Volumul În miezul zilei caniculare (editura Cartex, 2026) al Mihaelei Farcaș se construiește în jurul unei tensiuni permanente între fragilitate și rezistență, între vulnerabilitatea asumată și nevoia de a supraviețui într-o lume care le cere femeilor să fie mereu puternice. Încă din prefața semnată de Ramona Boldizsar, cartea este definită ca „un proces subtil al rezilienței”, iar această idee devine firul roșu al întregului demers poetic.
Mihaela Farcaș nu caută să idealizeze suferința, ci să o analizeze lucid, să îi înțeleagă mecanismele și efectele. Poemul „Sati” funcționează aproape ca o declarație de identitate, debutând cu versul: „bună! numele meu e reziliență”. Autoportretul care urmează este unul complex, în care sensibilitatea coexistă cu forța: „pot fi furioasă & necruțătoare, tandră / ori prea sensibilă ca o femelă păianjen țesând / constant firele ce îi țin pe ceilalți întregi”.
Unul dintre meritele volumului este modul în care poeta explorează trauma fără a cădea în patetism. În poemul „Negare absolută”, câteva imagini concentrate reușesc să transmită experiența profundă a alienării: „m-am privit prin ochii celorlalți / pentru că retina îmi era crăpată”. Finalul poemului – „aceasta a fost ziua abandonului” – are forța unei sentințe existențiale.
Tema supraviețuirii apare frecvent și este asociată cu sentimentul unei amenințări continue: „trăiesc ca un animal-pradă / & ce e mai presus de mine / respiră în spatele meu”. Mai departe, necesitatea de a funcționa devine aproape mecanică: „trebuie să funcționez / ca un mecanism precis / & cuminte”. Aceste versuri surprind anxietatea de zi cu zi și presiunea adaptării permanente.
Un alt pilon important al volumului este relația cu familia și memoria afectivă. Poemul „Origami” transformă o scenă aparent banală într-o meditație despre moștenirea emoțională: „fiecare bucată de pâine era o silabă / din cuvintele mamei, / pietre îndesate în coșul pieptului”. În același timp, volumul dezvoltă o critică subtilă a rolurilor sociale impuse femeilor. Poeta se autodefinește drept „femeia care duce totul, / femeia-robot”, o ființă condamnată să îngrijească, să susțină și să fie permanent disponibilă. „femeia-infrastructură”, „femeia care luptă & îngrijește, care nu uită, mereu disponibilă, mereu / acolo, suspendată între vinovăție & o formă / primitivă de empatie ca un buldozer” și „femeia-robot” sunt figuri simbolice ale unei societăți care transformă rezistența feminină într-o obligație.
Mihaela Farcaș cultivă un limbaj modern, bogat în imagini. Versul liber, utilizarea simbolurilor și alternanța dintre confesiune și observație socială creează o poezie de actualitate. Autoarea demonstrează un bun control al expresiei poetice, reușind să transforme experiențele personale în meditații despre identitate, vulnerabilitate și vindecare.
În miezul zilei caniculare este un volum matur și emoționant, care vorbește despre supraviețuire și despre curajul de a transforma fragilitatea în forță. Și despre recunoștință, pentru îndrumătorul ei de la cenaclul „Pavel Dan”: „Îi mulțumesc domnului Eugen Bunaru pentru că nu m-a lăsat să abandonez scrisul.” – citim în deschiderea volumului. Un gest firesc și frumos, care din păcate le lipsește unora după ce ating consacrarea. Revenind la volum, prin imagini poetice puternice și printr-o voce autentică, Mihaela Farcaș oferă o carte care invită la introspecție și care confirmă o prezență importantă în poezia română contemporană.
- VEZI mai multe CĂRȚI – AICI
