Despre pensii și nu numai

În timpurile moderne, cele de după 1889, când cancelarul Germaniei Bismark a introdus un sistem de asigurări sociale și pensii, societatea s-a organizat în așa fel încât nimeni în timpul vieții să fie lipsit de mijloace de subzistență. Măcar că în vechime au existat multe situații când militarii ajunși la o vârstă erau trecuți în rezervă și erau recompensați cu sume anuale sau compensații care le asigurau restul de viață din punct de vedere material.

Deci, după 1890,

cei care au administrat națiunile au proiectat astfel lucrurile încât celor care deveneau, datorită vârstei, inapți pentru activitate li se asigurau sume necesare subzistenței lor până la deces. Sigur că vorbim despre niște fonduri financiare administrate de stat pe perioade îndelungate bine dimensionate conform criteriilor stabilite de fiecare stat. Contributivitatea, fiind de departe cel mai important criteriu. Adică, în timpul cât omul este în activitate va plăti necondiționat o taxă la un fond de pensii. Așa s-a conceput și așa au funcționat lucrurile de mai bine de un secol. Oamenii au plătit în timpul vieții bani la stat pentru ca statul, atunci când n-au mai putut munci, să le întoarcă acești bani lunar pentru ca ei să-și continue viața. Au fost decizii bune, democratice.

Timp de cca 40 ani oamenii au contribuit la un fond administrat de stat cu sume de bani în speranța că statul le va returna ceea ce ei au plătit pentru ca partea a treia din viață să le fie asigurată.

Statul având în această ecuație un rol foarte important. El trebuind să asigure continuitatea economiei pentru ca fondul astfel construit să nu aibă sincope. Nimeni nu plătește cuiva bani gratis. Chiar dacă cei aflați astăzi în activitate, în mod
eronat spun că ei plătesc pensiile, noi știm că nu este adevărat. Ei plătesc acum pentru nevoile lor din viitor. ACESTA ESTE ADEVĂRUL.

În toată această expunere de până aici pare că nu ar exista loc de greșeală. Și că toate vor funcționa uns.

Am scris deja despre condiția sine qua non a acestei necesități sociale.

Statul este obligat să asigure continuitatea economiei pentru a se realiza ambele bugete. Cel de stat și cel al asigurărilor sociale. Politica statului face diferențele. Uneori când această politică este greșită se întâmplă ca banii pentru pensii să devină insuficienți iar statul este obligat să se împrumute. Asta deja va produce o gaură pentru că un împrumut atrage inevitabil un cost suplimentar. Care și el (costul) va fi sursă de probleme pentru mai târziu.

În concluzie la ceea ce am scris până aici,

spun că statul trebuie să fie un acționar extrem de scrupulos și intuitiv în rularea fondurilor astfel create dar și un administrator corect al întregului buget cât și a efectivului de pensionari.

Acum, din perspectiva unui nou angajat și nou plătitor de taxe, situația este puțin mai încurcată.

Pentru ca el să priceapă cele scrise de mine el are nevoie de echilibru educațional în primul rând și apoi să-și facă o bună imagine a tot ceea ce înseamnă acțiune politică. Altfel, el riscă să ia în seamă unele lozinci fără substanță și de acolo ușor să se îndrepte spre idei submediocre de tip globalist sau stângă progresistă. Una a minoritarilor. Cu efect de cetate Sparta.

Nu putem elimina astfel de riscuri fără eforturi de a convinge cu privire la justețea ansamblului de măsuri sociale începute de Bismark la presiunea muncitorilor germani în 1889. iar din perspectiva guvernului lucrurile par a fi mai nuanțate. Pentru că el este obligat să împartă banii în așa fel încât să ajungă la toată lumea, guvernul trebuie să țină seama de realitățile timpului cât și de limitele bagetelor. Depinde foarte mult de principiul după care se face echilibristica legii. Pot fi două criterii: 1. legiuitorii să se încadreze într-un buget sau 2. ei să țină cont de contributivitate, timp aflat în activitate, condiții de muncă, importanța muncii. Criterii care ar putea, prin însumare, să depășească bugetul admis a priori. Asta este de fapt politica. În funcție de importanța pe care cei ce o fac, o pun respectului pentru viață sau pentru interes imediat.

Există și varianta de mijloc în care sunt posibile compromisuri.

Cu condiția ca găurile din buget să nu fie prea mari, având în vedere subțierea tot mai mare a celor care intră în activitate. Altfel, orice echilibru financiar care ar duce la deficit poate genera politici care ar viza, de ce nu, pe față micșorarea numărului de pensionari prin acțiuni globaliste de tip pandemie sau alte nebunii. Pentru că nu sunt bani, este nevoie ca unii dintre beneficiarii de pensie să ne lase. Sigur că nu sună academic dar întotdeauna s-a murit pentru ca alții să poată trăi. Într-un fel sau altul. Legal sau ilegal.

Citește și:

• CONJUGĂM SAU DECLINĂM?
• mai multe OPINII ale autorului AICI