LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (IX)
Scrisoarea a cincea: SCRISOARE-DESCHISĂ CĂTRE ALEGĂTORUL ROMÂN NECUNOSCUT
MOTTO: „(…) Nu mai există eroi de roman pentru că nu mai există individualiști, pentru că individualitatea s-a pierdut, pentru că omul este singur, fiecare om e la fel de singur, fără dreptul la o singurătate individuală și formează o masă singuratică fără nume și fără eroism. S-ar putea ca lucrurile să stea așa și să aibă justețea lor.” (Gunter Grass [Premiul Nobel pentru literatură – 1999] – „Toba de tinichea” )
„CONTRA-MOTTO”: Nu-mi mai amintesc exact aceste rânduri din „Blechtrommel”/”The Tin Drum”, lecturile din G. Grass le-am lăsat mult în urma timpului meu, dar ideea de mai sus mi-a fost reactualizată de textul (republicat) de Sasha Ioana în Critic Arad [ 6 iulie 2024] într-un Memorial – Gunter Grass – „Pledoarie suplimentară pentru o carte genială – sau morală la moartea unui gândac verde-sticlos” . Pentru mine însă, păstrez sugestia unei substituiri în textul lui G. Grass citat mai sus: înlocuiți ideea de individualitate & singurătate cu cea de alegător (erou) român necunoscut… veți înțelege, mai târziu, DE CE!…
Subsemnatarul prezentei epistole
Dragul meu alegător român necunoscut,
E 7 iulie 2024, puțin trecut de orele amiezii britanice, afară îi trage a treia tură de ploaie englezească contabilizată de mine din fragezii zori, recte o țârâială țâfnoasă de cam vreun sfert de ceas – fiecare; vorba aia, para-coșbuciană – „A-nceput [din zori să pice] / Câte-un [nor], acum a stat, / Norii s-au mai răzbunat / Spre <<Apus>>, dar stau grămadă / [Kentish… îndesat !]”… Aștept cu multă înfrigurare orele de început ale nopții: vreau să aflu cum s-a terminat balamucul electoral din Franța vecină, doar a deux pas… peste La Manche/English Channel (aș fi vrut să spun – în limba lui Moliere – „la o azvârlitură de băț”, dar…). S-ar întruni astfel cele patru cauze ale tentativei mele de a-ți scrie… (i) ideea de alegător necunoscut, conotându-mi para-ideea de „Mormântul soldatului/eroului” necunoscut; (ii) ideea ce mă macină de mult: „panem et circenses”, i.e., pentru noi, acum, „panem et fotbalenses…” (Sic!…); (iii) ideea de „Cronica unei morți anunțate” (NU scrierea lui Gabriel Garcia Marquez), i.e. victoria laburiștilor asupra celor de 14 ani de tory; (iv) ideea de „Lunga vară firbinte”(NU filmul și serialul după cele trei scrieri ale lui William Faulkner) și „Vară și fum”(NU piesa lui Tennessee Williams), i.e. rezultatul turului II al „parlamentarelor” din Franța ( „Ghici cine vine la cină” … la Palatul Bourbon din Paris, NU filmul lui Stanley Kramer! sic!…). Patru puncte cardinale conturând un pătrat de forțe care mă împing din spate, iremediabil… să-ți scriu, dragul meu alegător anonim… sau poate, alergător anonim…
Bloody fucking! Iar îi mai trage o scârbă de ploaie, nu se văd fulgere dar se aud ceva tunete… Pentru mine, primele din această Kentish summer… După „sfertul academic”, s-a dus dracu’ ploaia; se face senin! Deci, pauză pentru beri și țigară!… … Și… victorie! E ora 19 și vine primul porumbel alb peste Canalul Mânecii! Marine Le Pen și toată pletora ei s-au c…at pe ei! Vive la France presque normale!
Acum, pot purcede la ceea ce mi-am propus!…
1. Dragul și scumpul meu alegător anonim din Românica!,
„Eu pentru cine votez? ”… sau … „In hoc signo vinces!” (?)… În cea de-a doua citare, lucrurile par limpezi: NU e vorba de o cruce apărută pe cer în ajunul unei bătălii decisive, dinspre finalul antichității latine occidentale, care ar fi marcat ieșirea din „ilegalitate” a creștinismului; pur și simplu e vorba de hârtia din mâna „sufragetului” în fața urnei de vot… Dar să nu uităm dulcea noastră limbă: „a vota cu Iorga” = „a te răsti la bocanci” = … „a voma”, ceea ce este en bon ton cu titlul rubricii noastre… Prima citare este însă cu skepsis: ce-o fi vrut Caragiale să spună cu „cetățeanul (lui!) turmentat”? S-ar părea că este vorba de un om beat, nu chiar „mangă”, dar bine „aghesmuit”… Pe vremea marelui Nenea Iancu erau tare la modă franțuzismele, iar termenul de sorginte „de pe Sena” părea clar!… FALS! De două ori fals! Întâi, el semnifică ceva cu furtuna – ca fenomen „meteo”; apoi, (și mai important!), de data asta en bon ton cu epigonii Școlii Ardelene, cuvântul are în „inima” sa termenul CORECT de „turmă”! Deci, cetățeanul-membru de drept al turmei de cetățeni, așa cum șade bine fiecăruia!…
Aproape fiecare popor sau nație are și cinstește mormântul eroului/soldatului necunoscut – un pios omagiu adus, simbolic, celor ce s-au jertfit pentru neam și țară. Ideea a plecat din U.K. și Franța, după Primul Război Mondial. În schimb, un cenotaf este (după DEX), „(un) monument funerar ridicat în amintirea unei persoane decedate ale cărei oseminte se găsesc în alt loc sau au dispărut”. Ar fi deci, un fel de mormânt simbolic. De pildă, aici, în Britain, pe Whitehall Street, în Londra, se află Cenotaful-memorial (inaugurat în 1920, apoi, re-ridicat în 1946) în comemorarea celor căzuți în cele două războaie mondiale dar și a victimelor din Commonwealth, jertfiți pentru aceeași cauză. Ei bine, în mintea mea s-a produs o ciudată simbioză: asociez votantul necunoscut cu un cenotaf: votantul român anonim este un simbol umblător (pe două sau mai multe „picioare”) prin care comemorăm pe cei ale căror oseminte s-au pierdut în negura timpului, recte cei ce au votat, cu adevărat, ÎN CUNOȘTINȚĂ DE CAUZĂ (sic!). Și, din păcate, aceștia din urmă sunt foarte rari sau… deloc… Ăsta-i blestemul cu democrația (mai ales cu cea reprezentativă!): puterea poporului, adicătelea, puterea turmei (a se vedea interpretarea mea la Caragiale) însemnă, în fapt, puterea nimănui! Totuși, o excepție: puterea celor puternici (în cel mai curat înțeles a la Nietzsche!). Abaterea de la marele nihilist german constă în înțelesul actual de „puternic”: tâmpitul cu pile și bani! Cel ce „s-a ajuns”, nu contează cum! … De aceea, nu poporul „alege și conduce” ci mafia bine camuflată în spatele turmei… Iată de ce, parcă tot mai bine o anarhie bine tempera(menta)tă !…. îmi place să mă joc cu cuvintele ca și prichindeii cu „biluțele”… de la mărgele (ha, ha, ha,!)… Iată, iarăși, de ce, dragul meu alegător anonim (de pretutindeni) ești un erou necunoscut și meriți doar un cenotaf ! La fel cum întâlnim la margini de drumuri, în amintirea celor morți în accidente rutiere…
2. Iubite alegător român „anonim” și… fraier!,
Sâmbăta trecută, i.e., în 6 iulie, s-a dat pe sticlă o memorabilă re-întrevedere cu Ana Blandiana (ceva cu „Față în față” sau „În fața ta”, dar sigur și cu Pândaru și Negruțiu, la DG-24 live). La cam 2000 Km. și ceva, distanță, am urmărit o voce care trebuie, cu adevărat, ascultată..! Numele Anei Blandiana (Otilia-Valeria Coman, în certificatul legal de naștere – 1942) nu mai are nevoie de nicio precizare. Este un NUME și… suficient atât! Pentru mine, o vajnică mențiune în plus: de la distinsa Doamnă Rusan am preluat/împrumutat leit-motivul Motanului Arpagic pe care-l folosesc cu multă încântare, atunci când mă refer la („nu spui cine”, doar știți!… persoane importante…): Motanul Arpagic și Ovarășa Arpagica-Codoi…
Ne aflăm, mai ales în aceste „zile fierbinți” – cum îi șade bine românului – cu curu-n două luntri: între Panem et circenses și Panem et fotbalenses!… Prima luntre, ea semnifică isteria electorală ce-a cuprins mai toată Europa, până și pe yankei; a doua luntre, ea ne trimite direct în iadul emulației generale și găunoase legate de team-ul Românicăi la UEFA-Final Tournament (2024)… Îmi place fotbalul și am stat permanent cu ochii pe sticla BBC-ului și ITV-ului, n-am scăpat aproape nici un meci dar… nu înțeleg ceva! Cum dracu’ te poți bucura – ca un sonat ce parcă l-ar fi prins pe Cel de Sus de ceva între picioare (mă refer la foot-ballS!…) – când primești o cafteală-avertisment de la belgieni (2-0, dar de fapt, scorul real…) și apoi o chelfăneală finală de la olandezi ( un 3-0 sănătos…)? Ce folos că i-am caftit pe ucraineni? – „nu lovi în cel căzut !” (zice parcă și Sfânta Scriptură…), săracii, nici nu s-au putut antrena ca lumea în propria țară și abia „venitără” în patria lui Goethe & Schiller…? „Supapa manipulantă”, venită de „sus”, de la Palatul „Victoria” (ce ironie!..) din Bula lu’ Pândaru, a funcționat ireproșabil! Dar cu ce rezultate!, VAI!… De panem et circenses & fotbalenses sper să mă pot ocupa în mod special, într-una din „scrisorile” viitoare…
Revenind la ilustra Ana Blandiana – ia aminte, românaș-votant-necunoscut! – nu vreau să menționez decât două lucruri din spusele sale cu mult bun-simț:
(i) Venită dintr-o țară comunistă, a prins-o primăvara lui ’68 la Paris, când tocmai se punea de o „revoluție ratată”. Da, a lovit bine în închistatul establishment francez, dar stângismul-chior de care au dat dovadă cei ce nu gustaseră niciodată din rahatul lagărului sovietico-bolșevico-pseudo-comunist… a năucit-o pe tânăra viitoare membru-corespondent al Academiei Române… Ce s-ar fi întâmplat dacă, în același an, o prindea „Primăvara de la Praga”, acolo!, sau, mai ales, același august ’68 însângerat din aceeași Pragă copleșită de „prietenul-frate” sovietic & Co. (spre cinstea R.S.R. – de atunci! – fără românași!… )? Ar fi cerut și ea, ca alți jalnici „culturalnici-zevzeci” să fie primită în P.C.R.? Oricum, mulți au rămas sau sunt membrii ai partidului ”Pile, Cunoștințe și Relații”!…
(ii) „Mama” motanului Arpagic a mai menționat ceva, deosebit de important: Românica a avut două „momente astrale” – decembrie, 1918 și tot decembrie, 1989… Primul a nu a fost ratat dar al doilea, din păcate, DA! … Iar asta, datorită culturii și educației precare, dar mai ales „grație” absenței cu desăvârșire a unei „culturi politice” în cazul poporului român… Totuși – să fim obiectivi! – nu putem uita, cel puțin în cazul științelor fundamentale, școala românească și-a făcut bine datoria, mai ales după scurtul „dezgheț” relativ ce a urmat trecerii la cele sfinte (pardon, satanice!) a tov. Dej… După anii 80-90, însă… Domnu’ cu noi!… Principala cauză – apud D-na Blandiana – corupția endemică, a la roumaine! Vorba zăpăcitului simpatic dar prea mitic, Mircea Badea: SUBSCRIU!
Deci, ia aminte, alegătorule/alergătorule anonim și… necunoscut… poate vei avea dreptul la un monument autentic al eroului necunoscut, nu doar un simplu cenotaf!… Nu prea des, în viață, ai parte de a doua șansă… Și, decât CU toți ăștia, atât de pestriți/bălțați politic (ăștia-s „politicienii” de azi…), MAI BINE TE ABȚII!…
3. Dragul meu alegător necunoscut și… naiv!,
Să luăm pildă de la calmii și (aparent) glacialii britanici: Keir Starmer (un nume de reținut!) i-a făcut vânt (pe Downing Street 10…, nu mai pot spune „în jos”…) ponositului de Rishi Sunak! Laburiștii au câștigat de-ta-șat (!) alegerile parlamentare britanice pentru Camera Comunelor! Cei ce se cheamă Tory, (oare de la conservatori?… ha, ha, ha,…) au primit – vorba ungurilor – un Seggbe Lott sau Fenekloves!…
Să vedem ce se va întâmpla mai departe… Cert este că aici, la noi (încă mai pot spune lucrul acesta…), briții nu s-au isterizat deloc, nici cu campania electorală, nici cu alegerile efective! E drept, se cam știa (pârdalnicele de sondaje!) cum vineâ treaba, dar totuși, n-am văzut bătăi de stradă, mituiri cu țuică (pardon, gin sau whisky), zahăr, ulei ș.a.m.d., afișaje agresive și de un prost gust (ce mai, kitsch..) îndoielnic, manifestații cu bătut-pupat-bătut-pupat Piața Endependenței și tot tacâmul cu care sunt obișnuiți latinii Europei, mai ales noi, sărăntocii din Latina Ginta… Totul a fost calm, senin, NORMAL! Rare, ca păduchii lați pe creier (stil neaoș, geto-dacic!) au fost situațiile conflictuale. Păcat, zic eu!… Mi-era tare dor de tradiționalele încăierări dintre suporterii de cluburi englezești (mai ales), unde aborigenii Albionului par să fie experți! Nigel Farage – liderul populist de dreapta, – a câștigat, în fine, la a 8-a încercare, un loc în Camera Comunelor. De la el („tătucu’ britanic” se trage – în primul rând – avortonul-Brexit… Dar să vedem, pe scurt, foarte scurt, ce-și propune noul guvern britanic: (i) pragmatism și modestie în promisiuni; să nu uităm însă că în luna mai, a.c., adică before elections, 55 % din britanici regretau Brexit-ul, ca alegere greșită și doar 31 % mai ziceau că a fost O.K.; (ii) Keir Starmer – ( n. 1962; șeful laburiștilor doar din 2020), animat de un realism progresiv (?), anunță o reconectare cu Europa, abordarea schimbărilor climatice, angajarea mai agresivă (?) cu Sudul Global (oare zona aflată sub influența în extindere continuă a Rusiei și Chinei?); (iii) continuarea neștirbită a politicii cabinetului tory, anterior, în ceea ce privește NATO și sprijinul necondiționat acordat Ukrainei: U.K. se reinstalează în fotoliul de elită al Europei și se pregătește intens de Summit-ul NATO de la Washington din 9-10 iulie a.c.; (iv) în politica internă apar cele mai mari „clivaje” ce se cer surmontate de urgență: scumpirea vieții, șubrezirea celebrului sistem britanic de sănătate (N.H.S…. avem și noi câte un număr-n.h.s. de care beneficiem, și eu și muierea, ca pensionari, incomparabil mai bine decât în Românica), problema imigrării (mai ales a persoanelor slab calificate), problema mediului… (v) pentru mine, cel mai important lucru este raportul dintre brexit-istul U.K. și U.E.: deocamdată nu se pune problema „întoarcerii fiului risipitor” dar raporturile Britain – Continent (cum le place briților să spună) se vor schima mult în bine.
Deci atenție, anonim alegător român! Ar fi cazul să luăm ca un bun exemplu de urmat modul perfect civilizat al alegerilor generale ale unui stat (totuși, sic!) european și dezvoltat!
4. Drăgălașul meu doritor de monument al alegătorului român anonim!,
Îmi amintesc de comedia cinematografică hispano-italiană „Ce noapte, băieți!” („Che notte, ragazzi!” – 1966, filmul lui Georgio Capitani, unde juca și Philippe Leroy, anunțat acum, ca alt recent decedat…). Ca proaspăt adolescent am savurat-o, la timpul său. Acum, mortul, plimbat o noapte întreagă cu o limuzină, îmi apare a fi Emmanuel Macron iar văduva de milionar nu este, pentru mine, alta decât Marine Le Pen…). Ei bine, aseară, relativ târziu, „mortul” a înviat iar „văduva” a rămas înțolită-n doliu, cel puțin până peste trei ani… Chiar așa, ce noapte, doamnelor și domnilor (băieți)! S-a spus despre Macron că a riscat enorm jucând la calceama această partidă-thriller de poker și totuși a obținut… o „victorie a la Pirus”. Important este că a scăpat, deocamdată (!), de pericolul extremei drepte. Dar concesiile ce trebuie să le facă „stângii” (Noul Front Popular) vor fi, probabil, enorme…. Formarea unui nou Cabinet (după demisia, deja anunțată, a actualului premier) va fi un travaliu îndelungat (zic gurile rele). Important rămâne totuși faptul că Macron se va prezenta la Summit-ul de la Washington al NATO ca „învingător” (fie și în condițiile menționate!) dar și drept continuator neabătut al politicii franceze față de Rusia… mai nou, va trebui să intre în ecuație și China și chiar Ungaria (!)… Aceste noi realități, halucinante (mă refer, în special, la ce face Viktor Orban!) vor fi obiectul unei alte „scrisori”, centrate pe ceea am promis mai sus, panem et circenses & fotbalenses… Nu știu, deocamdată, cine va fi fi destinatarul, dar trebuie să las evenimentele „să curgă”, mai ales că acestea amenință să devină un real „torent”… Deci, iubitul meu alegător român anonim (dar posibil erou, o sper din toată inima), va trebui ca acum să ne despărțim… După bucuria de azi-noapte, vine și mahmureala obișnuită în zi de luni, a unei săptămâni ce promite să fie și ea turbată. Să sperăm: om trăi şi om vedea!
Până atunci, viitor şi dorit erou anonim, Te ţuc în cel mai electoral mod posibil !
Citește și:
- GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (8)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
