Osgood Perkins confirmă încă o dată că este una dintre cele mai distincte voci ale horror-ului contemporan, iar Keeper pare a fi filmul său tematic cel mai incisiv de până acum.
Povestea vorbește despre felul în care bărbații își transferă durerea asupra femeilor – le folosesc, le împovărează și apoi le șterg din ecuație – o idee pe care Perkins o filtrează prin imagini folclorice, o atmosferă copleșitor de întunecată și un sentiment de degradare emoțională care persistă mult după genericul de final. Oricine a fost vreodată făcut să poarte vina altcuiva va recunoaște dureros acest mecanism.
Ca film, Keeper excelează la nivel de execuție
Cadre compuse cu atenție, un ritm lent dar încărcat de tensiune și creaturi ascunse în întuneric care funcționează ca adevărat combustibil de coșmar. Estetica lui Perkins—sumbră, claustrofobică, saturată de presimțiri—este inconfundabilă. Dacă Longlegs opera în spații largi și aerisite, Keeper pare construit deliberat ca un spațiu închis, ca și cum însăși imaginea se strânge progresiv în jurul protagonistei. Această senzație de captivitate devine un motor emoțional nespus al filmului.
Atmosfera sa impresionantă este uneori îngreunată de o poveste prea subțire pentru ideile mari pe care le invocă. Perkins recurge din nou la o explicație târzie, concentrată în final, care diminuează tensiunea acumulată, iar simplitatea scenariului lasă câteva teme insuficient dezvoltate. O abordare mai stratificată și mai misterioasă ar fi putut conferi filmului o putere suplimentară.
Chiar și așa, filmul reușește—aproape în întregime datorită Tatianei Maslany. În dublu rol, de protagonistă și producătoare executivă, ea oferă o interpretare de o intensitate și o finețe remarcabile, ridicând nivelul fiecărei scene.
Maslany întruchipează toate calitățile unui personaj central memorabil: vulnerabilitate, forță, claritate emoțională și o destrămare interioară care nu pare niciodată artificială. Cei care o cunosc din Orphan Black nu vor fi surprinși de profunzimea interpretării, dar chiar și așa, rolul de aici iese în evidență ca un studiu de măiestrie. Prezența ei face filmul demn de văzut pe cel mai mare ecran posibil.
Meritele filmului se văd și în echipa de producție. Creditele de la final relevă ceva neobișnuit: mulți șefi de departamente sunt și producători executivi. Un asemenea nivel de implicare colectivă este rar, iar rezultatul se simte. Imaginea este impecabil gândită, designul creaturilor inspirat, iar coeziunea generală sugerează o echipă aliniată în jurul unei singure viziuni. În mâini mai neexperimentate, povestea ar fi putut părea inertă; aici devine captivantă, vizual puternică și deseori tulburătoare.
Keeper nu este un film perfect, dar este cu siguranță unul memorabil:
un folk horror atmosferic, construit pe imagini îndrăznețe, o stare densă de neliniște și o interpretare centrală de excepție. Unii spectatori îi vor găsi povestirea prea subțire sau temele prea criptice; alții vor vedea un regizor care își împinge stilul tot mai departe, cu tot cu imperfecțiuni. În orice caz, Perkins rămâne o voce singulară, iar acest proiect—cu toate colțurile sale neșlefuite – este genul de film care continuă să persiste, să provoace și să neliniștească.
- Vezi mai multe RECENZII FILME AICI
1 comentariu. Leave new
Longlegs a fost o mizerie.