Mi-a fost colegă. La Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. Lavinia BETEA este specialistă în psihologia socială și psihologia politică, sub clopotul bucuriei metafizice și a unui fascinant deschizător de uși pentru intrarea în eseistica iluziilor. Considerațiile ce urmează nu sunt prezentare de carte, ci impresii. Un fel de eseu smerit despre o experiență intelectuală.
Lavinia Betea s-a dedicat mult timp analizei unor aspecte de psihologie socială, despre comportamentul unor personalități politice din vremea comunismului românesc: Ceaușescu și soția lui (Elena), Manea Mănescu, Lucrețiu Pătrășcanu, Ștefan Andrei, Maurer, Bârlădeanu etc și alți lideri comuniști.
Mai amintim un splendid volum de „Psihologie politică. Individ, lider, mulțime în regimul comunist”. Jurnalistă, poetă, eseistă! Universitară pasionată de psihologia socială.
Cea mai provocatoare carte, cu parfum de literatură, este „Bărbați și femei”,
un volum despre relatarea relației elevate cu psihologul Serge Moscovici, mentorul său parizian și conducătorul de doctorat, un cercetător admirabil, autorul unui volum de psihologie socială, citat de alți mari savanți și tradus în numeroase limbi: Psihologia socială sau Mașina de fabrica zei (1976). După opinia lui Serge Moscovici, cel născut în România (Brăila, 1925) și stabilit în Paris, psihologia socială poate fi sintetizată, ca definiție, într-o scurtă frazare: „suntem autorizați să observăm cum o întreagă societate se adăpostește în fiecare individ”.
Lavinia Betea (în cartea „Bărbați și femei”), cu harul său poetic, altoit pe idei de psihologie formativă, redă „întâlnirile – intelectualizate – cu Serge Moscovici”. Ce legătură are conținutul textului cu problematica de gen? E relatarea întâlnirii unui bărbat, om de știință – cu o femeie, născută în Hălmagiu, pe „coasta dealului”.
Destinele li se intersectează, prin asemănări biografice și trasee de afectivitate științifică. La distanță „unei treimi de veac, viețile noastre fraternizau”. În mentalul social, încă se mai păstrează reminiscențe, slăbiciuni ale relației inegale dintre bărbați și femei. Sunt studii de caz și de gen.
În satul meu, mărturisește Lavinia, apare necesitatea „omului nou”. Așa că întâlnirea din Paris cu psihologul Moscovici pentru admiterea la doctorat, e prilej de a contura o temă legată de „omul nou”, proiectat de noile instituții ale regimului comunist. Se stabilea o relație student – magistru: „Un magistru însemna admirația fără margini și dorința de a te așeza în preajma lui sub acoperișurile înalte ale științei” (p. 41). Și totuși, o prietenă o întreabă, la o cafea într-un bistrou parizian: „Ce vei face la Paris?”; „Dacă-i răspund că am venit cu o bursă Soros, răspunsul mă punea într-o încurcătură”. Așa că …
Paris, Paris! Întâia ispită a celei venită de pe dâmbul dealului de la Hălmagiu a fost să vadă muzee, monumente, opere de artă.
Dar „mai interesantă a fost contemplarea acestor bărbați și femei despre celebritatea cărora în știința bucuriilor lumii știam din lecturile adolescenței”. Oamenii de pe străzile pariziene „vor fi subiectul principal al observației mele în toate zilele petrecute la Paris”. Urmează o veritabilă poezie despre viața adolescenților parizieni: „tineri – fără istorie încă – fremătând în înlănțuiri grațioase, cu buzele strivite de
sorbirea unui alt trup cu aspectul plantelor neoprite din explozia creșterii”.
Din autobiografia lui Serge, pe care a degustat-o cu litere cu tot, reține câteva experiențe și glăsuiri, cum ar fi „să gândești întotdeauna cu inima!”, dar și „să studiez, să trăiesc în mijlocul unor cărți care să-mi țină loc de pământ natal…”. Cum „să trăiești fără o limbă. Este o boală. A-ți pierde propria limbă este totuna cu a-ți pierde sănătatea”. Mai sunt și alte învățăminte pe care maestrul le transmite doctorandei. A fost o întâlnire de grație, între un român, motivat de societate, să părăsească țara și o româncă din Apusenii Moților mirată de lumea cea pestriță pariziană, alcătuită parcă din alt aluat, nu mai primenitor, ci perceput total diferit. Voi deveni și eu așa, se întreabă Lavinia, sau voi rămâne încrustată cu nostalgia tărâmului ce riscă să devină o amintire? Împletirea faptelor relatate în autobiografia Bărbatului cu experiența de viață ale Femeii pare croșetată de un destin misterios, iar întâlnirea are loc sub aerul senin al mărturisirilor grațioase.
Au purtat „convorbiri despre bărbați și femei” (p. 80).
Scrie El: „Diferențele dintre sexe sunt cea dintâi distincție socială”. Răspunde Ea: „Relațiile dintre bărbați și femei se schimbaseră atât de mult în ultimele decenii, încât puteau fi apreciate ca o caracteristică a timpului nostru”. Sociologic, inegalitatea dintre femei și bărbați e „raționalitatea genezei societății umane”. Insistă Serge: „Nu este prea cinstit ca femeile să nu aibă egalitatea pe care și-o doresc”. Da, asistăm la o feminizare a relațiilor dintre bărbați și femei. Ba chiar o descumpănire în favoarea Dânselor. Chiar eu, ar fi zis Serge, puteam fi „dojenit”, având rolul unui „savant înconjurat de femei”. Eram șef la LEPS. Femeile sunt „mai conștiincioase și mai active”. Și astfel, dialogul de mare încărcătură intelectuală și emoțională dintre B și F, devine un eseu provocator privind evoluția de gen, în care femeia ocupă tot mai mult teritoriu profesional și social.
Nici nu pot dibui dacă ascensiunea comportamentală a femeii spre amazonie (preocupări masculine) a depășit bariera de echilibrare. Vocile femeilor, spune Bărbatul, sunt „mai încântătoare, mai blânde”, par ritualuri de înfrumusețare prin care ademenirea zăbovește sub cerul însorit al gesturilor despre imaginea nouă a umanității. Cărțile Laviniei Betea sunt surse de meditație și de reflecție.
