Valeria Coțofană s-a născut pe 4 octombrie 2005, în Chișinău, Republica Moldova. Este elevă în clasa a 12-a la Liceul Teoretic „Spiru Haret”. E o persoană curioasă, dornică de cunoaștere și cu o înclinare puternică spre arta literară, dar mai ales spre poezie. Este membră a Atelierului de scriere creativă „Vlad Ioviță” din Chișinău. A publicat poezie în revistele Timpul din România, ediția din Republica Moldova,
Planeta Babel, Actualitatea Literară.
Casa voastră e atât de frumoasă
Trec pragul.
V-am adus tuturor cadouri.
Casa noastră e atât de frumoasă.
Mă uit la foișorul din grădină
Și mă gândesc
Totul aproape că a meritat.
Tu ești proaspăt bărbierit.
Se pare că 20 ani nu te-au schimbat deloc.
E ciudat cum absența ta poate fi în același timp
Și prezența ta.
Despachetăm și vă văd în sfârșit fericiți.
Am o sete nebună,
Dar în congelator nu mai stau cuburi de gheață,
Cafeaua nu mai e la locul ei,
Dar nici voi nu mai sunteți.
Trec iar pragul.
Casa voastră e atât de frumoasă.
Despre moarte și țigări
Când am aflat că a murit mama
Tu nu ai plâns deloc.
Atunci am crezut că eu
Am iubit-o mai mult.
Toată înmormântarea ai vorbit la telefon.
Atunci am crezut că doar eu
Am iubit-o.
Abia peste 10 ani,
Când îți căutam camera de țigări
Și am dat absolut întâmplător
Peste portofelul tău.
I-am găsit poza ascunsă într-un buzunărel.
Atunci am știut
Tu o iubești chiar mai mult decât mine.
Morților le dăm doar flori vii
Mi se pare ciudat cum dăm morților
Doar flori vii.
M-am gândit la asta după ce la poarta cimitirului
Am văzut un buchet de flori ofilit
Călcat de o mașină.
Ar fi putut fi chiar buchetul de nuntă al bunicii,
Care zace într-un capăt de cimitir,
Cu cruce albă de metal gros deasupra capului,
Și de pe care se decojește vopseaua râncedă.
Ar fi putut fi chiar cadou de la bunicul
La prima lor întâlnire
Un dans stângaci la clubul din sat,
De unde el a ieșit cu vânătăi.
Ar fi putut fi orice, însă e acum
Ofilit și uitat la poarta cimitirului.
La fel ca și ea.
***
N-am cunoscut-o niciodată
Și nu mi s-a vorbit despre ea decât puțin,
Dar când am înțeles că-mi plac crinii
Mi-am dat seama că de fapt o cunosc.
Astăzi e ziua ei.
Gura mi-e uscată și mintea mi-e seacă
Eu privesc în gol cu paharul de gutuiac făcut de ea în mână,
Și ascult, tăcută, Тёмная ночь,
Așa cum știu că asculta și ea
Acum 47 ani.
Fiica cu care tatei îi place să-și petreacă timpul
Pun întotdeauna farfuriile în mașina de spălat,
Ascult doar rock rusesc
Și mă uit la emisiuni despre politică.
Eu și tata ne uităm împreună la filme,
Jucăm Durak, Monopoly, Dame
După fiecare cină de parcă
Am avea un ritual păgân.
Întotdeauna îl las să câștige.
Tata este mândru de mine.
Nu voi pleca niciodată peste hotare,
Voi rămâne acolo lângă el.
Nu trebuie să-i repet ceva de 5 ori ca să mă bage în seamă
Și de fiecare dată când am vreo problemă
Vin la tata, știu că el mă înțelege.
Iar în fiecare sâmbătă îi citesc în tarot
Mereu sare 10 de cupe
Iar el se bucură și mă strânge în brațe.
Datorez toate astea horoscopului,
Care mă asigură în fiecare zi
Că balanța și scorpionul fac o echipă bună.
(Ne)Amintiri
Încă mai văd intrarea pentru personal,
Acei pereți bej și acel ecou asurzitor,
Unde fiecare pas e o cădere liberă.
Îmi amintesc cum îți tremura acul în mână
După 12 ore de muncă fără pauză.
Mirosul prânzului de spital mă urmărește până azi.
Nu pot uita nici sunetul înfundat și ritmic
Al picăturilor din perfuzia de lângă pat.
Mi-ai spus că am uitat că a murit,
Ți-am spus că oricum nu avea să schimbe prea multe.
***
Se încolăcește în jurul antebrațului meu
Limba unui vițeluș cu botul plin de muște
Care trăiește pe malul iazului.
Între coarnele și pielea lui nu e nici o diferență.
Apă de 5 ori pe zi și nimic mai mult.
Un lanț la gât și un viitor la abator,
Nimic mai mult.
Și poate chiar îl invidiez,
El nu știe cum e să-ți tremure mâna însângerată
Peste cutia cu vopsea de păr.
