Când interesele politice sunt NENATURAL de compatibile cu cele private: viitorul PARC FOTOVOLTAIC de la INEU naște controverse înainte de a se naște propriu-zis! [FOTO / DOCUMENTE]

cosma ineu cover
Distribuie:

 

Folclor AUTENTIC… de la „centrul de informații avansate”, din Ineu: un lot de 20 de hectare constând în coama nordică a Dealului Mocrii, neinteresant pentru altceva în afară de PARC VOLTAIC, e pe cale de a fi concesionat „pe 20 de ani – nu mai mult” (conform primarului Călin Abrudan) cu largul concurs al unui parlamentar de stânga – „iar aici ar fi ZERO PROBLEME… pentru că e OK pentru toată lumea să se construiască acolo așa ceva… las-o naibii de intervenție”. Deci să ignorăm cu deliberare prima informație cu care începe povestea.

În schimb sunt probleme mari cu terenul de peste 11 hectare de LÂNGĂ CENTURA INEULUI, care în actele notariale  figurează ca PĂȘUNE și fără de care… „nu poate domnul Marius Cosma să-și ascundă după panouri fotovoltaice nisipul furat din Criș… sau ce?!” – conform retoricii sursei citate

Ăsta fiind terenul care se învecinează cu „fabrica de produs” fix… la fix:

cosma ineu

 

 

Care Marius Cosma… probabil că mulți care nu sunt din Ineu au auzit de el, dacă nu din altă parte, măcar din povestea mazilirii lui Ioțcu – redată, de la schema-șervețel la amănunte din culise, dosar, înregistrări și tot tacâmul posibil de noi acu-s… iată, mai bine de 4 ani:

[NERECOMANDAT INOCENȚILOR] Cum a fost „făcut” IOȚCU. Lecție de MANUAL PENTRU LICHELE – partea cu „provocarea la comiterea de infracțiuni prin AGENȚI SUB ACOPERIRE” [DESEN]

O „celebritate din plan secund”, acest „om de afaceri al cine mai știe căror servicii”… că se divid mai ceva ca parameciul, Cosma (care „a investit 50.000 de Euro doar în aparatura de înregistrat oameni”) este cel care a făcut o cerere către Primăria Orașului Ineu prin care a solicitat concesionarea  celor 11 hectare și-un loc de vilă exact lângă centură… sanchi „pentru că așa e bine pentru Ineu… iar mai puțin nu mi se merită”- conform unei înregistrări cu el ajunsă în posesia noastră pe tehnologie mai veche… prin porumbei-poștași.

Numai faptul că-i trecut în acte PĂȘUNE e urât rău: să acoperi un teren roditor, pe care, de exemplu, Primăria ar putea amenaja un PARC-PARC, nu un ELECRO-PARC privat, în care n-ai voie să calci, cu panouri solare, nu-i cel mai fericit lucru care i se poate întâmpla unui spațiu public… dar asta nu înseamnă că dorința lui Cosma nu a fost transpusă-n acte și, într-o primă fază, a fost propusă în Consiliul Local ca și proiect de Hotărâre:

panouri ineu 2

panouri ineu 6

În 17 iunie-le ăla… s-o fi întâmplat ceva de nu s-a aprobat PE LOC, DE ÎNDATĂ ȘI FĂRĂ COMENTARII (cum se întâmplă la toate proiectele propuse de primarul Călin Abrudan în C.L.O. Ineu)… „s-a amânat că cică nu poate să-i dea 11 și ceva, ci doar 7 și ceva… trebuia să dezmembreze nu-știu-ce… eu cred că nu s-au înțeles la bani! – zice un sol.

Nu-i stres… se aprobă azi!

proiectineu 1

Proiectul VA FI VOTAT AZI, de la ora 12.00 (sau a fost deja… depinde de când citiți acestea…) – adică „acum e bine – deși-i tot așa”…

proiectineu 2

Și ce să știm să le dorim altceva ineuanilor decât BAFTĂ la investitori mai buni cu Ineul… în general vorbind – că-n particular e „varză” la toate capitolele.

În galeria atașată – mai multe acte aduse de porumbelul-poștaș…

[ACTUALIZARE] (ORA 18.00)

Ședința având ca punct principal concesionarea terenului de 11, 28 de hectare de la Primăria Orașului Ineu înspre omul de afaceri Marius Cosma s-a amânat – doar 8 din cei 15 consilieri locali înțelegând să participe la… dificila probă de „băgat cu mâna proprie în dosare penale”.
Nici data pentru care s-a amânat controvesatul P.H. și nici motivele nu s-au comunicat, încă, oficial.

 

Categorie: Investigații
Etichete: Ineu, Marius Cosma, mocrea, parcuri fotovoltaice
Distribuie:
Articolul anterior
Noua ORGANIGRAMĂ a Primăriei Municipiului Arad se va supune votului consilierilor locali în ultima zi din iunie
Articolul următor
Doi hoți de copaci setați pe furturi din Ocolul Silvic VALEA MARE au fost prinși de jandarmii arădeni cu tot cu TAF-ul și drujba din dotare
Bagă un „16”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

le commissariat d'aulnay-sous-bois. photo afp

O rețea de cerșetori romi din APATEU, formată din femei și copii, a fost destructurată de Brigada pentru Protecţia Familiei și procurorii din Bobigny (Franța). Femeile cerșeau deghizate în port musulman, iar în perioada Ramadanului făceau 500 de euro pe zi

O reţea de cerşetori din România, majoritatea emigrați din comuna Apateu, județul Arad, a fost destructurată în Franţa, de Brigada pentru Protecţia Familiei, Procuratură și Poliţie. Gruparea era formată din…