Eric Maskin, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, invitat și onorat la UVT

unnamed 1 2 scaled
Distribuie:
Universitatea de Vest din Timișoara are bucuria de a vă invita la un eveniment excepțional, dedicat economiei. Ne face o deosebită plăcere să vă anunțăm că distinsul profesor Eric Stark Maskin, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 2007, ne va fi alături în cadrul a două întâlniri pentru a împărtăși cunoștințe și perspective în domeniul său de expertiză.
Prima dintre întâlniri va avea loc joi, 6 iulie, începând cu ora 18, în Aula Magna a UVT, când economistul Eric Maskin va susține conferința cu titlul „Financial crises: why they happen and what to do about them?”, moderată de redactorul-șef al publicației Forbes România, Ionuț Bonoiu, o voce importantă a presei din domeniul analizei financiare și economice, publicist cu vizibilitate al mediului public românesc.
În data de 7 iulie, vineri, începând de la ora 9, tot în Aula Magna, comunitatea academică din UVT îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa UVT renumitului economist american, într-o festivitate specială.
Pentru participarea la aceste evenimente, vă rugăm să vă înscrieți prin completarea acestui FORMULAR.
Eric Stark Maskin este un economist american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 2007 pentru lucrările legate de teoria concepției mecanismelor. Maskin a împărțit premiul Nobel pentru științe economice cu alți doi economiști americani – Leonid Hurwicz și Roger Myerson. Este profesor de economie la Universitatea Harvard.
„Suntem onorați de alăturarea economistului de talie mondială Eric Maskin, laureat Nobel pentru economie în 2007, la comunitatea noastră academică. Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, Universitatea de Vest din Timișoara îi aduce o recunoaștere exemplarului om de știință Eric Maskin, pentru contribuția adusă la înțelegerea complexității economiei de azi și explicația pe care a dezvoltat-o, cu privire la rolul mecanismelor si a procedurilor care influențează deciziile implicate de tranzacțiile economice”, a transmis rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.
Pentru informații suplimentare și actualizări legate de eveniment, vă invităm să ne urmăriți pe pagina de Facebook UVT și Instagram UVT, dar și pe pagina de Facebook „La UVT, Cultura este Capitală” și de Instagram „La UVT, Cultura este Capitală”.
Cele două evenimente fac parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală!”, inclus în Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023. Acest eveniment este realizat cu sprijinul partenerilor din mediul de business – parteneri Gold: BCR, CTP, VITAS; parteneri Silver: Deloitte România, Linde Gaz România; partener Bronze: ZF.
Categorie: Comunicate de presă
Etichete: Eric Maskin, Nobel, uvvg
Distribuie:
Articolul anterior
Arestat preventiv pentru deținere și conducere pe drumurile publice sub influența cocainei
Articolul următor
Terenul de sport al Colegiului Național „Moise Nicoară” va purta numele „IOAN MARCONI”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

afi arad scaled

AFI Arad s-a deschis oficial

AFI Europe din România s-a deschis oficial la Arad, miercuri 1 noiembrie, de la ora 18:00, în prezența conducerii venite din Israel, dar și a autorităților locale. Branduri precum Decathlon,…