Debutul literar al Clarei Marinescu a avut loc în anul 2017, când a început să publice în revistele online Ofranda literară, Curentul Internațional Magazine (publicația românilor de pe mapamond, cu sediul în SUA), Catchy, Business Talks, revistele Argeș, Ateneu, Ficțiunea OPTm, Agora Artelor, portalul cultural LiterNet. A continuat cu publicarea unor proze în antologiile Șotron pe zăpadă (2021) și De ziua ta, Femeie (2024) la editura Siono, în revista CSF (Colecția Science-Fiction, Gemini, 2022), A coborât din cer Crăciunul, editura Stef, coordonator Mariana Moga (decembrie 2023), Toamna pe sensul liric, editura Boem@, Asociația Scriitorilor pentru Promovarea realizărilor Artistice (ASPRA) (octombrie 2023). A câștigat locul I la concursul literar „Flamingo Artistic Creation”, ediția a III-a 2023, Constanța. A apărut cu proza Umbre de ars în antologia de texte pe tema vulnerabilității Culoare dincolo de gri, Editura pentru Artă și Literatură, coordonator Violeta Borzea, 2023. În 2024 a publicat romanul Vigilante (volumul 2 al seriei), în colaborare cu scriitorul Felix Cuceanu, editura BookForge. Tot în 2024 publică volumul de proză Întunericul din mine la Editura pentru Artă și Literatură.
FRAGMENT (roman în lucru)
Sunt o soție de fațadă. Încerc să-mi fie rușine că nu sunt ce trebuie, dar nici asta nu-mi reușește. Mă prefac, mă uit adânc în oglindă, sunt tot eu acolo, Eva, ADEVĂRATA Eva și mă simt închisă undeva de unde nu pot scăpa, serios, am un job, sunt scriitoare, nu l-aș părăsi, banii sunt și ei buni și vin, din fericire, mulți și sigur, reușesc să mă folosesc de ei atât cât să-mi asigure o liniște limitată, rotundă, ale cărei margini le văd cum se estompează și le depășesc, de multe ori cu bună știință și, de fiecare dată, oftând cu năduf „ahhhh, ce bine e!”
Și chiar e. Damn myself! Eva cea ipocrită. Prefăcută. Parșivă. Mincinoasă. Eva biblică. Îmi stă bine numele, nu?
Mă duc acasă în ceea ce întotdeauna am numit întotdeauna "paradisul meu". Zâmbesc când intru. Veioza de pe hol aruncă o lumină bună, albă, veselă. Soțul mă așteaptă, mâncarea e aburindă, totul e perfect (a rugat-o pe Megara, proaspăta mea prietenă, să o facă. Știu, pentru că m-a întrebat dacă e în regulă. Era, de ce să nu fie?)
Este?
Nu cumva e totul o prefăcătorie? Începând de la acea lampă căreia-i urăsc abajurul și becul care înglobează o lumină neiertătoare… și terminând cu el. Soțul meu. Mă amăgesc zilnic cu iluzia unei familii perfecte, în care aragazul încă funcționează perfect, iar buclele mele nu-s obținute prin truda unor bigudiuri prost croite.
După masă, mă cheamă la culcare. Eu întârzii în baie un minut în plus, dacă s-ar putea, aș face-o și mai mult. Caut mereu pretexte de amânare, dar mă duc. De ce mă cheamă? Să mi-o tragă. Urăsc expresia asta, pasiunea îmi fâlfâie a pagubă pe sub fusta ce-mi acoperă picioarele lucrate. Să mi-o tragă. Sigur, pot face asta. Închid ochii și mă gândesc la noul proiect literar în care m-am implicat, mă rog ca el să termine mai repede, mai descopăr puțin praf pe noptieră, nu l-a șters Karmen ieri?, apoi îmi amintesc unde mi-am pitit ultimul pachet de țigări și chicotesc amuzată în timp ce, iar el confundă sunetul scos de mine cu plăcerea, ceea ce-l face, chiar da, să pună capăt actului printr-un sunet sec și-o transpirație nu tocmai abundentă, măcar atât.
Spectacolul platonic al unei partide de sex nu încântă pe nimeni. Este, probabil, cel mai sigur vaccin pentru instalarea resemnării și împotriva avântului de orice fel. Nici nu știu de ce i s-a dat acelei manifestări aparent erotice denumirea de „partidă de sex”. E jenant. E nepotrivit, nedrept și scurt.
Da. Dar sărutul e adevărata problemă, nu-i așa? Aici nu mă pot preface. E gura lui, cea cu care mănâncă, înjură, învinovățește, aruncă o flegmă. E ca un bec ars, niciodată nu luminează, doar arde fără rost.
Și totuși stau.
- Vezi: mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
