ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (IX). Despre interviul cu PUTIN (2)

alexandru v. mureșan
Distribuie:

                                            FURTUNĂ  ÎNTR-UN PAHAR CU VODCĂ ȘI JOC CU MIZĂ NULĂ

                                                                                  VTORAIA CIASTI   –


II. „Russland, Russland uber alles”…

Putem reproșa unui conducător (fie el și dictator) că își dorește măreția poporului și a țării sale? Chiar dacă e un stat multinațional, federal, imperiu sau mai știu eu cum… În primul rând și mai presus de orice, poporul său (țara sa): „…uber alles!” Că „binele suprem” pe care-l visează produce mai multe rele, este altceva. Da, când ești fanatic legat de mitologia măreției poporului tău, calci și peste „cadavre” (i.e., libertatea altora, a altor țări și popoare) și – conștient sau nu – ai mereu în vedere și propria-ți măreție (=interes). Să-i reproșăm tavarisci-ului Vladimir Vladimirovici ceva, la acest capitol? Grea întrebare, de un million de puncte… Bunul simț ne spune că „da”, „logica istoriei” ne spune că „nu”!… Putem să-i reproșăm lui Donald Trump lozinca „Let’s make America great again!”?  Și știm cu toții ce înseamnă pentru el dar și pentru toți yankeii (fie ei și de bună credință)… „Să facem America din nou măreață!

Mi-am propus – încă din episodul anterior – să fac referire la partea de „mai degrabă monolog auto-incitant” din „interviul istoric” acordat de Putin lui  Mister Tuck Carlson: un lung excurs-compendiu al „devenirii” în timp (istoric!) a „Măreței…” Două mențiuni: nu știu cum ar trebui să mă adresez lui Carlson – cu mister sau tavarisci…; apoi, nu am de gând să fac analiza textului (ante-pregătit, spontan, „regizat”?) așa cum a apărut el (brut!) publicat, oricine este curios, se poate informa (chiar și de pe Net – sic!) cu privire la istoria Rusiei – Uniunii Sovietice – (din nou) a Rusiei… Știu că nu poate exista o istorie obiectivă (ar fi chiar un oximoron!). Dar totuși, niște date istorice și nu interpreterări ale istoriei pot fi găsite, fără prea multe falsificări, deci cât de cât, obiective… Deci, nu vreau să fiu redundant.

Cred că multă lume a trecut cu superficialitate peste acest „excurs istoric”, fiind, probabil, interesată să afle „ceva-ceva” din celelate „răspunsuri” (destul de ciudate, și ele…) pe care le-a primit mister/tavarisci Carson  la „întrebările” puse dictatorului de la Kremlin. Am scris întrebări între ghilimele deoarece sunt – de firea mea –  sceptic: nu am cum verifica atenticitatea, spontaneitatea, „ne- aranjativitatea” acestora… Dar să trecem la treabă; după o lectură extrem de atentă a textului (am mai spus-o, de cinci ori!), mi-au atras atenția câteva chestii pe care – eu, personal – le consider interesante, dacă nu chiar de rău augur…

                        (i)„Încă nu ne-am atins obiectivele – răspunde dictatorul rus, printre alte fraze-răspuns la „întrebările” lui Carlson… Din capul locului răsar trei ipoteze: prima – „operația militară specială” în Ukraina este departe de a se termina; a doua – există un „proiect de țară” (cel puțin și deocamdată, pentru partea europeană a ex-Uniunii Sovietice), proiect ce răzbate din excursul istoric al liderului de la Kremlin; considerat lung și plictisitor, redundant etc.; eu cred că tocmai aici e miezul „mesajului” transmis lumii, în special Statelor Unite; a treia – necesitatea reașezării ordinii internaționale pe noi baze (cel puțin în Europa), practic : redesenarea hărții europene ținând cont de „noile realități”… (recte cele … străvechi…)

                     (ii) Am mai spus-o și repet: comentatorii controversatului interviu, au trecut prea superficial peste partea de început, cea de compendiu (foarte „original”) de istorie a Rusiei; s-au lăsat duși de nas mai cu seamă de celelalte declarații, care – în esență – nu spun nimic nou; de aici și plictisul și dezavuarea declarațiilor așteptate ale lui Vladimir Vladimirovici… Acest Putin („originalul” – vreau să zic) nu este un tâmpit! Putem să-i punem în cârcă orice, de la criminal de război și criminal împotriva umanității, până la ipocrizia cea mai perversă…  Cu privire la istoria „Măreței…” nu a mințit nimic, doar „a trecut cu vederea” unele „detalii”… Am în vedere două părți mari ale „excursului istoric”: prima – de la începuturile istorice ale statului rus, până prin preajma „Marii Revoluții Socialiste din Octombrie 1917”; a doua – de la sfârșitul Primului Război Mondial, până în acutul prezent.  Prima parte aneantizează, pur și simplu, existența ca popor a ucrainenilor (ei fiind, în fapt, ruși 100%…), a doua parte „justifică dar nu explică”  (sic!) „operația militară specială” din perspectiva necesității reocupării locului cuvenit al Rusiei în lumea strict contemporană…

                                (iii) Eu, unul, deși încrezător în cultura mea generală la capitolul istorie, m-am pus totuși din nou „cu burta pe carte” și m-am documentat. Ei bine, am aflat „câte ceva”… nu numai conform istoriografiei oficiale ruse (în fapt, de esență sovietică!), dar și istoriografiei alternative (nu cea elaborată de cei declarați anti-ruși, anti-sovietici, anti-Putin etc.). Pentru că acest episod, de la bun început conceput ca o tentativă de „demontare”, să-și atingă scopul, va trebui să atrag atenția publicului cititor că urmează niște chestii mai „speciale” ( nu o „operațiune… specială” a la Putin…).

(a) Știați de unde vine cuvântul „rus”? Rusii (fără „ș”!), alături de varegii rus, rușii (cu „ș”) kieveni, rutenii kieveni sunt considerați – după „teoria normandă” a lui Gerard Friedrich Miller (1705 – 1783) – popor medieval de origine scandinavă, ce a dominat militar un vast spațiu din Europa de Est, au format o elită nobiliară războinică și au interferat cu slavii de Nord și Răsărit. Rădăcina „rus” supraviețuiește în numele națiunilor moderne: belaruși, ruși, ruteni. Interesant, numele finlandez și eston pentru Suedia este Routsi / Rootsi. Concluziile teoriei normande: civilizația slavilor de Răsărit are ca origine elemente scandinave ale războinicilor nordici (sec. IX – XI). I.e., teribilii vikingi (care mai însemnau și „pirați”, „jefuitori”, „sălbatici” – pe măsura comportamentului lor arhi-cunoscut…). „Rusi” în limba nordică veche însemna și „văslași”… vă spune acum ceva când auzim de „Corăbiile lungi”? Contra-teoria normandă – agreată de istoriografia sovietică – susține că termenul de „ruși”/„rusi” semnifică „popor al râului” (deci tot ceva legat de ape și navigație…) i.e., triburi de pescari și agricultori așezați pe Nipru, Don, Nistru. De aici derivă „ruslo” = albie de râu, respectiv, „rusalka” = zână a apelor… Răutăcios spus, de ce oare le place atât de mult votka (apa dezmierdată „ap’șoară”, mai puțin protocolar – „apuță”) și scrumbia afumată? Și, în completare, polonezii sunt cei mai aprigi revendicatori ai paternității votcii… (adevărul este că, cel puțin din acest punct de vedere, mi-ar place să fiu slav, cel puțin rus!… deși, ca ardelean, nu mi-e rușine deloc de pălinca noastră de prune…).

(b) Putin vorbește de Rurik virangianul (venit din Scandinavia, mai precis din Jutlanda prin Suedia) ca prinț fondator al statului rus, la anul 862, chemat de orășenii din Novgorod. În istoria rusă (poate că e doar mitologie?) există „Povestea timpurilor care au fost” / „Povestea vremurilor de demult”, care relatează: „statul” slavilor răsăriteni de pe la mijlocul sec. IX până prin sec. XII, a evoluat spre o continuă fărâmițare datorată luptelor interne pentru șefie („pohta ce-am pohtit”, pe la noi…); a fost „șters de pe hartă” de invazia mongolă, după 1237; printre alte nume avute, se află cel de „Statul kievean” sau „Principatul de la Kiev”. Noi am învățat la școală de Rusia kieveană (sună cam ciudat în zilele noastre, nu-i așa?), Acum, ne întrebăm, pentru cine ar fi mai convenabil, pentru ruși – să-și revendice rădăcini vikinge sau pentru scandinavi – să recunoască ce „progenituri” au lăsat în urma lor strămoșii atât de „glorioși și glorificați”?

(c) Putin are dreptate atunci când vorbește de Rurik, dar omite că existau de fapt trei frați (Rurik, Truvor și Sineus), menționați în Prima Cronică Rusă (de fapt Povestea vremurilor de demult). Apare denumirea de Varangian rus. Ei conduc poporul varangian să se așeze în jurul Novgorodului fiind în timp, slavizați. Limba Old Norse se mai vorbea în Novgorod până prin sec. XIII. Cert este că Rurik, devenit prinț al Novgorodului, a avut ca succesor pe Oleg (regent al fiului lui Rurik); ultimul ajunge la Kiev și astfel, Rusia își începe o nouă istorie cu două centre de putere – Kiev și Novgorod… Anul 988 este numit anul „botezării” Rusiei: prințul Vladimir (ehe-he-heee… nume cu multă faimă!), strănepot al lui Rurik adoptă ortodoxia (i.e., creștinismul oriental), ceea ce duce la consolidarea statului rus centralizat (ce-i place cuvântul „centralizat” lui tavarisci Putin!…). Aici, o primă mare problemă (dincolo de corectitudinea formală a liderului de la Kremlin): definiția stalinistă a națiunii este „perfect stalinistă” – se încadra în respectarea ordonată (!) a patru parametri – unitatea de limbă, teritoriu, viață economică și factură psihică). Gata, așa s-a hotărât tovarăși! Putin vorbește despre aceleași lucruri, „factura psihică” se subînțelege – religia ortodoxă! Finalul observației este extrem de semnificativ – ce religie sau religii „profesează” azi ucrainenii? – mai ales după ce au renunțat oficial la „calendarul vechi”-iulian („slavopravnic”) și au inițiat secesiunea de Patriarhia Moscovei…)…

(d) Ajungem astfel la momentul cel important, contestat, dezbătut, controversat etc.: cine sunt, de unde naiba au apărut și… ce soartă ar trebui să aibă ucrainenii și… – of course! – Ukraina?!…  „Povestea” lui Putin respectă adevărul istoric, dar din nou, trece sub tăcere anumite fapte și momente care… nu convin … Dar să ne explicăm… Abia acuma începe „balul”, „dansul de deschidere” al pan-slavismului – masca pan-rusismului – masca pan-sovietismului. „Sovet” înseamnă sfat. Sovietismul nu înseamnă neapărat comunism, ci o organizare a oamenilor după „sfaturi”, „consilii” (și alte comitete și comiții… taman sorgintea cea mai prolifică a birocrației…). Ce spune Putin? În acel Ev Mediu – deja trecut de „timpuriu” – apare prințul Iaroslav cel Înțelept, care încearcă să introducă  o anumită ordine în succesiunea la tron…  Ți-ai găsit! Urmează o perioadă de mare anarhie (tipic medievală, cunoscută cam în toată Europa, unde lupta se ducea între efortul de centralizare a statelor și tendințele centrifuge ale tot felul de nobili și boiernași locali…). Această perioadă e trecută sub tăcere de „tătucu’ ” Putin. Nu poate însă evita urmările ei…

(e) Pe fondul fragmentării Rusiei ca stat unic / unitar, mai apare – colac peste pupăză – și invazia mongolă (Batu Khan – urmaș al lui Genghis Khan). Sunt jefuite teritorii uriașe, partea sudică a Rusiei (inclusiv Kiev-ul) își pierde independența, partea de Nord, plătește tribut hoardei și păstrează astfel o fărâmă de suveranitate. Începe să se formeze un nou  stat rus centralizat, în jurul Moscovei. Partea sudică (incluzând Kiev-ul) începe „să graviteze” spre Marele Ducat al Lituaniei. După Putin, acesta a fost numit și „Ducatul rus al Lituaniei” deoarece aici exista o populație rusă semnificativă – vorbea rusa veche și era ortodoxă! Dar a urmat unificarea Marelui Ducat al Lituaniei cu Regatul polonez. În noua „uniune”, o parte din preoții ortodocși devine subordonată Papei, pământuri corespunzătoare ajung în stăpânirea statului polono-lituanian. Polonezii (marii diabolizați acum!) forțează o colonizare, introduc limba poloneză ș.a.m.d… Pentru ei, o parte a populației nu era considerată „chiar rusă” (spusele lui Putin): aceștia trăiau la margine și se numeau  „ucrainieni”… Termenul desemna – tot în viziunea „tătucului” – persoane ce locuiau la periferia statului sau se angajau în servicii de patrulare a frontierei (ceva cum erau regimentele de grăniceri din zona Bistrița-Năsăud, din timpul Imperiului habsburgic). Deci: vechii ruși, marginalizați de polonezi, devin ucraineni! După părerea și „botezul” polonezilor… Prin urmare, polonezii sunt  adevărații diavoli care sunt vinovați și de ceea ce se întâmplă azi… Nu trebuie spus explicit, se subînțelege destul de clar… Pe parcursul secolului XIII, „ucrainenii” au tot cerut respectarea drepturilor lor, trimiterea de comisionați care să fie legați de partea locului, conducători de origine rusă și  religie ortodoxă. Polonia era surdă…

(f) Pînă în 1654. Populația mai sus menționată ajunge să se adreseze Moscovei. Moscova „i-a luat”… Bogdan Khmelnytsky controla puterea „în acea parte a teritoriilor rusești care acum se numește Ukraina”. Numitul Bogdan cere tutela Varșoviei; refuzat, cere atunci tutela Moscovei (oare nu era mai firesc, de la bun început, dacă tot erau  „ruși”, „vechii ruși”  dar tot „ruși”?). Regatul Moscovei este ezitant la început (teama de războiul cu Polonia, care oricum avea să înceapă, în 1654 și va dura 13 ani!…). Dar în 1654, „organul reprezentativ al puterii din vechiul regat rus” – adunarea rusă a clerului, proprietarii de pământ de rang înalt (subordonați țarului) – aprobă „să includă o parte din vechile pământuri rusești (s.n.) în Regatul Moscovei”. Urmează – logic – războiul cu Polonia, apoi pacea (numită de polonezi „pacea eternă”. Urmarea? Tot malul stâng al Niprului (inclusiv Kiev-ul) revine la patria-mamă, Rusia. Cu malul drept se mulțumesc polonezii. Unde sunt ucrainenii? Care ucraineni? poate ruși!… Mai târziu, sub Ecaterina cea Mare, Rusia a tot revendicat pământurile sale istorice… povestea se întinde până în 1917 (Marea Revoluție…). Al doilea mare moment e legat de Primul Război mondial (anii de dinaintea lui și de după el…). Până aici, nu i se poate reproșa lui Putin o eventuală falsificare a adevărului; eventual, „pe ici, pe colo, prin părțile esențiale”, unele „mici omisiuni”… doar nu ne pierdem în amănunte nesemnificative, nu-i așa? … În episodul următor voi urmări, dacă nu „amănuntele” – nenorocitele de ele!  – măcar consecințele lor tragice și nașterea NOII MITOLOGII RUSO-PU(TI)NICE…. (În latină „punic” = de pedepsire, pedepsitor….amintiți-vă istoria romană, „Războaiele punice”, „Cartagina în flăcări”)…


Un american și un rus se laudă cu democrația din țară prin faptele lor de vitejie față de șeful statului fiecăruia. Americanul:

– La noi, când trece Președintele (Trump, Biden), toată lumea aruncă cu fructe în el, îl scuipa, îl înjura…
Rusul:
– La noi, când trece Putin, toată lumea își face nevoile pe el, care mai de care!
Americanul:
– Ei, hai să fim serioși; am exagerat și eu puțin. Îl injurăm dar mai în șoaptă, aruncăm spre el, dar nu îl atinge nimeni…
Rusul:
– Păi și eu am exagerat puțin. Într-adevăr, ne facem nevoile, dar nu ne dăm pantalonii jos…


Citește și:


                                                               

Categorie: Opinii
Etichete: interviu, istorie, politica, rusia, Vladimir Putin
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] Femeia de 64 de ani care a fost victimă în accidentul de pe centura Ineului a decedat la spital
Articolul următor
(Alt) Accident în care a fost implicat un motociclist, în Micălaca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

oana parvulescu

[Profile în câteva linii] OANA PÂRVULESCU

Originară din Galați, cu părinți, cadre didactice, OANA PÂRVULESCU a venit la Arad, în urmă cu 20 de ani, imediat după terminarea facultății, lăsând în urmă, cu îndreptățită emoție, familie,…