Fă-te ziarist!

Știi (ai ajuns?, ești pe-aproape?, ai vreun prieten care?…) levelul ăla când te adaptezi la orice mediu… ești cine vrea bula în care intri să fii… ești acasă în orice deplasare: ești înțelept la bibliotecă, ești bătăuș în galerie, zen pintre junkies, ginerele preferat al oricărei soacre, tatăl și fratele ideal pentru pruncii tăi, sponsor la birt și recidivist în pârnaie;  gentil cu romanticii, respectuos cu clasicii, poststructuralist cu existențialiștii, relativist cu fizicienii, timid cu matematicienii, curvă cu politicienii…
Un cameleon care și-a exploatat vocația cum i se cuvine unei  vocații… oricare ar fi ea.

Ei bine, NEXT LEVEL e să adaptezi mediul la tine. Să scoți din om filosoful care stătea ascuns în creierul lui bagabont, poeta dintr-o juristă, rechinul dintr-o meduză, umorul din tragedie, frumosul din urât. Să intri în orice bulă și toți să-și dorească să migreze în bula ta: să se facă ce ești tu când vor crește mari, într-o altă viață sau barem în vis. Să faceți schimb de joburi. Să-ți imite stilul, să-ți cunoască dealerul, să-ți tufă femeile. Că-i deputat, că-i profesor, că-i frecător de mentă sau că lucră la o fabrică de ceasuri în Elveția, că-i prinț sau cerșetor, că-i prunc sau hoașcă hârșită… toți să-și dorească să fie în echipa ta, chiar incognito arzând-o. Iar tu să fii scouterul propriei tale echipe.

No, fii atent o metodă: hai că poți, chiar dac-o iei de la capăt! FĂ-TE ZIARIST, coae!

Și fii atent, din prima, la ce te interesează pe tine mai mult ori de câte ori vine vorba despre orice fel de job: CÂT CÂȘTIGI – cu bulinuțe, ca la proști, lista scurtă:

Poți să faci între 30 de lei și 3.000 de euro pe lună – singura condiție fiind să scrii mult și bine – astfel:

• Dacă scrii doar mult, faci maxim 3000 de lei… și ăia greu, murdar și trist.
• Dacă scrii mult și bine, faci 6000, dar 3000 cel puțin o să-i dai pe țigări, drumuri, confort psihic. Să scrii mult și bine costă mult și bine, chiar dacă nu semnezi.
• Dacă scrii mult, bine și ai și subiecte de la tine din județ, faci 10000 pe lună – dar o jumătatate se duce pe femei(e) și cealaltă la stat.
• Dacă scrii mult, bine, de la tine din oraș,  scrii nervos, scrii impecabil și mai ești și hater, poți face și peste 3000 de euro și nu mai trebuie să dai bani pe nimic – singurul  risc fiind să crapi. „Niciun beneficiu fără sacrificiu” – știi zicala?… Nu-i stres, o s-o-nveți!

De notat că „să scrii mult și bine” nu înseamnă să dai copy&paste mult și bine, nici să rostotogolești știrile sau ideile altora, nici să produci comunicate de presă în numele unei instituții sau ale unui politician – aia e muncă de secretar, iar acest gen de texte nu au dreptul la semnătură individuală – semnătura lor e ștampila instutuției sau parafa celui care le emite.

Așadar, dacă ești genul care și acuma îi trimite fostei mesaje de dragoste și ură de 12.387 de cuvinte, nu fii fraier – ia-o de la început și fă-te ziarist, că acolo-s bani mulți!

În loc să tragi de centuri pentru 3.000, de fiare d`ampulea, să iei antidepresive că nu te sună nimeni sau să lingi cururi la stat pentru 5000 de lei de să nu vorbească lumea cu tine de rușine, mai bine faci tot atâția ca personaj imaginar-fictiv, pe care toată lumea vrea să-l cunoască.

Dacă ai făcut pușcărie și știi să povestești despre asta, ar fi păcat să zaci în garsoniera ta cojită, să bagi prostii toată ziua, iar noaptea să ieși la tâlhărit – nu fii fraier: fă-te ziarist! O să ai singur ocazia să demontezi ceea ce acuma latri ca prostul, pe rețele, fără niciun like – prejudecata că „toți ziariștii-s niște zdrențe pe mână cu garda”. Te va consola, poate, adevărul demonstrat filosofic, literar și artistic, că „Despre mină, puşcărie şi filosofie nu se poate scrie din auzite, ca amator sau privitor pe gaura cheii”.
Din seria…

Poți să ai o cohortă de fani în această arhitectură a eu-rilor

și să-i transferi unui Alter ego de încredere, pe cît de fictiv pe atâta de real, sarcina de a se ocupa de ei.  Telefonul o să-ți sune non-stop, o să mănânci pe apucate și niciodată în același loc și va trebui să te transformi în secretretara, ofițerul de presă și directorul propriilor tale personalități – dar n-ai idee ce combinații spectaculos-benefice (cel puțin în domeniul cunoașterea sinelui) ies de aici!
Primul tău articol-bombă poate fi poarta de intrare într-un alt Univers… Anul Zero al următoarei tale vieți, care nu va mai avea aproape nicio legătură cu cea anterioară. Nici mă-tii n-o să știi să-i explici ce-ai făcut într-o zi de lucru în presă și nici să scrii despre asta n-o să poți… că n-o să ai timp și nici n-o să intereseze pe nimeni!
Vei trece cu buldozerul, încă de la primul feedback al primei tale scriituri, peste tot ce ai învățat la școala ta de jurnalism, informațiile cu care ți-ai încărcat aiurea hard-ul te vor ajuta maxim să relizezi că „nimic nu-i cum ni s-a predat”… ceea ce nu-i puțin, da-i sadic rău!
N-o să fii fericit – dar măcar o să afli de ce n-o să fii fericit.

Și apropo de arhitecturi și de școală…

Nu mai mințiți copii: jurnalismul nu-i a patra putere în stat! Minciuna asta nici ca metaforă nu-i bună!

În primul rând, OFICIAL vorbind, unde plm găsești tu presă în această arhitectură etalată, implacabil, pe pagina  Guvernului?!

– maxim ca User fără drept de înregistrare te găsești tu pe-acolo!
Cei care predau la facultățile de jurnalism ar trebui să facă pușcărie pentru că-și mint studenții cu premeditare, în serie și în masă! Un profesor de jurnalism care nu le spune, din prima oră, viitorilor PR-iști, purtători de cuvânt, viitorilor scribi ai autorităților mai sus intabulate definitiv și irevocabil pe tot teritoriul acestei țări (ziariști nu ies de acolo decât foarte rar… și ăia mediocri),  că Facultatea de Jurnalism e (bară la bară cu cea de Psihologie) cea mai proastă glumă din punct de vedere al cunoașterii aproapelui, o alegere pentru cei cărora nu le-a plăcut nici școala de stat, nici cea privată, nici școala vieții, care n-au strălucit la nicio materie și sunt prea lași pentru a practica o meserie cinstită – ei bine, un asemenea profesor e un ticălos. (Precum notoriul Mihai Coman, specializat, înainte de `89, în mitologia animalieră, care a scris „Manualul de junalism” după care învață tot studentul român, dar n-a scris nicio știre, niciun reportaj, darămite vreo investigație de presă și nu a lucrat în nicio redacție în toată viața lui.)

Pe de altă parte și idealizând problema (că ce naiba ne-a mai rămas în afară de idealuri?!):

„Presa nu poate fi nicidecum înjosită la rangul de a patra putere în stat” (până și cei de la Ziarul BURSA au curajul să titreze asta!) – dar, mai ales, cea scrisă. În televiziune, hai, că e admisibilă prezumția de înjosire, pentru că o emisie de o oră pe un post național costă cât averea unui cetățean mediu din Vestul Europei (și de unde puii mei banii ăștia, dacă nu de la stat, de la farmacii, de la pariuri și de la Coca Cola?) – dar în presa scrisă, în afară de situația în care, pur și simplu, mori de foame dacă nu scrii, n-ar trebui să-ți dai voie să te umilești, publicând doar ce ți se trimite gata dictat… gata redactat!
Cum naiba să te cobori la nivelul de a fi de acord când ești taxat drept „al patrulea” la… orice… adică primul fraier de după podium. Adică cel mai prost din curtea școlii. Adică ăla care își bagă în traistă resturile care rămân de la ospățul șmecherilor… ăla care face poze podiumului.
Adică du-te, bă, dreaq, cu puterea ta cu tot!

P.S. Faptul că mă exprim editorialistic, în termeni categoric-definitivi se datorează / e din cauza faptului că m-am angajat într-un demers categoric și definitiv, dezbărându-mă de alte calități (pe care probabil nici nu le posedam… de aia nici nu s-au desăvârșit). Orice meseriaș, în absolut orice domeniu, mai ales dacă a trecut prin cele două leveluri rezumate în acest „pamflet de opinie”, poate ține o asemenea pledoarie pentru meseria lui. Și chiar e obligat, moral, să o facă.