Ciocoii noi sunt tot cei vechi

NEVOIA ORDINII „CEA NOUĂ” ÎN MORALITATEA PUBLICĂ

A TRECUT VREME de la estomparea discursului elevat. Retorica elegantă suferă de sfidare, iar sfidarea retoricii, după cum spune Eugen Simion, dovedește absența ambiției spirituale. Limbajul duminical și expresiv, care împachetează reflecții, filozofii, idei, a fost înlocuit de vorbirea simplistă, adeseori fără conținut și fără veridicitate, sub directa uzanță a „limbajului de lemn”. Deh, societatea poate trăi fără elevație în gândire, iar traiul îi este chiar mai puțin tulburat.

În fața microfonului, nu se cotlonesc idei înalte, generoase, despre problemelor destinului, științei, raționalității, democrației, libertății, credinței. Conviețuim într-o epocă în care logoreea zăbovește prea des la marginea curajului. Nu avem o intelectualitate seducătoare, pentru că nu există universitari influenți și nici retorici de măreție semantică. Discursul dezamăgitor și neizbutit izvorăște dintr-o îndelungată zumzăială academică, de unde s-au scurs cohorte de licențiați, masteranzi, doctori în științe, inși placizi și incapabili de a creiona idei proiective ori discursuri înălțătoare.

Doctori în științe ori dascăli habilitați să conducă doctorate transformă prezentarea publică a „studiilor lor știinifice” în cenacluri de lectură. Citesc propriul text, plini de infatuarea unuia care a dobândit eticheta de „dr”, prezentând idei fumate și consummate de o banalitate revoltătoare.

Contemporaneitatea nu evoluează într-un proiect coerent, ci prin mecanisme de supraviețuire ori prin gesturi politice aventuroase, specifice unor decidenți trufași. La televiziuni, se perindă aceiași politicieni indigești, infatuați, plictisiți de preaplinul limbajului lor insipid și amăgitor. Desigur că zapping-ul (schimbarea posturilor cu telecomanda) permite scanarea rapidă a problematicilor zilnice, anunțate pe burtiera ecranului în cele mai spectaculoase sintagme ademenitoare. Ecranul la purtător prezintă concomitența derulării evenimentelor, iar apetența către frugalitate încurajează „omul recent” să alimenteze curiozitatea prin culoare, muzică, dinamism, sub blândă teroarea a „bombardamentelor” informaţionale, chiar dacă se intersectează cu fake news.

Nu e nimic frustrant că există râvnă spre afișare publică, dar oamenii mai au nevoie, măcar din când în când, de reflecții, gânduri serioase și meditații subtile. Nici o instanță estetică nu mai colorează această mentalitate, niciun intelectual autentic nu afișează vocația revoltei, niciun gânditor nu caută răspunsuri mature. Se abandonează rigoarea, ordinea, lăsând loc imposturii epidermice şi superficialității. Violarea – sau oricum nerespectarea – convenţiilor morale, retorice, gramaticale, educaționale nu se exercită ca o revoltă a nemulţumirii, ci ca o voinţă asumată de incertitudine şi haos.

În grămadă, individul se simte bine, putând fi deopotrivă solitar şi solidar, exploziv şi liniştit, interiorizat sau ironic, prost sau deștept. Acolo îşi ascunde cu infidelă perfidie defectele – pentru că, oricum, nimănui nu-i pasă de ele – şi tot acolo poate exploda în gesturi de vulgaritate. E un joc înșelător al oglinzilor în care insul se manifestă asemeni unui punctişor în mulţimea intoxicată psihic de seducţii şi extazie. Nu există restricţii, nici etice, nici estetice, nici ştiinţifice. Ca într-o peluză de galerii fotbalistice.

Cât timp se va putea supravieţui fără idealuri înalte, fără valori mărețe, fără cultură elevată, fără modele virtuoase?

În lipsa năzuinţei spre valori (şi modele) alcătuitoare de mari narațiuni, lumile actuale se privesc în oglinzi retrovizoare, seduse de narcisism. Un fel de selfie postat zilnic pe facebook, în care imaginea maschează o minte vidată de idei mărețe. Figurile de ceară, persoane devenite personaje, aflate într-o lungă convalescenţă, indică mai degrabă o eroare de autopercepţie.

Înzestrați cu o superficialitate culturală, ocupând scaune politice, inși demoralizați, condamnați pentru corupție, tupeiști dedați cu gustul protector al listelor politice se strecoară în anturajul decidenților. Mai ales acum, cutiile poștale ni se umplu de afișe și broșurele cu promisiuni ademenitoare ale acelorași ocupanți ai birourilor unde se decide configurația urbei noastre. Ciocoii noi sunt tot cei vechi sau altfel spus – citând o sintagmă populară – „la vremuri noi, tot NOI”.