Scriitorul James Joyce a pătruns în mintea unei femei și a identificat că „o noapte cu Molly Bloom” e mai complexă decât narațiunea iscodită de un mascul excitat de niște nuri provocatori. Ne-o demonstrează analiza elevată pe care Mircea MIHĂIEȘ o realizează în studiul O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei (2019), personajul lui James Joyce din romanul Ulysses. Amplul eseu de analiză psiho-sexuală identifică 14 înfățișări ale femeii (și feminității), de la Molly evantai, prin Molly impudica ori nocturna, până la Molly grande-bouffe. E o interpretare „multitriunghiulară a gândurilor, acțiunilor și vieții unui personaj”, adoptând două tehnici ale modernismului: „pluralitatea punctelor de vedere” asupra unui personaj și renunțarea la cronologia „clasică”. A rezultat „un joc de oglinzi”, într-un „spectacol al inteligențelor”, din perspectiva „unui ospăț critic”. Se dorește înțelegerea „complexității minții unei femei imperiale, cu trăsături dăltuite în piatră, poli-stratificată, singură și purtând în ea însemnele unui complicat asamblaj al dorinței și forței de supraviețuire și necontenită regenerare” (p. 432).
MOLLY BLOOM, personajul feminin din romanul lui James Joyce (Ulysses) e născută în Gibraltar, urmașa unui ofițer al armatei britanice și o mamă cu gene hispanice, maure, gitană și evreice. Are ca principale însușiri dominația în cuplul maritak și ispita spre aventură. Se folosește (fiind foarte mândră) de nurii bogați pentru a justifica o listă de 25 de amorezi, deși era căsătorită cu Leonard Bloom.
Mircea Mihăieș, criticul literar, eseistul și universitarul timișorean, născut într-un sat din apropierea Aradului reconstituie biografia erotic-sexuală a femeii, observându-i mișcarea gândurilor și provocările corpului, descifrând astfel „romanului unei femei”. Identifică 14 ipostaze ale lui Molly, încercând să demonstreze „cum funcționează mintea unei femei”. De ce? Molly Bloom, eroina romanului Ulisses, este „una dintre cele mai puternice expresii ale feminității din literatură occidentală a ultimelor două secole”. Alături de Anna Karenina a lui L. Tolstoi, Emma Bovary a lui G. Flaubert și, zice Mihăieș, Eula Varner Snopes a lui W. Faulkner, Molly își dezvăluie gândurile, sub forma introspecției unei femei obsedate dar lucide în noapte 16 iunie 1904. Își alcătuiește propriul roman din identificarea „minții sexuale”, întreținută de închipuiri transcrise prin „cele mai îndrăznețe, nesăbuite, prostești, extravagante, smintite, iraționale, delirante, caraghioase, burlești, pompoase, imprudente, obscene, lirice, încântătoare, nostalgice, fastuoase, sublime gânduri din mintea unei femei surprinse vreodată în literatură” (p.11). Multe gânduri sunt minciuni, dorințe, închipuiri, pornind de la întâmplări erotice dintre cele mai banale. Se pare că dintre cei 25 de amanți, trecuți de femeia „adulterină”, doar „unul să fi ajuns în realitate în patul femeii”. Ceilalți nu sunt decât aspiranți la „poligonul de încercare” al corporalității ei, așa cum mintea ar fi dorit să se întâmple: „Molly Bloom încapsulează o succesiune de imagini și sunete prelucrate în laboratorul său psihic” (p. 15).
Pare că micile gesturi cu tentă erotică se amplifică în dorința sa de împlinire sentimentală și senzuală. O simplă privire provocatoare ori o atingere ambiguă capătă în psihicul ei dimensiuni erotice, menite să devină aventură. Simțurile se acutizează, își închipuie un scenariu sexual, ceea ce o determină să înregistreze numele masculului în lista sa de amanți. În realitate, se pare, doar Bolyan s-a apropiat de senzațiile sale corporale, celelalte „amantlâcuri” sunt doar trăiri mentale, fantasme ambigue și dorințe devenite inerte, înșiruite simplu într-o listă. Folosind tehnici preluate din sexologie și psihologia inconștientului, Mihăieș analizează „inefabila hermeneutică a sufletului”, corelat cu reflexele acestuia, analizând semnalele corpului și auxiliile sale erogene. Se relevă „dorința și plăcerea” feminină, Ca femeie măritată, Molly are mintea încărcată de orgasme, dar pe care le întrupează în cuvinte. Ea nu-și respectă bărbatul („n-are jenă morală”), nu regretă că gândul îi zboară la cei care-i privesc decolteul ori fesele și cei care o consideră disponibilă pentru „păcatul plăcerii”. Permanent atrasă de chemarea simțurilor, își utilizează sursele de cochetărie pentru consumarea fanteziilor sale sexuale, Molly își întreține obsesiile, fără a avea rețineri etice privind alterarea moravurilor. Așteaptă asediul propunerilor bărbaților, așa cum se întâmplă cu Penelopa, eroina odiseică, cu atâția pețitori, știind că ademenește privirile excitate ale admiratorilor „nurilor ei plini”. În mintea ei, trece drept o femeie „nesățioasă”, dorind, ca femeie adulterină, să-și încarce conștiința cu acte de masturbare, necesare corpului ei „sexualizat” și „rotunjimile-i ample”. Doamna avea 34 de ani, resimțea cum „corpul masiv i-a absorbit funcțiile intelectuale”, dar mai avea rezerve de dorinți naturale, frisoane pornografice, fiind încă puternic instinctuală. Tensiunea emoțională îi străbate trupul, sperând ca fericirea carnală să-i potolească instinctul bucuriei de amant, singura care-i întreține tulburarea ei indezirabilă (ca obiect al pasiunii masculine). Resimte erodarea desfătării sexuale: „Molly e înfățișată, susține M. Mihăieș, drept un fruct ce urmează a fi cules, savurat, devorat”. Mintea îi este obsedată/ cucerită de imagini ”cu tentă sexuală”, iar cochetăria încalcă sensul prejudecăților. Femeiușca măritată, mamă și amantă imaginară, Molly țese (ca și Penelopa, regina invadată de pețitori) în mintea sa întâmplări și scenarii erotice din texte (în loc de textile), în care își etalează calitățile erotice sau, cum spune M. Mihăieș, „își țese o pânză de cuvinte meșteșugite”. Mintea e într-o permanentă stare de excitație erotică, fără ca satisfacțiile corporale să-i potolească aleanurile închipuirii. Se dezvoltă chiar o comparație („o asociere narativă”) cu Sherezada, cea care utilizează țesătura de cuvinte (povestea), spre a amâna uciderea, ademenind plăcerea împăratului de a se lăsa amăgit de cuvinte meșteșugite, rostite în patul mortuar. Molly a avut o căsnicie comună, nici fericită și nici dezastruoasă. Ceea ce-i lipsea din iscusirile corpului continuă să-i zgândăre imaginația, o formă de anticipare a poftei de aventuri extraconjugale și a impulsului de emancipare erotică și senzuală. În meditațiile lui Molly o idee devine obsesie: „dreptul femeii la o viaţă erotică la fel de liberă ca a bărbatului”. Vrea „satisfacerea clandestină a iritaţiei erotice”, accentuată de mai multe ori de către M. Mihăieș.
Nu poți, ca cititor, să o descoși pe Molly Bloom, fără a citi exegeza autorului (nativ arădean) Mircea Mihăieș Cele patru sinucideri ale Virginiei Woolf. O psihodramă (Editura Polirom, 2026). Până cititorul ajunge la lectura celor peste 860 pagini, Molly rămâne un model de obsesie tulbure a simțirilor sale erotice, intens erotizate. Observațiile analitice ale lui Mihăieș construiesc un alt roman, încercând să noteze reacțiile unui personaj. Autorul a creat un personaj ficțional, iar Mihăieș îl coboară din text, făcându-l personaj real, în care trăsătura predominantă este sexualitatea. Portretul alcătuit de critic „este demn de cea mai bună literatură”. Prin claritate și analiză psihodramatică, personajul său are valoarea ce depășește originalul. Ca cititor, ai impresia că, în noaptea cu pricina, a transpirat în patul personajului, respirându-i aerul și intrând cu mintea sa de bărbat în corpul femeii, străbătut ca un fior de propriile fantasme.
Dacă Molly, ca personaj, dispune de complexități senzuale, care-i alimentează surplusul de vitalitate, Virginia Woolf, ca autoare, poartă în sine povara incapacității de a se adapta vieții, iar „sinuciderea” măsluiește drama scriitoarei de a-și salva tulburarea. Romanul lui Molly Bloom limpezește conduita unui personaj din romanul Ulysses a lui James Joyce, după cum acesta continuă metafora Odiseii penelopiene.
Prin cele două analize interpretative, Mircea Mihăieș se încadrează în eșalonul scurt de critici literari, dintre care se va selecta, în curând, ceea ce a reprezentat Manolescu, Maiorescu, Lovinescu ori Călinescu în epocile activității lor de autoritate directivă în literatură.
