Casa Pianului Jacques Faix, la fel ca odinioară: „Sărat, printre genele tale”, recital de poezie cu emoție, muzică clasică și mesaj

Jacques Faix
Ared
Distribuie:

Duminică seara, Casa Pianului Jacques Faix s-a întors din nou în timp. Recitalul de poezie „Sărat, printre genele tale”, cu momentele sale de muzică clasică, a apropiat publicul de „la Belle Époque”.

Încăperea care la începutul anilor 1900 a găzduit concerte simfonice a fost din nou gazda unui alt recital, încărcat de emoție. De această dată, un recital de poezie, marcat de momente emoționante cu versuri menite să apropie publicul de sine însuși. „Sărat, printre genele tale” a fost culegerea de poezii scrise și interpretate de Lucia Bibarț

Poeziile alese au fost menite să fie trăite, spune autoarea, care, prin arta sa și-a deschis, duminică seara, în fața publicului, sufletul: „Am ales poeziile care au mai multă greutate și transmit imagine și idee. Din toate am făcut un colaj pe care l-ați auzit în seara asta”, spune scriitoarea Lucia Bibarț.

Temele au fost diverse. Publicul prezent la recital duminică seara a putut auzi poezii despre amintiri, dragoste, dar și scrieri religioase, toate menite să transmită, bineînțeles, un mesaj: „Poeziile auzite în seara asta vor să spună ceva. Vor să transmită că omul ar trebui să fie mai atent, fiindcă nu este nicidecum stăpânul universului; că nu este mai puternic, fiindcă deasupra lui sunt lucruri cu care ar trebui să fie în relație mai strânsă și pe care să le respecte”, crede scriitoarea.


Mozart, Bach și Chopin, la pianul lui Jacques Faix

Recitalul a cuprins și momente de muzică clasică, susținute de Dragoș Mihăilescu. El a cântat Fantezia în Re Minor, compusă de Mozart, Preludiu în Fa Minor, de Bach, dar și Nocturne, de Chopin. Momentele sale au fost o pauză de reflecție bine venită atât pentru ascultători, cât și pentru poetă.

Tânărul Dragoș a cântat chiar la pianul care i-a aparținut lui Jacques Faix. Tânărul nu pare să fi fost deloc emoționat, ci spune că este obișnuit cu instumentul. „Lucrările pe care le-am ales s-au potrivit bine la acest pian. Cu acest pian am fost obișnuit să lucrez, până când a fost achiziționat și celălat”, spune tânărul pianist.

În timpul recitalului, el a cântat la ambele instrumente de la muzeu, atât pianul lui Jacques Faix, cât și un altul mai nou achiziționat.

Dragoș Mihăilescu spune că, în muzica pe care o interpretează, tinde să se refugieze în interiorul său și adesea simte nevoia de a se inspira din „izvoare de mult secate”.

A ales muzica atât pentru a putea fi ușor de adaptat la vechiul pian, dar și pentru a fi apreciată de public. „’Fantezia în Re minor’ a fost una dintre lucrările pe care voiam de multă vreme să o fac, fiindcă îmi place foarte mult. De asemenea, Chopin reverberează foarte bine, și am ales ‘Nocturne’, nu neapărat fiindcă mă reprezintă sau eu tind spre Chopin, ci pentru că am observat că oamenii din jur îl apreciază foarte mult”, spune Dragoș Mihăilescu.

Despre Bach, tânărul pianist mărturisește în glumă că l-a ales, fiindcă reprezintă influența „Horowitziană”. Dragoș Mihăilescu se declară un admirator al compozitorului Vladimir Horowitz, despre care spune că este „prolific”.

Pianul lui Jacques Faix, la care a cântat Dragoș Mihăilescu, are o istorie vastă. În această toamnă, în 30 Octombrie, se vor împlini 120 de ani de la fabricarea instrumentului muzical.

GALERIE FOTO


 

Categorie: Cultură
Etichete: Bach, Lucia Bibart, mozart, pian, poezie
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
Sărat, printre genele tale – recital de poezie la Casa Pianului
Articolul următor
Școala de supereroi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Krak
ULTIMELE ȘTIRI

Actualizare 2 Încă șase percheziții și șapte persoane inculpate în dosarul furturilor din infrasctructura feroviară

0
În urma perchezițiilor din data de 27 august 2026, precum și a administrării probatoriului, la data de 3 septembrie 2026 au fost desfășurate alte 6 percheziții, în cadrul aceluiași dosar penal, vizând furturi de materiale din infrastructura feroviară și infracțiuni privind regimul deșeurilor. Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au extins urmărirea penală față de alte 7 persoane. Astfel, la data de 3 septembrie 2026, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție, la domiciliile persoanelor bănuite cât și la sediile a 2 societăți comerciale…

Președintele Filialei SIDEPOL Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național

0
În cadrul lucrărilor Consiliului Național SIDEPOL, care se desfășoară în perioada 03-06.09.2026, Președintele Filialei Sidepol Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național. Mesaj Gabriel Gârniță – președinte SIDEPOL „As vrea sa ii mulțumesc colegului Radu Dărău, care s-a remarcat prin implicarea constantă în reprezentarea polițiștilor din cadrul IPJ Arad, precum și prin activitatea desfășurată în zona de vest-nord-vest a țării. Prin preluarea acestei responsabilități la nivel național, SIDEPOL urmărește consolidarea prezenței organizației în această regiune și dezvoltarea structurilor sindicale atât la nivel local, cât și regional. Considerăm că experiența și implicarea lui Radu Dărău în activitatea…

Incendiu violent, în toiul nopții, la o casă de pe strada Aron Pumnul din municipiu

0
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, la o locuință din municipiul Arad, mobilizând de urgență forțele de intervenție. Alarma s-a dat în jurul orei 03:45, când pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pe strada Aron Pumnul. Pentru gestionarea situației și stingerea flăcărilor, la fața locului au fost trimise de urgență 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 ambulanță SMURD. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu o ardere violentă și generalizată.…

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…
DE LA ACELAȘI AUTOR

Aproape de voi | Adi Bărar, fondatorul trupei Cargo, are acum o statuie în Timișoara

0
Adi Bărar, reputatul chitarist, compozitor și nu în ultimul rând, fondatorul trupei Cargo, are după trei ani de la trecerea sa în neființă, o statuie, ridicată în semn de omagiu pentru contribuția sa în cultura timișoreană. Datorită lui Adi Bărar, orașul de pe Bega a devenit un important reper cultural în ceea ce privește muzica rock din România, în ciuda faptului că genul muzical era considerat decadent în acele vremuri. La inițiativa lui Corneliu Vaida, după trei ani de strădanii administrative, iată că lui Adi Bărar i-au făcut statuie, inițiativă inspirată de o remarcă făcută cu amuzament chiar de omul…

[ACTUALIZARE] Deși sala de sport din Bocsig a devenit șantier, interiorul a rămas încă recognoscibil

0
[ACTUALIZARE] Sala în care zeci de generații de elevi ai Școlii „Vasile Pop” Bocsig au făcut sport se află în renovări de patru luni. Curioși, am fost să vedem cum au progresat lucrările. Pe dinafară, clădirea este izolată, pereții sunt  vopsiți, iar în locul ferestrelor vechi cu grilaj avem deja geamuri termopan. Acoperișul a fost reconstruit cu materiale noi. Am vizitat șantierul sălii de sport în perioada sărbătorilor; muncitorii aveau liber. Acolo unde altă dată elevii școlii jucau handbal, acum sunt instalate schele de metal. Pe alocuri, pereții au fost îngrijiți și în interior, dar timpul a lăsat urme pe…

Trei lebede pe lacul Pădurice. Ce este bine să știm pentru a proteja spectaculoasele înaripate?

0
Trei lebede au putut fi admirate, miercuri seara, pe lacul Pădurice. De ce au poposit înaripatele pe lacul de la Podgoria?  Lebede se găsesc pe lacul Măltăreț. Anul acesta în zonă s-a stabilit o familie cu două păsări adulte și șase pui. Mai trăiesc și pe lacul Homoc (zona Mărului). Păsările iernează pe aceste lacuri, însă mai zboară și mai poposesc ocazional și în alte părți, cum ar fi Mureșul. Oamenii ar trebui să păstreze distanța și să nu le hrănească  Ele sunt păsări sălbatice. Pentru a le proteja, este indicat să le admirăm de la distanță. Există cetățeni rău-voitori…

Aiurea-n tramvai (6). Ediție de sărbători | Fiul Risipitor, Situationship & nemulțumire și Gândacul de bălegar

0
Odată cu pasagerii, tramvaiele duc povești. De această dată, spiritul Sărbătorilor îi aduce pe oameni la casele lor, îi face să se bucure de lucrurile mărunte și îi apropie de ceilalți. Imboldul pare să fie legat de vârstă, pentru că cei mai tineri au alte „probleme”. Fiul Risipitor Un bărbat roșcovan cu ochi albaștri, grăsun, cu două cărți în buzunarul paltonului purta pantaloni de trening pe care se remarca o pată uscată de mâncare – altfel, un aspect îngrijit. La un moment dat scoate una dintre cărți: „Întoarcerea fiului risipitor”.  —Eu cred în Dumnezeu, nu cred în Evoluție sau în…

A venit Moș Crăciun și la Bocsig: peste 60 de familii au primit, din donații, pachete cu alimente

0
În pragul sărbătorilor, peste 60 de familii din comuna Bocsig au primit, din donații, pachete cu alimente, dar și dulciuri pentru cei mici.  Bocsiganii au pus mână de la mână Firme, dar și persoane fizice din Bocsig au pus mână de la mână  și au contribuit fiecare cu bani sau alimente. „Adunăm bani, și noi și cei de la Biserică. În fiecare an, cine dorește să doneze oricât este primit. Am primit și produse, din partea firmei de distribuție. Primim orice, apoi cumpărăm diferența și facem pachete echivalente pentru toată lumea”, spune Teodora Abrudean, primarul comunei Bocsig. Pachetele de Crăciun…

[ACTUALIZARE] Peste 50 de jurnaliști și activiști i s-au alăturat jurnalistei Emilia Șercan în cea de-a 15 zi de protest

0
[ACTUALIZARE] Peste 50 de jurnaliști și activiști s-au alăturat jurnalistei Emilia Șercan în fața Parchetului Curții de Apel București.  Astăzi s-a desfășurat cea de-a 15-a zi de protest, care a fost una cu emoții pentru jurnalistă. „A fost o dimineață senină în fața Parchetului General și a Parchetului Curții de Apel București, mai senină și mai caldă decât vremea de afară. Peste 50 de jurnaliști și activiști au fost alături de mine pentru a mă susține la protestul împotriva clasării dosarului de kompromat. Am fost copleșită de emoție în fața solidarității atâtor oameni. Le mulțumesc tuturor celor care au ajuns,…
Marketing Arad, Branding Arad
Articolul următor Judecătoria Arad anunță încetarea formei de protest și reluarea activității de judecată în condiții normale Apasă aici pentru a citi
Secret Link