Singura luptă pe care românii o duc este cea cu ei înșiși. Deci nu există lupta împotriva corupției și în consecință ceea ce avem pe piață nu trece testul de psihoză în masă. Ea a fost inventată (lupta) pentru a da impresia unei mari și decisive preocupări a statului în a descoperi și pedepsi pe cei care ipotetic s-ar face vinovați. De corupție. Care, zic unii, ucide. De fapt nu este nimic adevărat în afara sloganului, o chestiune de PR ce a intrat în mentalul colectiv ca o temă națională gata să fie aruncată, în caz de nevoie, spre oricine. Pe nici un document eliberat de vreun medic legist din țară nu scrie la cauza morții; corupție. Deci e falsă propoziția. Pe cale de consecință și cei care au descărcat-o în spațiul public sunt la fel de falși în grija lor față de dreptate. Spuneam că singura luptă este cea cu noi înșine. Referirea este desigur la a rămâne mai mult în analiză atunci când lucruri noi apar pe piața media. Pentru că totul este sub un control sever: Nimic nu se face fără a servi vreunui scop foarte precis. Iar statul român prin construcția lui este unul care din ființa lui întreagă răzbate ideea de război pe care o duce împotriva propriilor cetățeni. Un singur exemplu cred că ar fi de ajuns: oricare dintre noi, aflându-ne în situația de a achita vreo amendă contravențională rămânem suspecți de necinste până când nu facem dovada achitării acesteia. Pentru că statul nu și-a construit instituții care să comunice între ele, cetățenii rămân opozanți dacă nu prezintă chitanța de plată. Sigur că sunt mii de dovezi în sprijinul afirmației de mai sus. Rezolvarea peste tot este una simplă dar nu se dorește. Cetățeanul român trebuie să stea mereu în poziția de ghiocel și să știe că statul e cel mai tare. Așa am fost educați din vremea când sovieticii aveau în țara asta ultimul cuvânt. Moștenirea aceasta o purtăm cu toții în noi și inerția face să o luăm ca pe o chestiune normală. Ceea ce nu e. Cât privește corupția nouă ne este servită dimineața, la prânz și la cină tocmai pentru a înțelege că încrederea în statul român trebuie să fie la cote înalte. Măcar că nu e așa. Chiar dacă ciclic statul își schimbă hainele o face precum cei ce neavând apa la îndemână se mulțumesc doar cu hainele curate. Blestemul acesta este probabil în zidurile instituțiilor statului dar și în mentalitățile deficitare cu care funcționarii sunt dotați prin simpla încadrare. E de ajuns ca proaspăt absolvent de studii economice intrând într-unul din birourile fiscului să preia imediat din apucăturile colegilor găsiți deja acolo. Statului îi convine această situație și nu are nici un fel de motiv să o schimbe. Dacă funcționează. De ce să ne batem capul să schimbăm? Chiar așa?
Apoi la lupta pe care statul o poartă propriilor cetățeni se încadrează sistemul prin care sunt promovați diverși oameni în funcții. Și acesta funcționează, foarte prost, dar cu toate rateurile statul crede că este bun și nu dă semne că este nemulțumit. Deci și această luptă este câștigată de statul român. În sistemul electoral o gogoașă bine umflată ar reuși cu brio să intre în Parlament dacă ar scoate câteva vorbe pe gură. Pare că singurul nostru noroc este acela că încă nu s-a inventat gogoașa vorbitoare. Dar, dacă nu se schimbă nimic în următorii ani, poate că ne va trece bucuria și vom vedea la tribună și un astfel de demnitar. La propriu, căci la figurat ne este tot mai greu să le ținem evidența. Acum la coarnele guvernului avem o femeie. Care n-are altă problemă decât să ne treacă prin alegeri și dincolo de ele. Căci asta i-ar cam fi treaba doamnei. Și să fie atentă la pânda de după uși atunci când își pilește unghiile. De acolo ar putea veni pericolul încetării mandatului dumneaei. În rest, „da, domnule președinte!”, sau „desigur, așa vom proceda”, sunt frazele pe care cineva va dori să le audă cât mai des. Și nu e nimic rău în asta, până la urmă. Dacă un program este asumat el trebuie îndeplinit în termenii asumați, fără sincope. Pentru că altfel la următoarea cădere de guvern PSD-ul va trebui să alinieze doar două rânduri de membri: cei care au fost și cei care n-au fost prim-miniștri. Și, în ipoteza că primul rând se va mări considerabil, partidul va trebui să se primenească sau să o ia de la capăt. Dar cum se spune: nu mor caii când vor câinii.
Acest guvern va fi cel care să se replieze din mers în scopul ascunderii neînțelegerilor dintre primii doi prim-miniștri și președintele Dragnea și totodată să intre în programul cu care partidul a câștigat alegerile. Poate va reuși dar mi-e teamă că nici ceilalți nu stau cu mâinile încrucișate. Probabil vor sta cu limba în acest fel. Dragnea are bubele lui dar până acum a reușit să-și țină partidul sub control. Și nici el nu pare a se clătina sub avalanșa acuzațiilor. Ține la bătaie cum țin unii la băutură. E în stare să se bată cu sistemul într-o luptă care să pară a nu fi a lui. Și până acum i-a mers. Guvernul doamnei va trebui să mute atenția de pe problemele individului pe bunăstarea poporului… sunt aproape convins că o va face. Nici nu e greu, având în vedere cât de departe suntem sub linie. Și tot el va demonstra că ceea ce și-a construit este într-o legalitate absolută/ Ceea ce altora, chiar din instituții, le va fi foarte greu să demonstreze. Căci, vile, mașini, terenuri, vacanțe (toate îndosariate) nu pot fi justificate de cei care acum se dau drepți și cinstiți, nici pentru zeci de cicluri de ani de muncă. Toți la stat și din bugetul statului. Și atunci să-i vedem pe oaspeții televiziunilor cum vor sta în fața evidenței? Dar pentru aceștia chiar nu-mi fac griji întrucât cunoscându-le apucăturile pentru că știu că vor vorbi precum torționarul tupeist chemat pentru cercetări la Parchet: Un nevinovat sadea.
Poate că un recensământ al tuturor caselor din țară ar descoperi reala dimenisune a corupției. Dar la asta nu cred că se va gândi careva în următorii 100 ani…
1 comentariu. Leave new
Felicitãri ! Un articol pertinent care reflectã realitatea.