibi este compromis și va ajunge să fie judecat de opoziția câștigătoare. Nu va pierde, iar pentru asta, va mobiliza toate energiile partidului, chiar mârșave, pentru compromiterea scriitorului (uzurpator fără voie), această „ființă gingașă și înaripată”.
Conflictul: Watson refuză propunerea de renunțare la publicarea „amintirilor”. Ca „ființă gingașă”, nu acceptă să-și vândă manuscrisul, deși se încercase distrugerea acestuia. Apoi, au fost cumpărate (mituite) toate editurile cu prestigiu. Iulia, dacă vă amintiți, fosta amantă a lui Bibi, devenită acum, metresa lui Watson, se implică și insistă ca manuscrisul să fie publicat la o editură banală, interesată mai mult de salvare financiară decât de o activitate culturală. Totul părea compromis („mai toată lumea înjura sau făcea bancuri politice despre Partid și Bibi”, p. 62), iar sondajele nu-i acordă partidului lui Bibi nicio șansă la câștigarea noului mandat. Urmează contraatacul. Amintirile din epoca lui Bibi sunt acuzate de plagiat, după scriitorul G. Orwell (cel cu romanul „Ferma animalelor”), care anticipase utopia unei societăți așa cum este descrisă în romanul 1984, o anticipare a configurației politice sub un regim totalitar: „Romanul prezintă încercările eroului Winston Smith de a înțelege un sistem totalitar evoluat, în care autoritățile sunt motivate de setea de putere, se impun prin frică și sunt interesate în mod deosebit de controlul tuturor trăirilor afective.” (cf. wiki). Acuzația de plagiat își face efectul electoral. Partidul (acoliții) lui Bibi câștigă mandatul, fiind aplaudat de proli (de popor). Un rol are complicitatea presei plătite să pervertească adevărul. Autorul Amintirilor … înnebunește, iar Bibi, într-un zel de sinceritate față de Iulia, mama copilului său, mărturisește întregul mecanism politic de compromitere (prin minciună frauduloasă) a opozanților. Watson e o „victimă”, un instrument de falsificare a realității. Fosta ziaristă și lucrătoare prin diferite edituri, mascotă sexualizată pentru șefi, Iulia are simțul adevărului, chiar dacă e mărturisit într-un limbaj vulgar și necizelat: „ – Tot voi, nemernicule, îi spune lui Bibi. Voi în trecut, voi în prezent, voi în viitor? Aveți cumva contract cu eternitatea?” (p. 119). În prag de moarte, Bibi dezvăluie Iuliei mârșăvia.
Deznodământul. Prin anul 1947, Orwell schițase un roman cu oameni, „o utopie neagră sau distopie”, un fel de ficțiune politică despre o societate totalitară, condusă de un personaj malefic. Partidul de guvernanță controlează nu doar viața prolilor ci și memoria colectivă. Principiul: „cine controlează trecutul controlează viitorul”. Orwell a proiectat niște „fantezii despre viitor”, care au fost puse în practica vieții politice de acest Bibi. Manuscrisul cu amintirile descrie epoca Bibi, așa cum a trăit-o. Coincidență. Fantezia orweliană coincide cu memoriile lui Winson, care nu fac decât să descrie aplicațiile scriitorului englez în viața de către partidul lui Bibi. Om cinstit și corect, Winson este acuzat de plagiat, înnebunind din cauza nedreptății. (Azi și aici, atâția plagiatori ocupă funcții publice înalte).
Oare am fost destul de explicit?
Dacă nu, vă puteți documenta lecturând cartea lui ANDREI CORNEA, un roman post-utopic, intitulat AMINTIRI DIN EPOCA LUI BIBI (Editura Humanitas, 2019). Andrei Cornea este filosof (traducător al lui Platon, Aristotel, Plotin), licențiat în arte și filologie clasică, acum profesor la Universitatea din București, autor de cărți cu eseuri despre filozofi și filozofie. Are rubrică permanentă la Revista 22. Narativitatea romanului prezintă modul în care cuvântul devine fapt de viață, iar ideile prind contur în comportamentele decidenților ambițioși și versatili.
- Citește mai multe RECENZII – AICI
