George Nina ELIAN (Costel Drejoi) s-a născut în data de 13 noiembrie 1964, la Slatina. Poet, traducător, gazetar.
Debut: 1985, revista „Cronica” (Iași).
Volume de versuri: Lumina ca singurătate (2013); Ninsoarea se întorsese în cer… (2016); Fericirea din vecinătatea morții (2018); Timpul din afara ceasurilor (2020); Verdele ceai al miezului de noapte. Scrisori de dragoste (2021); Nimic altceva (2022); Grația cu care moare o frunză (2023).
Traduceri: Silvina Vuckovic, A iubi și a dărui suflet/ Amar y almar (2015); Cleopatra Lorințiu, El paisaje en el que falto/ Peisajul din care lipsesc (2017); Alexandru Cristian Miloș, L’universo nelle mani/ Universul în mâini (2019).
DEDESUBT PIETRELE
atunci am coborât din turn am numărat
oglinzile desperecheate
(mi-am spus:
de bună seamă așa arată un chip de mort)
[treceam în revistă cadrane de ceasuri,
tablouri, ghețuri, luciuri de ape
(dedesubt pietrele erau albe curate ca
ochii unui orb)
sheherezada nu mai știa nicio poveste]
TIMPUL DE DUPĂ
pe mine mă salută numai nebunii (frații
mei întru rătăcire și tulbure fericire adică)
[trăiesc o îndobitocire lentă (dar sigură ca
orice lucru inexorabil)/
strălucitoare și suficientă sieși aidoma
singurătății ori unui poem despre
autoreflexivitatea oglinzii (un sfârșit potrivit)]
la butonieră
în loc de floare
duc un semn de-ntrebare
[un fel de (altă) inimă/ un metronom ce
urmează să bată
timpul de după
acela când voi nu veți mai afla absolut
nimic din ceea ce se presupune că va fi
vrut să zică poetul]
MAI NOU CARNAVALURILE
SE ORGANIZEAZĂ ÎN CIMITIRE
la un moment dat voi mai scrie doar
despre tristețea de-a nu mai putea scrie
(bunăoară mă voi mulțumi să desenez
cuvinte lipsă ori să dau chip unor hiatusuri)
istorie fac negustorii faliți, politică ratații
de toate calibrele/ restul suportă ori
se-apucă de băut
(dac-aș fi lucrat la căile ferate existența
mea ar fi avut desigur o altă direcție/ sic!)
mai nou carnavalurile se organizează în
cimitire (noaptea crimelor s-a mutat la
lumina zilei) pe când
fenomenul izolat numit viață se
(re)produce cu intermitențe
undeva în intervalul dintre spațiu și timp
SINDROMUL LUI ANTEU
SAU
PROBABIL PENTRU CĂ
SAU
FABULA RASA
mai pe văzute mai pe
neștiute apatrizii
mi-au tras și țara de sub picioare după
ce mă lăsaseră desculț și lefter (care
provine din grecescul
„eleftheros” adică liber
dacă-nțelegeți ce vreau să
zic) [cică de ce
să sufere numai ei (și
poate pe bună
dreptate, știu și eu?)] apoi mi-au
luat și actele [pe care le-au
transferat în ținuturile
lor teoretice și nisipoase la
picioarele norului responsabil cu
incendiile (ce-mi
mai trebuie mie dacă tot nu mai
locuiesc nicăieri?)] și asta doar
așa într-o doară ca
să-mi arate (la fel ca un fost
coleg de clasă
mai îngâmfat din școala primară) cât
de mult îl iubește pe ei toată
lumea în frunte
cu însuși șeful cel mai de sus (cel de
dincolo de exosferă, vă dați
seama) și pe mine nu// P. S.: un
foarte dezinteresat voitor de/ bine și
de pace-ntre/ popoare
m-a sfătuit prietenește și cu/ toată
stima noastră și/ mândria și
deferența acum și
în vecii vecilor [de/ care (încă) mai
e/ în stare cu mari eforturi] să nu
mă mai frământe atât de/ mult astfel de
probleme care
țin de siguranța „națională, băăă,/ nu aia
electrică!” că/ are cine să se
ocupe și chiar se ocupă și/ că ar
fi bine să stau în banca mea (tot/
pomeneam de școală mai
devreme) dacă/ nu vreau cumva să
fiu făcut și eu
pachet/ și depozitat undeva tot într-un
seif dar/ unul mai aparte cu
deschidere spre tavan/ că șeful cel
mai de sus e un șef gelos și/
răzbunător mai ales când e vorba de/
chestiuni care
privesc siguranța națională/ a
fiilor cui
SE FĂCUSE TOAMNĂ
ȘI STICLELE ERAU GOALE
ziua a intrat într-un bar de noapte
și n-a mai ieșit. se făcuse
toamnă și sticlele erau goale. noi încă
mai așteptam schimbarea noii
ordini a lumii cu următoarea. a
alfabetului cu viitorul
esperanto gestual
