Oameni din Berceni, volumul de poezie al lui Octavian Perpelea apărut la editura Fantomas (patronată de V. Leac), este una dintre acele cărți rare care reușesc să transforme un cartier în stare de spirit și o biografie urbană în literatură autentică. Perpelea scrie cu un ochi atent la detaliile aparent mărunte, dar care compun un univers recognoscibil imediat pentru oricine a locuit într-un cartier bucureștean de blocuri.
Versurile sunt construite într-o tonalitate hibridă, oscilând între nostalgie și ironie, tandrețe și luciditate crudă. Poetul surprinde oamenii din Berceni – vecini, prieteni, vânzători de la colț, adolescenți cu visuri prea mari pentru străzile lor – nu ca pe simple tipologii, ci ca pe personaje vii, cu drame discrete și momente de grație imprevizibilă. Fără să idealizeze nimic, Perpelea găsește lumină acolo unde alții ar vedea doar banalitate.
Poezia lui este directă, cu imagini clare și un ritm interior care amintește uneori de un jurnal scris în grabă, alteori de un colaj cinematografic. Berceniul devine decorul unei geografii afective. Un aspect remarcabil al volumului este modul în care poetul îmbină umorul și observația socială. Oamenii din carte sunt vulnerabili, ridicoli uneori, însă mereu demni de înțelegere. În felul acesta, Oameni din Berceni este mai mult decât o colecție de poeme: este un portret coral al unei comunități, un album afectiv despre supraviețuire, speranță și identitate urbană.
, . , .
Liviu nu ieșea niciodată
să se joace cu ceilalți copii
când se întorcea de la școală
până să intre în scară
toți băieții își exersau pe el
ultimele mișcări de karate
din filmele cu Linda & Bruce Lee
ajunsese să-i fie frică să ducă gunoiul
se ocupa bunică-sa de asta
după liceu s-a cărat în State
şi nu l-a mai văzut nimeni niciodată
cred că s-a făcut poet
a spus Crețu
în timp ce poștea o bere
la pet
̦ . , ,
ea avea un trecut dubios
el nu avea niciun viitor
& probabil că asta i-a făcut
să se arunce unul în brațele celuilalt
sau poate pur și simplu
gravitația socială
care face ca aproape fiecare
să trăiască alături de cineva
și să formeze acea entitate bizară care
în lipsa altui cuvânt
se numește familie
după căsătorie
au urmat patru copii
grijile părintești
pensionarea
îmbătrâniți și părăsiți de copii
stau de dimineața
până seara și
se certă pe nimicuri
, . ,
nu a mai rămas niciun băiat
din ăia vechi de la blocul 84
cinci în Spania
trei în Anglia
doi în Germania
unul în Malta
câțiva s-au însurat și s-au mutat
prin alte cartiere
Țuchi a murit în accident de mașină
nu avea nici 18 ani
pe vremuri nimeni nu pleca nebătut dacă trecea
pe lângă scara lor
acum în fața blocului stau două bătrâne
care discută despre
tratamente naturiste
̦
̦ ̦̆
numărul școlii care deținea și
un corp de clădire
pentru orfani
la clasele mixte
părinții își sfătuiau copii să-i evite
pentru că-s murdari și ciorditori
învățătorii și profesorii
îi tratau
cu severitate
cu trecerea anilor
o parte din cei umiliți
au devenit la rândul lor
călăii altora
câțiva au mers mai departe
spunând asta-i viața!
alții și-au inventat
o artă a fugii
și-au creat o altă lume
de unde nu s-au mai întors
niciodată
- VEZI mai multe CĂRȚI – AICI
