Glume politice contemporane: „Cionca” și „onoare”, puși în aceeași propoziție

whatsapp image 2023 06 23 at 14.26.07 e1687519721962 scaled
Distribuie:

Iustin Cionca hrănește încă o dată categoria de umor involuntar al oamenilor politici din Arad, unde se află alături de mulți alți colegi de partid cu funcții pompoase și diplome pe bandă rulantă: Marinel este oficial înmedaliat ca cetățean de onoare al unei comune controlate de administrația județeană condusă tot de el: Șiria.

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a primit astăzi placheta prin care a fost desemnat, în anul 2019, cetățean de onoare al comunei Șiria. Evenimentul a avut loc în cadrul ședinței festive a Consiliului Local al comunei, organizată cu ocazia celei de-a XVI-a ediții a „Zilele Șiriei”.

„Vă sunt recunoscător pentru această onoare pe care mi-ați acordat-o. Din 2019 sunt un fiu al satului, sunt alături de dumneavoastră cu inima, și vă susțin în toate proiectele pe care le desfășurați. Comuna Șiria este o comună de oameni harnici și gospodari și particip cu plăcere la aceste evenimente organizate în cinstea lor. Felicit administrația locală, pe Valentin Bot, primarul comunei, pe Garofița Popa, consilier județean, pentru frumoasele realizări și îi asigur în continuare, de parteneriatul cu Consiliul Județean. La mulți ani, Șiria! ”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Președintele Iustin Cionca a fost prezent și la inaugurarea Grădiniței cu program prelungit și after-school din comună, un obiectiv care a fost primit cu bucurie atât cei mici, cât și părinții și bunicii lor.

gradinita siria scaled

 

Biroul de presă al CJA

Categorie: Politice
Etichete: cetățean de onoare al comunei Șiria, Iustin Cionca, Valentin Bor - primarul comunei Șiria
Distribuie:
Articolul anterior
Încă o tură de dezinsecție în Arad săptămâna viitoare! Primăria atenționează apicultorii
Articolul următor
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul / Sânzienele / Drăgaica: obiceiuri, tradiții și superstiții la români

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie