IN MEMORIAM prof. univ. dr. GHEORGHE HALIC       

Gheorghe Halic
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Ca autor al cărții despre primul deceniu de existență a UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU” și în calitate de coordonator a 16 volume / anuare ale instituției, am datoria de onoare să subliniez că profesorului GHEORGHE HALIC, trecut ieri la cele veșnice, i se datorează începuturile universității de stat din urbea noastră. GHEORGHE HALIC, profesor la Institutul arădean de subingineri, care ființa din anul 1972, are meritul incontestabil de a fi condus colectivul de intelectuali arădeni, care imediat după evenimentele din 1989, a depus eforturi excepționale pentru înființarea UAV, aflându-se la „cârma” ei până în 3 noiembrie 1990, când pentru 9 luni (3 noiembrie 1990-1 august 1991), Ministerul Învățământului îl numește pe senatorul de atunci, RADU HOMESCU în funcția de rector.

Să reținem că GHEORGHE HALIC a fost primul rector ales de comunitatea academică în această calitate,

dar, displăcându-i administrația, precum, adesea, a mărturisit, a acceptat această funcție în perioada 1 mai 1992 – 1 iulie 1993.

Omul GHEORGHE HALIC constituie un model pentru mulți dintre noi, impresionându-ne, atunci și acum, prin seriozitate, rigoare, corectitudine, profund atașament instituțional.  Noi, arădenii trebuie să păstrăm, vie, în memoria noastră afectivă, imaginea unui OM DE EXCEPȚIE , aș îndrăzni să zic, providențial, pentru ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ARĂDEAN.

Dumnezeu să-l odihnească întru împărăția LUI. 

Categorie: In memoriam
Etichete: in memoriam, Lizica Mihuț, radu homescu, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Preotul Nicandru CUȚARU a trecut la cele veșnice în Ziua de Rusalii
Articolul următor
Ioan Crișan, fostul „primar pe viață” al comunei Vladimirescu, a murit la vârsta de 78 de ani

1 comentariu. Leave new

  • Bunul Dumnezeu să îl odihnească în liniște și pace pe distinsulfost coleg.Sincere condoleanțe.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

veterinar arad
ULTIMELE ȘTIRI

Au fost depuse 6 oferte pentru construirea unei noi școli în comuna Livada

0
Marți, 20 octombrie, a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor privind construirea unei noi școli în comuna Livada. Șase constructori (firme și asocieri) au depus oferte. Urmează etapa de evaluare a ofertelor, intenționându-se ca până cel târziu la sfârșitul anului să fie semnat contractul cu firma câștigătoare. Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii educaționale în Comuna Livada prin construirea unei școli moderne” este finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, valoarea estimată a investiției, fără TVA, este 11.636.773,28 RON. Edilul comunei s-a declarat extrem de optimist în privința calendarului de implementare, subliniind concurența puternică din cadrul procedurii: „Ieri s-a încheiat etapa de depunere a…

Bărbat de 41 de ani din Arad, arestat preventiv pentru viol în formă continuată asupra unui minor

0
Un bărbat în vârstă de 41 de ani din județul Arad a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de viol în formă continuată asupra unui minor de 15 ani. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, reținând că, în perioada iunie – octombrie 2026, inculpatul a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu o persoană vătămată în vârstă de 15 ani. Anchetatorii au stabilit că o parte dintre aceste acte au fost întreținute în schimbul unor remunerații. „Prin ordonanța din data de 20.10.2026 a Parchetului de pe…

Femicidele ar putea fi prevenite doar dacă legea este aplicată | 190 de organizații și reprezentanți ai mediului academic cer Ministrului Justiției să acționeze

0
Centrul FILIA și Asociația eLiberare au transmis o scrisoare deschisă Ministrului Justiției, susținută de peste 190 de organizații ale societății civile și reprezentanți ai mediului academic. Scrisoarea cere aplicarea fără întârziere a măsurilor de prevenire a femicidului prevăzute în Legea nr. 53/2026. Legea a fost un succes legislativ istoric, dar efectele ei depind de punerea în aplicare. Termenul de 6 luni pentru adoptarea instrumentelor de evaluare și gestionare a riscurilor se împlinește pe 26 octombrie 2026. Termenul pentru metodologia unitară de colectare a datelor a expirat deja în iulie 2026. Pentru multe femei care trăiesc astăzi cu frică, această lege…

Penitenciarul Arad organizează Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”

0
Penitenciarul Arad organizează, în perioada 22–23 octombrie 2026, două evenimente dedicate reintegrării sociale și profesionale a persoanelor private de libertate: Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”. Cele două evenimente urmăresc consolidarea parteneriatului dintre sistemul penitenciar, instituțiile publice, mediul economic și comunitate, având ca obiectiv comun facilitarea accesului la oportunități de angajare și reducerea riscului de recidivă. Joi, 22 octombrie 2026, începând cu ora 09:30, la sediul Penitenciarului Arad, va avea loc Bursa Locurilor de Muncă, eveniment care facilitează întâlnirea directă dintre reprezentanții mediului economic și persoanele private de libertate aflate în pregătirea pentru reintegrarea în comunitate. Bursa…

Actualizare 1 Guvernul Luca Niculescu a fost votat în Parlament

0
ACTUALIZARE, ora 16.20 | Guvernul Luca Niculescu a fost votat în Parlament Componența cabinetului condus de premierul desemnat, Luca Niculescu, și programul de guvernare au ajuns la votul de învestitură al Parlamentului, într-o ședință comună a celor două Camere, marți, începând cu ora 14:00. După numărătoarea voturilor, prim ministru al României este Luca Niculescu. Noul Guvern a primit 280 de voturi pentru și 58 de voturi împotrivă. Au fost prezenți la vot 355 de paralamentari. Numărul de voturi valabil exprimate a fost 338 Guvernul Niculescu va depune jurământul marți, la ora 18.00. [fc_actualizare] Știrea inițială, ora 08.37 | Guvernul Luca…

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  
Krak
DE LA ACELAȘI AUTOR

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU CLASIC, Ediția a 28-a  

0
Când publicul arădean își pierduse orice speranță că va mai putea urmări în această toamnă o nouă ediție a Festivalului, iată o neașteptată surpriză produsă de PRIMĂRIA ARAD și CONSILIUL LOCAL al MUNICIPIULUI ARAD. Astfel, ediția a 28-a se va desfășura în perioada 3-11 octombrie și va cuprinde 13 spectacole de teatru și un Concert din musicalurile lui Stephen Sondheim (The Human Voice: O voce. Un pian. O poveste). Apreciem tema Festivalului: FRAGILITĂȚI SUBIECTIVE, ce învederează o problematică profundă, cu PERSONAJE ale teatrului clasic, ce se doresc puternice, dar dincolo de această identitate, pe care și-o construiesc cu ostentație, deslușim…

APRECIERI, părinte DANIIL STOENESCU

2 comentarii
L-am cunoscut și l-am apreciat pe părintele DANIIL STOENESCU, când era cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, ca profesor de Patrologie și Literatură Post-Patristică. Nu l-am mai întâlnit de peste două decenii. Știam că de-a lungul anilor a fost EPISCOP locțiitor al Daciei Felix, EPISCOP VICAR al Mitropoliei Banatului, ARHIEREU VICAR al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Aflându-mă în aceste zile într-un periplu pe Valea Arieșului și în Munții Retezat, am descoperit și am fost chiar impresionată de SCHITUL „SCHIMBAREA LA FAȚĂ”, de fapt o frumoasă biserică ctitorită de Părintele DANIIL STOENESCU, în care se află și cărțile…

BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ și IMOBILUL P+3 din VLADIMIRESCU

1 comentariu
Având în atenție patrimoniul UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU”, 48000 mp, cei mai mulți obținuți prin fonduri proprii, astăzi încheiem prezentarea acestora, referindu-mă la BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ „CORNELIA BODEA” și la IMOBILUL din VLADIMIRESCU, cu precizarea că fosta FABRICĂ DE CEASURI, achiziționată prin fonduri proprii ale UNIVERSITĂȚII nu se mai găsește în patrimoniul fizic și financiar al instituției, ceea ce înseamnă că a fost deja înstrăinată.                                   Subliniez dintru început că la alegerea mea ca rector, Biblioteca, în mod surprinzător, avea o SINGURĂ CAMERĂ, situată la…

EUGEN OVIDIU CHIROVICI și ȘTEFAN MÂȘU, DOCTORI HONORIS CAUSA ai UAV

0
MEMENTO Poate vă întrebați și poate chiar judecați greșit cu privire la considerentele care mă determină să rememorez, sub genericul MEMENTO, câteva dintre cele aproape 100 de personalități prestigioase ale vieții științifice, academice, culturale, publice, cărora li s-a conferit de către UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU “ cel mai înalt titlu academic de DOCTOR HONORIS CAUSA. Demersul nostru nu vădește nici pe departe orgoliu sau infatuare personală , ci se dorește un ELOGIU ADUS UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU”, care printr-un real prestigiu instituțional a reușit să coopteze ca membri de onoare ai comunității noastre academice nume prestigioase pe plan național și internațional. Deoarece…

NU AȘ FI CANDIDAT NICICÂND PENTRU FUNCȚIA DE RECTOR      

5 comentarii
 Nu știu dacă am mai spus sau nu, dar mărturisesc dintru început, cu toată sinceritatea, că NU AȘ FI CANDIDAT pentru funcția de rector dacă știam că UNIVERSITATEA „Aurel Vlaicu” avea în acel moment (februarie 2000) numai 1700 de mp, și anume imobilul fostei Facultăți de Inginerie de pe Calea Aurel Vlaicu, iar toate celelalte spații ale Universității, fără excepție, erau cu contracte expirate ca termene sau fără niciun act doveditor. Mare și neplăcută a fost surpriza când am constatat că atât CĂMINUL cât și CANTINA de pe strada Ursului nu aveau un proprietar înscris în CF, nici măcar statul…

FLORIN GEORGESCU, DOCTOR HONORIS CAUSA AL UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU”  

1 comentariu
Economist, bancher, politician, cadru didactic universitar, dl. FLORIN GEORGESCU este unul dintre  cei mai respectați finanțiști în România postdecembristă, o autoritate într-un domeniu, în care mulți își clamează competența, dar puțini o probează cu adevărat. Conferirea titlului academic de Doctor Honoris Causa onorează, fără îndoială, UNIVERSITATEA „Aurel Vlaicu“ și relevă prestigiul instituțional al acesteia, știută fiind exigența și severitatea dlui FLORIN GEORGESCU, ca prezență în spațiul public. Este important să subliniem pregătirea temeinică, chiar excepțională a dlui FLORIN GEORGESCU în domeniul financiar: șef de promoție, bursier Fulbright, absolvent al unui curs postuniversitar în management financiar la University of Missouri Kansas,…
Salon Marem
Articolul următor Dorian Curcanu: „USR majorareză termenul de înregistrare ca persoană în scopuri de TVA” Apasă aici pentru a citi
Secret Link