Concert GOSPEL „LA BĂNCUȚE”

concert gospel „la băncuțe”
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

„When life itself offers no order and meaning, the musician creates an order and meaning from the sounds of the earth which flow through his instrument.”  („Când viața însăși nu oferă ordine și sens, muzicianul creează o ordine și un sens din sunetele pământului care curg prin instrumentul său.”) (Martin Luther King, Jr.)


 Filarmonica din Arad s-a dovedit că este pregătită să încânte publicul și în această vară, în spațiul consacrat din Parcul Eminescu.

Programul de „la băncuțe”, început la mijlocul acestei luni, este extrem de variat, de la note de carnaval, la „fiesta tropical”, la tango și vals. Acesta se află în plină desfășurare, spre bucuria publicului care a umplut și în acest weekend întreaga zonă, destinată de data aceasta spectacolului de gospel și negro spiritual, Rise and Shine, susținut de corul academic dirijat de Robert Daniel Rădoiaș.

Spațiul a început să se umple încet, începând cu ora 19, când corul se afla încă în repetiții. Pe măsură ce se apropia ora spectacolului a început vânătoarea unui loc liber. Dar lumea, dornică de cultură și, prin urmare din acest motiv mai mult sau mai puțin conformistă, a invadat covorul verde, locurile de pe băncuțe fiind astfel completate de spațiul generos al naturii.

Programul spectacolului a fost prezentat cu aplomb și cu mult umor, cu prezență de spirit și cu recunoștință pentru publicul numeros, de către dirijorul Daniel Rădoiaș, care a dovedit astfel că are și calități de prezentator, nu doar o mână „forte” în pregătirea și dirijarea corului.



După cum se știe, gospel-ul este muzica religioasă afro-americană, în principal corală,

ce resimte influențe ale jazz-ului și blues-ului. O altă caracteristică importantă a variantei afro-americane de gospel s-a născut din dorința de a face muzica creștină accesibilă întregii congregații.  Din acest motiv, pentru a-i ajuta pe participanți să învețe linia melodică, dar și pentru  a reflecta una dintre caracteristicile inerente muzicii tradiționale africane, s-a folosit ca tehnică repetarea de tipul „chemare și răspuns”.

Pe de altă parte, muzica gospel timpurie a fost rareori însoțită de instrumente muzicale,

fiind cântată „a cappella” cu bătăi ocazionale din palme sau bătăi din picioare pentru a susține interpretarea. Fundamentele structurii cântecelor rămân necomplicate și adesea fidele muzicii tradiționale de acum aproape două sute de ani.

A existat o divizare distinctă între vocile solo și ale corului,

adesea, solistul sau predicatorul interpretând pasaje prelungite și de mare virtuozotate în timpul cântecului. Corul și predicatorul solist au interacționat pentru a spori tensiunea emoțională și natura devoțională a muzicii care a devenit caracteristică multor spectacole gospel. (cf. https://www.cmuse.org/characteristics-of-gospel-music/)

Repertoriul muzical din acest weekend a conținut piese cunoscute publicului, precum:

Amazing Grace; O, Rise and Shine; Somebody’s Knocking at Your Door; I Want Jesus to Walk With Me; Free At Last, Wade in The Water, I’m Gonna Sing etc. Partea corală a fost însoțită de cea instrumentală: Sorin Dogariu – pian; Dan Gabriel Pui – percuție; Voicu Sebastian Hodoroabă  – chitară bas; Invitat: Acacia Mpofo Kitata  Lukibadiku – D’jembe (Republica Democrată Congo). S-au făcut remarcate părțile solo, interpretate de: Bianca Costea, Sarah Handaric, Ramona Bogoșel, Mihai Zene, Mirela Cusursuz, Victor Aciocîrlănoaiei și Denisa Bădăi.

Concert GOSPEL „LA BĂNCUȚE”

 


Evenimentele continuă până sâmbătă, 12 august:

Concert GOSPEL „LA BĂNCUȚE” 


 

 

 

Categorie: Cultură
Etichete: Filarmonica din Arad, la bancute, parcul eminescu
Distribuie:
Next Run
Articolul anterior
PRIETENUL LUI MOROMETE sau ÎNJURĂTURA CA FORMĂ DE SUPRAVIEȚUIRE
Articolul următor
LIGSTEZIA. Privește sunetul, ascultă culoarea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

GLR Car Wash
ULTIMELE ȘTIRI

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. Foto: criticarad_sediul Poliției din Șiștarovăț  

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…
DE LA ACELAȘI AUTOR

(Re)lecturi pentru vacanțe – câteva g(r)ânduri despre Dostoievski: ideea de putere în Crimă și pedeapsă (1)

0
După cum am văzut în articolele precedente, problematica centrală a romanului în discuție ilustrează tocmai titlul. Dar există în subsidiar un alt aspect dominant, deși poate mai puțin evident: ideea de putere, în câteva dintre variatele ei manifestări. Vom încerca să deslușim semnificațiile ideii de putere prin prisma psihologiei (folosim termenul la modul general, de lume interioară a omului prezentată în mecanismele ei intime, cu efect în plan existențial) dezvoltate de Erich Fromm în celebra sa carte Frica (teama) de libertate.  Realizând o analiză de excepție a tarelor lumii moderne și a impactului negativ pe care acestea îl au asupra…

(Re)lecturi pentru vacanțe – câteva g(r)ânduri despre Dostoievski (3)

0
Am văzut în articolele precedente că fiecare dintre personajele lui Dostoievski săvârșește la modul propriu sau metaforic o crimă, și fiecare dintre acestea își are pedeapsa ei. Am lăsat intenționat la final discuția despre Svidirgailov, unul dintre marii demoni ai romanelor scriitorului. El este întruparea răului pur, este „omul cel mai desfrânat și cel mai păcătos din câți există”, care nu are nici scrupule și nu are niciun Dumnezeu. Naratorul îl introduce în scenă încă de la începutul romanului, prin intermediul scrisorii pe care Raskolnikov o primește de la mama sa. De aici studentul află despre drama Duniei, sora lui,…

(Re)lecturi pentru vacanțe – câteva g(r)ânduri despre Dostoievski (2)

0
Deși singurul care comite o crimă propriu-zisă este Raskolnikov, putem spune că, în felul lui, fiecare personaj săvârșește (metaforic sau nu) o crimă și că, pentru fiecare, Dostoievski găsește tot atâtea tipuri de pedeapsă corespunzătoare. Pentru crimele sale (personajul le ucide pe ambele cămătărese, pe una cu intenție, pe cealaltă prin conjunctură, datorită apariției ei neașteptate), Raskolnikov e pedepsit atât de legea juridică (prin trimiterea la închisoare), cât și de legea morală interioară sau, am putea spune, de legea divină (după cum am văzut, în speță coșmarurile sale joacă acest rol). Dar Dostoievski merge mai departe, analizând natura umană și…

(Re)lecturi pentru vacanțe – câteva g(r)ânduri despre Dostoievski (1)

0
Când cronicarul zice că nu este „alta și mai de folos zăbavă decât cetitul cărților”, cuvântul zăbavă trebuie înțeles în ambele sensuri: și acela de petrecere a timpului, amuzament, dar și ritm lent, fără grabă al unei activități (vezi DEX). În esența ei, lectura (literaturii mai ales) le presupune pe ambele. Întâi, pentru că e de folos să vezi chipul omului răsfrânt într-o oglindă ce îl restituie cu tot cu sensul lui. În al doilea rând, pentru că marile texte literare (capodoperele), cer o tihnă aparte, o petrecere a timpului cu ele care e în afara oricărui timp… Crimă și…

Când arta își prezintă cartea de vizită: proiectul Teatru pentru Bac la Arad

0
„Sunt scriitori destui cari te fac să rîzi de operele lor; mai mari sunt aceia cari prin operele lor te fac să rîzi…” (I.L. Caragiale) „Vedem, în sfârșit, o împărțire de roluri potrivită cu aplecările firești ale deosebiților actori; vedem actori care și-au învățat și studiat rolurile; vedem oameni care grăiesc în o limbă frumoasă și rostesc cuvintele limpede și răspicat, încât auzul nu pierde un singur sunet; vedem, mai presus de toate, actori tineri, vestea unui viitor mângâicios.” (I.L. Caragiale)   Există cel puțin două modalități prin care arta poate coborî din „turnul ei de fildeș”. Prima vizează aspectul…

Recit All – pentru o poezie mai aproape de liceeni, la „Moise Nicoară”

1 comentariu
„Nu știu ce … acest melancolic și înfiorat ce indicibil, aflător la mijloc, la vama unde gândirea în imagini și gândirea în noțiuni își găsesc totuși un hotar despărțitor, acest tulburător nu știu ce nematerializat niciodată … în care a rezidat totdeauna farmecul artei…” (Nichita Stănescu) Piatră de încercare a lecturii textului literar, poezia reprezintă cu adevărat esența literaturii ca ars combinatoria a cuvintelor, ca artă prin care cuvântul nostru de fiecare zi devine un mod de a spune altfel pentru a înfățișa acel altceva care este expresia gramaticii viziunii artistice, cum o numea un teoretician literar. Dacă analbafabetismul funcțional…
Articolul următor O expoziție șocantă dintr-o biserică din Nürnberg, cu DRAG QUEENS care le citesc povești copiilor și alte absurdități dintr-o zonă care, până de curând, aparținea psihiatriei clinice Apasă aici pentru a citi
Secret Link