Duminică seara, Casa Pianului Jacques Faix s-a întors din nou în timp. Recitalul de poezie „Sărat, printre genele tale”, cu momentele sale de muzică clasică, a apropiat publicul de „la Belle Époque”.
Încăperea care la începutul anilor 1900 a găzduit concerte simfonice a fost din nou gazda unui alt recital, încărcat de emoție. De această dată, un recital de poezie, marcat de momente emoționante cu versuri menite să apropie publicul de sine însuși. „Sărat, printre genele tale” a fost culegerea de poezii scrise și interpretate de Lucia Bibarț.
Poeziile alese au fost menite să fie trăite, spune autoarea, care, prin arta sa și-a deschis, duminică seara, în fața publicului, sufletul: „Am ales poeziile care au mai multă greutate și transmit imagine și idee. Din toate am făcut un colaj pe care l-ați auzit în seara asta”, spune scriitoarea Lucia Bibarț.
Temele au fost diverse. Publicul prezent la recital duminică seara a putut auzi poezii despre amintiri, dragoste, dar și scrieri religioase, toate menite să transmită, bineînțeles, un mesaj: „Poeziile auzite în seara asta vor să spună ceva. Vor să transmită că omul ar trebui să fie mai atent, fiindcă nu este nicidecum stăpânul universului; că nu este mai puternic, fiindcă deasupra lui sunt lucruri cu care ar trebui să fie în relație mai strânsă și pe care să le respecte”, crede scriitoarea.
Mozart, Bach și Chopin, la pianul lui Jacques Faix
Recitalul a cuprins și momente de muzică clasică, susținute de Dragoș Mihăilescu. El a cântat Fantezia în Re Minor, compusă de Mozart, Preludiu în Fa Minor, de Bach, dar și Nocturne, de Chopin. Momentele sale au fost o pauză de reflecție bine venită atât pentru ascultători, cât și pentru poetă.
Tânărul Dragoș a cântat chiar la pianul care i-a aparținut lui Jacques Faix. Tânărul nu pare să fi fost deloc emoționat, ci spune că este obișnuit cu instumentul. „Lucrările pe care le-am ales s-au potrivit bine la acest pian. Cu acest pian am fost obișnuit să lucrez, până când a fost achiziționat și celălat”, spune tânărul pianist.
În timpul recitalului, el a cântat la ambele instrumente de la muzeu, atât pianul lui Jacques Faix, cât și un altul mai nou achiziționat.
Dragoș Mihăilescu spune că, în muzica pe care o interpretează, tinde să se refugieze în interiorul său și adesea simte nevoia de a se inspira din „izvoare de mult secate”.
A ales muzica atât pentru a putea fi ușor de adaptat la vechiul pian, dar și pentru a fi apreciată de public. „’Fantezia în Re minor’ a fost una dintre lucrările pe care voiam de multă vreme să o fac, fiindcă îmi place foarte mult. De asemenea, Chopin reverberează foarte bine, și am ales ‘Nocturne’, nu neapărat fiindcă mă reprezintă sau eu tind spre Chopin, ci pentru că am observat că oamenii din jur îl apreciază foarte mult”, spune Dragoș Mihăilescu.
Despre Bach, tânărul pianist mărturisește în glumă că l-a ales, fiindcă reprezintă influența „Horowitziană”. Dragoș Mihăilescu se declară un admirator al compozitorului Vladimir Horowitz, despre care spune că este „prolific”.
Pianul lui Jacques Faix, la care a cântat Dragoș Mihăilescu, are o istorie vastă. În această toamnă, în 30 Octombrie, se vor împlini 120 de ani de la fabricarea instrumentului muzical.
GALERIE FOTO
