De 49 de ani, iubitorii fotbalului din Arad, și nu numai, își leagă numele de LEGENDA Iosif Petschovschi. 6 octombrie, data la care a survenit moartea (doar biologică) jucătorului-emblemă al Clubului-fanion al Aradului a fost prilej pentu grupul Old Boys UTA să organizeze depuneri de coroane la mormântul fotbalistului din cimitirul Eternitatea. Cu acest prilej s-au amintit diferite „povești” rămase de pe urma marelui jucător. Printre cei prezenți au fost cunoscuții Gyuri Vaczi, Hristos Metskas, Gabi Biro, Flavius Domide, Emerich Himler, Dorel Cura, dar și Dan Pârvulescu sau Ionel Costin sau Vivi Vancea Din păcate tot mai puțini supriavețuitori mai sunt prezenți să vorbească despre CSALA… cum amar constata cineva.
E greu sa scrii despre un jucător pe care nu l-ai văzut niciodată jucând…
Deşi născut la Timişoara, Iosif Petschovschi este un nume important în istoria sportului arădean şi, implicit, în istoria oraşului.
Născut la 2 iulie 1921, Petschovski a fost cel de-al patrulea copil al familiei, având alţi nouă fraţi. Tatăl acestuia era slovac originar din Boemia, iar mama viitorului fotbalist, bănăţeancă get-beget. Debutul în lumea fotbalului l-a avut la vârsta de 16 ani, la echipa din divizia B, Chinezul Timişoara. Cu trei ani în urmă îl descoperise antrenorul austriac Carol Vanna, cel care l-a şi dus la echipa sa de debut. La doi ani distanţă de la debut, acesta performa la echipa CAM Timişoara (Clubul Atletic Muncitoresc Timişoara), în prima ligă, acolo unde a jucat doar două meciuri. Pentru o scurtă perioadă s-a întors la Chinezul, fiind apoi transferat la echipa de fotbal a Clubului Atletic din Oradea, unde a jucat trei sezoane (1941-1944), nereuşind însă nici un gol în cele peste 30 de meciuri jucate. Cu această echipă a câştigat şi primul său trofeu – Campionatul Ungariei. A jucat pe postul de mijlocaș central ofensiv. Primul meci în Divizia A fiind la 2 iunie 1940, cel între CAM Timișoara şi Rapid București, încheiat 4 – 1. Între 1941 şi 1944, acesta a jucat în campionatul ungar sub numele de Jozsef Perenyi. De asemenea, acesta a performat în trei meciuri pentru naţionala Maghiară.
După cum bine ştim, Petschovski a avut nenumărate porecle. În perioada de după cel de-al doilea război mondial, prietenii îl porecliseră Cosarul, după un film cu Errol Flynn care era foarte popular în acea vreme. Nefiindu-i pe plac acest apelativ, i s-a spus Csala.
După un sezon jucat la Clubul Atletic din Cluj, Petschovski ajunge, în sfârşit, la echipa de fotbal a Uzinelor Textile Arad,
acolo unde îşi găseşte o echipă de suflet, echipă care avea să îl găzduiască cea mai mare parte a carierei sale fotbalistice. Fiind încadrat şi în câmpul muncii, în postul de lăcătuş-mecanic la uzinele mai sus menţionate, a fost agreat şi iubit de la început de suporterii echipei din „clasa muncitoare”. Viaţa de persoană publică nu era lipsită de incidente. În anul 1946, un fotbalist maghiar a încercat, reuşind chiar, să îi fure identitatea lui Petschovski, recomandându-se ca fiind acesta. Falsul Petschovski a reuşit chiar să ajungă pe punctul de a semna un contract cu echipa franceză Racing Club de Strasbourg. Un an mai târziu, Peci (un alt apelativ al lui Petschovski) a fost suspendat pentru o perioadă de trei luni, deoarece, înaintea unui meci între naţionalele României şi Poloniei, acesta a pariat că Polonia va câştiga meciul.
Între anii 1946 şi 1951, Petschovski a înscris, în cele peste 90 de meciuri jucate, 34 de goluri, poziţia sa fiind cea de mijlocaş ofensiv.
Având înălţimea de 1,68 m, Petschovski era un fotbalist model, iar după spusele lui Aristide Buhoiu, acesta „lovea ireproşabil mingea cu ambele picioare, sărea la cap ca un atlet la înălţime, gândea rapid, iar când lua o acţiune pe cont propriu, portarul putea deja să-şi scrie testamentul”. Dragostea fanilor pentru el, trebuia răsplătită într-un fel sau altul. Purtând culorile Bătrânei Doamne a fotbalului românesc, Csala şi-a adăugat în palmares trei titluri naţionale şi o Cupă a României, urmarea acestor titluri fiind convocarea la lotul naţional de fotbal al României. A fost căpitanul echipei naţionale până la vârsta de 37 de ani. Vorbele antrenorului Coloman Braun-Bogdan sunt definitorii în privinţa lui Petschovski: „UTA fără Petschovsky nu se poate şi nici invers. Dovada că Csala a încercat să trăiască fără UTA, dar părea un peşte aruncat pe nisip. A reînviat tot la Arad…”. În tricoul echipei naţionale, acesta a jucat 32 de meciuri, înscriind 11 goluri.
Dat fiind renumele lui Petschovski, chiar Ceauşescu s-a implicat în transferul acestuia la echipa de fotbal a Casei Centrale a Armatei din Bucureşti
Stenograma unei şedinţe în care s-a discutat despre venirea lui Peci la CCA (actuala Steaua Bucureşti) arată astfel:
Nicolae Ceauşescu, reprezentant al Ministerului Forţelor Armate: La armată, sportivii au condiţii bune şi vor să vină la noi… Petschovschi vrea să vină la noi, noi vrem să-l luăm.
Iosif Chişinevschi, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri: Cât i-aţi dat? De unde este informaţia că i s-au oferit 500.000 lei?
Gheorghe Enciu, secretarul echipei Flamura Roşie: Tovarăşii de la Locomotiva (Rapid) i-au oferit 700.000 de lei. Armata i-a zis că-l face căpitan şi-i dă 500.000 de lei ca să-şi aranjeze situaţia familiară, plus o motocicletă cu ataş.
Un alt fapt care l-a convins să se transfere era acela că în anii ’50, un muncitor câştiga în jur de 7.000 de lei pe lună. A fost primul fotbalist care a fost numit „Maestru Emerit al Sportului” și căruia i s-a conferit „Ordinul Muncii cl. II”, în 1952. În 1953 şi 1955 a fost propus să joace în Selecţionata Europei, din păcate însă, datorită rezultatelor mai modeste ale echipei la care juca, acesta nu a mai fost selecţionat, în schimb marii specialişti şi ziariştii sportivi ai Europei la vremea respectivă au declarat că el putea juca liniştit lângă jucători ca Buffon (Italia), Gustavson (Suedia), Van Brandt (Belgia), Ocwirk (Austria) Jonquet (Franţa) Boskov (Iugoslavia), Soerensen (Danemarca), Kopa (Franţa), Travassos (Portugalia), Vincent (Franţa). După ce din 1952 până în 1954 a activat pentru CCA Bucureşti, marcând de 19 ori în 50 de meciuri, în 1955 s-a întors la Arad, la echipa Flamura Roşie, fosta U.T.A. Aici a rămas până la finalul carierei, după anul 1957 Flamura Roşie Arad devenind Fotbal Club UTA Arad. În cele şapte sezoane, acesta a jucat în 133 de meciuri, având 35 de reuşite.
Se spune că în anul 1955, o echipă semnificativă din campionatul belgian a oferit 10.000 de dolari pentru ca Petschovki să fie transferat.
După ce în 1952 a fost primul fotbalist român numit „Maestru Emerit al Sportului”,
în 1961 Petschovski a fost primul fotbalist român din istorie care a fost invitat să joace în „Echipa mondială de fotbal”, alături de nume mari ale sportului rege. Petschovski e primul jucator din Romania invitat să joace într-un meci amical alături de cei mai buni jucători ai lumii din acea perioadă. Dobrin si Hagi se mai mândresc cu asemenea invitaţii înainte de 1990. Puskas, Di Stefano, Zizinho sau Matthews erau vedete la acea vreme.
Pe data de 6 octombrie 1968, la doar 47 de ani, în casa de pe strada 9 Mai, omul care a încântat mii şi mii de spectatori, sportivul care s-a dăruit cu generozitate fotbalului românesc ne părăseşte în linişte, cu discreţia lui obişnuită, moartea fiind cauzată de cancer. În semn de omagiu faţă de acest mare fotbalist, ziarul „Sportul” a instituit o cupă transmisibilă, „Trofeul Petschovschi”, care se acorda anual oraşului care ocupă primul loc în clasamentul sportivităţii.
Cei doi urmaşi ai lui Petschovschi, Iosif şi Ladislau, au cochetat şi ei cu fotbalul, ambii jucând pe la echipele arădene Gloria şi Strungul. Ulterior, ambii s-au stabilit în Germania. Iosif Jr. a fost zidar şi a murit acum câţiva ani, în timp ce Ladislau este de profesie tehnician dentar. În 2008, la 40 de ani de la trecerea sa în nefiinţă, Consiliul Judeţean Arad l-a declarat pe Iosif Petschovschi „Cetăţean de Onoare al Judeţului”.
Sursa: BUHOIU, Aristide, Petschovsky, editura Stadion, 1974, Bucureşti precum și alte pasaje din presa vremii
1 comentariu. Leave new
Mare om, mare caracter.