Una dintre părțile frumoase ale internetului în general și ale rețelelor de socializare în special e faptul că oamenii spun ce gândesc, de multe ori lucruri pe care nu le-ar spune în realitate. Promovează mai dezinhibat idei și articole la care achiesează. Și e bine, pentru că poți face radiografia psihologică a națiunii cu care ești obligat să-mparți țara.
Dincolo de marea majoritate a internauților care doar rostogolesc prin like și share idei gândite de alții (probabil avem cel mai mic procent din Europa al oamenilor care sunt în stare să gândească cu bibilica lor) sunt și ăia, mai puțini, care scriu ce gândesc. Și gândesc unii, de ți se-ncing sinapsele, mai să-ți ia foc, nu alta. Gen ăia nostalgici după comunism. Probabil cea mai proastă specie de internaut românesc.
Sunt pensionarii, ăia care în mare parte au frecat-o aiurea prin fabricile statului, care nu produceau nimic dar raportau mereu recorduri de producție. Oarecum de înțeles, pentru că sistemul s-a schimbat cam târziu pentru ei și s-au trezit bătrâni și neajutorați în altă realitate. Sigur că nu e o scuză, că sunt destui pensionari care s-au adaptat perfect capitalismului, o duc mai bine ca înainte și sunt mulțumiți cu ei, dar asta e altă discuție.
Mai sunt tinereii, care n-au avut treabă cu comunismul, dar au înțeles de la ceilalți că era bine ‘pe vremea aia’. Că primeai casă, job bine plătit și masaj erotic zilnic. Mă rog, pe ultima am băgat-o de la mine. Primeai! Primeai job la 500 de kilometri de casă, dacă nu aveai pe cineva ‘la partid’, primeai o garsonieră deși aveai șapte copii, adunai banii în portofel că n-aveai ce cumpăra cu ei și bonus mai primeai bătaie de la miliție, securitate și pe cine mai supăra mecla sau freza ta pe-atunci. Dar era bine, așa, în general…
Și mai sunt ăia care și-au trăit copilăria pe atunci și-acum sunt nostalgici după copilăria lor de căcat. Că ce fain era, nu era Facebook, nu era tabletă, nu era smartphone și ne petreceam toată ziua rupând teneși la folbal și zdrelindu-ne jenunții pe beton la prinselea pe animale. Aștia sunt de departe cei mai proști nostalgici. Că uită cum mâncau portocale o dată pe an și atunci dacă aveau noroc. Că gustau ciocolată mai rar decât își cumpără acum pantofi. Că erau mereu constipați de orez, macaroane și cartofi, că băleau mereu la jucăriile și hainele ăluia de era ta’su vameș, polițist sau șef la alimentară.
Dar era mișto! Cum ne învățau părinții să avem grijă ce spunem, să nu gândim prea mult și să nu facem prea multe valuri, cum luam după ceafă la orice trăznaie că așa era normal pe vremea aia, cum trebuia să păstrăm hainele curate, că o mașină de spălat costa o mică avere și ținea cât un prezervativ. Cum stăteam cu japca în ultima bancă, că ălea din față erau ocupate cu fii și fiice de ingineri, polițiști, turnători și șefi de alimentară. Că universul oamenilor trăinzi în comunism se învârtea în jurul alimentării, poliției și a securității; era diferența dintre a mânca pește sărat sau a mânca gheare de găină schiloadă. Dintre a avea sau a nu avea zahăr, ulei, făină, lapte și alte produse de lux. Dintre a fi sătul sau flămând și dintre a fi liber sau la pușcărie.
Dar era bine, așa, în general…
