Bântuie prin Europa și mai știu eu pe unde (iar acest „unde” cuprinde cetățeni români risipitori de zel și guralivi sfidători) o stafie căreia unii i-au dat nume englezesc sosit pe filieră americană (cancel culture – cultura anulării) de boicotare a unor adevăruri istorice, sociale, literare. În numele conceptului, provenit din sintagmă, e permis orice nu este expres interzis. Fenomene condamnate de moralitatea publică ajung principii, iar grupurile minoritare – de obicei foarte active – râvnesc la o discriminare pozitivă spre a-și impune ideile. Nu mă gândesc doar la minoritățile sexuale și nici la revendicările imigranților ori ale grupurilor religioase. Am în vedere ignoranța dirijată a unor decidenți, care, dorind să-și impună o voință maladivă sau împrumutată, ajung să comită greșeli ce afectează identitatea națională și spiritul specific poporului român.
Opinia mea capătă gravitate, așteptându-mă la injurii și jigniri poate sub anonimatul net-ului, iar riscul mi-l asum vizavi de calea greșită în structurarea mentalității publice.
Directivele de atitudine politică vin din Vest, iar obediența noastră e întreținută prin excesul de zel al decidenților. Zice Ursula ceva, ecoul spuselor sale se amplifică.
Urzelile sunt alimentate printr-un imperialism de politici internaționale. Strigă cineva „Slava…”, imediat curg euro, dolari, avioane, tancuri, arme, echipamente pentru „apărarea democrației” și a Europei. Ce contează că avem exemple în istorie prin care Paris a scăpat de distrugere, Basarabia a fost evacuată fără vărsare de sânge, Alsacia și Lorena au trecut dintr-o autoritate statală în alta, Austria a evitat pierderi umane. Decât un război în care se pierde un om, mai de preț e pacea și liniștea. Statele de peste ocean, prin influență prezidențială, întrețin un război sângeros în apropierea noastră, iar noi găzduim armate străine și permitem, cu un periculos exces de zel, trecerea armamentului, menit să ucidă, prin granița de nord.
Operațiunea specială a slavilor își are motivația în greșelile mai vechi, când cetățeni de altă etnie erau victime ale abuzurilor identitare.
În Ucraina de astăzi, există vaste teritorii cu populație rusă (Crimeea, Doneţk, Lugansk, Herson, Zaporojie și Odessa) – dar și românească, maghiară, poloneză, slovacă (Transcarpatia) – asupra căreia legile de anulare a identității au avut efecte fără precedent contemporan (atentat la limba minorităților, la școli, biserici, administrații). Nicio stradă din Cernăuți nu are nume care să amintească de Eminescu, Stefan, Nistor, Hasdeu, Porumbescu ori Pușcariu. Avem Schengen doar cu Ucraina, ca să permitem comerțul ei cu cereale modificate ori cu deșeuri de in și cânepă.
Șicanele cu Bâstroe sunt onorate de guvernanți prin întreținerea refugiaților, alocarea de euro pentru continuarea războiului și pentru înlesnirea traficului în favoarea acestui vecin devenit dintr-odată „demn de milă”. Statul vecin folosește armele americane, tancurile și avioanele europene și fondurile cerșite pentru recuperarea teritoriilor expunându-și tinerii; dar noi și alții când ne asumăm dreptul de a ne recupera teritoriile ocupate și deznaționalizate agresiv de vecini? Statul e închisoarea cetățenilor! (Ca în orice război, știrile false creează o anumită simpatie, derivată din milă ori revoltă, pentru cel slab, deși puternic ajutorat. Propaganda a existat, iar cei care nu cunosc și nu sunt interesați de istorie, sunt victime ale manipulării.)
Ne aflăm pe o cale greșită, impusă de alții și asumată politic.
La noi, Istoria României a devenit o disciplină școlară – acolo unde s-a mai păstrat câte o jumătate de oră – axată pe viața civilă, evitând prezentarea adevăratelor cauze care au întreținut conflictele cu vecini și cu trădările. In locul Istoriei a apărut Istoria Holocaustului, iar locul Limbii române (în Planul de învățământ) a fost luat de Educația sexuală. Fără cunoașterea istorie, ne pierdem dreptul la replică, precum și capacitatea de a judeca drept nedreptățile celor puternici și mai vânoși. Cine mai știe de Pactul Ribbentrop – Molotov, de Înțelegerea de la Malta și Ialta, de împărțirea influențelor în Europa între foștii prieteni de arme (Statele Unite, URSS, Anglia), de colonialismul agresiv al țărilor oceanice, de comerțul cu sclavi și motivele reale ale războaielor sângeroase din Afganistan, Irak, Siria și chiar cel mai aproape de noi, din Iugoslavia? De ce NU se vorbește de pace și întreținem războaie de agresiune? De ce industria de armament prosperă ca să distrugă? De ce?
Cancel culture mai înseamnă renunțarea la însemnele istorice.
Statuia filosofului Mircea Vulcănescu era să fie dărâmată din Capitală, alegoria statuară Școala Ardeleană din Cluj a ajuns fără soclu, iar alții au săpat la temelia statuii lui Maniu ca să cadă singură. Crucea Neamului e prea înaltă și deranjează, după cum, curând, statuia lui Iancu din Cluj va strica obrazul pieței. Avram Iancu nu se mai află la Turda, iar în Oradea, Mihai Viteazul pe cal a fost mutată la periferie. Iancu de Hunedoara a apărut la Târgu Mureș cu inscripții maghiare, după cum Gabriel Bethlen și S. von Bruckenthal au statui proaspete la Alba-Iulia și Sibiu.
La Arad, momentul Marii Unirii a fost omagiat de punerea pe verticală a unor table ruginite, în timp ce un monument național inspirat de Unirea din 1918 zace (fiind plătit) de peste un deceniu în grădina sculptorului Florin Corde din localitatea Chiselet, judeţul Călăraşi, acesta refuzând s-o plaseze pe ”o baltă împuțită”. Statuia lui Gojdu din Oradea e năpădită de buruieni și boscheți, iar mormintele multor eroi necunoscuți sunt date in totalitate uitării. Dar pe Aleea Statuilor de pe Câmpia libertății (poporului român) din Blaj, lângă Bălcescu, Kogălniceanu, Șaguna, Pumnul se rânduie poetul Petofi Sandor și episcopul Lemeny, luptători pașoptiști pentru „libertatea românilor din imperiul dualist”.
Nu se poate uita nici complotizarea lui Patapievici și a unor mititei din jurul său de a-l demitiza pe Eminescu pentru naționalism („Cu Eminescu, spunea H.P., nu putem intra în Europa” (!!!)).
Citez din articolul Magdei Ursache, din revista Alternanțe, nr. 3 din 2023, că „a existat scandalul poneiului roz, cu crucea svastică pe crupă, iar căluțul roz e opera unui grafician care a găsit cu cale s-o picteze pe Sfânta Paraschieva beată și pe Ștefan cel Mare tatuat cu Fuck pe braț ca un lover medieval”. Sunt stupide filosofii ale așa zisei „corectitudini politice”, fluturată de postmoderniștii europeni, cu care marșează o generație, de tipul lui Cărtărescu cel care, în romanul Orbitor (1999), singurul roman citit, zice el, de Băsescu, scrie fără rușine mizerii pornografice rușinos de reprodus. De aceea voi pune (puncte – puncte): „– Dragule, dă-mi-o …, te rog, te implor, dă-mi-o și-n popou …aaaaah! aaaaah” (p. 185); ”- Îmi bag p… în regina Angliei” (p. 241); – „La rândul ei, femeia primea-n gura caldă, rujată, tumefiată de dorinţă, capul umed al p…” (339); – „Vrei să ne f… în cur? Unii oameni nu şi-o băgau în gaura femeilor, ci în fundul altor bărbaţi” (339). Cu acest scriitor, se bate la poarta Premiului Nobel, cheltuind, prin ICR, sute de mii de euro pentru traducere și promovare.
E amoral să citez asemenea mizerii literare și astfel de replici sfidătoare la adresa valorilor estetice.
O lume care cântă fără sacâz, scârțâind din încheieturi, și-a găsit strategiile pentru justificare. La noi, în numele României educate, profesorul președinte și-a pus încrederea (și autoritatea) pentru binele națiunii. Presa constată că statul a eșuat, democrația are capul spart, școala pregătește generații după generații pentru străinătate, justiția măsoară fără balanță, ci după ochi politici, economia varsă fonduri în transnaționale, finanțele distribuie banii la comandă politică, prostia defilează cu inocență, iar corupția împrăștie onestitatea, valorile și demnitatea. Cine suntem, ce mai avem, cum suntem, ce (mai) vrem?
Măcar de-ar exista un viitor! Și o speranță! Sau un Țepeș, al cărui guvern să se ocupe de meștereală: să facă suficiente țepe pentru stârpirea unei mentalități de guvernanță și a recâștigarea încrederii în demnitate.
1 comentariu. Leave new
Excepțională analiza domnului profesor. Confirm ca absolut adevărate și subscriu la toate ideile, stările, situațiile și evenimentele expuse în articol.
Ce i-aș mai sugera, ce teme să abordeze, dânsul având erudiția și prestigiul intelectualului universitar: 1.) acțiunile șovinilor și revanșarzilor unguri pentru autonomia Ardealului și acțiunile antiromânești multiple (în acest articol v-ați limitat doar la statui, ele fiind mult mai ample);
2.) Explicarea cititorilor care este politica culturală a Grupului soroșit Mihăieș – Patapievici – Liiceanu – Boia, pentru denigrarea românilor și a valorilor lor intelectuale. (Patapievici Ex. „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii.” (din „Politice” de H.R. Patapievici, editia 1996, pag.63); „23 de milioane de omuleti patibulari (buni de spanzurat)” (din „Politice” de H.R. Patapievici, editia 1996, pag 53); „Un popor cu substanta tarata. Oriunde te uiti, vezi fete patibulare, ochi mohoriti, maxilare incrincenate, fete urite, guri vulgare, trasaturi rudimentare.” (din „Politice” de H.R. Patapievici, editia 1996, pag. 34); „Romanii nu pot alcatui un popor pentru ca valoreaza cît o turma: dupa gramada, la semnul fierului rosu.” (din „Politice” de H.R. Patapievici, editia 1996, pag. 64)”
Ați reținut necesitatea unui afront pe măsură?!