ARĂDEANUL NATIV A TRĂIT AICI ÎN BUCLA MUREŞULUI într-o largă deschidere spre toleranţă și bună înţelegere.
Într-o curte interioară, cu uşi alăturate, locuiesc familii mixte și prietenoase: prieteniile, căsătoriile, colegialitățile se exprimă în relații intens umanizate. Buna dimineața, Vecine! Ei împărtășesc împreună bucurii, necazuri și-și expun poveștile zilelor. Unul făcea gestul crucii după ritual ortodox, altul după cel catolic, celălalt îl ignora. Fiecare utiliza în familie limbajul comun, mixtat, iar copiii se joacă vorbind o limbă „alcătuită” prin amestec. Nu exista ceartă ori conflict pe motive etnice, sociale sau religioase.
Încă Slavici (în Amintiri – să fi fost pe la 1860) vorbea de pacea şi bună înţelegere în Şiria, unde locuiau români, sârbi, evrei, maghiari ori țigani: „Când întâlneşti în calea ta un român, îmi zicea mama, să-i zici „Bună ziua!”, dar maghiarului să-i zici „Jo napot!”, iar neamţului „Guten Tag!” şi treaba fiecăruia dintre dânşii e cum îți dă răspuns”.
ÎN PERSPECTIVA INTEGRĂRII ÎNTR-O CONDUITĂ EUROPEANĂ, arădeanul este structural pregătit pentru a nu-i fi frică de noul stil de viaţă.
Convieţuirea comunitară europeană determină retușarea mentalității și atitudinilor. Nici tradiţionalişti, dar nici cosmopoliţi, nici intransigenţi şi nici indiferenți, locuitorii zonei n-au a se teme de vreo alteritate. Mintal, identitatea zonală se alcătuieşte într-un proiect de adaptare, cu incidențe de comuniune umană, dincolo de deosebirile faţă de „celălalt”. Istoria ne-a adus în situaţia de a convieţui în mai multe culturi şi în aceeași civilizaţie. Un avantaj ce nu poate fi afectat de aleanuri extremiste.
Formula „Acasă la noi” cuprinde un inventar de identităţi regionale, specifice românilor, ungurilor, sârbilor, bulgarilor, ţiganilor, nemţilor, evreilor. Curând, imigranții veniți în Arad se vor integra în mentalul nostru, păstrându-și cutumele din țara natală și contribuind la îmbogățirea culturală a nucleului identitar. NOI suntem eu şi celălalt, o comunitate politicoasă şi privilegiată, pregătită, deja, atitudinal, pentru marea Familie europeană.
„Cetatea educativă” ori „societatea educaţională” sunt concepe care susţin coerenţa traiului de zi cu zi, considerându-se că impactul pe care comunitatea îl are asupra individului, de la procedurile de formare până la cele de dezvoltare personală, este reprezentativ în conturarea modelului de identitate.
ROLUL COMUNICĂRII ÎN COEZIUNEA SOCIALĂ ÎȘI PUNE AMPRENTA ASUPRA EDUCAŢIEI.
Prin comunicare, se preiau gesturile şi comportamentele celor cu care se interacţionează, se schimbă roluri şi se încurajează crearea de modele cotidiene mixtate. Apartenenţa devine referinţă, iar comunicarea omogenizează atitudini, întrucât fiecare „se reconstruieşte” pe sine în interacţiunea cu Ceilalţi. Aceste opinii ne îngăduie să dăm educaţiei o definire, care permite o discernere prin evitarea confuziei cu învăţarea. Educaţia este un proces graţie căruia un individ se integrează corect într-o microsocietate. Aşa cum omul este o fiinţă culturală, el este o fiinţă educabilă, adică în stare să se adapteze mediului public şi exigenţelor acestuia. O reajustare a valorilor conduce la o remaniere a comportamentelor individuale și colective. Administrativ, fiecare individ este „cetăţean european”. Aparţinând acestei noi realităţi, locuind în „Cetatea Continentului European”, oamenii îşi omogenizează atitudinile şi se rânduiesc într-o nouă ordine a semanticii personalităţii sale.
Îngăduința/ toleranța devine mai avantajoasă decât intransigența. Inclusiv în politică. Da, da, mai ales în politică. Bariera politică e încă o piedică în autostrada viitorului european, răspândind ură, dușmănie, mânie, conflicte. Politicile comunitare europene au de recuperat modelul de atitudine specific cetățeniei conviețuirii umaniste, a spiritului bunului trai, alcătuit în comunitățile cu identitate multiplă.
