ESPRIT DE GEOMETRIE… ESPRIT DE FINESSE – NOUĂ –
INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ sau ÎNTRE FAUST ȘI MEPHISTO… (Actul IV)
Citește AICI – ACTUL I, ACTUL II și ACTUL III
K. „După mine (noi), potopul!…” („Apres moi / nous, le deluge” – Jeanne-Antoinette Poisson, Marchiză de Pompadour)
I se atribuie acestei „girl friend” a lui Louis XV al Franței „zisa” de mai sus, după istorica înfrângere a Franței și a aliaților ei de atunci, în bătălia de la Rossbach (1757). Învingătorul? Marele Frederic al II-lea al Prusiei… Sunt și alte păreri, de pildă că „inspirata” zisă a „favoritei” regelui francez ar fi survenit în legătură cu o prezicere greșită a sfârșitului lumii. Cine era autorul? Un matematician și astronom faimos al epocii – Pierre-Louis Moreau de Maupertius; „visase” – la propriu și figurat – că o cometă va lovi Pământul, vor urma deluvii uriașe și…gata!…
Expresia a făcut totuși istorie devenind, cu timpul „je m’en fiche” sau „I don’t care” sau … „Mi se rupe-n paișpe…”. Semnificația sa deslușită ar fi că – după ce-am trecut în „lumea umbrelor”, i.e., „am mierlit-o” – nu ne mai poate păsa de nimic, după noi, fie ce-o fi! E drept, și popii noștri, când te conduc la ultimul „domiciliu”, cu adevărat „definitiv și stabil”, murmură-n barbă sau bărbie ceva cu „loc cu verdeață”, unde nu mai e „nici tristețe și nici durere”… Au și ei dreptate: între două Nirvana, așa cum e străfulgerarea infinitezimală în timp, numită viață, mai tragic, viață conștientă de sine, după ce ne-am terminat de interpretat „partitura pământească”, nu mai e nimic! Mortul nu va suferi că este mort, sau de ce a lăsat în urma sa (poate… cei rămași – incă! – în viață) și asta din simplul motiv că „el-mortul” nu mai este nimic! Nu mai este – pur și simplu! Raiul sau Iadul există doar în imaginația noastră (bolnavă!) și asta, doar atât timp cât mai suntem vii… După…
L.„Apocalypse Now”
La ce îmi folosește acest lung preambul? Pentru că acum vreau să redevin (a câta oară?) avocatul diavolului!… În ce am scris până acum am tot condamnat, cu sau fără sarcasm, elucubrațiile celor ce se tem de Artificial Intelligence [A.I.] ( și de progenitura sa cea mai spectaculoasă – Virtual Reality [V.R.]). Acum, mă întreb, dacă nu cumva au și defetiștii ăștia dreptate? Filmul lui F.F. Coppola (1979), Apocalipsa acum, cu o prestație de zile mari a marelui Marlon Brando (premiul Jupiter al nemților – 1980) pune în lumină, din nou, demența războiului și descoperirea de sine. Nu este aici locul de a comenta orgiile criminale ale Războiului din Vietnam (și, conex, Cambodgea și Laos). Problema este că sunt situații în care trebuie să ucizi cu orice preț… (la ordin, sau cu de la sine putere…). Păi, să vedem… Ce sunt teroriștii (islamici sau nu), mai ales cei sinucigași? În numele unui crez fanatizant sau al nebuniei proprii, aceștia se aruncă în aer în mijlocul unei mulțimi (de preferat, cât mai numeroasă): odată cu plecarea lor definitivă, ei vor „să ia cu ei” cât mai mulți semeni posibil… Cei motivați islamic (?) știu că vor fi considerați martiri și că vor fi răsplătiți cu zecile de fecioare și mese bogate, întinse pe (ipotetica) lume a „fericirii veșnice”… Oare, cei pe care vor „să-i ia cu ei” (de obicei, „necredincioșii”) vor „beneficia” și aceștia de „binefacerile Raiului islamic”? Greu de răspuns!…
Iar acum – că tot am pornit de la filme și scenarii apocaliptice – vă propun, la rândul meu, un nou exercițiu de imaginație (un posibil scenariu de film sau o ipotetică intrigă de roman…): Imaginați-vă că un individ / o individă „defect/ă” vrea să termine cu viața. Și nu oricum. „După mine potopul” s-ar traduce, în acest caz, printr-o premeditată sinucidere urmată de distrugerea a tot ceea ce există – oameni, planetă, lume… Adică, „vreau ca odată cu mine, să se termine totul!…”. Este de domeniul absurdului? Nu, câtuși de puțin… Dacă persoana în cauză ar avea acces la ultimele tehnologii „de vârf” (de obicei, cele de distrugere – așa cum „îi șade bine” ființei umane), atunci nu ar fi o prea mare scofală să declanșeze un război nuclear total. La nivelul „dotărilor” militare din prezent, se știe prea bine că putem „omorî” Planeta Pământ nu odată, ci de mai multe zeci de ori… aneantizare totală! Cel mai „la îndemână” ar fi (azi!) chiar A.I… Prin V.R. poate face ca – uneia dintre taberele prezente – să i se pară că vede „ceva” pe „ceva” și va reacționa… pe măsură… Reacția la „reacție” nu se va lăsa așteptată și… începe iadul! Dar, și mai grav, totul poate porni nu neapărat din tenebrele vreunei minți diabolice (și defecte rău!), ci și dintr-o eroare umană! Cine este „urma care scapă turma”? Pe cel care se folosește de super-sofisticata A.I. (nu mai e o utopie!…) ca să-și atingă scopul malefic, cine-l păzește? Tot A.I.! Pe ultima, tot o A.I. ș.a.m.d. De ce? Pentru că A.I. a ajuns net superioară omului la câteva capitole: volum de informații stocabile și procesabile, viteza de procesare, promptitudine reacției, capacitate (încă relativă!) de autocontrol etc. Mintea omului nu va putea fi egalată (cel puțin, nu în viitorul apropiat); ea are însă o carență prea puțin studiată și menționată: caracterul ei random! Stările mentale (de pildă) depind de o multitudine de parametri organici care sunt și ei supuși într-o mare măsură hazardului… Așa-numitul moment „Aha!” sau „Evrika!”, recte inspirația, intuiția (uneori genială!) nu este un miracol: este un fel de „scurt-circuit” în hățișul de lanțuri de raționamente ce s-au tot „rulat” poate de mii și mii de ori: numai cei „în cauză” au intuiții geniale „în cauză” și își pot da seama (și asta, iar, random!) de acest moment „astral”… Creierul uman, într-un fel, „joacă zaruri” – spre deosebire de D-zeu, care nu o face… – ( cum pretindea A. Einstein…). Computerul – dacă funcționează și este „perfect” (?) controlat de om, i.e., de programul/programele elaborat/e de om, – își va face „harnic” treaba: nu va „uita”, nu va „scăpa din vedere”, va parcurge toate variantele (prevăzute, imaginate de om) până la capăt… nu va face salturi! – ca mintea omenească… O binecuvântare și… un blestem totodată!
M. Dacă „un indian bun este un indian mort”, atunci un „hacker bun este un hacker mort”… pentru că nu există pentru nimeni, deoarece nu este descoperit!
Marea interogație a zilelor noastre este: Ce a adus BUN și ce a adus RĂU această mult-controversată A.I. (și progeniturile ei, V.R., Cyberspace etc.)? Avantajele pentru condiția umană sunt incontestabile dar să privim și „reversul medaliei”… Suntem ca într-un joc de tipul „hoții și vardiștii”, unde „hoții” sunt mereu cu un pas înainte…
Deunăzi, la cele mai înalte foruri de decizie ale U.E. s-a pus problema creșterii controlului societății (normale!) asupra A.I. și mai ales a utilizării sale. Urmează o serie de inițiative legislative – atât la nivelul Comunității europene, cât și la cel al statelor membre – spre a limita impactul negativ al acesteia, mai ales la nivelul generației tinere. S-au petrecut deja destule tragedii… Ce se va hotărî concret, cum se va proceda, în consecință… rămâne de văzut… Este clar că trebuie ceva făcut până nu este prea târziu. Suntem oare chiar în ceasul al 12-lea? Poate…
Spațiul social media este inundat – de pildă – de un „deluviu” de fake news. Cu intenție sau fără, datorate lipsei de profesionalism a unor jurnaliști, bloggeri, vloggeri și alte specimene de tip influenceri… Cert este faptul că există peste tot „cercuri oculte” care au tot interesul să deruteze opinia publică, mentalul colectiv. Scopul lor nu este prea greu de decelat – manipularea! Ce, parcă „industria reclamelor și publicității” nu face același lucru? Și încă de pe vremea „omului cavernelor”… Știți bancul: în junglă, un explorator (alb!) îl întreabă pe membrul unui trib indigen, „Ce naiba comunică tam-tam-urile auzite de dimineața până seara?” Blazat, indigenul răspunde: „Mai nimic, reclame!”…
Oamenii au o predilecție maladivă pentru zvonistică. Știrile rele (adevărate sau ba) „prind” repede și se răspândesc mai iute ca „viteza gândului”… Dacă „informația (cognitivă, n.n.) este noutate absolută pentru curiosul absolut”, (am mai scris asta de mai multe ori) atunci cu cât „noutatea” este mai șocantă (mai ales în sens rău), cu atât „prinde” mai mult la populație. Fie că e verificată sau (mai ales) nu… Succesul ei este garantat! Foarte recent a izbucnit un nou scandal în mass media. O persoană publică (evident din show-biz-ul yankeu!), apare pe sticlă în ipostaza jenantă a unui film „pentru adulți” (i.e., un porno de tip XXX!). Ce s-a întâmplat de fapt? „Cineva” – dispunând de tehnologia A.I. de ultimă oră – a reușit să simuleze prin intermediul V.R. – toată tevatura. Să copieze (perfect?!) imaginea persoanei, vocea ei, apoi să imagineze și să recompună – imaginar! – momente și scene „fierbinți”, totul a devenit o „joacă de copii” pentru experți și mai ales pentru cine are nevoie de „așa ceva”. Cât o fi costat, asta-i altă mâncare de pește… Gândiți-vă, este azi tot atât de „simplu” să „iau” un om politic important și să-l pun „să zică, să dreagă, să facă…” chestii de nefăcut… Totul, simulat pe V.R. dar pornind de la imaginea, vocea, tipicul gesturilor etc. bine studiate și înregistrate… Când a apărut pe un ecran o muiere super-sexy și a vorbit (poate a mai făcut și altceva?!), oare câți „s-au prins” că este un robot sau un fake bine făcut?Caz recent… Ce să mai vorbesc despre „șmecherii” care apelând la cunoscuta deja metodă a „accidentului” au reușit să recompună (artificial, deci pe V.R.) imaginea și vocea unei persoane iubite aflată în suferință și având nevoie „urgentă” de un „ajutor bănesc”… Iar „fraierii”… au plătit… Să stai pe cur acasă, în fotoliu, la un terminal, să-ți umble bine mintea, să dispui de tehnologie A.I. corespunzătoare și… să faci bani gârlă! Și dacă ești cu adevărat deștept, nici să nu te prindă! Ăsta trai nineacă!… Deocamdată sunt puțini, dar cu timpul… De fapt, știm noi oare cine sunt „așii”? Dacă am ști, nu mai sunt așii „ași”! Puținii hackeri, dacă sunt identificați și prinși, au de obicei de ales: pușcărie sau „să presteze pentru o cauză mai nobilă”. Cât de „nobilă”, doar D-zeu sau Necuratu’ mai știe…
Cazurile – reale sau imaginare – expuse mai sus, prefigurează însă „o bombă cu ceas” (poate chiar o bombă nucleară)… Este ceva de genul scenariului pe care vi l-am propus să-l imaginați. Treaba devine serioasă și mai ales, alarmantă! Aici, defetiștii A.I. au dreptate! Problema este nu numai până unde se poate merge, dar și dacă suntem deja destul de maturi, de „copți” istoric, ca să dispunem de așa ceva? Iar lucrurile nu stau pe loc; în laboratoare (mai mult sau mai puțin secrete) „se coc” în continuare lucruri pe care noi – mirenii tehnologiei – nici nu le putem imagina, darămite să le și înțelegem?
N. Cu, sau fără „Big Brother”?
Când au apărut pe străzile mai importante din marile orașe camere de supraveghere, o bună parte din lumea „bună” s-a „electrizat”: unde mai e libertatea atât de greu cucerită (în societățile liberale…)? Unde e dreptul nostru la (o „anumită”) intimitate? Ce se întâmplă cu informațiile (imaginile) „culese” și „stocate”? Cine le „gestionează”? Cu ce scop? În baza cărei legislații? La început, „Zgomotul și furia” – ca-n romanul lui W. Faulkner. Apoi, oamenii s-au mai potolit. Au apărut și „beneficiile”: îl lupta cu criminalitatea, mai ales cu cea organizată, în depistarea infractorilor, în clarificarea unor accidente rutiere și nu numai… Recunoașterea facială (datorată, în primul rând A.I.), reconstrucția (măcar vizuală) a unor ființe sau lucruri distruse, deteriorate etc. Ideea de a fi mereu „supravegheat”, descurajează multe intenții, nu prea „curate”… Exemplele pot continua la nesfârșit. Problema nu e deloc simplă: un om normal, onest va spune mereu: „Ce-mi pasă mie că sunt „supravegheat”: atâta timp cât mă comport corect, nu încalc legea, respect regulile „nescrise” de comportarea în societate etc., NU am nimic de ascuns…?”. Chestia e că orice om are și laturi ale existenței sale care nu pot fi publice (e.g. anumite intimități etc.). Cum îmi spunea un fost coleg de liceu, devenit „pe vremurile acelea” ofițer de securitate, „principiul nostru de activitate este că fiecare om are ceva de ascuns; asta e sarcina noastră, să aflăm ce… Iată „de unde sare iepurele”, vreau să spun „Big Brother”… Așa cum „fiecare om are ceva de ascuns”, tot așa „fiecare om este șantajabil, la un moment dat, cu ceva…”, prin urmare, este manipulabil! În slujba căror interese? Aici e una dintre cheile democrației și libertății! Într-adevăr, principiul liberal-individualist este de neclătinat: libertatea mea se oprește la momentul sau punctul în care încalcă libertatea altuia… Istoria și realitatea ne dovedește că acolo unde există societăți totalitare, despotice, „iliberale” – ha, ha, ha (marea majoritate – din păcate – și în lumea noastră de azi), A.I. poate servi de minune celor aflați „la conducere”. În câte moduri? În „infinite” moduri! De aceea reacția de bun simț, de respingere (până la o limită rezonabilă) a A.I. este justificată… Totul depinde cum vedem paharul, pe jumătate plin sau pe jumătate gol?…
O. „Învățați, învățați, învățați!”… (Lenin)
… Dar nu în înțelesul inițial al autorului (printre puținele lucruri deștepte și corecte spuse de acesta), ci cu adresă la formatori. I.e., în primul rând, dar nu exclusiv, cei ce educă generațiile tinere. Așa li se mai spune dascălilor azi… Deh,…moda! Toată viața mea profesională am fost dascăl. Cred că pot spune unele lucruri și despre A.I. și mai ales, unul din produsele sale spectaculoase V.R. Voi fi succint.
În Australia, de multe, multe decenii (cam de când radioul a devenit un bun de masă), în multe localități – pierdute în Marele deșert australian, și nu numai… – copii făceau școală prin radio. Izolarea geografică a fost învinsă: la distanțele lor uriașe… singura cale de „școlire” a fost aceasta. Azi e dublată și de tehnologia video. A.I. & V.R. joacă zglobiu, în toată libertatea cu efecte pozitive uriașe… La noi, pe vremea nenorocitei de pandemii (care nu mai trece!…) s-a trecut la învățământul on-line. Unde s-a putut… Multe voci „tradiționaliste” au imputat lipsa unor aspecte „vitale”: comunicarea directă profesor-elev, elev-elev, izolarea în propria subiectivitate, încurajarea pasivismului în efortul de învățare, mai grav, dezvoltarea unui fel de „autism” social și câte și câte alte rele… S-a uitat faptul că aveam (și mai avem!) o mulțime de „formatori” nechemați, necalificați, mai ales la școlile din mediul rural. Școli vechi, dărăpănate cu „buda”-n curte, ca vai de ele… Copiii veneau și nu prea veneau la școală (distanțe mari de parcurs pe jos, vreme aspră, mai ales la deal și munte dar și pe șesurile răscolite de crivăț)… lipsuri de tot felul… O mulțime de copii (mulți avizi de învățătură) se pierdeau prin abandon școlar… Vreți să continui tabloul sumbru? Cât ar fi costat o minimă dotare cu „scule electronice”? Cu găsirea unor spații unde copiii să poată urmări pe ecran diverse lecții (chiar și în biserici, de ce nu?)… Tot s-ar fi „lipit” ceva de bieții de ei… Eu – îmi amintesc anii de școală, am avut șansa sa fac cursuri la un liceu de elită din Cluj. Sălile și laboratoarele de fizică-chimie și biologie era amfiteatre (sic!). Ni se proiectau o mulțime de filme științifico-didactice extrem de instructive (alb-negru, unele color, pe peliculă de celuloid, românești și sovietice, mai rar, americane; cele străine erau și subtitrate sau sincronizate). Și asta în timpurile „acelea”… Cu tot Motanul Arpagic în fruntea țării, se făcea totuși școală… și încă zdravăn! Chiar TVR-ul dădea destul de des filme științifice ce m-au marcat intelectual (mai ales cele BBC-americane): „Cosmos” al marelui savant Carl Sagan sau „Conexiuni” al lui James Burke… Cartea lui James Burke am avut ocazia să o primesc direct de la autor, mai mult, atunci în tinerețea mea universitară, am avut ocazia să-l și cunosc personal, la un congres internațional… Până și cea mai veche emisiune a TVR-ului – Teleenciclopedia – o așteptat cu nerăbdare (sâmbăta); chiar dacă fragmentau filmulețele documentare în „parcele” de maximum 10 minute (ca să „țină” cât mai mult, erau scumpe!), tot am avut multe, multe lucruri de învățat de acolo. O mai existând oare?… A fost o perioadă în care s-a apelat la televiziunea integrată în programul școlar, apoi…
Aici – în Anglia, ca de altfel în toată lumea anglo-saxonă – se pune accentul pe învățarea individuală, nu în turmă. Elevii (aici, numiți tot „studenți”) nu sunt „ascultați” la clasă, notele se comunică confidențial, se pune un accent enorm pe munca individuală (scrierea de mici eseuri pe o temă dată). Spre fericirea lor, nu prea primesc teme de făcut acasă. E un alt sistem, foarte diferit de al nostru, cel tradițional și ulterior „împănat” cu tradiția „Glorioasei…” A.I. și V.R. sunt instrumente atât de comune, până și puștimii de grădiniță. Nu toți dascălii au harul de dascăl, salariile nu sunt „boierești”, nu toți copiii se pot concentra vreo 50 de minute pe un film documentar-științific-tematic bine făcut, unde V.R. este la ea acasă și este atât de sugestivă că și din bou te poate scoate savant!… Eu văd pe sticla britanică ce de filmulețe nemaipomenit de iscusite, instructive și atractive se fac și „se dau” pentru prichindeii Britanniei! Cum îi învață literele, numerele, să scrie, să socotească, culorile, diferitele categorii de lucruri și animale! Văd și eu asta cu nepoțelele mele britanice care au acum 3 și respectiv, patru ani… Da, s-au băgat bani grei, inteligență masivă (nu numai artificială); rezultatele se văd. Nu sunt toți niște genii, marea majoritate preferă din fragedă tinerețe să muncească, să fie independenți ș.a.m.d. Nu ajung toți la un nivel de instrucție, educație și cultură pe măsura uriașei tradiții britanice (Oxford & Cambridge). Dar nu sunt lăsați de izbeliște! S-ar părea că există libertinaj în toată regula, dar este chiar pe dos! British Big Brother VEGHEAZĂ! O văd eu la mine în familie cu nepoțelele pe care le-am mai pomenit. Nu pot să zic că „nu mișcă nimeni în front” dar… E drept, și noi aici, în U.K., punem un pressing cultural imens pe „bietele” nepoțele (mai ales Fuhrer-mujer – fostă profesoară emerită de Colegiu Național). Trebuie să ținem pasul cu epoca.. cu A.I. și V.R. Dar despre relația A.I. / V.I. – școală, iluziile și dezamăgirile aduse, în episodul următor.
Sper că cititorii nu vor comenta printre dinți, shakespearian: „Vorbe, vorbe, vorbe!…”
Citește și:
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXIII). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (3)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXI). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (2)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXI). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (1)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
